ORDIN nr. 47 din 22 februarie 2010 pentru modificarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 620/2005 privind modalitățile de recunoaștere a certificatelor de calificare sau a atestatelor pentru exercitarea profesiei de detectiv particular, eliberate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European
Statutory Text (3 Articles)
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 620/2005 privind modalitățile de recunoaștere a certificatelor de calificare sau a atestatelor pentru exercitarea profesiei de detectiv particular, eliberate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 mai 2005, se modifică după cum urmează
1. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins
Articolul 6
(1) Dacă legislația din statul membru de origine sau de proveniență al solicitantului nu prevede posibilitatea eliberării documentelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. c) și d), ele pot fi înlocuite de o declarație scrisă prin care acesta declară pe propria răspundere că îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea profesiei de detectiv particular.
2. La articolul 7, alineatul (4) va avea următorul cuprins
(4) Procedura de examinare a cererii nu poate depăși termenul de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete. Termenul poate fi prelungit motivat în mod corespunzător o singură dată pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice, cu condiția notificării solicitantului înainte de expirarea termenului inițial.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere prevederile art. 5 lit. g) din Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată, ale Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare,
în aplicarea prevederilor pct. 3.6 din Normele de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.666/2004,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul administrației și internelor emite următorul ordin
Ministrul administrației
și internelor,
Vasile Blaga
București, 22 februarie 2010.
Nr. 47.
------