ANEXE din 12 noiembrie 2009

la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, interimar, nr. 5.913/2009 privind aprobarea de programe şcolare pentru discipline pentru curriculum diferenţiat în învăţământul liceal, la filiera vocaţională, profil pedagogic şi profil artistic (anexele nr. 1 şi 2)

Anexa nr. 1

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

COMUNICARE DIDACTICĂ

CLASELE a IX-a și a X-a CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Curriculum diferențiat pentru

filiera vocațională, profil pedagogic

specializările: învățător/educatoare, instructor animator, instructor pentru activități extrașcolare, pedagog școlar, bibliotecar documentarist

CLASA a XII-a

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

Curriculum diferențiat pentru

filiera vocațională, profil pedagogic, specializarea pedagog școlar

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezenta programă școlară stabilește oferta educațională pentru disciplina Comunicare didactică care urmează să fie realizată la Filiera vocațională – Profil pedagogic, specializările învățător/educatoare, instructor animator, instructor pentru activități extrașcolare, bibliotecar documentarist și pedagog școlar, în bugetul de timp alocat în conformitate cu statutul și locul acestei discipline în planul-cadru de învățământ în vigoare. Disciplina se centrează pe studierea problematicii comunicării realizate în spațiul educațional și vizează formarea unor competențe de profil, care să contribuie la eficientizarea actului didactic.

Prin studierea disciplinei Comunicare didactică se urmărește

■ dezvoltarea la elevi a gândirii critice și raționale, corectă din punct de vedere logic, care să le favorizeze dezvoltarea competențelor de comunicare;

■ dobândirea de către elevi a instrumentelor necesare controlului situațiilor de comunicare, în vederea pregătirii acestora pentru integrarea socio-profesională activă.

Astfel, demersul urmărit prin programa școlară permite familiarizarea elevilor cu aspecte teoretice, dar și dobândirea unor competențe de tip funcțional, referitoare la comunicarea didactică, managementul situațiilor de comunicare realizate în clasă, competențe relevante pentru rolurile asumate de elevi în prezent și în viitor, în viața profesională.

Prin structură și conținut, programa școlară oferă elevilor posibilitatea de a înțelege mai bine rolul comunicării educaționale în desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient, precum și posibilitatea de a preveni disfuncționalitățile/erorile care pot interveni în cadrul acestui proces.

Această abordare are la bază ideea importanței comunicării în activitatea umană, profesională sau socială, în gestionarea situațiilor de negociere sau în rezolvarea conflictelor interpersonale ivite.

Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenții învățământului obligatoriu (clasele a IX-a și a X-a), un „profil de formare european” structurat pe opt domenii de competențe-cheie

■ Comunicare în limba maternă,

■ Comunicare în limbi străine,

■ Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii,

■ Competență digitală,

■ A învăța să înveți,

■ Competențe sociale și civice,

■ Spirit de inițiativă și antreprenoriat,

■ Sensibilizare și exprimare culturală.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele școlarității obligatorii (clasele a IX-a și a X-a) și de care are nevoie fiecare tânăr pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru cetățenia activă, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe-cheie se realizează la intersecția mai multor paradigme educaționale și vizează atât unele domenii „academice”, cât și aspecte inter- și transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul conjugat al mai multor arii curriculare.

Contribuția disciplinei Comunicare didactică la formarea și dezvoltarea competențelor-cheie în sistem european este nuanțată și diversificată, incluzând atât contribuția directă (prin susținerea formării și dezvoltării anumitor competențe-cheie), cât și contribuția indirectă/sensibilizarea cu privire la alte competențe-cheie.

Disciplina Comunicare didactică contribuie la formarea progresivă a competențelor-cheie pentru educația desfășurată pe parcursul întregii vieți, recomandate de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce privește următoarele domenii de competențe-cheie

■ Competențe sociale și civice

■ Comunicare în limba maternă

■ A învăța să înveți

■ Sensibilizare și exprimare culturală

Principiile care stau la baza elaborării prezentei programe școlare sunt următoarele

■ centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative;

■ formarea, potrivit specificului disciplinei și particularităților de vârstă ale elevilor, a competențelor-cheie formulate la nivel european;

■ asigurarea coerenței intra- și interdisciplinare, intra- și intercurriculare;

■ dezvoltarea unor strategii didactice eficiente în raport cu necesitatea asigurării continuității și a progresului de la o clasă la alta în formarea competențelor;

■ asigurarea calității în educație.

Structura programei școlare include următoarele elemente

• Notă de prezentare

• Competențe generale

• Valori și atitudini

• Competențe specifice și conținuturi

• Sugestii metodologice

Competențele generale se definesc pe discipline de studiu, având un grad ridicat de generalitate și de complexitate și au rolul de a orienta demersul didactic către achizițiile finale ale elevului.

Competențele specifice sunt corelate cu unitățile de conținut, corelația propusă având în vedere posibilitatea ca o anumită competență specifică să poată fi atinsă prin diferite unități de conținut, neexistând o corespondență biunivocă între acestea. Competențele specifice se formează pe parcursul unui an de studiu și sunt derivate din competențele generale, fiind etape în formarea acestora. Conținuturile învățării sunt mijloace prin care se urmărește realizarea competențelor. Unitățile de conținut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie, cadrele didactice având libertatea de a aborda unitățile de conținut într-o altă ordine, cu condiția respectării logicii interne a disciplinei.

Prezenta programă școlară se orientează către latura pragmatică a aplicării curriculumului: corelarea dintre unitățile de conținut și competențele specifice permițând profesorului să realizeze conexiuni explicite între ceea ce se învață și scopul pentru care se învață.

Lista explicită ce recomandă valori și atitudini accentuează dimensiunea practic- aplicativă a învățării, din perspectiva contribuției specifice a acestei discipline la atingerea finalităților educației.

Sugestiile metodologice cuprind recomandări pentru proiectarea demersului didactic, având rolul de a orienta cadrele didactice în utilizarea programei școlare, în

vederea proiectării și realizării activităților de predare-învățare-evaluare în concordanță cu specificul disciplinei.

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculară trebuie să acorde conceptului de competență semnificația unui „organizator” în relație cu care sunt stabilite finalitățile învățării, sunt selectate conținuturile specifice și sunt organizate strategiile de predare-învățare-evaluare, programa școlară pentru disciplina Comunicare didactică urmărește valorizarea cadrului european al competențelor- cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice, precum și elaborarea unor sugestii metodologice.

Programa școlară se adresează atât cadrelor didactice, cât și autorilor de manuale; prin urmare lectura integrală și personalizată a programei școlare precum și înțelegerea logicii interne a acesteia reprezintă condiții obligatorii atât în vederea proiectării activității didactice, cât și în procesul de elaborare a manualelor școlare alternative.

Programa școlară este concepută într-o manieră care să încurajeze creativitatea didactică și adecvarea demersurilor didactice la particularitățile elevilor. Cadrele didactice și autorii de manuale își pot concentra atenția în mod diferit asupra activităților de învățare și asupra practicilor didactice. Diversitatea situațiilor concrete face posibilă și necesară o diversitate de soluții didactice. Din această perspectivă, propunerile programei școlare nu trebuie considerate inflexibile. Echilibrul între diferite abordări și soluții trebuie să fie rezultatul proiectării didactice personale și al cooperării cu elevii fiecărei clase în parte.

COMPETENȚE GENERALE

1. Utilizarea conceptelor specifice științelor educației pentru identificarea și explicarea unor aspecte, secvențe și activități din cadrul procesului educațional

2. Aplicarea cunoștințelor și abilităților specifice științelor educației în gestionarea situațiilor problematice, precum și în analizarea posibilităților personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalți pentru ameliorarea și inovarea procesului educațional

4. Manifestarea unui comportament social activ și responsabil și a unei atitudini pozitive față de profesie, adecvat schimbărilor impuse de societatea cunoașterii

5. Participarea la realizarea unor proiecte și la luarea deciziilor referitoare la optimizarea procesului de educație și la parteneriatul educațional

VALORI ȘI ATITUDINI

Competențele generale și specifice care trebuie formate prin procesul de predare-învățare a disciplinei Comunicare didactică au la bază și promovează următoarele valori și atitudini

■ exigență față de calitatea actului comunicațional de factură didactică;

■ disponibilitate și interes pentru comunicare, în general și pentru comunicarea didactică, în special;

■ încredere în abilitățile proprii de comunicare;

■ relaționare pozitivă cu ceilalți;

■ coerență și rigoare în exprimare;

■ gândire critică și flexibilă;

■ independență în gândire și în acțiune;

■ capacitate de interinfluențare, în sens pozitiv, în comunicare;

■ respect în relaționarea cu alteritatea;

■ participarea activă și interactivă în dezbateri;

■ implicare responsabilă și fair-play în luarea deciziilor;

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

- clasa a IX-a -

- specializările: învățător/educatoare, instructor animator, instructor pentru activități extrașcolare, pedagog școlar, bibliotecar documentarist

Competențe specifice

Conținuturi

I. Comunicarea umană

1.6.Explicarea schemei comunicării didactice 2.2.Exersarea competenței de elaborare a întrebărilor și de construire a discursului comunicațional

3.2.Dezvoltarea cooperării cu ceilalți în clasificarea și exemplificarea registrelor de comunicare didactică

II. Comunicarea didactică și problematica ei specifică

-factori care țin de relația educațională

-factori care țin de personalitatea profesorului și a elevilor

-factori materiali și fizici

-factori contextuali

1.1. Definirea și caracterizarea comunicării umane

1.2. Enumerarea elementelor componente ale procesului comunicării și a rolului lor funcțional

2.1. Aplicarea cunoștințelor specifice în explicitarea rolului limbajelor în comunicare 3.1.Dezvoltarea cooperării cu ceilalți în recunoașterea, caracterizarea și clasificarea formelor de comunicare umană

■ Conceptul de comunicare umană

- definiții;

- modele;

- teorii;

- comunicare și limbaj;

■ Elemente constitutive ale procesului comunicațional: emițător, receptor, cod, canal de comunicare, mesaj, receptor, feed-back, context comunicațional

■ Formele de comunicare umană – inventare și taxonomii

1.3. Definirea și caracterizarea comunicării didactice

1.4. Identificarea formelor comunicării didactice, explicitarea rolului lor și a elementelor de convergență teleologică 1.5.Identificarea specificității formelor comunicării didactice din perspectivă operațională

4.1. Analiza și interpretarea situațiilor de comunicare cotidiană, din perspectivă didactică

4.2. Analiza impactului factorilor perturbatori asupra eficienței comunicării didactice 5.1.Participarea la analiza unor situații de blocaj/ barieră în comunicare și luarea deciziilor cu privire la stabilirea strategiilor de eliminare a acestora

■ Comunicare interpersonală, comunicarea educațională, comunicarea didactică – delimitări terminologice

■ Comunicarea didactică – specific, caracterizare, mecanisme, valențe și funcții

■ Schema comunicării didactice (modelul Meyer-Eppler)

■ Elemente de erotetică didactică

■ Formele comunicării didactice. Interdependența funcțional-dinamică dintre ele

 Comunicarea orală

 Comunicarea verbală

 Comunicarea nonverbală/ neverbală

 Comunicarea paraverbală

 Comunicarea scrisă

 Caracteristici

 Metode, tehnici și instrumente de comunicare scrisă

■ Registre de comunicare: vizual, auditiv, tactil

■ Factori perturbatori, bariere și blocaje în procesul comunicării didactice

■ Factori perturbatori în comunicarea didactică

■ Bariere și blocaje în comunicarea didactică

 Efecte în procesul comunicațional

 Modalități de prevenire

 Modalități de depășire

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

- clasa a X-a -

- specializările: învățător/educatoare, instructor animator, instructor pentru activități extrașcolare, pedagog școlar, bibliotecar documentarist

Competențe specifice

Conținuturi

prevenire și rezolvare

I.Interacțiune și comunicare. Managementul comunicării didactice

1.4.Definirea comunicării asertive și identificarea tehnicilor de comunicare asertivă

2.1.Aplicarea tehnicilor de comunicare asertivă în situații diverse de interacțiune și comunicare

II.Comunicarea asertivă și valențele ei formative în procesul comunicațional

comunicare reale și simulate

3.2.Utilizarea lucrului în echipă pentru caracterizarea situațiilor de comunicare publică și a mecanismelor de realizare a acesteia

2.2.Cultivarea unor mecansime de control afectiv, cognitiv și comportamental 5.1.Participarea la exersarea strategiilor de ascultare activă în situații de comunicare

create

III.Tehnici de comunicare publică

1.1. Definirea conceptelor de comunicare intra- și interpersonală

1.2. Identificarea structurilor relaționale la nivel de grup, din perspectiva comunicării eficiente 1.3.Identificarea caracteristicilor situațiilor conflictuale și a tipurilor de influențe pe care le implică

3.1. Dezvoltarea cooperării cu ceilalți în caracterizarea activităților educaționale de grup în viziune curriculară modernă 4.1.Analizarea unor situații conflictuale și identificarea strategiilor și tehnicilor de

■ Elemente de pedagogia grupurilor (organizarea activităților în grup, rețele de comunicare, status-uri și roluri, responsabilități, cooperare și competiție la nivelul grupului etc.)

■ Comunicarea intrapersonală și interpersonală

■ Comunicare și conflict

 Delimitări conceptuale

 Tipologia conflictelor

 Strategii de prevenire și rezolvare a conflictelor

■ Valorificarea conflictelor în situații educaționale

■ Delimitări conceptuale

■ Tehnici de comunicare asertivă

■ Ilustrarea practică a valențelor formative ale comunicării asertive. Analiza unor situații de

■ Tehnici de argumentare și prezentare publică

- Argumentarea și structura argumentării

- Funcțiile argumentării

- Tipuri de argumentare

- Argumente și contraargumente

■ Strategii de ascultare activă. Rolul lor în optimizarea comunicării didactice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

- clasa a XII-a -

- specializarea pedagog școlar

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Identificarea oportunităților oferite de TIC în vederea ameliorării comunicării didactice

3.1.Relaționarea optimă în cadrul activității de grup pentru proiectarea de situații educaționale care integrează utilizarea computerului și a soft-urilor educaționale, a mijloacelor audio-

vizuale și a mijloacelor media

I.Integrarea TIC în comunicarea didactică

II.Competențele de comunicare ale pedagogului școlar. Dezvoltarea competențelor de comunicare și relaționare

1.4.Identificarea nevoilor de formare ale elevilor de vârstă școlară mijlocie și mare 2.1.Utilizarea conceptelor și teoriilor însușite la psihologia vârstelor în caracterizarea psihologică a preadolescentului și adolescentului

2.2.Utilizarea instrumentelor specifice de cunoaștere a personalității preadolescentului și adolescentului

3.1.Prevenirea și gestionarea corecta a unor situatii de criză educațională ce pot apărea în grupurile de elevi

III. Cunoașterea personalității elevului – condiție a comunicării educaționale eficiente

2.3.Valorificarea experiențelor de învățare ale elevilor dobândite în alte contexte 2.4.Respectarea unor tehnici de completare a protofoliului pedagogului

4.2.Manifestarea unui comportament activ și responsabil în proiectarea, organizarea și evaluarea unor activități educative specifice internatelor

IV. Managementul timpului în internatele școlare

■ Valorificarea potențialului didactic al mijloacelor audio-vizuale

■ Valorificarea facilităților oferite de computere: Internet-ul, bazele de date electronice ș.a.

■ Utilizarea soft-urilor educaționale

■ Comunicarea didactică prin mijloace media

1.2. Identificarea competențelor de comunicare specifice profesiei de pedagog școlar și a modalităților de dezvoltare a acestora

1.3. Cunoașterea legislației și domeniilor de competență specifice rolului și statutului profesional al pedagogului școlar 4.1.Dezvoltarea unei atitudini reflexive asupra propriei activități și cariere profesionale

5.1. Luarea deciziilor cu privire la integrarea conduitei prosociale și umaniste în stilul profesional propriu

5.2. Exersarea competențelor de comunicare în situații de interacțiune reale și simulate

■ Prezentarea rolurilor și atribuțiilor pedagogului.

■ Legislația care reglementează activitatea pedagogului școlar. Cerințe de pregătire și formare profesională. Psihoprofesiograma

■ Rolul comunicării în activitatea pedagogului. Comunicarea și colaborarea cu ceilalți factori educativi (personal didactic, familia, psihologul)

■ Deontologia profesională a pedagogului

■ Profilul psihologic al școlarului mijlociu. Pubertatea. Probleme specifice de relaționare

■ Profilul pedagogic al școlarului mare. Adolescența. Probleme specifice de relaționare

■ Metode de cunoaștere a personalității preadolescentului și adolescentului

■ Fișa de caracterizare psihopedagogică a elevului

■ Organizarea internatelor școlare. Cadru legislativ

■ Fundamentarea științifică a programului zilnic și săptămânal al internatelor școlare

■ Documentele pedagogului

■ Tipuri de activități educative organizate în internate. Proiectarea activităților

■ Organizarea studiului individual al elevilor

■ Valorificarea aptitudinilor artistice prin programe cultural-distractive

■ Dezvoltarea conduitei fizice prin activități sportive

■ Dezvoltarea comportamentelor prosociale, dezirabile, din punct de vedere etic în colectivitățile din internate

SUGESTII METODOLOGICE

Prezenta programă școlară se adresează profesorilor care predau disciplina

Comunicare didactică, fiind concepută în așa fel încât să le permită

■ să orienteze elevii în realizarea actului de comunicare didactică, prin apelul la concepte și practici adecvate specificului didactic;

■ să-și orienteze propria activitate în vederea formării, la elevi, a competențelor de comunicare cu specific didactic;

■ să manifeste creativitate în adecvarea demersului didactic la particularitățile elevilor cu care lucrează.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activității didactice în scopul formării la elevi a competențelor formulate în programa școlară.

Valorizarea competențelor-cheie și asigurarea transferabilității acestora la nivelul diferitelor activități cu specific didactic, considerarea elevului ca subiect al activității instructiv-educative și orientarea acesteia spre formarea competențelor de comunicare didactică specifice, accentuarea caracterului practic-aplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigențe ale învățării durabile, printre care

■ utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: construcția progresivă a cunoștințelor și consolidarea continuă a capacităților; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; cultivarea capacității elevului de a se autoevalua, a spiritului reflexiv și autoexigenței;

■ utilizarea în procesul instructiv-educativ a unor metode activ-participative (cum ar fi învățarea prin descoperire, problematizarea, învățarea în cooperare, studiul de caz, simularea, jocul de roluri, dezbaterea), care contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, deschis și creativ;

■ crearea unui cadru educațional menit să încurajeze interacțiunea socială pozitivă, motivația intrinsecă, angajarea elevului în procesul de învățare și dobândirea competențelor de participare activă la desfășurarea activităților școlare și extrașcolare;

■ rezolvarea de situații care să permită, pe de o parte, exersarea noțiunilor specifice comunicării didactice și construirea unor exemplificări pentru noțiunile însușite, iar, pe de altă parte, rezolvarea unor situații-problemă;

■ utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de organizare a activității (frontală, pe grupe și individuală);

■ utilizarea, în activitatea instructiv-educativă, a calculatorului ca mijloc modern de instruire, în vederea desfășurării unor lecții interactive, atractive.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă folosirea unor activități de învățare care să conducă la

■ dobândirea competențelor funcționale esențiale pentru realizarea unei comunicări didactice adecvate, precum: gândire critică, capacitate de utilizare facilă a informațiilor deținute și de reconstrucție a acestora în sisteme informaționale noi, capacitate de adaptare a discursului la un context situațional dat;

■ exersarea unor deprinderi de ordin cognitiv, cum sunt: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, rezumarea;

■ dezvoltarea și exersarea în diferite situații de comunicare a capacității de argumentare;

■ aplicarea unor algoritmi, reguli și principii în scopul folosirii informației în cadrul disciplinei, precum și valorificarea acestora în rezolvarea unor probleme teoretice și practice cu specific didactic;

Strategiile de lucru propuse trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acestei experiențe.

Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învățare. Din perspectiva demersului educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizarea cu preponderență a evaluării continue, formative.

Alături de formele și instrumentele clasice de evaluare, recomandăm utilizarea unor forme și instrumente complementare, cum sunt: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor, analiza produselor activității.

Procesul de evaluare va pune accent pe

■ corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa școlară

■ valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

■ recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale;

■ utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare.

Coordonatorii elaborării programei școlare

prof. univ. dr. Vasile CHIȘ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai”,

Cluj-Napoca

prof. grd. I Mihaela UNGUREANU Școala Normală „Vasile Lupu”, Iași prof. dr. Daniel PAVELEA ISJ Bistrița

Consultant pe probleme de curriculum

Prof. Marius AVRAM Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

prof. gr. I Roxana ILIE Colegiul Național Elena Cuza, București

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

MANAGEMENTUL PROIECTELOR

CLASA a XI-a

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

CURRICULUM DIFERENȚIAT

FILIERA VOCAȚIONALĂ – PROFIL PEDAGOGIC SPECIALIZAREA: BIBLIOTECAR-DOCUMENTARIST

INSTRUCTOR-ANIMATOR, INSTRUCTOR PENTRU ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezenta programă școlară stabilește oferta educațională pentru filiera vocațională, profilul pedagogic, specializările bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activități extrașcolare, în bugetul de timp alocat conform statutului și locului pe care-l ocupă această disciplină în planul-cadru de învățământ în vigoare. Acesta stabilește studierea disciplinei Managementul proiectelor, 1 oră/săptămână, la clasa a XI-a, ciclul superior al liceului, ca disciplină de curriculum diferențiat, fiind încadrată în grupul disciplinelor psihologice și pedagogice.

Disciplina Managementul proiectelor vizează în spațiul educațional formarea competențelor necesare pentru inițierea, proiectarea, elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea tuturor categoriilor de activități și tehnici specifice activității didactice bazate pe proiect.

Disciplina Managementul proiectelor abordează atât strategia de predare-învățare bazată pe proiectul de investigație, cât și proiectul ca demers instituțional.

Prin studierea disciplinei Managementul proiectelor se urmărește

 dezvoltarea la elevi a capacității de argumentare, a gândirii critice și raționale, a competențelor de comunicare;

 dobândirea de către elevi a instrumentelor necesare inițierii și monitorizării situațiilor de cercetare și abordare inovativă a problematicii educaționale;

 dobândirea unor tehnici și strategii de management necesare în instituțiile în care de aplică proiectul educațional, în raport cu diferite grupuri și categorii de beneficiari, elevi de diferite vârste, adulți.

Demersul urmărit prin programa școlară permite familiarizarea elevilor cu aspecte teoretice, dar și dobândirea unor competențe de tip funcțional, referitoare la societate, management și argumentare, competențe relevante pentru rolurile asumate de elevi în prezent și în viitor, în viața privată și publică. Prin structură și conținut, programa școlară oferă elevilor posibilitatea de a înțelege mai bine rolul proiectului în desfășurarea unui proces instructiv- educativ eficient, precum și posibilitatea de a preveni disfuncționalitățile/erorile care pot interveni în cadrul acestui proces.

Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) creionează profilul absolventului din învățământul liceal, profil care are la bază opt domenii de competențe-cheie, respectiv

 Comunicare în limba maternă,

 Comunicare în limbi străine,

 Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii,

 Competență digitală,

 A învăța să înveți,

 Competențe sociale și civice,

 Spirit de inițiativă și antreprenoriat,

 Sensibilizare și exprimare culturală.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și aptitudini pe care tânărul se va baza pentru o bună integrare și inserție atât la nivel social cât și pe piața muncii. Structurarea acestor competențe-cheie se realizează cu ajutorul mai multor paradigme educaționale vizând atât domenii „academice” cât și o serie de aspecte inter- și transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul conjugat al mai multor arii curriculare.

Contribuția disciplinei Managementul proiectelor la formarea și dezvoltarea competențelor-cheie este atât directă, prin susținerea formării și dezvoltării anumitor competențe-cheie referitoare la comunicare, învățare continuă, spirit de inițiativă și antreprenoriat, cât și indirectă, prin sensibilizarea cu privire la alte competențe-cheie asociate.

Disciplina Managementul proiectelor contribuie la formarea progresivă a competențelor-cheie pentru educația pe parcursul întregii vieți, recomandate de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce privește următoare domenii de competențe-cheie

- Competențe sociale și civice

- Comunicare în limba maternă

- Comunicare în limbi străine

- A învăța să înveți

- Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii

- Spirit de inițiativă și antreprenoriat

- Sensibilizare și exprimare culturală

- Competență digitală.

Principiile care întemeiază elaborarea prezentei programe școlare sunt în conformitate cu principiile didacticii moderne, respectând caracterul general-normativ, sistematic, dinamic și deschis

- centrarea pe elev, ca subiect al activității didactice;

- compatibilizarea curriculumului național cu cel european, prin formarea, potrivit specificului disciplinei, a particularităților de vârstă și individualității elevilor, a competențelor-cheie formulate la nivel european;

- realizarea unei strânse legături între partea teoretică și cea practică a conținutului informațional;

- asigurarea coerenței intra- și interdisciplinare, intra- și intercurriculare;

- dezvoltarea unor strategii didactice eficiente în raport cu necesitatea asigurării continuității și a progresului de la o clasă la alta în formarea competențelor;

- asigurarea calității în educație.

Structura programei include următoarele componente

 Nota de prezentare,

 Competențe generale,

 Competențe specifice și conținuturi

 Valori și atitudini,

 Sugestii metodologice.

Competențele generale se definesc pe discipline de studiu, au un grad ridicat de generalitate, de complexitate și au rolul de a orienta demersul didactic către achizițiile finale ale elevului.

Competențele specifice sunt corelate cu unitățile de conținut, corelația propusă având în vedere posibilitatea ca o anumită competență specifică să poată fi atinsă prin diferite unități de conținut, neexistând o corespondență biunivocă între acestea. Competențele specifice se formează pe parcursul unui an de studiu și sunt derivate din competențele generale, fiind etape în formarea acestora. Conținuturile învățării sunt mijloace prin care se urmărește realizarea competențelor. Unitățile de conținut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie, cadrele didactice având libertatea de a aborda unitățile de conținut într-o altă ordine, cu condiția respectării logicii interne a disciplinei. Prezenta programă școlară orientează către latura pragmatică a aplicării curriculumului: corelarea dintre unitățile de conținut și competențele specifice permite profesorului să realizeze conexiunea explicită între ceea ce se învață și scopul pentru care se învață.

Lista explicită ce recomandă valori și atitudini accentuează dimensiunea afectiv- atitudinală și morală a învățării, din perspectiva contribuției specifice a acestei discipline la atingerea finalităților educaționale.

Sugestiile metodologice cuprind recomandări pentru proiectarea demersului didactic, având rolul de a orienta cadrele didactice în utilizarea programei școlare, în proiectarea și realizarea activităților de predare-învățare-evaluare în concordanță cu specificul disciplinei.

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculară trebuie să acorde conceptului de competență semnificația unui „organizator” în relație cu care sunt stabilite finalitățile învățării, sunt selectate conținuturile specifice și sunt organizate strategiile de predare-învățare-evaluare, programa școlară realizată pentru disciplina Managementul proiectelor urmărește valorizarea cadrului european al competențelor-cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențe specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa școlară se adresează atât cadrelor didactice, cât și autorilor de manuale, prin urmare lectura integrală și personalizată a programei școlare precum și înțelegerea logicii interne a acesteia reprezintă condiții obligatorii atât în vederea proiectării activității didactice, cât și în procesul de elaborare a manualelor școlare alternative.

Programa școlară este în așa fel concepută, încât să încurajeze creativitatea didactică și adecvarea demersurilor didactice la particularitățile elevilor. Cadrele didactice și autorii de manuale își pot concentra atenția în mod diferit asupra activităților de învățare și asupra practicilor didactice. Diversitatea situațiilor concrete face posibilă și necesară o diversitate de soluții didactice. Din această perspectivă, propunerile programei școlare nu trebuie privite ca rețetare inflexibile. Echilibrul între diferite abordări și soluții trebuie să fie rezultatul proiectării didactice personale și al cooperării cu elevii fiecărei clase în parte.

COMPETENȚE GENERALE

1. Utilizarea conceptelor specifice științelor educației pentru identificarea și explicarea unor aspecte, secvențe și activități din cadrul procesului educațional

2. Aplicarea cunoștințelor și abilităților specifice științelor educației în gestionarea situațiilor problematice, precum și în analizarea posibilităților personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalți pentru ameliorarea și inovarea procesului educațional

4. Manifestarea unui comportament social activ și responsabil și a unei atitudini pozitive față de profesie, adecvat schimbărilor impuse de societatea cunoașterii

5. Participarea la realizarea unor proiecte și la luarea deciziilor referitoare la optimizarea procesului de educație și la parteneriatul educațional

VALORI ȘI ATITUDINI

Competențele generale și specifice care trebuie formate prin procesul de predare-învățare a disciplinei Managementul proiectelor promovează următoarele valori și atitudini

 participare la viața socială fundamentată pe elaborarea de proiecte

 disponibilitate și interes pentru managementul grupurilor de elevi, în general, pentru conceperea și gestionarea unor proiecte educative, în special

 încredere în abilitățile manageriale proprii

 relaționare pozitivă cu ceilalți

 gândire critică și flexibilă

 capacitate de a lua decizii întemeiate pe argumente

 independență în gândire și în acțiune

 exigență față de calitatea actului managerial

 creativitate în conceperea unui proiect educațional

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

I. Proiectul – descriere generală și concepte fundamentale

1.3. Identificarea problemelor și definirea proiectului în raport cu acestea

II. Managementul de proiect – esență, condiții de calitate, etape

generale, portretul managerului de proiect

3.3. Utilizarea lucrului în echipă pentru elaborarea documentației specifice diferitelor tipuri de proiecte educaționale

3.4. Crearea echipelor și a grupurilor de lucru pentru inițierea, organizarea și implementarea proiectelor educaționale

5.2. Participarea la identificarea de posibili parteneri educaționali și comunitari în vederea elaborării și desfășurării de proiecte

III. Proiectul educațional – specific, tipologie, valențe formative

școlii

1.1. Definirea noțiunilor specifice activității didactice bazate pe proiect

1.2. Utilizarea conceptelor specifice în caracterizarea și clasificarea ipostazelor proiectului în contexte educaționale

 Proiectul – delimitări conceptuale

 Ipostaze ale proiectului în context educațional

- Învățarea bazată pe proiect: specific, structură, obiective, sarcini de învățare, modalități de finalizare a proiectului

- Proiectul de dezvoltare instituțională

- Proiectul de parteneriat interinstituțional

2.1. Aplicarea conceptelor privind planificarea și desfășurarea proiectului, managementul de proiect

3.1. Cooperarea cu ceilalți în stabilirea finalităților și a pachetelor de activități ale proiectului pe baza problemelor identificate

3.2. Realizarea unor schimburi de opinie cu privire la competențele manageriale generale

4.1. Plasarea adecvată a managementului de proiect în contextul preocupărilor profesionale proprii

5.1. Participarea la evaluarea produselor proiectului prin raportarea la indicatori și standarde de calitate

 Managementul de proiect – definiții și tendințe contemporane în managementul de proiect

 Ciclul de viață al proiectului

 Concepte specifice în planificarea proiectului: factori interesați, metode și instrumente de analiză de nevoi, documente specifice

 Construirea planului de inițiere a proiectului: finalități, sarcini, roluri, activități și produse

 Etape de desfășurare a proiectului

- Implementarea proiectului

- Gestionarea resurselor

- Monitorizarea și controlul proiectului

- Evaluarea proiectului și integrarea feedback-ului

 Calitățile managerului de proiect: importanță, roluri, competențe manageriale

 Clasificarea proiectelor educaționale în contexte diverse: la nivel de clasă, la nivel de școală, la nivel interinstituțional, la nivel interjudețean și național, la nivel internațional

 Proiectul de parteneriat educațional – condiții de calitate, roluri și responsabilități specifice, instituții comunitare ca posibili parteneri ai

Competențe specifice

Conținuturi

2.2. Utilizarea conceptelor specifice în elaborarea componentelor proiectului de dezvoltare instituțională

4.2. Manifestarea unui comportament activ și responsabil în atragerea de fonduri și resurse pentru implementarea proiectelor de dezvoltare instituțională

5.3. Participarea la definirea ofertei educaționale a școlii în forme accesibile beneficiarilor serviciilor educative

IV. Proiectul de dezvoltare instituțională a unității școlare

1.4. Descrierea documentației specifice proiectelor de finanțare agreate de diferiți finanțatori

2.3. Aplicarea conceptelor specifice în realizarea unor proiecte educaționale cu finanțare externă

V. Proiectele educaționale europene

2.4. Dezvoltarea gândirii critice în argumentarea contribuției managementului de proiect la creșterea calității actului educațional și în dezvoltarea personală

5.4. Participarea la luarea deciziilor cu privire la identificarea valențelor formative și a potențialului de dezvoltare instituțională și personală în contextul implementării proiectului

VI. Rolul proiectelor pentru dezvoltarea instituțională și personală

 Structura proiectului de dezvoltare instituțională: viziune și misiune; analiza diagnostică; strategia proiectului; planuri operaționale

 Organizarea activității în cadrul proiectului

 Monitorizarea și evaluarea proiectului de dezvoltare instituțională

 Oferta educațională a școlii

 Tipologia proiectelor educaționale europene

 Instituții și organizații finanțatoare în România și în Uniunea Europeană

 Documentarea specifică proiectului de finanțare

 Exigențe în organizarea, implementarea , monitorizarea și evaluarea proiectului cu finanțare externă; standarde de calitate

 Rolul proiectelor în consolidarea relației instituție educațională – comunitate

 Rolul proiectelor în dezvoltarea personală

 Exemple de bune practici în managementul de proiect – proiecte de succes

SUGESTII METODOLOGICE

Prezenta programă școlară se adresează profesorilor care predau disciplina Magementul proiectelor, fiind concepută în așa fel încât să le permită

 să orienteze elevii în realizarea actului de comunicare didactică, prin apelul la concepte și practici adecvate specificului didactic;

 să-și orienteze propria activitate înspre formarea la elevi a competențelor de comunicare cu specific didactic;

 să manifeste creativitate în adecvarea demersului didactic la particularitățile elevilor cu care lucrează.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activității didactice în scopul formării la elevi a competențelor formulate în programa școlară.

Valorizarea competențelor-cheie și asigurarea transferabilității acestora la nivelul diferitelor activități cu specific didactic, considerarea elevului ca subiect al activității instructiv- educative și orientarea acesteia spre formarea competențelor de comunicare didactică specifice, accentuarea caracterului practic-aplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigențe ale învățării durabile, printre care

 utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: construcția progresivă a cunoștințelor și consolidarea continuă a capacităților; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; cultivarea capacității elevului de a se autoevalua, a spiritului reflexiv și autoexigenței;

 utilizarea în procesul instructiv-educativ a unor metode activ-participative (cum ar fi învățarea prin descoperire, problematizarea, învățarea în cooperare, studiul de caz, simularea, jocul de roluri, dezbaterea), care contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, deschis și creativ;

 crearea unui cadru educațional menit să încurajeze interacțiunea socială pozitivă, motivația intrinsecă, angajarea elevului în procesul de învățare și dobândire a competențelor de participare activă în spațiul social, economic și cultural;

 rezolvarea de situații care să permită, pe de o parte, exersarea noțiunilor specifice managementul proiectelor și construirea unor exemplificări pentru noțiunile însușite, iar pe de altă parte, rezolvarea unor situații problemă;

 utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de organizare a activității (individuală/frontală și pe grupe);

 utilizarea, în activitatea instructiv-educativă, a noilor tehnologii de informare și comunicare ca mijloace moderne de instruire, în vederea desfășurării unor lecții interactive, atractive.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă folosirea unor activități de învățare care să conducă la

 dobândirea competențelor funcționale esențiale pentru reușita socială precum: gândire critică, utilizare facilă a informațiilor deținute și de reconstrucție a acestora în sisteme informaționale noi;

 exersarea unor deprinderi de ordin cognitiv, cum sunt: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, rezumarea;

 dezvoltarea și exersarea în diferite situații de comunicare a capacității de argumentare;

 aplicarea unor algoritmi, reguli și principii în scopul folosirii informației în cadrul disciplinei, precum și valorificarea acestora în rezolvarea unor probleme teoretice și practice cu specific didactic.

Strategiile de lucru propuse trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acestei experiențe.

Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învățare. Din perspectiva demersului educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizarea cu preponderență a evaluării continue, formative.

Alături de formele și instrumentele clasice de evaluare, recomandăm utilizarea unor forme și instrumente complementare, cum sunt: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor, analiza produselor activității.

Procesul de evaluare va pune accent pe

- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa

școlară;

- valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

- recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare.

Coordonatorii elaborării programei școlare

prof. univ. dr. Vasile CHIȘ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,

Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

prof. gr. I Roxana ILIE Colegiul Național „Elena Cuza”, București

Consultant în domeniul curriculumului

prof. gr. I Angela TEȘILEANU Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în

Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

NOILE EDUCAȚII

CLASA a XI-a

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

Curriculum diferențiat pentru

filiera vocațională, profil pedagogic specializările: pedagog școlar, bibliotecar-documentarist

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezenta programă școlară stabilește oferta educațională care urmează să fie realizată la filiera vocațională – profil pedagogic, specializările bibliotecar-documentarist și pedagog școlar, în bugetul de timp alocat în conformitate cu statutul și locul acestei discipline în planul-cadru de învățământ în vigoare. Acesta stabilește studierea disciplinei Noile educații, 1 oră/săptămână, la clasa a XI-a, ciclul superior al liceului, ca disciplină de curriculum diferențiat, fiind încadrată în grupul disciplinelor psihologice și pedagogice.

Disciplina se centrează pe studierea problematicii noilor educații și vizează formarea unor competențe de profil, care să contribuie la eficientizarea procesului instructiv-educativ.

Prin studierea disciplinei Noile educații se urmărește

 dezvoltarea la elevi a capacității de identificare și analiză critică a problematicii educației în societatea contemporană;

 dobândirea de către elevi a instrumentelor necesare promovării și valorificării conținuturilor și mesajelor noilor educații în diverse contexte educaționale.

Demersul urmărit prin programa școlară permite familiarizarea elevilor cu aspecte teoretice, dar și dobândirea unor competențe de tip funcțional, referitoare la noile educații, realizarea finalităților acestora prin implementarea conținuturilor vizate într-o varietate de contexte educaționale de factură nonformală și informală, competențe relevante pentru rolurile ce vor fi asumate de elevi în viitor, în viața profesională.

Prin structură și conținut, programa școlară oferă elevilor posibilitatea de a înțelege mai bine rolul și funcțiile noilor educații în contextul provocărilor educaționale generate de o societate în permanentă schimbare.

Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenții învățământului liceal, un „profil de formare european” structurat pe opt domenii de competențe-cheie

 Comunicare în limba maternă,

 Comunicare în limbi străine,

 Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii,

 Competență digitală,

 A învăța să înveți,

 Competențe sociale și civice,

 Spirit de inițiativă și antreprenoriat,

 Sensibilizare și exprimare culturală.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini de care are nevoie fiecare tânăr pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru cetățenia activă, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe-cheie se realizează la intersecția mai multor paradigme educaționale și vizează atât unele domenii „academice”, cât și aspecte inter - și transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul conjugat al mai multor arii curriculare.

Contribuția disciplinei Noile educații la formarea și dezvoltarea competențelor-cheie este nuanțată și diversificată, incluzând atât contribuția directă (prin susținerea formării și dezvoltării anumitor competențe-cheie), cât și contribuția indirectă/sensibilizarea cu privire la alte competențe-cheie.

Disciplina Noile educații contribuie la formarea progresivă a competențelor-cheie vizând educația desfășurată pe parcursul întregii vieți, recomandate de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce privește următoarele domenii de competențe-cheie

 Competențe sociale și civice

 Comunicare în limba maternă

 A învăța să înveți

 Sensibilizare și exprimare culturală

Principiile care stau la baza elaborării prezentei programe școlare sunt următoarele

 centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative;

 formarea, potrivit specificului disciplinei și particularităților de vârstă ale elevilor, a competențelor-cheie formulate la nivel european;

 asigurarea coerenței intra- și interdisciplinare, intra- și intercurriculare;

 dezvoltarea unor strategii didactice eficiente în raport cu necesitatea asigurării continuității și a progresului de la o clasă la alta, în formarea competențelor;

 asigurarea calității în educație.

Structura programei școlare include următoarele elemente

• Notă de prezentare

• Competențe generale

• Valori și atitudini

• Competențe specifice și conținuturi

• Sugestii metodologice

Competențele generale se definesc pe discipline de studiu, având un grad ridicat de generalitate și de complexitate, și au rolul de a orienta demersul didactic către achizițiile finale ale elevului.

Competențele specifice sunt corelate cu unitățile de conținut, corelația propusă având în vedere posibilitatea ca o anumită competență specifică să poată fi atinsă prin diferite unități de conținut, neexistând o corespondență biunivocă între acestea. Competențele specifice se formează pe parcursul unui an de studiu și sunt derivate din competențele generale, fiind etape în formarea acestora. Conținuturile învățării sunt mijloace prin care se urmărește realizarea competențelor. Unitățile de conținut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie, cadrele didactice având libertatea de a aborda unitățile de conținut într-o altă ordine, cu condiția respectării logicii interne a disciplinei.

Prezenta programă școlară se orientează către latura pragmatică a aplicării curriculumului, corelarea dintre unitățile de conținut și competențele specifice permițând profesorului să realizeze conexiuni explicite între ceea ce se învață și scopul pentru care se învață.

Lista explicită ce recomandă valori și atitudini accentuează dimensiunea practic-aplicativă a învățării, din perspectiva contribuției specifice a acestei discipline la atingerea finalităților educației.

Sugestiile metodologice cuprind recomandări pentru proiectarea demersului didactic, având rolul de a orienta cadrele didactice în utilizarea programei școlare, în vederea proiectării și realizării activităților de predare-învățare-evaluare în concordanță cu specificul disciplinei.

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculară trebuie să acorde conceptului de competență semnificația unui „organizator” în relație cu care sunt stabilite finalitățile învățării, sunt selectate conținuturile specifice și sunt organizate strategiile de predare-învățare-evaluare, programa școlară realizată pentru disciplina Noile educații urmărește valorizarea cadrului european al competențelor-cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea unor sugestii metodologice.

Programa școlară se adresează atât cadrelor didactice, cât și autorilor de manuale; lectura integrală și personalizată a programei școlare, precum și înțelegerea logicii interne a acesteia reprezintă condiții obligatorii, atât în vederea proiectării activității didactice, cât și în procesul de elaborare a manualelor școlare alternative.

Programa școlară este concepută într-o manieră care să încurajeze creativitatea didactică și adecvarea demersurilor didactice la particularitățile elevilor. Cadrele didactice și autorii de manuale își pot concentra atenția în mod diferit asupra activităților de învățare și asupra practicilor didactice. Diversitatea situațiilor concrete face posibilă și necesară o varietate de soluții didactice. Din această perspectivă, propunerile programei școlare nu trebuie considerate inflexibile. Echilibrul între diferite abordări și soluții trebuie să fie rezultatul proiectării didactice personale și al cooperării cu elevii fiecărei clase în parte.

COMPETENȚE GENERALE

1. Utilizarea conceptelor specifice științelor educației pentru identificarea și explicarea unor aspecte, secvențe și activități din cadrul procesului educațional

2. Aplicarea cunoștințelor și abilităților specifice științelor educației în gestionarea situațiilor problematice, precum și în analizarea posibilităților personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalți pentru ameliorarea și inovarea procesului educațional

4. Manifestarea unui comportament social activ și responsabil și a unei atitudini pozitive față de profesie, adecvat schimbărilor impuse de societatea cunoașterii

5. Participarea la realizarea unor proiecte și la luarea deciziilor referitoare la optimizarea procesului de educație și la parteneriatul educațional

VALORI ȘI ATITUDINI

Competențele generale și specifice care trebuie formate prin procesul de predare-învățare a disciplinei Noile educații au la bază și promovează următoarele valori și atitudini

 exigență față de calitatea și completitudinea actului educațional nedidactic

 participare la viața socio-culturală a comunității

 relaționare pozitivă cu ceilalți

 gândire critică și flexibilă

 independență în gândire și în acțiune

 respect în relaționarea cu alteritatea

 participare activă la viața socială

 implicare responsabilă și fair-play în luarea deciziilor

 angajarea în relații de parteneriat socio-educațional cu școala, familia, autoritățile locale și cu alte instituții cu responsabilități educaționale

 atitudine deschisă față de nou

 disponibilitate pentru schimbare și dezvoltare

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Utilizarea conceptelor psihopedagogice în scopul interpretării corecte a relației dintre evoluțiile economice, politice, sociale de la nivel regional sau global și noile imperative impuse fenomenului educației

2.1. Explicarea modului în care schimbările economice, politice și sociale condiționează și orientează diferitele componente ale procesului educațional (finalități, conținuturi, strategii etc.)

3.1. Utilizarea lucrului în echipă pentru analizarea rolului educației în societatea contemporană

I. Educația și problematica lumii contemporane

1.2. Explicarea conceptului de „noi educații”

2.2. Caracterizarea principalelor tipuri de noi domenii/conținuturi ale educației din perspectiva obiectivelor urmărite, a conținuturilor, precum și a modalităților de realizare (valorizare) în context formal, nonformal și informal

4.1. Manifestarea unui comportament social activ și responsabil, adecvat unei lumi în schimbare

5.1. Argumentarea nevoii de dezvoltare a unor noi domenii educaționale și a unor perspective de abordare a educației în raport cu idealul educațional al societăților contemporane

II. Dimensiuni/ laturi și perspective noi în educație

 Evoluția sistemelor educative în contextul societăților contemporane

 Îmbogățirea conținuturilor educației – răspuns al sistemelor educative la evoluția lumii contemporane

 Abordarea holistică a fenomenului educațional în context formal, nonformal și informal

 Educația permanentă – principiu integrator și unificator al educației

 „Noile educații”- delimitări conceptuale, analiză diacronică și sincronică

- Educația ecologică (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația demografică (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru tehnologie și progres (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația interculturală (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru pace și cooperare (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru democrație și drepturile omului (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația axiologică (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru comunicare și mass-media (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru o nouă ordine economică (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația antreprenorială (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru timp liber (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru sănătate (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația economică și casnică modernă (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

- Educația pentru viața de familie (obiective, conținuturi, modalități de realizare)

Competențe specifice

Conținuturi

2.3. Explicarea raportului dintre noile educații și dimensiunile educației (educație intelectuală, morală, estetică, fizică)

2.4. Aplicarea cunoștințelor însușite în proiectarea unor activități de promovare a noilor educații în contexte non- formale

4.2. Susținerea unui comportament activ, prin valorificarea conținutului noilor educații

5.2. Proiectarea unor activități de promovare a noilor educații în contexte educaționale formale, non-formale și informale

5.3. Participarea la luarea deciziilor și la

rezolvarea problemelor educaționale ale comunității

III. Valorificarea conținuturilor „noilor educații”

și noile educații

 Raporturi între dimensiunile/laturile educației

 Modalități de implementare a „noilor educații” în contexte formale, non-formale și informale

 Demersuri de valorificare a „noilor educații” în procesul instructiv-educativ

 Proiectarea activităților non-formale destinate promovării conținuturilor noilor educații

 Posibilități de promovare a noilor educații în contexte informale

 Aplicații practice – realizarea de proiecte educaționale în parteneriat cu alte instituții sau agenți comunitari, relevante din perspectivă formativă pentru profilul de formare

SUGESTII METODOLOGICE

Prezenta programă școlară se adresează profesorilor care predau disciplina

Noile educații, fiind concepută în așa fel încât să le permită

- să orienteze elevii în cunoașterea conceptelor și practicilor de promovare a noilor educații;

- să-și orienteze propria activitate spre identificarea posibilităților de valorificare a conținuturilor noilor educații în diverse situații de învățare;

- să manifeste creativitate în adecvarea demersului educațional în funcție de contextul educațional și de particularitățile participanților la acțiunea educațională.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activității didactice în scopul formării la elevi a competențelor formulate în programa școlară.

