Legislator Case Law & Legislation
11681 RO

DECIZIE nr. 116 din 21 mai 1997

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 116 din 21 mai 1997 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 28 octombrie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Upet" - S.A. Targoviste împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 ianuarie 1997.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 mai 1997 şi apoi, datorită imposibilităţii întrunirii completului, pentru data de 21 mai 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele

Prin Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12 din 3 februarie 1995, invocată de Societatea Comercială "Upet" - S.A. Targoviste în Dosarul nr. 2.068/1996 al Judecătoriei Targoviste.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea a reţinut ca nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere a valutei, ţinând seama ca de îndeplinirea acestei obligaţii legale depinde constituirea fondurilor necesare funcţionarii sistemului economic însuşi. S-a reţinut, de asemenea, ca principiul economiei de piaţa şi cel al libertăţii comerţului sunt, în temeiul art. 134 din Constituţie, în concordanta cu obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară, astfel încât autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu este contrară obligaţiei de repatriere a valutei, ci, dimpotriva, se poate realiza numai cu respectarea acestei obligaţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Societatea Comercială "Upet" - S.A. Targoviste, pentru următoarele motive

- judecătoria în fond s-a făcut fără citarea părţilor, or, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, aceasta era obligatorie, de vreme ce, în scopul soluţionării litigiului, au fost cerute puncte de vedere Camerelor Parlamentului şi Guvernului, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege. Solicitarea punctelor de vedere autorităţilor menţionate este obligatorie numai în cazul soluţionării litigiului cu citarea părţilor şi a Ministerului Public;

- este neconstitutionala aplicarea de amenzi în cazul în care contractantul nu a făcut plata la data scadentei prevăzute în D.I.V.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12 din 3 februarie 1995, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine

Motivele de recurs sunt întemeiate.

Într-adevăr, judecarea cauzei s-a făcut fără citarea părţilor, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia în cazul în care judecătorul desemnat ca raportor considera ca excepţia este vadit nefondata sau încalcă prevederile art. 23 alin. (3) va înştiinţa pe preşedinte pentru convocarea completului de judecată, care poate hotărî, cu unanimitate de voturi, respingerea excepţiei, fără citarea părţilor.

Faptul ca judecătorul-raportor a considerat necesar ca, înainte de a-şi redacta raportul, sa cunoască punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, nu este de natura sa conducă la judecarea cauzei în şedinţa publică. Nici o prevedere a legii nu-l împiedica pe judecătorul-raportor să solicite astfel de puncte de vedere. Dimpotriva, art. 5 din Legea nr. 47/1992 prevede că autorităţile publice şi toate celelalte categorii de persoane juridice sunt obligate sa comunice informaţiile, documentele şi actele pe care le deţin, cerute de Curtea Constituţională pentru realizarea atribuţiilor sale.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.

În mod judicios, decizia atacată a reţinut ca dispoziţiile criticate ca neconstituţionale nu contravin principiilor economiei de piaţa şi sunt în concordanta cu interesul naţional prevăzut de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.

S-a reţinut ca nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului maxim de repatriere.

Societatea comercială exportatoare a acceptat, în dispoziţiile de încasare valutare, un termen mai mare decât cel legal. Culpa acestei societăţi comerciale este însă o chestiune de fapt, care urmează a fi analizata de instanţa ordinară.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Upet" - S.A. Targoviste împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 ianuarie 1997.

Definitivă.

Pronunţată la data de 21 mai 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof.univ.dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

------------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →