DECIZIE nr. 89 din 13 aprilie 2010
Statutory Text (3 Articles)
Procedura de implementare a Programului naţional multianual pe perioada 2005-2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii nr. 66/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 şi 181 bis din 22 martie 2010, se modifică după cum urmează
- punctul 2.4 va avea următorul cuprins
"2.4. Din bugetul alocat desfăşurării activităţilor specifice programului se finanţează următoarele: editarea de broşuri, editarea de materiale de promovare şi prezentarea/ editarea/multiplicarea de materiale de curs, închirierea de spaţii, achiziţia de rechizite, transmiterea de invitaţii, onorariile, cazarea şi masa trainerilor, cheltuielile cu masa şi cazarea cursantelor, din etapa a III-a, precum şi alte cheltuieli necesare organizării campaniilor de informare şi a «Forumului Antreprenoriatului Feminin»."
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei pentru Implementarea
Proiectelor şi Programelor pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii,
Ioan Cristian Haiduc
Bucureşti, 13 aprilie 2010.
Nr. 89.
__________
privind modificarea Procedurii de implementare a Programului naţional multianual pe perioada 2005-2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii nr. 66/2010
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009, cu modificările ulterioare, şi ale părţii a III-a cap. I art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, aprobat prin Ordinul ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 658/2009, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii emite prezenta decizie.