Valorizarea competențelor-cheie și asigurarea transferabilității acestora la nivelul diferitelor activități cu specific didactic, considerarea elevului ca subiect al activității instructiv-educative și orientarea acesteia spre formarea competențelor de comunicare didactică specifice, accentuarea caracterului practic-aplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigențe ale învățării durabile, printre care

► utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: construcția progresivă a cunoștințelor și consolidarea continuă a capacităților; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; cultivarea capacității elevului de a se autoevalua, a spiritului reflexiv și autoexigenței;

► utilizarea în procesul instructiv-educativ a unor metode activ-participative (cum ar fi învățarea prin descoperire, problematizarea, învățarea în cooperare, studiul de caz, simularea, jocul de roluri, dezbaterea), care contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, deschis și creativ;

► crearea unui cadru educațional menit să încurajeze interacțiunea socială pozitivă, motivația intrinsecă, angajarea elevului în procesul de învățare și dobândirea competențelor de participare activă la desfășurarea activităților școlare și extrașcolare;

► rezolvarea de situații care să permită, pe de o parte, exersarea noțiunilor specifice noilor educații și construirea unor exemplificări pentru noțiunile însușite, iar, pe de altă parte, rezolvarea unor situații-problemă;

► utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de organizare a activității (frontală, pe grupe și individuală);

► utilizarea în activitatea instructiv-educativă a calculatorului, ca mijloc modern de instruire, în vederea desfășurării unor lecții interactive, atractive.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă folosirea unor activități de învățare care să conducă la

► dobândirea competențelor funcționale esențiale pentru realizarea unei comunicări didactice adecvate, precum: gândire critică, capacitate de utilizare facilă a informațiilor deținute și de reconstrucție a acestora în sisteme informaționale noi, capacitate de adaptare a discursului la un context situațional dat;

► exersarea unor deprinderi de ordin cognitiv, cum sunt: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, rezumarea;

► dezvoltarea și exersarea în diferite situații de comunicare a capacității de argumentare;

► aplicarea unor algoritmi, reguli și principii în scopul folosirii informației în cadrul disciplinei, precum și valorificarea acestora în rezolvarea unor probleme teoretice și practice cu specific didactic.

Strategiile de lucru propuse trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acestei experiențe.

Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învățare. Din perspectiva demersului educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizarea cu preponderență a evaluării continue, formative. Alături de formele și instrumentele clasice de evaluare, recomandăm utilizarea unor forme și instrumente complementare, cum sunt: referatul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor, analiza produselor activității.

Procesul de evaluare va pune accent pe

- corelarea directă a rezultatelor evaluate, cu competențele specifice vizate de programa școlară;

- valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

- recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare.

Coordonatorii elaborării programei școlare

prof. univ. dr. Vasile CHIȘ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,

Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca prof. gr. I Mihaela UNGUREANU Școala Normală „Vasile Lupu”, Iași

Consultant în domeniul curriculumului

prof. gr. I Angela TEȘILEANU Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare

în Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ

B I B L I O T E C O N O M I E

CLASELE a XI-a şi a XII-a

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

CURRICULUM DIFERENŢIAT

FILIERA VOCAŢIONALĂ – PROFIL PEDAGOGIC SPECIALIZAREA: BIBLIOTECAR-DOCUMENTARIST

Bucureşti, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezenta programă şcolară stabileşte oferta educaţională care urmează să fie realizată în ciclul superior al liceului, Filiera Vocaţională - Profil Pedagogic, Specializarea Bibliotecar-Documentarist, în bugetul de timp alocat în conformitate cu statutul şi locul acestei discipline în planul-cadru de învăţământ în vigoare. Acesta prevede studierea la clasele a XI-a şi a XII-a a disciplinei Biblioteconomie care înglobează totalitatea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice necesare organizării bibliotecii, a clasificării colecţiilor a conservării şi prezervării lor, precum şi cunoştinţele fundamentale necesare activităţii complexe de management de bibliotecă, marketing şi PR.

Programa şcolară pentru disciplina Biblioteconomie pune accent pe transmiterea cunoştintelor necesare activităţii în biblioteca şcolară, pe formarea deprinderilor de catalogare şi de clasificare a publicaţiilor, pe manifestarea unui comportament adecvat în relaţia cu publicul, în conformitate cu deontologia profesională, şi organizarea unei biblioteci moderne, care sa corespundă standardelor internaţionale în domeniu şi care să faciliteze dobândirea unor competenţe de tip acţional, fundamentale pentru rolurile asumate în profesia de bibliotecar-documentarist.

Demersul urmărit prin programa şcolară permite, pe de o parte, familiarizarea elevilor cu aspecte teoretice şi practice, iar pe de altă parte, dobândirea unor competenţe de tip funcţional, referitoare la activitatea desfăşurată in bibliotecă, competenţe pe care le considerăm relevante pentru rolurile asumate de elevi în prezent şi în viitor, în postura de absolvenţi de liceu de tip vocaţional, specializarea bibliotecar-documentarist. Prin structură şi conţinut, programa şcolară pentru clasele a XI-a şi a XII-a oferă elevilor posibilitatea de a înţelege activitatea care se defăşoară în bibliotecă. Această abordare are în vedere importanţa cunoaşterii datelor concrete propuse de disciplină, demonstrarea competenţelor formate în cadrul specializării dobândite şi aplicarea lor imediată în cadrul orelor de tip practic susţinute în biblioteca şcolară. Prin urmare, obiectivele urmărite sunt: construirea unor abilităţi, evaluarea şi utilizarea acestora în vederea dobândirii competenţelor de lucru.

Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenţii învăţământului liceal, un „profil de formare european” structurat pe opt domenii de competenţe-cheie: comunicare în limba maternă; comunicare în limbi străine; competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii; competenţă digitală; a învăţa să înveţi; competenţe sociale şi civice; spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; sensibilizare şi exprimare culturală. Competenţele sunt definite ca ansambluri de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini care urmează să fie formate până la finele şcolarităţii de care are nevoie fiecare tânăr pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru cetăţenia activă, incluziune socială şi angajare pe piaţa muncii. Structurarea acestor competenţe-cheie se realizează la intersecţia mai multor paradigme educaţionale şi vizează atât unele domenii „academice”, cât şi aspecte inter- şi transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul conjugat al mai multor arii curriculare.

Contribuţia disciplinei Biblioteconomie la formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie europene este nuanţată şi diversificată, incluzând atât contribuţia directă - prin susţinerea formării şi dezvoltării anumitor competenţe-cheie, cât şi contribuţia indirectă / sensibilizarea cu privire la alte competenţe-cheie. Disciplina Biblioteconomie contribuie la formarea progresivă a competenţelor-cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe-cheie

 Competenţe sociale şi civice;

 Comunicare în limba maternă;

 A învăţa să înveţi;

 Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat;

 Sensibilizare şi exprimare culturală;

 Competenţă digitală.

Principiile care stau la baza elaborării prezentei programe şcolare sunt următoarele

- centrarea pe elev, ca subiect al activităţii instructiv-educative;

- compatibilizarea curriculumului naţional cu cel european, prin formarea, potrivit specificului disciplinei

şi particularităţilor de vârstă ale elevilor, a competenţelor-cheie formulate la nivel european;

- asigurarea coerenţei intra şi interdisciplinare, intra şi intercurriculare;

- dezvoltarea unor strategii didactice eficiente în raport cu necesitatea asigurării continuităţii şi a progresului de la o clasă la alta în formarea competenţelor;

- asigurarea calităţii în educaţie.

Programa şcolară este concepută pentru curriculum diferenţiat şi are în vedere conţinuturile pentru clasele cu o oră/săptămână. Structura programei şcolare include următoarele elemente

 Notă de prezentare;

 Competenţe generale;

 Valori şi atitudini;

 Competenţe specifice şi conţinuturi pentru clasele a XI-a şi a XII-a;

 Sugestii metodologice.

Conţinuturile nemarcate prin asterisc (*) se adresează claselor ai căror elevi studiază disciplina

Biblioteconomie 1 oră/săptămânal.

Pentru clasele ai căror elevi studiază disciplina Biblioteconomie în 2 ore/săptămânal (1 oră/săptămânal şi, conform planului-cadru, 1 oră/ săptămână din curriculum la decizia şcolii) se adaugă conţinuturile marcate prin asterisc (*) şi corp de literă italic.

Competenţele generale se definesc pe discipline de studiu, având un grad ridicat de generalitate şi de complexitate; competenţele generale orientează demersul didactic către achiziţiile finale ale elevului.

Competenţele specifice sunt corelate cu unităţile de conţinut; corelaţia propusă are în vedere posibilitatea ca o anumită competenţă specifică să poată fi atinsă prin diferite unităţi de conţinut, neexistând o corespondenţă biunivocă între acestea. Competenţele specifice se formează pe parcursul unui an de studiu şi sunt derivate din competenţele generale, fiind etape în formarea acestora. Conţinuturile învăţării sunt mijloace prin care se urmăreşte realizarea competenţelor. Unităţile de conţinut sunt prezentate într-o ordine care nu este obligatorie. Prezenta programă şcolară orientează către latura pragmatică a aplicării curriculumului: corelarea dintre unităţile de conţinut şi competenţele specifice permite profesorului să realizeze conexiunea explicită între ceea ce se învaţă şi scopul pentru care se învaţă.

Lista explicită ce recomandă valori şi atitudini accentuează dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a învăţării, din perspectiva contribuţiei specifice a acestei discipline la atingerea finalităţilor educaţiei.

Sugestiile metodologice cuprind recomandări pentru proiectarea demersului didactic, având rolul de a orienta cadrele didactice în utilizarea programei şcolare, pentru proiectarea şi realizarea activităţilor de predare- învăţare-evaluare în concordanţă cu specificul disciplinei.

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculară trebuie să acorde conceptului de competenţă semnificaţia unui „organizator” în relaţie cu care sunt stabilite finalităţile învăţării, sunt selectate conţinuturile specifice şi sunt organizate strategiile de predare-învăţare-evaluare. Actuala programă şcolară urmăreşte valorizarea cadrului european al competenţelor-cheie la următoarele niveluri: formularea competenţelor generale şi selectarea seturilor de valori şi atitudini; organizarea elementelor de conţinut şi corelarea acestora cu competenţele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa şcolară se adresează atât cadrelor didactice, cât şi autorilor de manuale. Lectura integrală şi personalizată a programei şcolare şi înţelegerea logicii interne a acesteia reprezintă condiţii obligatorii atât în vederea proiectării activităţii didactice, cât şi în procesul de elaborare a manualelor şcolare alternative.

Programa şcolară este în aşa fel concepută, încât să încurajeze creativitatea didactică şi adecvarea demersurilor didactice la particularităţile elevilor. Cadrele didactice şi autorii de manuale îşi pot concentra atenţia în mod diferit asupra activităţilor de învăţare şi asupra practicilor didactice. Diversitatea situaţiilor concrete face posibilă şi necesară o diversitate de soluţii didactice. Din această perspectivă, propunerile programei şcolare nu trebuie privite ca reţetare inflexibile. Echilibrul între diferite abordări şi soluţii trebuie să fie rezultatul proiectării didactice personale şi al cooperării cu elevii fiecărei clase în parte.

COMPETENŢE GENERALE

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor educaţiei pentru identificarea şi explicarea unor aspecte, secvenţe şi activităţi din cadrul procesului educaţional

2. Aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor specifice ştiinţelor educaţiei în gestionarea situaţiilor problematice, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalţi pentru ameliorarea şi inovarea procesului educaţional

4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil şi a unei atitudini pozitive faţă de profesie, adecvat schimbărilor impuse de societatea cunoaşterii

5. Participarea la realizarea unor proiecte şi la luarea deciziilor referitoare la optimizarea procesului de educaţie şi la parteneriatul educaţional

VALORI ŞI ATITUDINI

Competenţele generale şi specifice care trebuie formate prin procesul de predare-învăţare a disciplinei Biblioteconomie au la bază şi promovează următoarele valori şi atitudini

 comunicarea cu ceilalţi şi încrederea în propriile abilităţi de comunicare;

 cultivarea limbii materne şi recunoaşterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală şi îmbogăţirea orizontului cultural;

 consolidarea statutului / rolului bibliotecarului în şcoală;

 valorificarea optimă şi creativă a potenţialului şi a capacităţilor cognitive ale bibliotecarului;

 capacitatea de a îmbogăţi cu elemente de noutate / modernitate prestaţia profesională a activităţii de bibliotecar;

 dezvoltarea spiritului critic şi reflexiv;

 manifestarea iniţiativei, a creativităţii şi a disponibilităţii de a lucra în echipă pentru realizarea diferitelor proiecte inter- / transdisciplinare;

 cultivarea gustului estetic şi a interesului faţă de lectură;

 receptivitatea faţă de valorile culturale şi dezvoltarea interesului faţă de comunicarea interculturală;

 manifestarea iniţiativei, a creativităţii şi a disponibilităţii de a lucra în echipă pentru rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în proiecte specifice.

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI1 - CLASA a XI-a

Competenţe specifice

Conţinuturi

1.1. Caracterizarea biblioteconomiei, bibliologiei şi ştiinţei informării, pornind de la elementele lor definitorii.

2.1. Dezvoltarea abilităţilor de a gestiona rolul bibliotecarului.

1.2. Identificarea traseului publicaţiilor în bibliotecă.

1.3. Utilizarea descrierii bibliografice în funcţie de specificul diferitelor tipuri de documente.

1.4. Explicarea modalităţilor de catalogare şi de clasificare a documentelor.

4.1. Identificarea tendinţelor de eficientizare în catalogarea şi organizarea documentelor.

2.2. Analizarea eficienţei sistemelor de catalogare, aşezarea a publicaţiilor şi organizare a fondurilor.

1.5. Însuşirea demersului de verificare şi inventariere a colecţiilor.

1.6. Explicarea demersului de achiziţie, evidenţă şi urmărire a comenzilor de carte/abonamentelor pentru publicaţii seriale.

2.3 Localizarea şi distribuţia corectă a documentele prin cunoaşterea sistemului de organizare a colecţiilor.

1.7. Folosirea corectă a clasificării zecimale universale, în funcţie de metodologia şi tehnica indexării documentelor.

2.4. Raportarea critică la principiile şi regulile descrierii catalografice internaţionale a publicaţiilor.

5.1. Stabilirea unor corelaţii între descrierea catalografică internaţională a publicaţiilor şi clasificarea zecimală universală.

3.1. Dezvoltarea cooperării cu ceilalţi în gestionarea procesului de eliminare, transfer şi casare a publicaţiilor.

3.2. Formarea deprinderilor de manageriere a activităţilor în cadrul bibliotecii.

4.2. Proiectarea unor strategii de eficientizare a activităţii în biblioteci.

2.5. Corelarea regulilor de organizare a serviciilor bibliografice.

3.3. Utilizarea lucrului în echipă pentru realizarea evidenţei utilizatorilor, prin utilizarea tehnicilor specifice.

4.3. Adecvarea comportamentului specific profesiunii de bibliotecar-documentarist la cerinţele societăţii informaţionale.

5.2. Interpretarea prevederilor metodologiei indexării documentelor în contextul planificării activităţii

bibliotecii.

1. Elemente generale de biblioteconomie, bibliologie şi ştiinţa informării

 Bibliologia (definire şi ramuri)

 Bibliotecarul şcolar – rol şi atribuţii

 Bibliotecile (definiţie, rol, clasificare, funcţii, sistem)

 Traseul publicaţiilor de la intrarea în bibliotecă până la ieşire

2. Catalogarea şi organizarea documentelor

 Tipuri de documente

 Descrierea bibliografică a documentelor (reguli, tipuri, structură, descrierea publicaţiilor seriale); fişa bibliografică

 Sisteme de cotare (catalogarea publicaţiilor)

 Tipuri de cataloage: alfabetic, sistematic, pe subiecte, topografic, on-line

 Sisteme de aşezare a publicaţiilor şi organizarea fondurilor

3. Completarea, evidenţa şi verificarea colecţiilor

 Colecţii (achiziţie, constituire, prelucrare, evidenţă, verificare, inventariere)

 Descrierea catalografică internaţională a publicaţiilor

 Clasificarea zecimală universală [CZU] (indici principali, indici auxiliari, metodologia şi tehnica indexării documentelor)

 Eliminarea, transferul şi casarea publicaţiilor

 Tabele (CZU, CZU auxiliare, de autori)*

 Tipizate de bibliotecă*

4. Informare şi documentare

 Consideraţii generale privind bibliografia

 Referinţa bibliografică*

5. Managementul de bibliotecă

 Planificarea activităţii bibliotecii (strategii)

 Organizarea serviciilor bibliografice

 Responsabilităţile angajaţilor serviciilor bibliografice

 Evidenţa utilizatorilor

1 Conţinuturile marcate prin corp de literă cursiv şi asterisc (*) sunt obligatorii numai pentru clasele la care s-a alocat, conform planului-cadru, din curriculum la decizia şcolii 1 oră/ săptămână pentru disciplina Biblioteconomie.

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI - CLASA a XII-a

Competenţe specifice

Conţinuturi

1.1 Identificarea proceselor de gestionare a colecţiilor şi fondurilor documentare.

2.1. Aplicarea metodologiei de dezvoltare a colecţiilor.

1.2. Explicarea modalităţilor de dezvoltare a colecţiilor.

1.3. Explicarea modului de digitalizare a documentelor.

2.2. Explicarea demersului de constituire a unei colecţii de tip digital.

1.4. Caracterizarea rolului şi funcţiilor centrelor de documentare şi informare.

3.1. Dezvoltarea cooperării cu ceilalţi în stabilirea obiectivelor structurilor infodocumentare.

2.3. Aplicarea normelor de conservare a colecţiilor şi publicaţiilor.

2.4. Compararea tehnologiilor de prezervare a documentelor.

4.1 Proiectarea unui comportament adecvat în relaţia cu utilizatorul.

5.1. Stabilirea unor corelaţii corecte între rolul şi atribuţiile specialistului în activitatea de documentare.

4.2. Exersarea de activităţi de propagandă, marketing

şi relaţii cu publicul.

3.2. Formarea deprinderilor de manageriere a activităţilor în cadrul bibliotecii.

1.5. Explicarea procesului de automatizare şi informatizare a bibliotecii.

2.5. Exersarea tehnicilor de constituire a documentelor WEB.

1.6. Caracterizarea cadrului juridic şi administrativ al activităţii profesionale.

1.7. Însuşirea aspectelor deontologice specifice profesiei de bibliotecar-documentarist.

4.3. Adecvarea comportamentului specific profesiunii de bibliotecar-documentarist la cerinţele societăţii informaţionale.

3.3. Utilizarea cunoştinţelor de biblioteconomie în rezolvarea unor sarcini de lucru prin cooperarea cu ceilalţi.

5.2. Utilizarea prevederilor legislative adecvate în managerierea responsabilităţii patrimoniale în bibliotecă.

1. Dezvoltarea şi conservarea colecţiilor şi publicaţiilor

 Dezvoltarea colecţiilor (principii, criterii, modalităţi, metodologie, politica de achiziţii)

 Modalităţi de conservare şi recondiţionare a publicaţiilor

 Prezervarea documentelor (tehnologii de prezervare)

 Colecţii digitale (digitizarea documentelor)

2. Centrele de documentare şi informare şi alte structuri infodocumentare

 Centrul de documentare şi informare (definiţie, rol, organizare, funcţionare, obiective)

 Structuri infodocumentare (rol, funcţionare, obiective)

 Documentaristul – rol şi atribuţii

3. Relaţiile cu publicul şi evidenţa activităţii bibliotecii

 Educarea utilizatorilor (modalităţi de stimulare a lecturii)

 Didactica lecturii şi tehnici de animaţie culturală (tipuri de lectură, tehnici)*

 Activităţi de informare şi publicitate (studiul nevoilor de informare, colaborarea instituţională)

 Comunicarea documentelor (împrumutul intern/ internaţional)

 Elemente de ergonomie în bibliotecă*

 Marketingul în structurile infodocumentare (funcţii, principii, tehnici)

4. Automatizare şi informatizare în bibliotecă

 Formalizarea datelor bibliografice

 Constituirea documentelor WEB

 Sisteme automatizate integrate de bibliotecă (reţele automatizate)

 Structuri IT (baze de date, formate de descriere/ stocare/ introducere date, cataloagele on- line, operaţii informatizate)

 Biblioteca virtuală*

5. Elemente de reglementare juridică în activităţile profesiei de bibliotecar-documentarist

 Responsabilitatea patrimonială în bibliotecă

 Cadrul legislativ naţional

 Deontologia profesiei de bibliotecar- documentarist (aspecte etice)

 Sistemul naţional de biblioteci*

SUGESTII METODOLOGICE

Prezenta programă şcolară se adresează profesorilor care predau disciplina Biblioteconomie, la clasele a XI-a

şi a XII-a, fiind concepută în aşa fel încât să le permită

 orientarea elevilor în demersurile specifice activităţii în bibliotecă, prin însuşirea aspectelor teoretice

şi a practicilor profesionale care ţin de această disciplină;

 implicarea practicii în bibliotecă, ori de câte ori consideră necesar, pentru exersarea deprinderilor specifice muncii de bibliotecar;

 orientarea propriei activităţi spre formarea la elevi a competenţelor specifice domeniului;

 manifestarea creativităţii şi adecvarea demersurilor didactice la particularităţile elevilor cu care lucrează.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activităţii didactice în vederea formării la elevi a competenţelor formulate în programa şcolară.

Valorizarea competenţelor-cheie şi asigurarea transferabilităţii acestora la nivelul diferitelor activităţi (şcolare şi extraşcolare), considerarea elevului ca subiect al activităţii instructiv-educative şi orientarea acesteia spre formarea competenţelor specifice, accentuarea caracterului practic-aplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile, între care enumerăm

 utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: construcţia progresivă a cunoştinţelor şi consolidarea continuă a capacităţilor; flexibilitatea abordărilor şi parcursul diferenţiat; cultivarea capacităţii elevului de a se autoevalua; coerenţă şi abordări multi, inter şi transdisciplinare;

 utilizarea unor metode active şi interactive: învăţarea prin descoperire, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de comunicare, necesare practicii în domeniul biblioteconomiei şi la crearea unui cadru educaţional menit să încurajeze interacţiunea socială pozitivă, motivaţia intrinsecă, angajarea elevului în procesul de învăţare şi de dobândire a competenţelor de participare activă în spaţiul social;

 rezolvarea de exerciţii care să permită, pe de o parte, exersarea noţiunilor specifice disciplinei şi construirea unor exemple pentru noţiunile însuşite, iar, pe de altă parte, rezolvarea unor situaţii problematice;

 utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de activitate (individuală, pe perechi şi în grupuri mici);

 utilizarea, în activitatea didactică, a calculatorului ca mijloc modern de instruire, care să permită subordonarea utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, în vederea desfăşurării unor lecţii interactive, atractive, dar şi a exersării abilităţilor de lucru pe care le solicită tehnologizarea şi automatizarea muncii în biblioteci, dar şi în activitatea de informare şi documentare.

Conţinuturile pot fi abordate dintr-o perspectivă aplicativă, prin implicarea elevilor în activităţi de documentare şi orientare într-o structură info-documentară. Lecţiile pot fi completate cu ateliere de creaţie, concursuri, expoziţii, spectacole, întâlniri cu personalităţi, vizite, vizionări şi audiţii. Iniţiativa organizării acestor activităţi poate fi atât a unui membru al comunităţii educative (profesor, bibliotecar, documentarist ş.a.), cât şi a elevilor. Fiecare grup responsabil de activitate (5-6 elevi şi cel puţin un cadru didactic) va avea un dosar al acţiunii care va conţine: materiale de promovare (afişe, pliante etc.), impresii ale participanţilor, eventual fotografii, înregistrări audio/video.

