RAPORT nr. 10.332/1 din 14 aprilie 2010
Statutory Text (1 Articles)
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Sectorul 1, Bucureşti
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna martie s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Sectorul 1, Bucureşti, pentru anul 2009.
I. Constatări
Veniturile Partidului Social Democrat - Sectorul 1, Bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 710.042,97 lei, donaţii în sumă de 10.270,00 lei şi alte venituri provenite din dobânzi bancare în sumă de 11,40 lei.
II. Recomandări
A fost recomandat Partidului Social Democrat - Sectorul 1, Bucureşti, actualizarea în mod permanent a procedurilor financiar-contabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare, utilizarea formularelor pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri conform Hotărârii Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, precum şi întocmirea situaţiilor ce trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente, în conformitate cu prevederile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 14 aprilie 2010.
Nr. 10.332/1.
-------