ORDIN nr. 360 din 16 martie 2010
Table of Provisions (11)
Statutory Text (11 Articles)
Drepturile de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă, nu includ sumele ce reprezintă cheltuieli de judecată, despăgubiri, taxe judiciare şi altele asemenea.
Procedura de efectuare a plăţii drepturilor de natură salarială, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare.
Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Mediului şi Pădurilor, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, se realizează potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţă.
Fondurile publice necesare pentru plata sumelor aferente tranşelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţă vor fi alocate de la bugetul de stat pentru anii 2010, 2011 şi 2012 şi vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Prevederile prezentului ordin se aplică de către toate structurile subordonate Ministerului Mediului şi Pădurilor al căror conducător are calitatea de ordonator de credite.
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, denumită în continuare data publicării, structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terţiari de credite vor transmite datele aferente plăţii tranşei stabilite potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din ordonanţă, pe categorii de drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi pe alineatele clasificaţiei economice, ordonatorilor de credite care le asigură finanţare.
(2) În termen de 17 zile lucrătoare de la data publicării, structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor secundari de credite vor centraliza datele primite de la ordonatorii terţiari de credite, precum şi pe cele reprezentând necesarul propriu şi le vor transmite Direcţiei generale economice şi financiare.
(3) În termen de 25 de zile lucrătoare de la data publicării, Direcţia generală economică şi financiară va centraliza datele primite de la ordonatorii secundari şi terţiari de credite din finanţare, precum şi pe cele reprezentând necesarul propriu de fonduri publice şi va propune Ministerului Finanţelor Publice modificările corespunzătoare pentru proiectul de buget.
În vederea alocării fondurilor publice necesare aplicării prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din ordonanţă, propunerile ordonatorilor secundari şi terţiari de credite se transmit potrivit calendarului bugetar în anul 2010, respectiv 2011.
(1) Plata sumelor reprezentând drepturi salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează de fiecare ordonator de credite care asigură plata drepturilor băneşti personalului prevăzut la art. 1, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor, şi nu se cumulează cu drepturile salariale din luna plăţii.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.
Ordonatorii secundari şi terţiari de credite din cadrul Ministerul Mediului şi Pădurilor au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul mediului şi pădurilor,
Dan Cârlan,
secretar de stat
Bucureşti, 16 martie 2010.
Nr. 360.
----------
privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din Ministerul Mediului şi Pădurilor
Pentru aplicarea prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor,
ministrul mediului şi pădurilor emite prezentul ordin.