Pentru formarea competenţelor specifice, se recomandă folosirea unor activităţi de învăţare care să conducă la

 dobândirea competenţelor funcţionale esenţiale pentru această disciplină: exerciţii de marcare pe un plan/o schemă, completare de tabel exerciţii de asociere (răspuns-întrebare, text-imagine), exerciţii de selectare dintr-o listă, exerciţii cu alegere multiplă, exerciţii de tip adevărat-fals, reperarea diferitelor spaţii ale bibliotecii şcolare, selectarea documentelor după un anumit criteriu (după suport, după domeniu etc.), cotarea unui document, ordonarea lui la raft, identificarea documentelor după o cotă dată, identificarea codurilor cărţii/publicaţiei (revistă, ziar, anuar etc.), întocmirea/decodificarea unei bibliografii, identificarea unui document cu ajutorul cataloagelor tradiţionale bibliotecii şcolare.

 exersarea unor tehnici de căutare informatizată (catalogul on-line etc.) şi tehnici de căutare Internet.

 exersarea unor deprinderi de ordin cognitiv, cum sunt: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, rezumarea;

 exersarea activităţilor specifice descrise mai sus, într-o altă bibliotecă decât cea şcolară;

 aplicarea unor algoritmi, reguli şi principii în scopul folosirii informaţiei în cadrul disciplinei, precum şi valorificarea acestora în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice specifice muncii în bibliotecă; în acest mod, studiul disciplinei se constituie într-un instrument cu valoare generală pentru iniţierea specializării de bibliotecar-documentarist.

Strategiile de lucru propuse trebuie să ţină seama de cunoştinţele acumulate şi abilităţile elevilor şi să permită valorizarea pozitivă a acestora.

Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învăţare. Din perspectiva demersului educaţional centrat pe competenţe, se recomandă utilizarea cu preponderenţă a evaluării continue, formative. Caracterul special al acestei discipline este că se poate preda într-un loc diferit de sala de clasă care presupune contactul direct şi permanent cu documente pe diferite suporturi (hârtie, suporturi audio-vizuale, suporturi digitale). Alături de formele şi instrumentele clasice de evaluare, recomandăm utilizarea unor forme şi instrumente complementare, cum sunt: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor. Procesul de evaluare va pune accent pe: corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa şcolară

 valorizarea rezultatelor învăţării prin raportarea la progresul şcolar al fiecărui elev;

 recunoaşterea, la nivelul evaluării, a experienţelor de învăţare şi a competenţelor dobândite în contexte non-formale sau informale;

 utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor şcolare.

Coordonatorii elaborării programei şcolare

prof. univ. dr. Vasile CHIŞ Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,

Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

prof. dr. Sorin SPINEANU- DOBROTĂ Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în

Învăţământul Preuniversitar – MECI

prof. Carmen PESANTEZ Biblioteca Pedagogică Naţională „I. C. Petrescu” prof. grd. I Mihaela UNGUREANU Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi

MINISTERUL EDUCA Ț IEI, CER C ET Ă RII Ș I IN OV Ă RII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

P S I H O P E D A G O G I A

A C T I V I T Ă Ț I L O R L U D I C E

CLASELE a XI-a și a XII-a CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

(CURRICULUM DIFERENȚIAT)

Filiera vocațională Profil: pedagogic

Specializările: instructor - animator, instructor pentru activități extrașcolare

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezenta programă școlară își propune să pună la dispoziția cadrelor didactice de specialitate oferta educațională care se urmărește a fi aplicată la filiera vocațională, profilul pedagogic, specializările instructor-animator, instructor pentru activități extrașcolare, în bugetul de timp alocat conform statutului și locului pe care-l ocupă această disciplină în planul-cadru de învățământ în vigoare. Acesta stabilește studierea disciplinei Psihopedagogia activităților ludice, la clasa a XI-a și a XII-a, fiind încadrată în aria curriculară Om și Societate, grupul disciplinelor psihologice și pedagogice.

Disciplina Psihopedagogia activităților ludice vizează formarea competențelor necesare pentru proiectarea, elaborearea, inițierea, realizarea și evaluarea tuturor categoriilor de activități ludice, începând de la nivel preșcolar până la vârsta adolescenței.

Studiul disciplinei “Psihopedagogia activităților ludice” alături de studiul celorlalte discipline ale științelor educației își propune formarea personalității autonome și creative în vederea dezvoltării libere și armonioase a persoanei, precum și realizarea următoarelor tipuri de competențe

 Competențe psihopedagogice, exprimate în proiectarea, îndrumarea și evaluarea procesului de instruire și a activităților extrașcolare și de animație;

 Competențe sociale, exprimate în interacțiunile sociale cu preșcolarii, elevii și grupurile școlare;

 Competențe manageriale, obiectivate în organizarea, îndrumarea și conducerea grupurilor aparținînd diverselor categorii de vârstă;

În realizarea programei școlare s-a avut în vedere „ Modelul generativ și structura programelor pentru pregătirea personalului didactic din învățământul preșcolar și primar”.

Prezentul curriculum acoperă : curriculum-ul diferențiat (pentru clasele cu 1 oră/săptămână).

Structura curriculum-ului include următoarele componente

- Competențe generale

- Competențe specifice și unități de conținut

- Valori și atitudini

- Sugestii metodologice

Elementele de noutate sunt legate de următoarele aspecte

 reconsiderarea demersului curricular și didactic din perspectiva finalităților liceului precum și studierii acestei discipline

 orientarea către latura pragmatică a aplicării curriculum-ului

- corelarea dintre unitățile de conținut și competențele specifice permite profesorului să realizeze conexiunea explicită între ceea ce se învață și scopul pentru care se învață;

- corelația propusă are în vedere posibilitatea ca o anumită competență specifică să poată fi atinsă prin diferite unități de conținut, neexistând o corespondență biunivocă între acestea;

- demersul urmărit permite concomitent familiarizarea elevilor cu aspecte teoretice esențiale și formarea unor competențe de tip instrumental-practic, necesare în viața privată și publică.

 recomandarea unor valori și atitudini care să completeze dimensiunea cognitivă a învățării cu cea afectiv-atitudinală și morală din perspectiva finalităților educației;

 includerea unor sugestii metodologice care să orienteze spre modalități didactice concrete de utilizare a curriculum-ului în proiectarea și realizarea activităților de predare-învățare-evaluare.

Principiul de bază al curriculum-ului este acela de a oferi elevilor, în cadrul fiecărei unități de învățare, un număr de noțiuni specifice disciplinei, exersate în contexte diferite (teoretice și practice; reale și imaginare etc).

Profesorii își pot centra atenția în mod diferențiat asupra activităților de învățare și asupra practicilor didactice. Diversitatea situațiilor concrete face posibilă și necesară o diversitate de soluții didactice. Din această perspectivă, propunerile curriculum-ului nu trebuie privite ca rețetare inflexibile. Echilibrul între diferite abordări și soluții va trebui să fie rezultatul proiectării didactice personale și al cooperării cu elevii fiecărei clase în parte.

COMPETENȚE GENERALE

1. Utilizarea conceptelor specifice științelor educației pentru identificarea și explicarea unor aspecte, secvențe și activități din cadrul procesului educațional

2. Aplicarea cunoștințelor și abilităților specifice științelor educației în gestionarea situațiilor problematice, precum și în analizarea posibilităților personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalți pentru ameliorarea și inovarea procesului educațional

4. Manifestarea unui comportament social activ și responsabil și a unei atitudini pozitive față de profesie, adecvat schimbărilor impuse de societatea cunoașterii

5. Participarea la realizarea unor proiecte și la luarea deciziilor referitoare la optimizarea procesului de educație și la parteneriatul educațional

VALORI ȘI ATITUDINI

Competențele generale și specifice care trebuie formate prin procesul de predare-învățare- evaluare a disciplinei „Psihopedagogia activităților ludice” au la bază și promovează următoarele valori și atitudini

 Promovarea unui sistem de valori: morale, culturale, estetice în concordanță cu idealul educațional

 Cultivarea unui mediu școlar și extrașcolar, centrat pe valori științifice și relații democratice ce pot fi promovate în contexte diferite

 Relaționarea pozitivă cu ceilalți

 Valorificarea optimă a propriului potențial creativ

 Implicarea în dezvoltarea instituțională și în promovarea inovațiilor în învățământ

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI – CLASA A XI-A

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Identificarea conținutului și a importanței studierii psihopedagogiei activităților ludice, precum și a locului disciplinei în sistemul științelor educației

3.1.Utilizarea lucrului în echipă pentru stabilirea

modalităților prin care se realizează învățarea la vârsta preșcolară

I. Obiectul de studiu al psihopedagogiei activităților ludice

■ Psihopedagogia activităților ludice, componentă a disciplinelor psihopedagogice

■ Conținutul psihopedagogiei activităților ludice

■ Importanța studierii activităților ludice

1.2.Identificarea și definirea conceptelor cheie și corelarea lor, pe verticală și orizontală, în structura internă a disciplinei

3.2.Dezvoltarea cooperării cu ceilalți în exemplificarea funcțiilor, tipurilor de joc și elementelor psihologice ale jocului din perspectiva noului curriculum pentru educația timpurie

4.1. Analiza și interpretarea critică a principalelor teorii despre joc, corelarea cu noile perspective derivate din conținutul și metodologia activităților de educație timpurie

4.2. Analiza critică a rolului pe care îl are jocul și jucăria în cadrul activităților specifice preșcolarilor

II. Noțiuni generale despre joc

■ Jocul- activitate specific umană

■ Repere în evoluția concepțiilor despre joc

■ Definiții ale jocului

■ Funcțiile jocului

■ Elementele psihologice ale jocului

■ Elementele didactice structurale ale jocului: scopul, tema, rolul, regulile, atitudinea față de joc.

■ Clasificarea jocurilor

3.3.Relaționarea optimă în cadrul activității de grup în surprinderea caracteristicilor importante ale fiecărui tip de joc

4.3.Analiza evolutivă a conduitelor ludice în funcție de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor

III. Natura jocului ca activitate fundamentală a preșcolarilor

■ Ce este jocul pentru copil?

■ Evoluția comportamentului de joc la copilul de 3-6/7 ani: jocul fără implicare, jocul solitar, jocul observativ, jocul paralel, jocul asociativ, jocul cooperativ

1.3.Identificarea și definirea categoriilor de jocuri 1.4.Familiarizarea cu obiectivele, conținutul și modalitatea de desfășurare a fiecărei categorii de joc

5.1.Participarea la identificarea principalelor categorii de jocuri precum și la caracterizarea și exemplificarea jocurilor

IV. Categorii de jocuri specifice vârstei timpurii

■ Jocurile simbolice

- jocurile de manipulare

- jocul imitativ,

- jocul de creație

■ jocul cu reguli

- jocurile didactice

- jocurile distractive

1.5.Identificarea si caracterizarea tipurilor de învățare la vârsta preșcolară

2.1.Utilizarea conceptelor specifice în caracterizarea activității de învățare a preșcolarilor prin prisma: experimentării, explorării și a jocului.

V. Învățarea la vârste timpurii

■ Relația joc-învățare

■ Specificul învățării la copilul de 3 - 6/ 7 ani

 Experimentarea

 Explorarea

 Jocul

■ Tipuri de învățare la vârsta preșcolară

 Învațarea socială

 Învățarea didactică

Competențe specifice

Conținuturi

2.2. Utilizarea corectă a conceptului de activitate integrată prin diferențierea acestuia de activitatea pe domenii de învățare.

2.3. Aplicarea modelelor de proiectare integrată a curriculum-ului

2.4. Realizarea proiecteleor integrate pentru teme concrete din curriculum-ul pentru educația timpurie.

5.2.Luarea deciziilor privind integrarea adecvată a jocului în activități din cadrul pregătirii practice de specialitate

VI. Jocul ca tip de activitate integrată

■ Noțiunea de activitate integrată

■ Abordarea integrată a conținuturilor în grădiniță

■ Modalități de integrare a conținuturilor în contextul noului curriculum pentru educația timpurie

■ Eficiența activităților integrate în actul didactic

■ Tipuri de activități integrate specifice învățământului preșcolar

■ Jocul ca tip de activitate integrată

■ Stimularea creativității prin jocurile integrate

■ Valențe formative ale abordării integrate a curriculumului

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI – CLASA A XII-A

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Identificarea și diferențierea noțiunii de „joc” de noțiunea „activitate ludică”

1.2. Descrierea formelor de activitate ludică din grădiniță

3.1. Realizarea unor schimburi de opinie cu

peivire la categoriile de activități în care se regăsește jocul

I. De la joc la activitatea ludică

■ Noțiunea de activitate ludică

■ Forme de activitate ludică în grădinița de copii

■ Relaționarea activităților ludice în grădinița din copii

1.3.Identificarea tipurilor de joc prin raportarea acestora la categoriile de activități din grădiniță 1.4.Identificarea elementelor structurale ale jocurilor și includerea lor în activitatea de proiectare si realizare practică a activităților didactice și extradidactice

3.2.Utilizarea lucrului în echipă pentru exemplificarea fiecărei categorii de joc specifice vârstei timpurii

3.3. Realizarea unor schimburi de opinie în demonstrarea prin activități practice a modului prin care jocul devine o condiție importantă pentru evoluția ulterioară a copilului

4.1.Analiza critică a categoriilor de jocuri prin specificarea trăsăturilor lor definitorii

lui.

5.1.Participarea luarea deciziilor cu privire la realizarea proiectelor de animație și portofoliilor

II. Pregătirea, organizarea și desfășurarea activităților ludice în grădinița de copii

■ Jocul și activitățile liber- alese

 Necesitatea pregătirii jocurilor liber- alese

 Cerințe ale pregătirii jocurilor liber alese

 Obiectivele jocurilor liber alese

 Conținutul jocurilor liber alese

 Pregătirea jocurilor liber alese

 Îndrumarea jocurilor: jocul de manipulare, jocul imitativ, jocul de conviețuire socială, jocul de construcții, jocul - dramatizare

■ Jocul în cadrul activităților pe domenii de învățare ( experiențiale)

 Domeniul Limbă și comunicare

 Domeniul Științe,

 Domeniul Om și societate

 Domeniul estetic și creativ

 Domeniul psiho-motric

■ Jocul în cadrul activităților de dezvoltare personală

 jocurile distractive

 jocurile cu text și cânt

 jocuri- exercițiu

4.2.Dezvoltarea gândirii critice în stabilirea criteriilor de clasificare a jucăriilor 5.2.Participarea la confecționarea jucăriilor din materiale ecologice și utilizarea lor în activitățile didactice respectând criteriile de calitate în selecția jucăriilor

III. Joc și jucărie

■ Semnificația jucăriei pentru copil

■ Clasificarea jucăriilor

■ Rolul jucăriei în dezvoltarea psihică a copilului

■ Exigențe specifice în alegerea jucăriilor

■ Metodica utilizării jucăriilor în grădinițe și alte spații destinate educației nonformale și informale

■ Utilizarea jocului și jucăriilor ca instrumente de ameliorare a problemelor

adaptative

Competențe specifice

Conținuturi

1.5.Identificarea activităților de animație și a celor extrașcolare

2.1. Respectarea elementelor standard în proiectarea activităților didactice și extradidactice în care sunt incluse jocurile

2.2. Aplicarea cunoștințelor specifice în elaborarea conținuturilor pentru proiectele de animație și activitățile specifice mediului grădiniței

4.3.Dezvoltarea gândirii critice în compararea aspectelor particulare ale categoriilor de jocuri și stabilirea notelor definitorii prin care acestea se diferențiază

4.4.Aprecierea valorii formativ - educative a jocurilor, prin analiza trăsăturilor caracteristice ale acestora

IV. Jocul de animație și activitățile extrașcolare

■ Definirea activităților de animație și activităților extrașcolare

■ Rolul și funcțiile activităților de animație

și activităților extrașcolare

■ Aspecte caracteristice ale activităților de animație și activităților extrașcolare

■ Obiectivele activităților de animație și activităților extrașcolare

■ Tipologia activităților de animație și extrașcolare

■ Conținutul activităților de animație și activităților extrașcolare

■ Pregătirea activităților de animație și activităților extrașcolare

■ Elaborarea și implementarea activităților de animație și extrașcolare

■ Jocul în cadrul activităților de animație și activităților extrașcolare

 jocuri de mișcare

 jocurile de încredere

 jocuri de expresie

 jocuri de contact

 jocuri de cunoaștere și autocunoaștere

 jocuri de dezvoltare a simțurilor

 jocuri de autocontrol

 jocuri terapeutice etc.

SUGESTII METODOLOGICE

Prezentul curriculum este un instrument de lucru care se adresează profesorilor ce predau disciplina

„Psihopedagogia activităților ludice”, fiind conceput în așa fel încât să-i permită acestuia

- Aplicarea creativă a programei

- Corelarea competențelor specifice cu unitățile de conținut

- Orientarea activităților în direcția formării competențelor specifice domeniului;

- Manifestarea creativității didactice în adecvarea conținuturilor la particularitățile elevilor cu care se lucrează.

Unitățile de conținut respectă structurarea logică în selectarea și organizarea informațiilor, ele sunt prezentate într-o ordine care nu este însă obligatorie.

În construirea situațiilor de învățare se recomandă

 sarcinile de învățare ( cerințele) să fie centrate pe realizarea competențelor specifice

 selectarea și aplicarea unor metode activ-participative ca de exemplu: studiul de caz, simularea, jocul de rol, analiza de text, harta conceptuală, organizatorii grafici, cubul, mozaicul;

 solicitarea cu preponderență a formelor de învățare: învățarea prin descoperire, învățarea problematizată, învățarea prin cooperare, învățare asociativă, învățare euristică , care pot contribui la formarea motivației intrinseci, afective și pozitive;

 proiectarea unor situații de învățare care să promoveze învățarea activă și formarea abilităților de gândire critică;

 rezolvarea de aplicații care să permită, pe de o parte, exersarea noțiunilor specifice disciplinei

și construirea unor exemple pentru noțiunile deja însușite;

 elaborarea de proiecte tematice, de animație, portofolii, fie individual fie în grupuri de lucru;

 alternarea formelor de organizare a activității elevilor: frontală, individuală, pe perechi sau în grupuri mici;

 utilizarea calculatorului, a tehnologiei informației și comunicației, a resurselor Internet în activitatea didactică, în calitatea lor de mijloace moderne de instruire.

Se recomandă ca desfășurarea activităților de învățare să se realizeze într-un mediu de învățare stimulativ și plăcut care să promoveze învățarea activă, atitudinea pozitivă față de activitățile școlare și extrașcolare, dăruirea pentru munca cu copiii.

Este indicată utilizarea evaluării formative, dar nu trebuie neglijată nici evaluarea sumativă. Recomandăm utilizarea unor forme și instrumente de evaluare complementare, cum sunt: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor, alături de formele și instrumentele clasice.

Coordonatorii elaborării programei școlare

prof. univ. dr. Vasile CHIȘ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,

Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca prof. grd. I. Antonela PORUMBĂCEAN Colegiul Național I. Slavici, Satu-Mare prof. grd. I. Iulia POP Colegiul Național I. Slavici, Satu-Mare

Consultanți pe probleme de curriculum

Prof. Marius AVRAM Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

prof. gr. I Roxana ILIE Colegiul Național Elena Cuza, București

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ

EDUCAŢIA ADULŢILOR

CLASA a XII-a

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

CURRICULUM DIFERENŢIAT

FILIERA VOCAŢIONALĂ – PROFIL PEDAGOGIC SPECIALIZAREA: BIBLIOTECAR-DOCUMENTARIST

Bucureşti, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Programa şcolară pentru disciplina Educaţia adulţilor stabileşte oferta educaţională destinată filierei vocaţionale, profilul pedagogic, specializarea bibliotecar-documentarist, în conformitate cu locul acestei discipline în planul-cadru de învăţământ. Acesta stabileşte studierea disciplinei Educaţia adulţilor, 1 oră/săptămână, la clasa a XII-a, ciclul superior al liceului, ca disciplină de curriculum diferenţiat, fiind încadrată în grupul disciplinelor psihologice şi pedagogice.

În condiţiile societăţii actuale se impune un parteneriat social şi o strânsă colaborare între furnizorii de cadre pregătite, calificate şi actorii sociali care preiau şi includ în circuitul profesional aceste cadre. Scopul principal al parteneriatului social este corelarea ofertei de formare cu cerinţele mediului economic şi social şi optimizarea procesului de formare în raport cu nevoile societăţii şi ale beneficiarilor instruirii. În acest sens se are în vedere atât dezvoltarea personală cât şi profesională a beneficiarilor de pregătire din perspectiva învăţării de-a lungul întregii vieţi.

Programele de instruire şi educaţie adresate elevilor trebuie să vizeze formarea echilibrată a competenţelor-cheie necesare însuşirii de cunoştinţe şi formării deprinderilor şi atitudinilor specifice educaţiei de bază, răspunzând însă şi condiţiei de a fi necesare şi benefice pentru individ şi pentru societate pe tot parcursul vieţii.

În toate programele de guvernare ale statelor dezvoltate ale lumii, strategia formării şi reformării resurselor umane constituie punctul de pornire al politicilor de modernizare economico-socială. În consens cu „Cartea albă asupra educaţiei şi formării” document elaborat de Uniunea Europeană, pe un loc important se situează realizarea „societăţii educaţionale” care valorifică eficient resursele umane prin educaţie permanentă. Acest tip de societate presupune noi demersuri de politică educaţională, obiectivate în „educaţia pentru toţi” şi „educaţia pentru fiecare”, fiind iniţiate şi dezvoltate noi servicii de educaţie şi formare.

Activităţile din cadrul parteneriatului social care vizează formarea profesională iniţială şi continuă prin instituţia şcolară au o serie de obiective care se raportează printre altele la

- dezvoltarea bazei de cunoaştere şi a capacităţilor de inovare/schimbare;

- dezvoltarea resurselor umane;

- consilierea şi orientarea profesională;

- stabilirea şi certificarea calificărilor profesionale pentru care formarea se realizează prin sistemul educaţional, împreună cu elaborarea standardelor de pregătire profesională;

- asigurarea coerenţei formării profesionale iniţiale cu formarea profesională continuă;

- diversificarea ofertei de servicii dezvoltate de şcoala pentru comunitate;

- promovarea unor programe şi norme necesare formării profesionale continue.

Programele de educaţie pe parcursul întregii vieţi au devenit în toată lumea o prioritate a sistemelor de învăţământ. Educaţia adulţilor este o problemă conştientizată şi abordată sistematic de ţările europene, ca resursă atât pentru dezvoltarea tehnică, economică, instituţională şi umană, cât şi pentru asigurarea echităţii în ceea ce priveşte respectarea egalităţii şanselor.

Educaţia adulţilor ca dimensiune a educaţiei realizate de-a lungul întregii vieţi însumează activităţile care au ca scop dezvoltarea competenţelor şi atitudinilor de care adultul are nevoie pentru a-şi găsi locul şi rolul în societatea în care trăieşte.

Prin studiul disciplinei Educaţia adulţilor se are în vedere familiarizarea elevilor cu problematica educaţiei permanente, a autoeducaţiei şi în mod particular a educaţiei adulţilor, dar şi dobândirea unor instrumente teoretice şi practice de favorizare a pregătirii pentru integrarea activă în societatea actuală şi în cea viitoare, care solicită din ce în ce mai frecvent conversia profesională.

Disciplina Educaţia adulţilor contribuie şi la formarea şi dezvoltarea unor competenţe-cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte

- competenţele sociale şi civice;

- spirit de iniţiativă şi antreprenoriat;

- sensibilizare şi exprimare culturală.

Principiile pe care se axează elaborarea acestei programe şcolare sunt următoarele

- centrarea pe elev, privit ca subiect al activităţii instructiv-educative;

- compatibilizarea curriculumului naţional cu cel european, prin formarea competenţelor-cheie formulate la nivel european, în acord cu particularităţile disciplinei de studiu şi cu specializarea elevilor;

- asigurarea calităţii în educaţie;

- racordarea demersurilor de instruire şi formare la particularităţile educaţiei permanente.

Structura programei şcolare include următoarele elemente

 Notă de prezentare

 Competenţe generale

 Valori şi atitudini (cu accent pe latura afectiv-atitudinală a învăţării)

 Competenţe specifice şi conţinuturi (competenţele specifice sunt derivate din competenţele generale şi sunt corelate cu unităţile de conţinut; conţinuturile sunt mijloace prin care se urmăreşte realizarea competenţelor)

 Sugestii metodologice (recomandări de proiectare şi realizare a demersului didactic).

Programa şcolară se adresează cadrelor didactice, dar şi autorilor de manuale. Ea permite o abordare flexibilă, astfel încât fiecare cadru didactic să poată să stabilească individual ordinea abordării conţinuturilor, ca şi activităţile de învăţare adiacente, să selecteze strategiile didactice, formele şi instrumentele de evaluare. În acest mod este stimulată creativitatea didactică şi este favorizată adaptarea la particularităţile elevilor.

COMPETENŢE GENERALE

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor educaţiei pentru identificarea şi explicarea unor aspecte, secvenţe şi activităţi din cadrul procesului educaţional

2. Aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor specifice ştiinţelor educaţiei în gestionarea situaţiilor problematice, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalţi pentru ameliorarea şi inovarea procesului educaţional

4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil şi a unei atitudini pozitive faţă de profesie, adecvat schimbărilor impuse de societatea cunoaşterii

5. Participarea la realizarea unor proiecte şi la luarea deciziilor referitoare la optimizarea procesului de educaţie şi la parteneriatul educaţional

VALORI ŞI ATITUDINI

Competenţele generale şi specifice care trebuie formate prin procesul de predare-învăţare a disciplinei Educaţia adulţilor promovează următoarele valori şi atitudini

 disponibilitate şi interes pentru demersurile de educaţie şi formare permanentă, în special pentru demersurile de educare a adulţilor

 adaptare si deschidere la noi forme de realizare a educaţiei

 interes pentru învăţare permanentă într-o lume în schimbare şi în societatea cunoaşterii, disponibilitate de diversificare a competenţelor profesionale

 orientare spre o viaţă de calitate, în prezent şi în viitor

 motivaţie şi flexibilitate în elaborarea propriului traseu educaţional şi profesional

 responsabilitate şi disponibilitate pentru decizii şi acţiuni privind cariera

 valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial de formare

 participare la viaţa socială şi profesională, fundamentată pe opinii şi acţiuni coerente

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

Competenţe specifice

Conţinuturi

1.1. Stabilirea unei corelaţii între educaţia permanentă şi educaţia adulţilor

2.1. Dezvoltarea capacităţii de relaţionare a fenomenului educaţional cu diverse fenomene sociale

I. Educaţia adulţilor –componentă a educaţiei permanente

 Educaţia permanentă – dimensiune specială a învăţării pe parcursul întregii vieţi: particularităţi, modalităţi de realizare

 Finalităţile educaţiei permanente

 Educaţia permanentă – prioritate a sistemelor de învăţământ; necesitatea şi avantajele educaţiei permanente

 Definirea relaţiei dintre educaţia permanentă şi educaţia adulţilor; conceptul lifelong learning

1.2. Familiarizarea cu politicile şi practicile sociale actuale în implementarea demersurilor de educaţie a adulţilor

2.2. Analizarea dimensiunii europene a învăţării continue

II. Sistemul de educaţie a adulţilor în Uniunea Europeană şi în România: politici, proiecte şi programe instituţionale

 Politici educaţionale din domeniul educaţiei adulţilor în Uniunea Europeană şi în România

 Reglementări, instituţii şi organizaţii furnizoare de programe privind educaţia adulţilor în Uniunea Europeană şi în România

2.3. Raportarea critică la principiile educaţiei pentru adulţi susţinute în cadru formal şi nonformal

3.1. Analiza,în grupuri de lucru, a experienţei altor ţări în ceea ce priveşte educaţia adulţilor şi problematica acesteia (bariere, strategii, conţinuturi, impactul factorilor culturali în educaţia adulţilor)

4.1. Identificarea oportunităţilor de educare a adulţilor în România

III. Tendinţe şi modele actuale în educaţia adulţilor

 Educaţia adulţilor – răspuns la schimbările societăţii moderne

 Evoluţia diacronică a preocupărilor faţă de educaţia adulţilor

 Principiile educaţiei pentru adulţi şi instruirea în contexte educaţionale formale şi non-formale

 Domenii de pregătire şi conţinuturi ale educaţiei adulţilor (tehnologia informaţiei, limbi de circulaţie internaţională, educaţia antreprenorială, educaţia pentru sănătate, educaţia părinţilor)

Competenţe specifice

Conţinuturi

1.3. Identificarea unor strategii de motivare a adulţilor şi de implicare în procesul educaţional

2.4. Analiza critică a particularităţilor învăţării şi autoînvăţării la adulţi

4.2. Construirea unor modele didactice şi manageriale specifice activităţii cu adulţii

IV. Specificul învăţării la vârsta adultă

 Caracterizarea procesului de învăţare de tip postexperienţial specifică adulţilor

 Dezvoltarea cognitivă la vârsta adultă

 Specificitatea relaţiei predare-evaluare în educaţia adulţilor

 Strategii de motivare a cursanţilor adulţi

 Bariere în învăţare la vârsta adultă

1.4. Identificarea cauzelor ce determină nevoia implicării adulţilor într-un proces de educaţie şi a finalităţilor vizate de aceştia

2.5. Identificarea nevoilor de educaţie pentru planificarea ofertei de formare iniţială şi continuă a adulţilor

V. Strategii şi forme de realizare a educaţiei adulţilor

 Finalităţi educaţionale vizate prin implicarea în programe de educaţia adulţilor

 Programe de optimizare a dezvoltării profesionale şi a formării iniţiale

 Programe de conversie şi reconversie profesională

 Programe de menţinere a unui nivel corespunzător de funcţionalitate fizică şi psihosocială

3.2. Analizarea, în grupuri de lucru, a consecinţelor schimbărilor economice, sociale şi tehnologice asupra profesiilor

5.1. Exersarea abilităţilor de elaborare a planului de carieră de scurtă şi lungă durată şi evaluarea opţiunilor personale privind dezvoltarea personală şi profesională

5.2. Utilizarea tehnicilor de elaborare a proiectelor de formare profesională

VI. Educaţia profesională continuă

 Educaţia profesională – concepţie tradiţională şi abordări moderne

 Influenţe ale schimbărilor economice, sociale şi tehnologice asupra profesiilor

 Proiectul de carieră după finalizarea învăţământului obligatoriu: obiective, resurse, obstacole, acţiuni

 Opţiuni alternative şi resurse de realizare a proiectului de carieră ca şi continuare a traseului educaţional şi

evoluţie în profesie

1.5. Identificarea principalelor metode utilizate în educaţia adulţilor

5.3. Valorificarea contribuţiilor personale în domeniul selecţiei şi aplicabilităţii metodelor de educaţie a adulţilor, ca şi al facilitării accesului acestora la activitatea de învăţare

VII. Metode de realizare a educaţiei adulţilor

 Scopul şi aplicabilitatea metodelor instructiv-educative în domeniul educaţiei pentru adulţi

 Metode de educaţie a adulţilor bazate pe perspectiva constructivismului social

 Integrarea metodelor specifice de lucru cu adulţii în strategii educative

Competenţe specifice

Conţinuturi

4.3. Dezvoltarea abilităţilor necesare formatorilor care interacţionează cu adulţii în procesul de educaţie

5.4. Implicarea activă în procesul de educaţie a adulţilor şi de dezvoltare a domeniului educaţiei

VIII. Competenţe ale formatorilor pentru educaţia adulţilor

 Personalitatea formatorului implicat în programe de educaţia adulţilor

 Formarea competenţelor necesare interrelaţionării cu adulţii în contextul educării acestora

 Managementul informaţiilor şi al învăţării în procesul de educaţie destinat adulţilor

SUGESTII METODOLOGICE

Prezenta programă şcolară reprezintă un instrument de lucru care se adresează profesorilor ce predau discipline psihopedagogice, în particular Educaţia adulţilor, fiind conceput în aşa manieră încât să favorizeze formarea la nivelul elevilor a competenţelor specifice disciplinei.

Pentru eficienţa procesului formativ se recomandă raportarea la unele exigenţe care concură la atingerea obiectivelor instructiv-educative

- interes pentru problematica socio-economică a societăţii, percepută ca factor determinant relevant în menţinerea preocupărilor pentru educaţia permanentă;

- deschidere faţă de trebuinţele educaţionale ale adulţilor;

- stimularea dinamicii de grup, încurajarea interacţiunii sociale pozitive şi a participării active la desfăşurarea procesului propriu de dezvoltare personală;

- integrarea unor abilităţi de bază deţinute, în dezvoltarea planurilor individuale de carieră;

- valorizarea parteneriatelor cu diverse instituţii ale societăţii care sprijină formarea adulţilor.

Strategiile de învăţare oferă cadrul de însuşire a elementelor de conţinut, dar şi de exersare a atitudinilor şi abilităţilor, prin aplicarea conţinuturilor. Pentru accentuarea caracterului formativ al disciplinei se va face apel la experienţa elevilor, dar şi la exemple concrete din realitate. Se recomandă apelul la utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de activitate frontală, cu cele în perechi, în grupuri mici sau individual.

Totodată se sugerează folosirea unor activităţi de învăţare care să conducă la

- consolidarea unor deprinderi operatorii de ordin cognitiv, cum sunt: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, rezumarea;

- dobândirea competenţelor de comunicare adecvată în spaţiul social şi educaţional;

- dobândirea abilităţilor de relaţionare cu ceilalţi.

Metodele de instruire şi educaţie conduc la dezvoltarea deprinderilor şi competenţelor integratoare, transferabile, utile individului atât în planul pregătirii şcolare cât şi în planul profesional. Accentul se va pune pe metode de lucru interactive (problematizare, brainstorming, învăţare prin cooperare, dezbatere, joc de rol, simulare, studiu de caz, tehnici de gândire critică ş.a.), care se vor corela cu metodele tradiţionale (explicaţia, demonstraţia, expunerile teoretice, exerciţiul, conversaţia, observaţia).

Strategiile de evaluare ce concură la formarea competenţelor se centrează pe forme de evaluare continuă, formativă. Pot fi utilizate instrumente clasice de evaluare, alături de altele moderne (proiectul, portofoliul, grila de observaţie). Se recomandă şi autoevaluarea sau inter-evaluarea, ca forme de antrenament a capacităţilor autoapreciative. Modalităţi concrete de evaluare ce pot fi aplicate

 fişe de monitorizare a activităţii de grup şi individuale;

 portofoliul individual care cuprinde jurnalul de reflecţie personală, copii ale unor documente semnificative (declaraţii, articole, legi), tabele comparative, organizatori grafici, citate semnificative, fişe de lectură, teme diversificate, decupaje din presa scrisă etc.;

 proiecte de grup şi individuale;

 probe scrise şi orale;

 fişe de autoevaluare;

 studii de caz.

Coordonatorii elaborării programei şcolare

prof. univ. dr. Vasile CHIŞ Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,

Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca prof. gr. I Mihaela UNGUREANU Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi

Consultant în domeniul curriculumului

prof. gr. I Angela TEŞILEANU Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în

Învăţământul Preuniversitar – MECI

Anexa nr. 2

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ

BAZELE ŞTIINŢIFICE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferenţiat pentru filiera vocaţională, profil artistic, specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

Bucureşti, 2009

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanşării prin ratificarea "Convenţiei UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material şi imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenţiei, în condiţiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaţionale şi naţionale pentru prezervarea identităţii culturale a fiecărei naţiuni şi comunităţi etnice, structuri, instituţii formale şi informale, pentru o cunoaştere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului şi patrimoniului cultural şi a respectului pentru identitatea şi valorile culturale ale"celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educaţie şi promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris şi oral, material, monumental şi obiectual, istoric şi etnografic, tehnic şi artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele şi din toate categoriile sociale şi în procesul de formare şi consolidare a unei conştiinţe a propriei identităţi şi a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor şi a universităţilor de artă creşte semnificativ în planul culturii şi al educaţiei.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăţie,vechime şi diversitate, prin originalitatea creaţiei şi valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor şi a unei civilizaţii care s-a născut pe acest pământ şi s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligaţia să promovăm proiecte culturale şi educaţionale durabile care să cointereseze autorităţile naţionale, factorii educaţionali şi comunităţile locale, naţionale şi europene.

Luând act de aceste deziderate de interes naţional şi internaţional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea superioară în plan spectacular şi educaţional a patrimoniului cultural şi istoric de care dispune ţara noastră .

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului naţional la schimbările din structura învăţământului preuniversitar, precum şi valorificarea experienţei pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competenţe ca achiziţii finale ale învăţării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învaţământului vocaţional de artă, devine o necesitate prin finalităţile pe care şi le propune, adică integrarea educaţională şi ocupaţională a unui număr mai ridicat de absolvenţi ai nivelului preuniversitar de învăţământ pe piaţa muncii, piaţă care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă şcolară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competenţe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului şi unitatea concepţiei programelor şcolare la nivelul învăţământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite şi evaluabile ale învăţării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenţii învăţămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competenţe cheie

 comunicare în limba maternă;

 comunicare în limbi străine

 competenţe în matematică şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii;

 competenţe în utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţie;

 a învăţa să înveţi;

 iniţiativă şi antreprenoriat;

 sensibilizare culturală şi exprimare artistică;

 competenţe sociale şi civice.

Competenţele sunt definite ca ansambluri de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaţionale, specializarea restaurare-cons ervare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire şi dezvoltare personală, pentru cetăţenie activă, incluziune socială şi angajare pe piaţa muncii. Structurarea acestor competenţe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-şi transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuţia mai multor arii curriculare.

Actuala programă şcolară a urmărit valorizarea cadrului european al competenţelor cheie la următoarele niveluri: formularea competenţelor generale şi selectarea seturilor de valori şi atitudini; organizarea elementelor de conţinut şi corelarea acestora cu competenţele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocaţională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noţiuni introductive ce ţin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiţii optime profesionale şi legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noţiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic şi intervenţie asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum şi noţiuni de legislaţie ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepţii privind predarea şi care au în vedere

 orientarea opţiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalităţi autonome şi creative;

 formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire şcolară pentru viaţa activă (profesională, socială, familială) postşcolară;

 orientarea şi structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor şi eliminarea informaţiilor inutile şi/sau nesemnificative pentru viaţa cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumui este îndreptată spre

- dezvoltarea capacităţilor de investigaţie ştiinţifică;

- folosirea unor metode şi tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoştinţelor în experienţa de viaţă a elevilor;

- aplicarea cunoştinţelor însuşite în rezolvarea unor situaţii -problemă şi luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală şi productivă;

- stimularea motivaţiei pentru protecţia patrimoniului cultural naţional şi universal;

- utilizarea cunoştinţelor însuşite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

 realizarea competenţelor implicate în formarea de capacităţi şi atitudini(capacităţi cognitive, de comunicare, de echilibru personal şi afectiv, de acţiune şi inserţie socială);

 utilizarea formelor diverse de organizare a lecţiei în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

 organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât

şi pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică şi practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a IX-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesităţii cunoaşterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic şi intervenţie asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum şi a noţiunilor de legislaţie ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecţii sau ca lecţii de sine stătătoare.

Programele şcolare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepţie sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor şi metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calităţii actului de predare-învăţare-evaluare este reprezentat de realizarea competenţelor specifice, la sfârşitul fiecărui an şi a celor generale la finele ciclului de învăţământ.

Proiectarea activităţii didactice, elaborarea manualelor şcolare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei şcolare şi de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competenţe generale îi sunt asociate competenţe specifice. Atingerea competenţelor specifice se face cu ajutorul conţinuturilor. Strategiile de lucru trebuie să ţină seama de experienţa elevilor şi să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competenţelor cheie şi asigurarea transferabilităţii la nivelul activităţii educaţionale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea BAZELOR ŞTIINŢIFICE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII să pună accent pe construcţia progresivă a cunoaşterii, flexibilitatea abordărilor şi parcursul diferenţiat, coerenţă şi abordări inter-şi transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă şi pentru unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale.

Programa şcolară pentru disciplina BAZELE ŞTIINŢIFICE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII vizează valorizarea competenţei cheie "competenţe în matematică şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii ", adresându-se direct domeniului specific de cunoaştere şi indirect valorizând alte competenţe cheie: sensibilizare culturală şi exprimare artistică, competenţe sociale şi civice, iniţiativă şi antreprenoriat şi nu în ultimul rând, a învăţa să înveţi. Astfel, se asigură transferabilitatea competenţelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- şi transdisciplinare in interiorul mai multor arii curriculare şi discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a şi a X-a pe componentele trunchi comun şi curriculum diferenţiat determină organizarea, la nivelul programei şcolare, a ofertei educaţionale centrate pe competenţe şi conţinuturi ale învăţării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiţii, noile programa şcolară are următoarea structură

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învăţământ şi statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului naţional, precum şi contribuţia disciplinei de învăţământ la cele opt domenii de competenţe cheie stabilite la nivel european;

- Competenţe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învăţământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învăţământ, pentru a evidenţia achiziţiile finale de învăţare ale elevilor la sfârşitul învăţământului obligatoriu şi/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori şi atitudini, finalităţi de natură axiologică şi afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învăţământul liceal. Realizarea lor concretă derivă

din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competenţe specifice – conţinuturi, nucleul funcţional al programei şcolare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevăzute în programele şcolare. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învăţare.

COMPETENŢE GENERALE

1. Receptarea informaţiilor specifice activităţii de conservare-restaurare a bunurilor culturale.

2. Utilizarea de algoritmi în scopul implementării tehnicilor de conservare- restaurare a bunurilor culturale.

3. Transferarea şi integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor de lucru specifice conservării - restaurării de bunuri culturale în contextul unor situaţii noi.

4. Comunicarea scrisă şi orală prin valorificarea limbajului specific.

VALORI ŞI ATITUDINI

 Respect pentru adevăr şi rigurozitate;

 Încredere în adevărurile ştiinţifice şi în aprecierea critică a limitelor acestora;

 Disponibilitate de ameliorare a propriei performanţe;

 Iniţiativă personală;

 Interes şi curiozitate;

 Spirit critic şi autocritic;

 Scepticism faţă de generalizări care nu sunt bazate pe observaţii verificabile/repetabile;

 Disponibilitate de a-şi modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

 Deschidere şi dispoziţie de a asculta părerile celorlalţi;

 Dorinţa de informare şi afirmare;

 Respect pentru argumentaţia ştiinţifică;

 Interes pentru explorarea diferitelor modalităţi de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

 Aprecierea critică a raportului între beneficii şi efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

 Grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi faţă de mediu.

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

Competenţe specifice

Conţinuturi

1.1. Recunoaşterea conceptelor din domeniul restaurării

1.2. Identificarea etapelor conservării

1.3. Diferenţierea activităţii de conservare de cea de restaurare

 Definirea conceptelor în domeniul conservării

 Definiţia disciplinei şi relaţia conservare-restaurare

 Conservarea: concepte şi etape ale conservării bunurilor de patrimoniu

2.1. Elaborarea şi aplicarea unor algoritmi privind tehnicile de conservare în contexte diferite

2.2. Monitorizarea factorilor de microclimat care afectează obiectele de patrimoniu pe baza unor algoritmi

2.3. Organizarea spaţiilor de depozitare şi expunere a obiectelor de patrimoniu

 Influenta factorilor de microclimat asupra bunurilor culturale

- Umiditatea

- Temperatura

- Lumina

- Poluarea

- Dezastrele naturale

 Condiţii generale de amenajare a depozitelor de muzeu

 Condiţii generale de expunere şi protejare a bunurilor culturale

 Condiţii generale privind manipularea, ambalarea, itinerarea şi

transportul bunurilor culturale

3.1 .Identificarea factorilor de degradare şi a efectelor acestora asupra obiectelor de patrimoniu

3.2. Evaluarea factorilor de risc şi a metodelor de prevenţie în conservarea obiectelor de patrimoniu

3.3. Aplicarea tehnicilor specifice conservării în rezolvarea unor situaţii noi

3.4. Realizarea de conexiuni între activităţi

de conservare-restaurare a bunurilor culturale

 Degradarea bunurilor culturale: factori de degradare si efectele acestora asupra bunurilor culturale

 Dezastrele naturale- factor de degradare a patrimoniului

 Laboratorul de conservare: prezentarea laboratorului şi a activităţilor specifice; tipuri de obiecte în lucru

 Norme de protecţia muncii specifice activităţii de conservare

4.1. Utilizarea terminologiei specifice domeniului conservării în diferite situaţii de comunicare

4.2. Utilizarea surselor bibliografice

4.3. Prezentarea structurată în diferite tipuri de comunicare orală, scrisă a informaţiei specifice ştiinţifice

- Toate conţinuturile

 Istoricului activităţii de restaurare Studiu de caz

CONŢINUTURI

 Istoricul activităţii de conservare

 Locul şi rolul activităţii de conservare

 Conservarea: concepte, etape şi modalităţi de conservare

 Influenta factorilor de microclimat asupra bunurilor culturale (Umiditatea, Temperatura, Lumina, Poluarea)

 Degradarea bunurilor culturale:factori de degradare si efectele acestora asupra bunurilor culturale

 Dezastrele naturale- factor de degradare a patrimoniului

 Condiţii generale de amenajare a depozitelor de muzeu

 Condiţii generale privind manipularea, ambalarea, itinerarea şi transportul bunurilor culturale

 Condiţii generale de expunere şi protejare a bunurilor culturale

 Laboratorul de conservare

 Norme de protecţia muncii specifice activităţii de conservare

LUCRĂRI PRACTICE

 Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu;

 Experienţe simple pentru identificarea factorilor dăunători,

 Observaţii asupra diferitelor tipuri de micro şi macro- biodăunători;

 Observaţii de lungă durată asupra influenţei factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale;

 Activităţi practice de măsurare a factorilor de microclimat;

 Observaţii asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare BAZELE ŞTIINŢIFICE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înţelegerea şi asimilarea noţiunilor, conceptelor, principiilor şi procedurilor ştiinţifice şi aplicarea lor în diverse situaţii de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competenţelor cheie şi a asigurării transferabilităţii la nivelul activităţii educaţionale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcţia progresivă a cunoaşterii, flexibilitatea abordărilor şi parcursul diferenţiat; coerenţă şi abordări inter şi transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activităţi de investigare a structurilor, fenomenelor şi a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu şi metodele de coservare şi restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competenţelor de investigare ştiinţifică şi de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învăţare/evaluare, următoarele metode

1. Învăţarea prin descoperire are ca rezultat achiziţii trainice şi dezvoltă imaginaţia. Presupune iniţierea elevilor în activităţi de investigaţie în care elevii sunt puşi în situaţii concrete de formulare de

ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii şi prezentare a acestora în diferite forme( scis, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele

căi: inductivă(de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă(prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situaţia de a soluţiona, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea şi care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învăţare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire şi de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoaşterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însuşirea şi aplicarea unor scheme logice de desfăşurare a activităţilor teoretice şi practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări şi cercetări .

5. Dezbaterea şi asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoştinţelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic şi stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza şi dezbaterea unor situaţii- problemă întâlnite în practică asigură apropierea învăţării de contextul extraşcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigaţii în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări ştiinţifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de cominicări ştiinţifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educaţiei pentru cunoaşterea şi respectarea valorilor şi a bunurilor patrimoniale.

Competenţele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activităţi de învăţare corespunzătoare conţinutului şi opţiunilor profesorului asupra tipului de lecţie.

Actuala programă şcolară valorifică exemple de activităţi de învăţare , oferind un sprijin concret în elaborare astrategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educaţional pe experienţa de învăţare. Activităţile de învăţare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învăţare.

Pentru formarea competenţelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activităţi de învăţare

- recunoaşterea unor tipuri de degradări;

- identificarea şi utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicţionare, etc.;

- extragerea, inserarea şi interpretarea informaţiei din şi în: taele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informaţie prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare şi transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situaţii- problemă şi rezolvarea lor;

- formularea de întrebări şi răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanţelor şi a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea şi aprecierea importanţei factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoaşterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acţiunii diferitor tipuri de agenţi dăunători

- luarea de decizii şi justificarea opţiunii privind atitudinea şi acţiunea proprie legată de protecţia şi prevenţia degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

-reprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu şi documentare în diferite locaţii arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educaţional centrat pe competenţe, se recomandă utilizare a cu preponderenţă a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiţionale(probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare(proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevului) şi va pune accent pe

-corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa

şcolară;

-valorizarea rezultatelor învăţării prin raportarea la progresul şcolar al fiecărui elev;

-utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor şcolare;

-recunoaşterea, la nivelul evaluării, a experienţelor de învăţare şi a competenţelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competenţelor specifice şi a conţinuturilor asociate, prevăzute de programa şcolară. De exemplu

-selectarea răspunsului corect;

-asocierea între: noţiuni, enunţuri, etc. incluse în coloane diferite;

-completarea propoziţiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

-itemi de tipul adevărat sau fals;

-întrebări structurate;

-rezolvarea de probleme;

-eseuri structurate;

-realizarea de referate, portofolii, proiecte;

-formularea de ipoteze sau concluzii ;

-realizarea unui plan de investigaţie;

-rezolvarea de fişe pentru aplicaţii practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învăţare-evaluare şi pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricaţie

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul şcolar………..

Profesor:.................................................

Competenţe specifice

Conţinuturi (detalieri)

Activităţi de învăţare

Resurse

Evaluare

Observaţii

Pentru o mai flexibilă selecţie datorată specificului învăţământului vocaţional, prezentăm trei modele de structuri ale desfăşurării activităţii didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecţiei

Obiective operaţionale

Activităţi de predare

Strategii didactice

Activităţi de învăţare

Instrumente de evaluare

Observaţii

Model B

Etapele lecţiei

Obiective operaţionale

Conţinuturi esenţiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învăţare-evaluare

Observaţii

Model C

Etapele lecţiei

Obiective operaţionale

Strategii de predare

Activitatea cadrului

didactic

Strategii de învăţare

Activitatea elevului

Strategii didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevaţii

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire şi aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acţiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificaţiei originale a operei pierdută parţial sau estompată în timp şi consolidarea suportului, în cel mai deplin respect faţă de autenticitatea şi integritatea obiectului, care trebuie transmisă aşa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influenţa factorilor chimici şi microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucţie structurală direcţionată(longitudinală, transversală sau radială)în zone intercristaline,interfazice sau al interfeţe cu puncte de minimă rezistenţă sub acţiunea unor forţe fizico –mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafaţă, care străbat în funcţie de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operaţii şi procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistenţă la acţiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se refera la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea şi de degradare.

8. Integrarea este intervenţia sau ansamblul de acţiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma iniţială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută iniţial(originară),dar şi prin completarea elementelor părţilor lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma iniţială, dar şi în ansamblul din care a făcut parte iniţial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma iniţială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operaţia prin care se înlocuiesc părţile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare(de obicei sub 5

%)nu-şi mai pot îndeplini funcţia.

12. Copia poate reprezenta o replică ştiinţifică, când caracteristicile generale şi de detaliu (structural-funcţionale sau tehnice,stilistice,ideatice şi formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condiţiile unei rigori deosebite în ceea ce priveşte respectarea şi repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica ştiinţifică este utilizată în activităţile didactice, în cercetare şi de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare(respectiv nivelul I de conservare)şi nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafaţă datorate îmbătrânirii

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creaţie materială şi/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se ţese specificul activităţii de muzeu. Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informaţie care devine , în condiţiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural naţional cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român şi a omenirii în general sau evoluţia mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale şi pietre preţioase .

17. ​Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate;

18. ​Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru .

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, tezaur si fond

20. Colecţia este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

Autorii programei şcolare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare (coord.) în Învăţământul Preuniversitar – MECI

Conf. univ. dr. Doina Creangă Universitatea Ştefan cel Mare, Facultatea de

Istorie şi Muzeologie, Suceava

Prof. Camelia Rusu-Sadovei Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava Prof. Sabina Elena Roman Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a X-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

București, 2009

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale"celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție,vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră .

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învațământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie

 comunicare în limba maternă;

 comunicare în limbi străine

 competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

 competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

 a învăța să înveți;

 inițiativă și antreprenoriat;

 sensibilizare culturală și exprimare artistică;

 competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare-cons ervare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere

 orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

 formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

 orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumui este îndreptată spre

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații -problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

 realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini(capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

 utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

 organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât

și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a X-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea BAZELOR ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii ", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare in interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă

din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice – conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare. Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

1. Receptarea informațiilor specifice activității de conservare-restaurare a bunurilor culturale.

2. Utilizarea de algoritmi în scopul implementării tehnicilor de conservare- restaurare a bunurilor culturale.

3. Transferarea și integrarea cunoștințelor și a tehnicilor de lucru specifice conservării - restaurării de bunuri culturale în contextul unor situații noi.

4. Comunicarea scrisă și orală prin valorificarea limbajului specific.

VALORI ȘI ATITUDINI

 Respect pentru adevăr și rigurozitate;

 Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

 Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

 Inițiativă personală;

 Interes și curiozitate;

 Spirit critic și autocritic;

 Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

 Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

 Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

 Dorința de informare și afirmare;

 Respect pentru argumentația științifică;

 Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

 Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

 Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Recunoașterea conceptelor din domeniul restaurării

1.2. Diferențierea activității de conservare de cea

de restaurare

 Definirea conceptelor în domeniul restaurării

 Definiția disciplinei și relația conservare- restaurare

 Etape in restaurarea bunurilor de patrimoniu

2.1. Elaborarea și aplicarea unor algoritmi privind tehnicile de restaurare în contexte diferite 2.2.Prezentarea documentației de restaurare

 Principiile restaurării științifice

 Aplicarea în practica restaurării a principiilor

și normelor de restaurare

 Documentația de restaurare. Întocmirea și componența dosarului

3.1 Aplicarea principiilor, a normelor de restaurare în situații noi

3.2.Evaluarea factorilor de risc și ametodelor de prevenție în restaurarea obiectelor de patrimoniu

 Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal

 Conservarea-restaurarea patrimoniului arheologic

 Conservarea-restaurarea patrimoniului cultural mobil

 Conservarea -restaurarea patrimoniului cultural imobil

 Laboratorul de restaurare.Organizare și funcționare

 Norme specifice de protecția muncii

 Codul eticii și standardele practicii de restaurare

 Normele de restaurare științifică a patrimoniului cultural

4.1. Utilizarea terminologiei specifice domeniului conservării

4.2. Utilizarea surselor bibliografice 4.3.Prezentarea rezultatelor unui demers de monitorizare folosind terminologia specifică

 Degradarea bunurilor culturale: factori de degradare si efectele acestora asupra bunurilor culturale

 Dezastrele naturale- factor de degradare a patrimoniului

 Laboratorul de conservare: prezentarea laboratorului și a activităților specifice; tipuri de obiecte în lucru

 Norme de protecția muncii specifice activității de conservare

4.1. Utilizarea terminologiei specifice domeniului conservării în diferite situații de comunicare

4.2. Utilizarea surselor bibliografice

4.3. Prezentarea structurată în diferite tipuri de comunicare orală, scrisă a informației specifice științifice

- Toate conținuturile

 Istoricului activității de restaurare

 Studiu de caz

 Istoricul activității de restaurare

CONȚINUTURI

 Cunoașterea conceptelor în domeniul restaurării

 Etapele ale restaurării științifice

 Principiile restaurării științifice

 Aplicarea în practica restaurării a principiilor și normelor de restaurare

 Documentația de restaurare. Întocmirea și componența dosarului

 Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal

 Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal pe suport organic

 Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal pe suport anorganic

 Conservarea-restaurarea patrimoniului arheologic

 Conservarea–restaurarea patrimoniului arheologic pe suport organic

 Conservarea-restaurarea patrimoniului arheologic pe suport anorganic

 Conservarea-restaurarea patrimoniului cultural mobil

 Conservarea-restaurarea patrimoniului cultural imobil

 Laboratorul de restaurare.Organizare și funcționare

 Norme specifice de protecția muncii

 Codul eticii și standardele practicii de restaurare

 Normele de restaurare științifică a patrimoniului cultural

LUCRĂRI PRACTICE

 Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu;

 Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători,

 Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro- biodăunători;

 Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale;

 Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat;

 Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de coservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de

ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme( scis, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele

căi: inductivă(de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă(prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări .

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații- problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de cominicări științifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare , oferind un sprijin concret în elaborare astrategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: taele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații- problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

-reprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale(probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare(proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe

-corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa

școlară;

-valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

-utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

-recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu

-selectarea răspunsului corect;

-asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

-completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

-itemi de tipul adevărat sau fals;

-întrebări structurate;

-rezolvarea de probleme;

-eseuri structurate;

-realizarea de referate, portofolii, proiecte;

-formularea de ipoteze sau concluzii ;

-realizarea unui plan de investigație;

-rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii didactice

utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea cadrului

didactic

Activitatea elevului

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată(longitudinală, transversală sau radială)în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico –mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se refera la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial(originară),dar și prin completarea elementelor părților lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare(de obicei sub 5

%) nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice,stilistice,ideatice și formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare(respectiv nivelul I de conservare)și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu. Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine , în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase .

17. ​Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. ​Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru .

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur si fond

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Conf. univ. dr. Doina Creangă Universitatea Ștefan cel Mare, Facultatea de

Istorie și Muzeologie, Suceava

Prof. Camelia Rusu-Sadovei Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava Prof. Sabina Elena Roman Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

INSTRUMENT PRINCIPAL - INSTRUMENTE CU COARDE

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea muzică Secția instrumentală - instrumentele orchestrei simfonice

București, 2009

NOTA DE PREZENTARE

În învățământul vocațional artistic muzical, studiul instrumentelor reprezintă disciplina principală în pregătirea de specialitate a elevilor. În planul cadru de învățământ, această disciplină se predă individual. Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe, a deprinderilor, a cunoștințelor și a competențelor dobândite. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a tinerilor muzicieni-instrumentiști, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile lor intelectuale, afective și motrice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de întregire a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor.

Curriculumul pentru instrumentele muzicale care se studiază în școlile de profil include următoarele elemente de noutate

- studiul instrumentului nu numai ca „adjuvant”, pentru întregirea culturii generale, cum era considerat în abordarea anterioară, ci ca un sistem de competențe care includ cunoștințe, abilități și atitudini specifice interpretului cultivat și viitorului specialist;

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în interpretare;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor interpretului și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru ce permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe, pe utilizarea acestora în practica muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru instrumentele orchestrei simfonice cuprinde

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării instrumentale, comune pentru toate instrumentele;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu, particularizate pentru fiecare grupă de instrumente, după cum urmează: instrumente cu coarde, instrumente de suflat și instrumente de percuție;

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă, comune pentru toate instrumentele;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a unui instrumentului muzical;

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia nu constituie un obiectiv în sine, important fiind progresul elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de aceștia.

Actuala structură a programei solicită o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale

2. Valorificarea potențialului creativ în interpretare, operând cu limbajul de specialitate propriu artei muzicale

VALORI ȘI ATITUDINI

 Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

 Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

 Receptivitatea față de diversitatea culturală

 Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

 Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

COMPETENȚE SPECIFICE

CONȚINUTURI

1.1. Recunoașterea auditivă (intuitivă) a interpretării după scriitura armonică, de factură tonală

Repertoriul clasic: monodia acompaniată a sec. al XVII - lea - al XVIII-lea

1.2. Analizarea elementelor de limbaj din

textul muzical, corelate cu tehnica instrumentală corespunzătoare

Elemente de limbaj

1.3. Descifrarea partiturii muzicale, la prima vedere

1.4. Redarea textului muzical corelată cu elemente de tehnică instrumentală, asigurând

fluiditatea discursului muzical

Stereotipul muzical

dinamic,

în

execuția

textului

2.1. Interpretarea textului muzical, punând în evidență forma acestuia

Elemente de structură a melodiei (motiv-temă) Formele muzicale specifice clasicismului

Mijloace tehnice de expresie: nuanță, accent, cezură, agogică mică

2.2. Redarea lucrării, respectând instrumentală specifică stilului clasic

tehnica

- Tehnici de emisie sonoră: spiccato clasic semispiccato

detaché francez - legatto

cezuri în interiorul frazei muzicale sostenuto

ornamente etc.

2.4. Diferențierea în audiție a diverselor interpretări, în scopul adoptării propriei versiuni

- Audiții comparate

2.5. Corelarea reprezentării auditive a lucrării

cu modalitățile de interpretare a acesteia

2.6. Interpretarea creativă a lucrării,

coordonând mijloacele de expresie muzicală

2.7. Optimizarea propriei interpretări, pe baza analizei reacției publicului

- tonalități: intonația funcțională

- coma sintonică

- egalizarea tonurilor și a semitonurilor în intonație, ascendent și descendent, cu excepția sensibilei

- ritm, metru, tempo (egalitatea pulsației metrice)

- dinamica, nuanțarea naturală

- forma de lied

- forma de sonată

- rondo

- menuet

- tema cu variațiuni

- Mijloace de expresie

- Tehnica instrumentală

- Audiții, recitaluri, concerte etc.

- Cronici de specialitate

LISTA DE CONȚINUTURI

Elemente de limbaj

 Tonalitatea: intonația funcțională

 Egalizarea tonurilor și a semitonurilor

 Ritm, metru, tempo

Elmente de structură a melodiei

 motivul

 tema

Forme specifice ale clasicismului

 lied

 sonată

 rondo

 menuet

 tema cu variațiuni

Mijloace de expresie

 nuanță

 accent

 cezură

 agogică mică

Tehnici instrumentale și de emisie sonoră

 spiccato clasic și semispiccato

 deatache francez - legatto

 cezura în interiorul frazei

 sostenuto

 ornamente Audiții, cronici de specialitate

SUGESTII METODOLOGICE INSTRUMENTE CU COARDE

În clasa a IX-a elevul continuă procesul de dezvoltare intelectuală, afectivă și motrică, specifică educației muzicale începute o dată cu studiul specializat al artei interpretative. Achizițiile învățării dobândite anterior, prin studiul instrumentului și al celorlalte discipline de specialitate, îi permit acestuia o mai largă înțelegere a limbajului muzical și o interpretare cu un nivel de complexitate mai ridicat. Din acest moment, formarea unei concepții interpretative asupra operei va motiva demersul de perfecționare a tehnicii muzicale a elevului.

De asemenea, experiența dobândită va permite elevului abordarea unor lucrări ce implică cerințe speciale, cu un grad sporit de dificultate.

În activitatea didactică, se va pune accentul prioritar pe abordarea, în interpretare, a stilului clasic, pornindu-se de la premisa că elevul trebuie să devină capabil de a-și consolida competențe complexe de interpretare specifice acestui stil, necesare inclusiv pentru participarea în competiții de acest gen. Această sugestie nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând altor stiluri, ci subliniază importanța clasicismului, în arta interpretativă.

În acest sens, sugerăm să se aibă în vedere

- utilizarea modului de arcuș “spiccato”,

- redarea ornamentelor după cerințele epocii,

- un grad sporit de velocitate,

- ușurință în folosirea tehnicii de schimbare a nuanțelor etc.

Pe parcursul acestui demers, profesorul trebuie să fie un organizator al activității elevului, care să îl susțină pe acesta și să îl îndrume, în atingerea competențelor prestabilite.

Nu trebuie omisă dezvoltarea muzicalității elevului, a gândirii sale muzicale, a manifestării propriei creativități în favoarea “dresajului” pe un anumit repertoriu. Aceasta nu exclude utilizarea exercițiilor de memorare a textelor muzicale studiate și de redare a acestora în interpretare, fără ajutorul partiturii. De asemenea, este absolut necesar ca fiecare operă muzicală să fie interpretată în integralitatea sa, cu acompaniament (pian sau ansamblu orchestral) și, obligatoriu, în public - audiții de clasă/catedră, audiții pe categorii de instrumente/pentru toate instrumentele, în școală sau în alte spații adecvate acestor activități.

În evaluarea performanțelor elevilor, vor fi utilizate criterii precum: redarea cu fidelitate a textului muzical, coerența discursului muzical și modul de redare a stilului și a caracterului operei muzicale, nivelul de dezvoltare a deprinderilor tehnico-instrumentale și originalitatea transmiterii mesajului operei muzicale.

Conținuturile vor fi valorificate deopotrivă pentru

- dezvoltarea tehnicii specifice fiecărui instrument în parte;

- dezvoltarea combinată a tehnicii și a muzicalității, prin abordarea studiilor specifice fiecărui instrument cu coarde și a repertoriului propus.

Prin acest document, se intenționează asigurarea pregătirii de specialitate de bază a elevilor, dincolo de care fiecare elev, sub îndrumarea cadrului didactic, își poate prefigura un traseu de evoluție performantă.

Dacă în perioada învățământului primar și gimnazial, pregătirea de specialitate a elevilor din școlile de muzică s-a axat pe inițierea în și cu familiarizarea cu perioadele stilistice muzicale de referință, în învățământul liceal, prin pregătirea de specialitate, se are în vedere aprofundarea perioadelor stilistice importante (clasicism, romantism, baroc, modernism).

În acest document, repertoriul are valoare de sugestie, rămânând la latitudinea cadrului didactic să propună alte repertorii, ținând cont de particularitățile de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a elevilor, astfel încât elevii să dobândească și să-și consolideze imaginea de ansamblu asupra stilului studiat, de la începutul acesteia.

Pentru a veni în ajutorul profesorului în mod concret, exemplificăm câteva activități ce contribuie la atingerea competenței 2.5. Una din activitățile căreia trebuie să i se acorde o atenție specială este memorizarea textului muzical. Proces psihic complex, interpretarea din memorie reprezintă o etapă esențială în cadrul pregătirii instrumentale. Recomandăm în acest sens, ca un prim episod în memorizare să îl constituie aplicarea metodei solfegierii a temelor. Acestea pot contribui la fixarea în auzul interior a temelor din discursul muzical. Totodată, memorizarea textului nu trebuie să devină un scop în sine care să „robotizeze” elevul ci să-l ajute să se elibereze de „stresul partiturii” ca să poată reda întregul său potențial interpretativ.

Profesorul are un rol esențial în depistarea elevilor capabili de performanță și în îndrumarea lor competentă, pentru obținerea unui nivel interpretativ competitiv pe plan național și internațional. Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media,etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte forme de pregătire și formare profesională continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor, determinând eliminarea riscului promovării falselor valori.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii

didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea

cadrului didactic

Activitatea elevului

Notă

Competențele generale și competențele specifice din prezenta programă sunt valabile și pentru categoria corzi grave și corzi ciupite. Unora dintre conținuturi li se pot adăuga conținuturi specifice în funcție de instrumentul studiat. De asemenea, repertoriile pot fi completate pentru fiecare categorie de instrumente cu coarde, respectiv corzi grave și corzi ciupite.

REPERTORIU VIOARĂ

(Sugestii)

Studii tehnice

- O. Ševčik op.1 – Caietele II, III (Tehnica viorii)

- O. Ševčik op.2 – Caietele III, IV, V (Tehnica arcușului)

- O. Ševčik op.7 – Caietele I, II (Trilul)

- O. Ševčik op.8 – “Schimburi de poziție”

- O. Ševčik op.9 – “Duble coarde”

- A. A. Sarvaș op.3 – “Studiul dublelor coarde”

- H. Schradieck - “Școala tehnicii viorii”, caietele I, II

- M. Iftinchi – Schimburile de poziții în duble coarde

- R. Klenck – Studiul gamelor

- A. A. Sarvaș op.5 – Studiul acordurilor

- D. Vlădescu – “Tehnica viorii” (exerciții pentru mâna stângă)

- E. Cobilovici – Sunetele armonice la vioară

- C. Flesch – “Game și arpegii”

- C. Flesch – “Studii de bază pentru vioară” (“Urstudien für violine”)

Studii tehnico-melodice

- R. Kreutzer – 42 Studii sau Capricii

- F. Fiorillo – 36 Studii sau Capricii

- P. Rode – 24 Capricii

- J. B.Ch. Dancla – 20 Studii, op.73

- L. J. Massart – “Arta exersării studiilor de Kreutzer” (“L’art de travailler les études de Kreutzer”)

Repertoriu preclasic și clasic (Sugestii)

- G. B. Viotti – Concert nr. 22 în la minor

- Ch. A de Bériot – Concert nr.1 în Re major, op. 16

- L. Spohr – Concert nr. 2 în re minor, op.2

- L. Spohr – Concert nr. 11 în Sol major, op.70

- F. David – Concert nr. 1

- F. David – Concert nr. 4 în Mi major, op. 23

- J. Haydn – Concert nr.1 în Do major

- J. Haydn – Concert nr. 2 în Sol major

- W. A. Mozart – Concert “Adelaide” în Re major

- W. A. Mozart – Concert nr. 3 în Sol major

- L. v Beethoven – Romanța în Do major și în Fa major

Repertoriu aparținând altor compozitori (Sugestii)

- M. Bruch – Concert nr. 1 în sol minor, op.26

- G. Tartini – Concert în Mi major

- P. Nardini – Concert în mi minor

- R. Kreutzer – Concert nr. 19 în re minor

- J. S. Bach – Concert în Mi major

- L. Boccherini – Concert în Re major

- H. Vieuxtemps – Concert nr.4 în re minor, op. 31

Sonate

- F. M. Veracini – Sonata în sol minor

- F. M. Veracini – Sonata în mi minor (p. I. =Ritornello)

- P. Locatelli – Sonata în sol minor

- A. Corelli – Sonate

- G. Tartini – Sonata în sol minor (“Didona”)

- G. F. Haendel – Sonatele I, II, IV, V

- J. S. Bach – Menuet I, Menuet II, Bourée și Giga din Partita a III-a în Mi major, BWV 1006

- F. Geminiani – Sonata în do minor

- P. Nardini – Sonata în Re major

- H. Purcell – Sonata în la minor

- H. Purcell – Sonata în Do major

- J. S. Bach – Sonata în La major (cu pian)

- J. M. Leclair – Sonata în Re major

Alte lucrări (Sugestii)

- A. Corelli – La Folia

- W. A. Mozart – Rondo în Do major, KV 373

- W. A. Mozart – Rondo în Sol major

- W. A. Mozart – Rondo concertant în Sib major, KV 269

- H. Wieniawski – Legenda, op. 17

- P. de Sarasate – Romanța andaluză, op. 22

- P. de Sarasate – Malagueña, op.21

- H. Vieuxtemps – Baladă și Poloneză, op. 38

- H. Wieniawski- Adagio elegiac, op. 5

- P. de Sarasate – Dans nr. 8

- Fr. Kreisler – “Suferința dragostei” (“Liebesleid”)

- Fr. Kreisler – Frumosul rozmarin

- Francoeur-Kreisler – Siciliana și Rigaudon

- P. I. Ceaikovski – Melodie, op.42, nr. 3

- P. I. Ceaikovski – Scherzo, op.42, nr. 2

- D. Bughici – Suită în stil românesc, op.1

- V. Filip – Capriciul nr. 3

- V. Filip – Suită românească pentru vioară solo ( părțile I-II)

- B. Bartok – Dansuri românești

- B. Bartok – Sonatina

- M. Chiriac – Serenada

- G. Enacovici – Jocuri oltenești, op. 24

- I. Scărlătescu – Bagatela

- G. Ph. Telemann – 12 Fantezii solo

- L. Glodeanu – Sonatina, op. 16

- M. Bruch – “Kol Nidrei”, op. 47

- J. B. Senaillé – „ Introducere și Presto” (J. Manén)

- M. Moszkowski – Dansuri spaniole nr. 1 și nr. 2, op. 12

- G. Enescu – Balada, op. 4

- P. I. Ceaikovski – Vals sentimental, op. 51, nr. 6

- P. de Sarasate – Zortzico (d’ Iparaguirre), op. 39

- P. de Sarasate – Zortzico („Adios Montañas Mias”)

- Couperin-Kreisler – „La Précieuse”

- Boccherini-Kreisler – Allegretto

- A. Glazunov – Meditație, op. 32

- S. Toduță – Sonatina

- M. Jora – Mică suită, op. 3

- P. Vladigherov – Suita “Vardarul”

- F. Drdla – “Perpetuo”, op. 125

- H. Schradieck – “Perpetuum mobile” în Sib major, op. 1

- Ch. A. de Bériot – 3 Duete concertante, op. 57

- V. Filip – Poem pentru vioară cu acompaniament de pian

- J. Brahms – Dansuri ungare (ed. Joachim)

- Tartini-Kreisler – Variațiuni pe o temă de Corelli

- Ch. A. de Bériot – Variațiuni op. 1 în re minor, op. 15 în Mi major, și op. 79 în La major

A

Accolay, Jean Baptiste Alard, Delphin Alexeev, V.

Albeniz, Isaac Albu, Sandu Auer, Leopold B

Bach, Johann Sebastian Baklanova, Natalia Bartok Béla

Bazzini, Antonio Beethoven, Ludwig v Benda, František (Franz) Bériot, Charles Auguste de

Biber, Heinrich Ignaz Franz von Bizet, Georges

Bloch, József (Joseph) Blumenstengel, A. Boccherini, Luigi Botez, Constantin Brahms, Johannes Bruch, Max

Buciu, Dan Bughici, Dumitru Burada,Teodor T. C

Campagnoli, Bartolomeo Capoianu, Dumitru Casorti, August Ceaikovski, Piotr Ilici Chiriac, Mircea

Cionca, Romulus Ciortea, Tudor Cobilovici, Emil Comes, Liviu Constantinescu, Paul Corelli, Arcangelo Couperin, Louis Cuteanu, Eugen

D

Dancla, Jean Baptiste Charles Daquin, Louis-Claude

David, Ferdinand Deriețeanu, George Dimitrescu, Constantin Dinicu, Grigoraș Donceanu, Felicia Dont, Jakob

Drăgoi, Sabin

INDEX AL AUTORILOR VIOARĂ

Drdla, František (Franz) Dvořak, Antonin

E

Eftimescu, Florin Elenescu, Emanuel Enacovici, George Enescu, George

Ernst, Heinrich-Wilhelm

F

Falla, Manuel de Feldman, Ludovic Fibich, Zdenek (Zdenko) Filip, Vasile

Fiocco, Joseph-Hector Fiorillo, Federigo Flesch, Carl Francoeur, François Fuchs, Teodor

G

Gaviniès, Pierre Geantă, Ionel

Gebauer, Michel-Joseph Gemianini, Francesco Gershwin, George Gherțovici, Adia

Gilels, Elisabeta

Glazunov, Alexandr Konstantinovici Glier, Reinhold Moritzovici Glodeanu, Liviu

Gluck, Christoph Wilibald Godard, Benjamin Louis-Paul Gossec, François-Joseph Gounod, Charles

Granados, Enrique Grieg, Edvard Hagerup

Grigorian, Asatur Grigorevici

H

Haciaturian, Aram Ilici Haendel, Georg Friedrich Haydn, Franz Joseph Heifetz, Jascha

Herman, Vasile

Hohmann, Christian Heinrich Hrimaly, Johann

Huber, Adolf

I

Ianșinov, Alexei Iftinchi, Modest J

Jansa, Leopold Jerea, Hilda Joachim, Joseph

Jora, Mihail

K

Kabalevski, Dmitri Borisovici Kayser, Heinrich Ernst Klenck, Robert

Klepper, Walter Mihai Komarovski, Anatol Kreisler, Fritz Kreutzer, Rodolphe

L

Lalo, Edouard Victor Antoine Laub, Ferdinand

Lazăr, Filip Leclair, Jean-Marie Lipatti, Dinu

Lipinsky, Karol Joseph Locatelli, Pietro Manén, Juan

Manoliu, George

Martini, Giovanni Battista Massart, Lambert-Joseph Massenet, Jules Mayseder, Joseph

Mazas, Jacques Féréol Mendelsohn, Alfred Mendelssohn-Bartholdy, Felix Mostras, Konstantin Moszkowski, Moritz

Mozart, Wolfgang Amadeus Musorgski, Modest Petrovici N

Nardini, Pietro Niculescu, Mihai Nottara, Constantin C. Novaček, Ottokar Novaček, Rudolf

O

Offenbach, Jacques

P

Paganini, Niccolò

Paradis, Maria-Theresia von Pasquali, Nicolò

Pleyel, Ignaz-Joseph Polo, Enrico Popovici, Doru

Porpora, Nicola-Antonio Porumbescu, Ciprian Prokofiev, Serghei Sergheevici Prume, François-Hubert Pugnani, Gaetano

Purcell, Henry

R

Raff, Joachim Rameau, Jean-Philippe Ravel, Maurice

Ricci, Ruggiero Rieding, Oskar (Oscar) Ries, Franz

Rimski-Korsakov, Nikolai Andreevici Rode, Jacques Pierre Joseph

Rogojină, Paul

Rossini, Gioacchino Antonio Rovelli, Pietro

Rubinstein, Anton Rubinstein, Nathan S

Saint-Lubin, Léon de

Saint-Saëns, Charles Camille

Sarasate, Pablo Martin Meliton y Navascuez de

Sarvaș, Anton Adrian Savițchi, Octav Scarlatescu, Ioan Schmitzer, Elena Schradiek, Henry Schubert, Franz Schumann, Robert Seitz, Friedrich Senaillé, Jean-Baptiste Ševčik, Otakar

Sibelius, Jean (Jan) Julius Christian Sinding, Christian

Singer, Edmund Sitt, Hans

Spohr, Ludwig (Louis) Stephănescu, George Stern, Rosi

Stravinski, Igor Fiodorovici Szerémi Gustav Szymanowski, Karol

Ș

Șostakovici, Dmitri Dmitrievici

T

Tartini, Giuseppe Telemann, Georg Philipp Theodorescu, Alexandru Timaru, Valentin Toduță, Sigismund

V

Velehorschi, Alexandru Veracini, Francesco Maria Vieuxtemps, Henri

Viotti, Giovanni Battista Vitali, Tommaso Antonio

Vivaldi, Antonio Vladigherov, Pancio Vlădescu, Dumitru W

Walther, Johann-Jakob Waxman, Franz Weigl, Joseph

Wieniawski, Henryk (Henri) Wohlfahrt, Franz

Y

Ysaye, Eugène

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Prof.. Natalia Epure Colegiul Național de Artă Octav Băncilă, Iași

Prof. dr. Adrian Cârdan Liceul de Muzică Sigismund Toduță, Cluj Napoca

Lect. univ. Adrian Buliga Universitatea Națională de Muzică, București

Consultanți pe probleme de curriculum

Lect.univ. dr. Firuța Tacea Facultatea de Pedagogie și Științele Educației,

Universitatea București

Prof. Cornelia Dumitriu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

INSTRUMENT PRINCIPAL - PIAN

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea muzică Secția instrumentală - pian

București, 2009

Notă de prezentare

În învățământul vocațional artistic muzical, studiul pianului reprezintă disciplina principală în pregătirea de specialitate a elevilor. În planul cadru de învățământ, această disciplină se predă individual. Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a deprinderilor, a cunoștințelor și a competențelor dobândite. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a tinerilor muzicieni- instrumentiști, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile lor intelectuale, afective și motrice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de întregire a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor.

Curriculumul pentru instrumentele muzicale care se studiază în școlile de profil include următoarele elemente de noutate

- studiul instrumentului nu numai ca „adjuvant”, pentru întregirea culturii generale, cum era considerat în abordarea anterioară , ci ca un sistem de competențe care includ cunoștințe, abilități și atitudini specifice interpretului cultivat;

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în interpretare;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor interpretului și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru ce permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe, pe utilizarea acestora în practica muzical- instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară cuprinde

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării instrumentale, comune pentru toate instrumentele;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu, particularizate pentru fiecare grupă de instrumente, după cum urmează: pian, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, de percuție și instrumente populare. valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă, comune pentru toate instrumentele;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a unui instrumentului muzical;

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia nu constituie un obiectiv în sine, important fiind progresul elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de aceștia.

Actuala structură a programei solicită o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale

2. Valorificarea potențialului creativ în interpretare, operând cu limbajul de specialitate propriu artei muzicale

VALORI ȘI ATITUDINI

 Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

 Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

 Receptivitatea față de diversitatea culturală

 Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

 Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

COMPETENȚE SPECIFICE

CONȚINUTURI

1.1. Recunoașterea auditivă (intuitivă) a interpretării după scriitura armonică, de

factură tonală

Repertoriu de factură clasică

1.2. Analizarea elementelor de limbaj din textul muzical, corelate cu tehnica instrumentală corespunzătoare

Elemente de limbaj

1.3. Descifrarea la prima vedere, a partiturii muzicale utilizând elementele de limbaj specifice

1.4. Redarea textului muzical corelată cu elemente de tehnică instrumentală, asigurând fluiditatea discursului muzical

Stereotipul muzical

dinamic,

în

execuția

textului

2.1. Interpretarea textului muzical, punând în evidență forma acestuia

Elemente de structură a melodiei (motiv-temă) Formele specifice clasicismului

Mijloace tehnice de expresie: nuanță, accent, cezură, agogică mică

2.2.Redarea lucrării respectând stilul și elementele de tehnică instrumentală

- Tehnici instrumentale și de emisie sonoră (tușeul instrumental)

legatto

cezuri în interiorul frazei muzicale sostenuto

ornamente etc.

2.3. Diferențierea în audiție a diverselor

interpretări, în scopul adoptării propriei versiuni

- Audiții comparate

2.4. Corelarea reprezentării auditive a lucrării cu modalitățile de interpretare a acesteia

2.5. Interpretarea creativă a lucrării,

coordonând mijloacele de expresie muzicală

2.6. Optimizarea propriei interpretări, pe baza

analizei reacției publicului

- tonalități: intonația funcțională

- egalizarea tonurilor și a semitonurilor în intonație, ascendent și descendent

- ritm, metru, tempo (egalitatea pulsației metrice)

- dinamica, nuanțarea naturală etc.

- forma de lied

- forma de sonată

- rondo

- menuet

- tema cu variațiuni

- Mijloace de expresie

- Tehnica instrumentală

- Audiții, recitaluri, concerte etc.

- Cronici de specialitate

LISTA DE CONȚINUTURI

Elemente de limbaj

 Tonalitatea: intonația funcțională

 Egalizarea tonurilor și a semitonurilor

 Ritm, metru, tempo

Elmente de structură a melodiei

 motivul

 tema

Forme specifice ale clasicismului

 lied

 sonată

 rondo

 menuet

 tema cu variațiuni

Tehnici instrumentale și de emisie sonoră

 legatto

 cezura

 sostenuto

 ornamente Audiții, cronici de specialitate

SUGESTII METODOLOGICE

În clasa a IX-a se continuă dezvoltarea deprinderilor și a cunoștințelor instrumentale și muzicale dobândite anterior de elevul pianist.

În activitatea didactică, se va pune accentul prioritar pe abordarea, în interpretare, a stilului clasic, pornindu-se de la premisa că elevul trebuie să devină capabil de a-și consolida competențe complexe de interpretare specifice acestui stil, necesare inclusiv pentru participarea în competiții de acest gen. Această sugestie nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând altor stiluri, ci subliniază importanța clasicismului, în arta interpretativă.

Dacă în învățământul primar și gimnazial elevii au fost familiarizați cu noțiuni de ordin general – tehnice și interpretative –, în învățământul liceal se vor consolida achizițiile referitoare la tehnica instrumentală și se va urmări un traseu tehnic și interpretativ specific clasicismului. Pe parcursul instruirii, cadrul didactic va avea în vedere dezvoltarea fizică și psihică a tânărului, stabilind strategii didactice adecvate. Se va evita o îndrumare de tip

,,dresaj”, stimulând implicarea și creativitatea elevului și pe cea a cadrului didactic. De asemenea, de importanță majoră sunt cele două ipostaze ale activității elevului: sub îndrumarea directă a cadrului didactic și în studiul individual.

La vârsta de 14-15 ani, elevul se află în procesul dezvoltării, ceea ce solicită atenție sporită din partea cadrului didactic și adaptarea permanentă a acestuia la specificul acestei dezvoltări. Problemele tehnice vor fi abordate prin studii dar și prin exerciții ajutătoare, nefiind indicată metoda repetării “la infinit” a unor pasaje. Elevul va pune în context expresiv și asimilările de ordin tehnic instrumental.

Referitor la abordarea prioritară a stilului clasic în interpretare, se va insista pe dobândirea unei tehnici adecvate, prin game și studii orientate pe diferite probleme.

Tehnica instrumentală nu este un scop, ci un mijloc prin care elevul trebuie să își dezvolte capacitățile de redare fidelă a textului muzical. De aceea, se va insista pe dezvoltarea rezistenței și forței degetelor prin game, studii sau alte modalități de obținere a unei tehnici ce pot contribui constructiv la formarea elevului viitor interpret. Una dintre problemele de ordin tehnic ce persistă chiar și la acest nivel de studiu este de exemplu trecerea degetului 1, asupra căreia trebuie să se insiste deoarece poate periclita execuția uniformă (execuția egală) a gamelor și arpegiilor prezente cu precădere în repertorii clasice, putând da naștere la accente nedorite și întreruperi în frazele melodice. Din acest motiv se vor alege studii care să faciliteze egalizarea sunetele și duratelor în succesiunea acestora.

Astfel, în execuția corectă a gamelor și a arpegiilor, care pot genera accente și rupturi în frazele melodice sau pasaje de virtuozitate, se va insista asupra exersării degetului 1. De asemenea, se vor selecta studii tehnice relevante pentru această problemă: C. Czerny – Studii Op.740 Nr.1, 2, 3, 5, 11, 14, 16 sau M. Clementi – Gradus ad Parnassum din culegerea 29 de studii – nr. 1, 2, 4, 6, 7. Se va urmării egalizarea deprinderilor pentru mâna dreaptă și mâna stângă. Neglijarea acestui aspect constituie adesea cauza unor dezechilibre tehnice și muzicale (C. Czerny – Op. 740, Studii Nr. 5, 8, 11 și M. Clementi – Gradus ad Parnassum, Nr. 2, 3, 6).

Se va acorda o atenție deosebită studiului terțelor – problemă atinsă doar ocazional în anii anteriori, urmărind atacul simultan al degetelor, în ciuda constituției lor inegale (C. Czerny Op. 740 – studiile nr. 4, 10, M. Clementi, Gradus ad Parnassum, Nr. 6 (care antrenează și mâna stângă). Acordurile de trei și de patru sunete, lucrate și în mod izolat, sub formă de exerciții, dar și pentru studii (M. Clementi, Gradus ad Parnassum, Nr. 24, Czerny, Op.740, Nr. 13), vor facilita consolidarea musculaturii, a tendoanelor și a poziției corecte a mâinii pe claviatură. De altfel, această problemă este prezentă în aproape fiecare studiu, acordurile fiind acompaniamente frecvente. Se va controla o perfectă relaxare și libertate a brațelor, evitându-se rigiditatea articulațiilor.

Octavele, frânte și simultane, fără a constitui încă o problemă tehnică centrală, vor fi studiate cu multă atenție în studii ca Czerny, Op. 740 Nr. 8 , Clementi, Gradus ad Parnassum, nr. 26 și 28. Această tehnică va fi perfecționată și în următorii ani de studiu, odată cu dezvoltarea fizică a mâinii. Studiul notelor repetate va dezvolta suplețea și viteza în schimbarea degetelor (C. Czerny, Op. 740, Nr. 7, 11, M. Clementi, Nr. 4, 19).

Se va urmări deplasarea pe claviatură cu mișcări suple ale brațelor și a poignet-ului (C. Czerny – Op. 740, studii nr. 4, 6, 9, 13, 15, M. Clementi, Gradus ad Parnassum, nr. 3, 7, 23, 24).Recomandăm abordarea mai multor studii ce vizează probleme diferite și în același timp complete pentru a evita totuși o concentrare exagerată asupra numai anumitor probleme - concentrare ce poate degenera într-o crispare totală a aparatului pianistic.

O altă problemă de natură tehnică o constituie modul de atac. Se vor studia diferite moduri de atac, cu accent pe cel specific stilului clasic.

Atât primele cunoștințe, cât și tehnica dobândită – în mod special, prin studiile lui C. Czerny – dar și altele - vor contribui la aprofundarea acestui stil. Se vor conștientiza problemele de frazare și de construcție a formei studiate înainte de abordarea sonatelor de referință ale clasicilor vienezi. În această clasă se recomandă investigarea sonatelor care au condus la desăvârșirea formei.

Sonatele aparținând „fiilor lui J. S. Bach” reprezintă un fundament solid care nu poate fi omis din repertoriul pentru pian. Carl Philipp Emanuel Bach - considerat părintele sonatei clasice - deține de asemenea o creație deosebit de importantă pentru formare interpretării stilului clasic, influențând și creația și educația fratelui său, Johann Christian. Wilhelm Friedemann Bach.. Sonatele lor constituie un punct de plecare pentru studiul formei de sonată, dar și pentru diferite probleme de ordin tehnic- instrumental

- mâini încrucișate ( K. Ph. Em. Bach – Sonata în fa minor Wq 63/6);

- ornamente și pasaje ornamentale etc.

Sonatele lui Baldassaro Galuppi, prin bitematismul evident, se situează în rândul sonatelor clasice, constituind un reper valoros pentru fundamentarea stilului clasic (Sonata în Re, în La, în do).

Sonatele lui M. Clementi pot fi abordate selectându-le pe acelea care nu suprasolicită rezistența tehnică a elevilor (Op. 7, nr. 3 sol minor, Op.20 nr. 2, do diez minor, Op.25 nr. 2. sol major, Op.26 nr. 3 re major) și pe cele ale lui D. Scarlatti și D. Cimarosa. Aprofundarea stilului de interpretare a repertoriului clasic poate fi continuată și în clasele următoare, iar finalitatea acestei recomandări o reprezintă dobândirea de către elev a unei virtuozități interpretative ce îl poate reprezenta la nivel competițional.

Repertoriul nu exclude sonate ale clasicilor vienezi, cadrul didactic selectându-le cu atenție pe cele adecvate particularităților elevilor.

Se va acorda atenție sporită utilizării pedalei, în interpretare pentru evitarea folosirii acesteia uneori în exces sau alteori deloc. Audierea repertoriului prevăzut pentru studiere, în interpretări de referință, constituie un model stimulativ, pentru viitorul interpret.

Abordarea în paralel a altor stiluri, precum romantic, modern sau românesc contribuie de asemenea la stimularea sensibilității, creativității dezvoltarea simțului ritmic și al spontaneității în execuție, oferind posibilitatea abordării în cadrul orelor și a improvizației - ca element de noutate în studiul instrumental.

Pentru a veni în ajutorul profesorului în mod concret, exemplificăm câteva activități ce contribuie la atingerea competenței 2.5. Una din activitățile căreia trebuie să i se acorde o atenție specială este memorizarea textului muzical. Proces psihic complex, interpretarea din memorie reprezintă o etapă esențială în cadrul pregătirii instrumentale. Recomandăm în acest sens, ca un prim episod în memorizare să îl constituie aplicarea metodei solfegierii a temelor. Acestea pot contribui la fixarea în auzul interior a temelor din discursul muzical. Totodată, memorizarea textului nu trebuie să devină un scop în sine care să „robotizeze” elevul ci să-l ajute să se elibereze de „stresul partiturii” ca să poată reda întregul său potențial interpretativ.

Profesorul are un rol esențial în depistarea elevilor capabili de performanță și în îndrumarea lor competentă, pentru obținerea unui nivel interpretativ competitiv pe plan național și internațional. Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media,etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte forme de pregătire și formare profesională continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor, determinând eliminarea riscului promovării falselor valori.

Discuțiile profesor-elev, audițiile comparate, precum și consultarea unor articole muzicale de specialitate contribuie la dezvoltarea spiritului critic și la formarea unei opinii proprii. Elevul va fi susținut și stimulat în aparițiile sale publice, care constituie situații de verificare elementelor asimilate, dar și a comportamentului său scenic.

În acest document, repertoriul are valoare de sugestie, rămânând la latitudinea cadrului didactic să propună alte repertorii, ținând cont de particularitățile de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a elevilor, astfel încât elevii să dobândească și să-și consolideze imaginea de ansamblu asupra stilului studiat, de la începutul acesteia.

În evaluarea performanțelor elevilor, vor fi utilizate criterii precum: fidelitatea redării textului muzical scris, coerența discursului muzical și modul de redare a stilului și a caracterului operei muzicale, nivelul de dezvoltare a deprinderilor tehnico-instrumentale și originalitatea transmiterii mesajului operei muzicale.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii

didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea

cadrului didactic

Activitatea elevului

REPERTORIU (SUGESTII)

Game majore și minore cu diezi și bemoli executate pe patru octave, la octavă, terțe, sexte și decime în mișcare paralelă și mișcare contrară. Arpegii mici și mari (cu răsturnări) pe patru octave în mișcare paralelă. Acorduri de patru sunete în mișcare paralelă și mișcare contrară.

K. Czerny: Studii op. 740- caiet I și II

J. B. Cramer: Studii – caiet II

M. Clementi: Gradus ad Parnassum

D. Scarlatti: Sonate Fiii lui Bach: Sonate

J. Haydn: Sonate

W. A. Mozart: Sonate-K.V 280 în Fa, K.V 282 în Mi bemol, K.V. 283 în Sol, K.V. 332 în Fa,

K.V.570 în Si bemol

L. van Beethoven: Sonate – op. 2 nr. 1, op. 10 nr. 1, op. 10 nr. 2, op. 14 nr. 1, op. 14 nr. 2

Notă

Deoarece repertoriul pianistic este vast, se pot selecta și alte creații de valoare, care să contribuie la dezvoltarea muzicală și tehnică a elevului.

Un repertoriu mai dificil sau aparținând altor stiluri se va aborda în urma unor analize atente, profesorul fiind responsabil pentru alegerea făcută.

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Prof. dr. Monica Noveanu Liceul de Muzică Sigismund Toduță, Cluj Napoca Prof. univ. dr. Lavinia Coman Universitatea Națională de Muzică, București Prof. Marin Pânzaru Colegiul Național de Artă Octav Băncilă, Iași

Prof. Iuliana Cârlig Colegiul de Artă Regina Maria, Constanța

Consultanți pe probleme de curriculum

Lect.univ. dr. Firuța Tacea Facultatea de Pedagogie și Științele Educației,

Universitatea București

Prof. Cornelia Dumitriu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

INSTRUMENT PRINCIPAL –

[Instrumentele orchestrei simfonice: instrumente de suflat – percuție]

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasele a IX-a și a X-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea muzică Secția instrumentală - instrumentele orchestrei simfonice

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Programele școlare pentru clasele a IX-a și a X-a, documente reglatoare componente ale curriculumului național au fost elaborate în conformitate cu

- asumarea de către România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor educaționale și de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul European de la Barcelona, în 2002, și a Declarației miniștrilor europeni ai educației și formării profesionale și a Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperării europene în formarea profesională – „Declarația de la Copenhaga”, convenită la Copenhaga în 2002;

- nevoia de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar

- valorificarea experienței pozitive privind proiectarea curriculumului pentru învățământul liceal pornind de la competențe ca achiziții finale al învățării, prin care se asigură accentuarea dimensiunii acționale în formarea elevilor;

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrale în competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programe școlare pentru clasele a IX-a – a X-a au următoarea structură

- Notă de prezentare, în care de detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică, urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal;

- Competențe specifice – conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare.

Prezentul document reprezintă programa școlară pentru disciplina Instrument principal, studiată ca disciplină principală de specialitate studiul instrumentelor reprezintă Instrumentele orchestrei simfonice pentru fiecare elev și pentru fiecare instrument.

Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a deprinderilor, a cunoștințelor și a competențelor dobândite. De asemenea, prin această ofertă educațională, este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a tinerilor muzicieni-instrumentiști, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile lor intelectuale, afective și motrice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de continuare a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor.

Curriculumul pentru instrumentele muzicale care se studiază în școlile de profil include următoarele elemente de noutate

- studiul instrumentului nu numai ca „adjuvant”, pentru întregirea culturii generale, cum era considerat în abordarea anterioară, ci ca un sistem de competențe care

include cunoștințe, abilități și atitudini specifice interpretului cultivat și viitorului specialist;

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în interpretare;

- parcurgerea repertoriului, nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor interpretului și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe, pe utilizarea acestora în practica muzical- instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru instrumentele orchestrei simfonice cuprinde

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării instrumentale, comune pentru toate instrumentele;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu, particularizate pentru fiecare grupă de instrumente, după cum urmează: pian, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, de percuție și instrumente populare valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile, ci ca rezultate ale întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă, comune pentru toate instrumentele;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic, referindu-se la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă, în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a unui instrumentului muzical;

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia nu constituie un obiectiv în sine, important fiind progresul elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de aceștia.

Actuala structură a programei invită profesorul la o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific în abordarea creațiilor muzicale

2. Valorificarea potențialului creativ în interpretare, operând cu limbajul de specialitate propriu artei muzicale

VALORI ȘI ATITUDINI

 Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

 Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

 Receptivitatea față de diversitatea culturală

 Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

 Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI – CLASA A IX-A

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Recunoașterea auditivă (intuitivă) a scriiturii armonice de factură tonală

Repertoriul preclasic1- clasic2 monodie acompaniată a secolelor XVII- XVIII

1.2. Analizarea elementelor de limbaj din textul muzical, corelate cu tehnica instrumentală

corespunzătoare

Elemente de limbaj

1.3. Descifrarea partiturii muzicale, la prima vedere

1.4. Redarea textului muzical corelată cu

elemente de tehnică instrumentală, asigurând fluiditatea discursului muzical

Stereotipul dinamic, în execuția textului muzical

2.1. Interpretarea textului muzical, punând în evidență forma acestuia

Preclasic: elemente de structură a melodiei (motiv-temă)

Forme muzicale specifice clasicismului

2.2. Redarea lucrării în studiu, respectând elementele de tehnică instrumentală specifice stilului

Tehnici de emisie sonoră în stilul preclasic

Ornamente (preclasic)

Tehnici de emisie sonoră pentru stilul clasic: legato: utilizarea vocalelor în emisia sonoră; articulația simplă: staccato, semistaccato, staccato cu punct, detaché, articulația dublă, staccato dublu Ornamente (clasic) etc.

Emisia sonoră

Sincronizarea deprinderilor motrice: mișcări musculare în procesul respirator, mișcările mușchiului limbii, agilitatea degetelor, sincronizarea membrelor superioare cu membrele

inferioare

2.3. Diferențierea în audiție a diverselor interpretări, în scopul adoptării propriei versiuni

Audiții comparate

- intonația funcțională: game, intervale diatonice și cromatice

- egalizarea tonurilor și a semitonurilor în intonație ascendentă și descendentă

- ritm, metru, tempo

- dinamica, nuanțarea naturală

- monopartit

- bipartit

- tripartit

- pentapartit simplu și compus

- elemente de structură a melodiei (motiv- temă)

- forma de lied

- forma de sonată

- rondo, menuet, tema cu variațiuni Mijloace tehnice de expresie: nuanță, cezură, agogica mică, dinamică

- legato: utilizarea vocalelor în emisia sonoră;

- non legato: articulația simplă- staccato, portato, detaché

- corelarea vitezei și a presiunii coloanei de aer în instrument

- vibrato

1 Pentru instrumentele din categoria instrumentelor de suflat-percuţie care nu au repertoriu clasic sau, dacă există, nu este compatibil cu nivelul clasei.

2 Pentru instrumentele din categoria instrumentelor de suflat-percuţie care au repertoriu.

Competențe specifice

Conținuturi

2.4. Corelarea reprezentării auditive asupra lucrării cu modalitățile de interpretare a acesteia

Mijloace de expresie specifice fiecărui instrument Tehnici instrumentale specifice fiecărui instrument

Înregistrări audio pentru autoevluare

2.5. Interpretarea creativă a lucrării, coordonând

mijloacele de expresie muzicală

2.6. Optimizare propriei interpretări, pe baza analizei reacției publicului

Audiții, recitaluri, concerte etc. Cronici de specialitate

LISTA DE CONȚINUTURI

Elemente de limbaj

 Tonalitatea: intonația funcțională - game intervale diatonice și cromatice

 Egalizarea tonurilor și a semitonurilor în intonație ascendentă și descendentă

 Ritm, metru, tempo

Elemente de structură a melodiei

 motivul

 tema

Forme specifice ale clasicismului

 lied

 sonată

 rondo

 menuet

 tema cu variațiuni

Tehnici instrumentale și de emisie sonoră

 legatto - utilizarea vocalelor în emisia sonoră

 non legatto - articulația simplă

 viteza și presiunea coloanei de aer în emisia sunetului

 deprinderi motrice - mișcări musculare în procesul respirator, mișcările mușchiului limbii, agilitatea degetelor, sincronizarea membrelor superioare cu membrele inferioare

Audiții, cronici de specialitate

SUGESTII DE REPERTORIU – CLASA A IX-A

FLAUT

Studii/Metode

M.MOYSE: Exercices journaliers (game majore și minore, arpegii etc.) A.B.C.D.

P. TAFFANEL - PH. GAUBERT: Grands exercices journaliers de mécanisme

N. PLATONOV: 30 studii (continuare)

E. KÖHLER: 12 studii op.33 cai II, Studii romantice, Studii caracteristice

A. TERSCHAK: 26 studii op. 71

L. DROUET: 25 studii celebre

TH. BOHM: 12 studii op.15

JOHANN HÖCKR: Studii op. 6, caietul 1 Studii de orchestră

Concerte

A. VIVALDI: Concertul în RE – Privighetoarea, Concertul nr. 1 – La tempesta di mare, Concertul în Sol major

G. B. PERGOLESI: Concertul în SOL

J. HAYDN: Concertul în RE

C. STAMITZ: Concertul în SOL

R. ROSETTI: Concertul în RE

FR. DEVIENNE: Concert nr. 4 în Sol major

PH. TELEMANN: Concertul în Re major

A. E. M. GRETRY: Concert în Do major

M. BLAVET: Concert

Sonate

H. PURCELL: Sonate (la alegere)

J. B. LOEILLET: Sonata în la minor

G. PH. TELEMANN: Sonate (la alegere)

G. FR. HÄNDEL: Sonate (la alegere)

F. M. VERACINI: Sonate (la alegere)

L. VINCI: Sonata în RE

G. B. PLATTI: Sonata nr. 1 (SOL) și nr. 2 (mi)

J. CH. NAUDOT: 6 sonate (la alegere)

J. B. VANHAL: Sonată

A. VIVALDI: Sonate

A. CABUS: Sonatină

M. BLAVET: Sonate

HERMAN ZANKE: Sonata

Alte lucrări

W. A. MOZART: Andante în DO

C. M. WEBER: Adagio și Rondo

FR. CHOPIN: Variațiuni pe o temă de Rossini

W. POPP: Aria boemă rusă

M. MOSZKOVSKI: Dans spaniol

Cl. DEBUSSY: Syrinx, Micul negru

A. ROUSSEL: Andante și Scherzo

J. IBERT: Măgărușul alb

G. FAURÉ: Piesă

PH: TELEMANN: Fantezii (la alegere)

TH. BOHM: Tarantella op. 34

G. GALAWAY: Album

JACK IBERT: 6 istorioare

FR. COUPERIN: Sarabanda și gavota

FR: SCHUBERT: Ave Maria

R. GLIER: Melodia

J. S. BACH: Andante

J. QUANTZ: Arioso și presto

LEO DE LIBES: Valsul pașilor de flori

P. ELINESCU: Idilă, Elegia română

T. BREDICEANU: Doină și Joc

P. CONSTANTINESCU: Cântec vechiu

L. COMES: Două dansuri din Apuseni

C. PETRA-BASACOPOL: Suita (părți)

H. POPESCU: Capriciu rustic

V. S. JIANU: Preludiu și rigaudon, Madrigal, Pastel de toamnă

OBOI

Studii/Metode

W. FERLING: Studii pentru oboi

L. WIEDEMANN: 45 studii pentru oboi, studiile nr. 20-45

A. SOUS: Studii pentru oboi, studiile nr. 1-37

P. TORNEA: Metoda de oboi

Studii de orchestră

Concerte

A. VIVALDI: Concert în la minor

G. FR. HAENDEL: Concertul nr. 1

D. CIMAROSA: Concert pentru oboi și orchestră în Do major

T. ALBINONI: Concert pentru oboi și orchestră în Si bemol major, op. VII nr. 3

T. ALBINONI: Concert pentru oboi și orchestră în Si bemol major, op. IX nr. 11

V. BELLINI: Concert pentru oboi și orchestră în Mi bemol major

C. M. von WEBER: Concertino pentru oboi în Do major

Sonate

G. Ph. TELEMANN: Sonata pentru oboi și pian în la minor

J. B. L’OEILLET: Sonata pentru oboi și pian în Sol major

H. PURCELL: Sonata pentru oboi și pian în sol minor

Alte lucrări

J. HAYDN: Allegro în Fa major pentru oboi și pian

R. SCHUMANN: Romanța I pentru oboi și pian

V. JIANU: Pastel pentru oboi și pian

A. MENDELSOHN: Pastel (la alegere din cele 6)

CLARINET

Studii/Metode

I. CUDALBU: Game, Studii pentru clarinet

K. BAERMANN: Game, Studii vol. II

FRITZ KROEPSCH: Studii vol. I

R. KIETZER: Studii vol. III

D. UNGUREANU: Metoda de clarinet vol. I Studii de orchestră

Concerte

K. STAMITZ: Concert Si bemol nr. 2 (Darmstadter Konzert)

D. CIMAROSA: Concert

A. KOMAROVSCHI: Concert

S. MERCADANTE: Concert

G. TARTINNI: Concertino

K. M. von WEBER: Concertino

F. KRAMER: Concert

Sonate

W. A. MOZART: 2 Sonate

G. BACEWICZ: 5 Dansuri

G. ROSSINI: Sonata nr. 3

J. B. VANHAL: Sonata

I. S. BACH: Sonata nr. 2

Alte lucrări

J. PH. RAMEAU: Suita (părți)

M. NEGREA: Suita

R. KORSAKOV: Cocoșul de aur

V. JIANU: Preludiu și Rigaudon

A. VASILENKO: Dans oriental

FAGOT

Studii/Metode

J. WEISSENBORN: c.II-Op. 8 - Studiile 15-40

L. MILDE: c. I-Op.24 - Studiile1-10 (tempo moderat)

W. HAUSE: 30 de studii

L. KRAKAMP: Game, terțe, arpegii

L. OZZI: Studii de game, duete, capricii

K. BATASOV: R. Terehin: 75 de studii

J. KUFFNER: 24 duete ușoare

V. BRUNS: 12 studii op. 32

J. SATZERNHOVER: 24 studii

C. KOPPRASCH: Studii, vol. I Studii de orchestră

Concerte

A. VIVALDI: Concerte: La minor, Fa Major, Re minor, Mi major

M. HAYDN: Concertino

A. FOGHEL: Concert în Do major

G. FR. HAENDEL: Concertino

R. KORSAKOV: Concert

C. H. GRAUN: Concert

Sonate

W. A. MOZART: Sonată în Si bemol major, în mi minor

FR. GERMINIANI: Sonata: la minor

B. MARCELLO: 6 sonate

B. BOISMARTIER: Sonata Mi minor

A. VIVALDI: Sonata Mi minor

V. JIANU - Sonatină

Alte lucrări

L. JIGOROV: Romanțe, Melodie, Vals

L. FINCHELSTAIN: Humoresco, Vals, Scherzo

P. I. CEAIKOVSKI: Humoresco

V. JIANU: Sora Lina

R. OSCHANITZKI: Humoresco

W. A. MOZART: Rondo: Fa M

CORN

Studii/Metode

PHILIP FARKAS: Exerciții de flexibilitate

MICHAEL THOMSON: Exerciții zilnice

P. STAICU: Metodă de exerciții tehnice, Cap. I LUCIEN THEVET: Metoda completă de corn, Vol. 2

C. KOPPRASCH: Vol. I, 1-34

D. CECCAROSSI: Școala completă de corn

E. MULLER: Studii pentru corn op. 64, vol I

Studii de orchestră

Concert

W. A. MOZART: Concertul Nr.1, Concertul Nr. 4 (părțile II-III)

K. MALIS: Concertul nr. 3, 4

C. M. KUNDELSKI: Concert

Sonate

B. MARCELLO: Sonatele I și IV

FR. ABEL: Sonata în fa minor

Alte lucrări

GH. PĂUNESCU: Intermezzo

R. GLIER: Nocturna

FR. STRAUSS: Nocturna

TROMPETĂ

Studii/Metode

ROBERT WILLIAM SPAULDING: lecția 19: Double high C in 37 weeks

CHARLES COLIN: Flexibilitatea buzelor vol.1, nr. 1-5 JAMES STAMP: Basic exercises - Modulul I

JEAN BAPTISTE ARBAN: Metoda de trompetă, pag.127-131, Metoda de trompetă, pag. 165-166, Metoda de trompetă, pag. 145-149, Metoda de trompetă, cap. Cromatic, pag. 66-76

HERBERT CLARKE: Exerciții tehnice, nr. 1 și 2, varianta stacatto

AUGUST JOHANSON: Exerciții zilnice, vol. I, nr.13-20: varianta stcatto dublu WILHELM WURM: Studii melodice, vol. I

JEAN BAPTISTE ARBAN: Metoda de trompetă, capitolul ornamente GEORGE ADAMACHI: Metoda de transpoziție, transp. în Do și Re Studii de orchestră

Concerte

GIUSEPPE TARTINI: Concert în La bemol TOMASSO ALBINONI: Concert, Mi bemol ALEXANDER GEDIKE: Studiu de Concert, sol minor IDA GOTKOVSKI: Concertino

Sonate

GEORG FRIEDRICH HAENDEL: Sonata Si bemol BENEDETTO MARCELLO: Sonata, Fa ALESSANDRO SCARLATTI: Sonata, Fa

W. A. MOZART: Sonatina, Fa

Alte lucrări

GOUNOD-J. S. BACH: Ave Maria

G. FR. HANDEL: 2 Duete din Suita Focul de artificii

W. A. MOZART: Rondo, Si bemol, transcripție corn SERGHEI RAHMANINOV: Polca italiană, si minor

C. DIMITRESCU: Dans țărănesc, re minor GEORGE STEPHANESCU: Melodie populară TIBERIU BREDICEANU: Doină și Joc

A. DISMACEK: Duete nr. 5-67

TROMBON

Studii/Metode

V. BLAJEVICI: Caietul I - studii în chei de la nr. 8 la nr. 17

A. LAFOSSE: Metodă completă pentru trombon, vol. I, Cap. legato de la nr. 83 la 96

C. KOPPRASCH: Caietul I - studii de la nr. 9 la nr. 19

O. BLUMME: Caietul I - studii pe game cu bemoli

P. CLODOMIR: Caietul I

M. BLEGER: Studii

C. COLIN: Flexibilitatea buzelor vol. I

E. GACKTE: Studii pe poziții

Studii de orchestră

Concerte

J. NOWAKOWSKI: Cocertino

R. KORSAKOV: Concert

E. SACHSE: Concertino

F. GRAFFE: Concert

Sonate

B. MARCELLO: Sonata nr. 1

M. KONEK: Sonată

V. S. JIANU: Sonatino

E. BOHLEMANN: Sonatino

R. CLERISSE: Temă de concurs

Alte lucrări

FR. MALIGE: Meditație, menuet, recitativ

FR. REUTER: Suită pe motive sârbești

V. BLAJEVICI: Schița de concert nr. 3

J. DEBREFE: Fantezia

C. I. NOTTARA: Siciliana

A. ELIADE: Revedere

TUBĂ

Studii/Metode

R. KIETZER: Caietul I: studiile 1-35

E. TEUCHERT: Studii 1-14

C. FAUCIOLI: Metodă: Partea I

V. BLAJEVICI V. LEBEDEV: Skola igrî na tube

S. BALASANIAN: 25 studii

D. DONDEYENE 5 piese de concert Studii de concert

Concerte

K. P. BRUCHMANN: Concert

W. A. MOZART: Concertul nr. 1 (transcripție de la corn)

Sonate

B. MARCELLO: Sonata 1

V. JIANU: Sonatină

R. VALENTINO: Sonata în sol minor

Alte lucrări

T. BREDICEANU: Doină și joc

G. FRESCOBALDI: Toccata

J. HAYDN: Allegro

J.S. BACH: Coral

PERCUȚIE

TOBA MICĂ

Studii/Metode

OSADCIUC: Studiile nr. 1-30

E. KEUNE: Studiile nr. 144-150

KUPINSKI: Metoda

H. KNAUER: Metoda

TIMPANI

Studii/Metode

OSADCIUC: Studiile nr. 30-70 (3 timpani), Studiile nr. 1-30

SKOWERA: Studiile nr. 20-70

E. KEUNE: Studiile nr. 144-150

KUPINSKI: Metoda

H. KNAUER: Metoda

XILOFON: XILORIMBĂ: MARIMBAFON

Studii/Metode

A. MUSSER (marimbafon) W.FERLING (vezi oboi)

N. PLATONOV (vezi flaut)

F. KUPINSKI: Metoda

Alte lucrări

F. M. VERACINI: Sonata mi p. I, II

A. VIVALDI: Anotimpurile (Primăvara p. I, Iarna p. I)

W. A. MOZART: Concert RE: Adelaide p. I, A la turca

V. JIANU: Madrigal

Gr. DINICU: Hora staccato

F. KREISLER: Frumosul rozmarin

Lucrări pentru mai multe instrumente de percuție

Y. DESPORTES: Temă cu variațiuni

G. DELERUE: Mouvements

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI – CLASA A X-A

Competențe specifice

Conținuturi

1.1.Recunoașterea auditivă (intuitivă) a scriiturii armonice de factură tonală

Repertoriul romantic al secolului al XIX-lea

1.2. Analiza elementelor de limbaj din textul muzical, corelate cu tehnica instrumentală corespunzătoare

Elemente de limbaj: tonalitate, intonația funcțională, efecte sonore specifice

Tempo, metru, ritm și pentru percuție: dactil, anapest, contratimp, sincopa, contratimp sincopat Creșterea rolului agogicii mici în cadrul agogicii mari

Rubato, velocitate și virtuozitate Dinamica îmbogățită și mult diversificată

1.3. Citirea partiturii la prima vedere

Metru-tempo-ritm

Intonația

1.4. Redarea textului muzical corelată cu elemente de tehnică instrumentală, asigurând fluiditatea discursului muzical

Stereotipul dinamic în redarea textului muzical

2.1.Interpretarea textului muzical, punând în evidență forma acestuia

Elemente de structură ale melodiei (motiv-temă) Formele specifice romantismului: miniatura instrumentală și formele provenite din clasicism Mijloace tehnice de redare a elementelor de

sintaxă-frazare

2.2. Redarea lucrării în studiu, respectând elementele de tehnică instrumentală specifice stilului

Tehnici de emisie sonoră specifice: articulații diversificate, staccato simplu, cu accent, cu punct, staccato dublu, staccato triplu

Combinații diverse: staccato, legato Agilitate

Emisia sonoră: amplitudine și flexibilitate, articulații expresive, sostenuto, raport între: vibrato, presiunea coloanei de aer și registrele instrumentului

2.3. Diferențierea în audiție a diverselor

interpretări, în scopul adoptării propriei versiuni

Audiții comparate

2.4. Corelarea reprezentării auditive asupra lucrării cu modalitățile ei de interpretare

Mijloace de expresie

Tehnica instrumentală de virtuozitate

Elemente ritmico-melodice relevante în lucrările propuse (pentru percuție)

2.5. Interpretarea creativă a lucrării coordonând mijloacele de expresie muzicală

Mijloace de expresie

Tehnica instrumentală de virtuozitate Partituri muzicale pentru vizualizare (pentru percuție)

2.6. Optimizarea propriei interpretări pe baza

analizei reacției publicului

Dezbateri

Cronici de specialitate

SUGESTII DE REPERTORIU - CLASA A X-A

FLAUT

Studii/Metode

M. MOYSE: De la sonoritée, École de l’articulation, Exercices journaliers A - H (game, arpegii, intervale etc.)

P. TAFFANEL - PH.GAUBERT: Grands exercices journaliers de mécanisme

A. TERSCHAK: Studii

J. HAHOCKER: 12 studii op. 5 și studii op. 6 c. I

J. S. BACH: studii din transcrieri, din solo-uri de sonate și partite

T. B. BERBIGUIER: 18 studii

L. DROUET: 25 studii

M. MOYSE: 25 studii melodice cu variațiuni

E. KÖHLER: 8 studii op.33 c. III

G. GARIBOLDI: 15 studii moderne, elegante și progresive

J. DEMERSSEMAN: Studii melodice c. I

Studii de orchestră

Sonate

A. VIVALDI: Sonate (la alegere)

P. A. LOCATELLI: Sonate (la alegere)

G. PH. TELEMANN: Sonate (la alegere)

G. FR. HÄNDEL: Sonate (la alegere)

K. PH. EM. BACH: Hamburger Sonata

J. S. BACH: Sonata în DO; MI bemol, Suita în si minor (părți)

G. B. PLATTI: Sonata I; II

J. HAYDN: Sonata în SOL

H. ZANKE: Sonata

Concerte

J. A. HASSE: Concert

J. QUANTZ: Concertul în SOL

A. E. GRETRY: Concertul în DO

W. A. MOZART: Concertul în DO (pentru flaut și harpă)

C. CHAMINADE: Concertino

Alte lucrări

J. QUANTZ: Arioso und Presto

W. A. MOZART: Menuet în SOL

S. MERCADANTE: Variațiuni pentru flaut solo FR.CHOPIN: Nocturna

CL. A. DEBUSSY: Claire de lune

A. ROUSSEL: Aria

J. IBERT: 6 istorioare

P. ELINESCU: Dansul vrăjitoarelor, Scena pastorală română

N. KIRCULESCU: Drumul izvorului

H. POPESCU: Capriciu rustic

V. S. JIANU: Andantino pastorale, Preludiu și Rigaudon

V. HERMAN: Melopee pentru flaut solo

C. PETRA-BASACOPOL: Suita pentru flaut și pian

OBOI

Studii/Metode

G. A. HINKE, Studii elementare pentru oboi, pag. 36 și 37

C. SALVIANI, Exerciții tehnico-melodice pentru oboi

S. K. ELERT, Studii pentru oboi (corn englez), nr. 1-10 op. 41

L. WIEDEMANN, 45 studii pentru oboi, nr. 13-19

G. CLEMENT, Studii

W. FERLING, 48 de studii

Studii de orchestră

Sonate

G. FR. HAENDEL, Sonata I în do minor pentru oboi și pian

T. ALBINONI, Sonata în la minor pentru oboi și pian

G. PH. TELEMANN, Sonata în mi minor pentru oboi și pian

G. DONIZETTI, Sonata în Fa major pentru oboi și pian

Concerte

BACH-MARCELLO, Concert pentru oboi în do minor

G. F. HAENDEL, Concert nr. 3 sol minor pentru oboi

T. ALBINONI, Concert pentru oboi în sol minor, op. 9 nr. 8

A. VIVALDI, Concert pentru oboi în la minor

JOHANN STAMITZ, Concert pentru oboi în Do major

L. A. LEBRUN, Concert pentru oboi în re minor

Alte lucrări

R. SCHUMANN, Romanța a II-a și a III-a

C. PETRA-BASACOPOL, Elegie, Capriciu, Fantezia (la alegere)

V. JIANU, Madrigal

CLARINET

Studii/Metode

I. CUDALBU, Game

K. BAERMANN, Game, Studii vol. II

D. UNGUREANU, Vol. II

KROEPSCH, Studii vol. I Studii de orchestră

Sonate

D. SCARLATTI, 4 sonate

G. FR. HAENDEL, Sonata nr.1

G. F. TELEMANN, Sonată

FR. DEVIENNE, Sonata

J. HAYDN, Sonata

W. A. MOZART, 2 Sonate

G. ROSSINI, Sonata

G .ROSSINI, Variațiuni

Concerte

J. BEER, Concert în Si bemol

S. MERCADANTE, Concert

I. PLEYEL, Concert

F. A. HOFFMEISTER, Concert

J. STAMITZ, Concert pentru clarinet în Si bemol

FR. KRAMER, Concert

K. M. von WEBER, Concert nr. 1

Alte lucrări

G. BACEWICZ, 5 dansuri

M. RAVEL, Habanera

J. PH. RAMEAU, Suita

H. RABAUD, Solo de concurs

K. M. von WEBER, Introducere, temă și variațiuni

FAGOT

Studii/Metode

J. WEISSENBORN, c. II, Studiile 40-50

L. MILDE, Op. 24, c. I, Studiile 10-20 (tempo: moderato), Op.26, c. II

L. KRAKAMS, game,terțe, arpegii

C. IACOBY, Studiile 1-5

A. OZZI, Capricii

Studii de orchestră

Sonate

B. MARCELLO, 6 sonate

A. VIVALDI, 6 sonate

W. A. MOZART, Sonata Si bemol, Sonata mi

A. CAPORALLI, Sonate

A. LONG, Sonate

J. B. BOISMORTIER, Sonata mi, Sonata Sol

Concerte

A. VIVALDI, Concerte: FA, DO, re, mi, SOL, SI bemol, la

J. CHR. BACH, Concert do

W. A. MOZART, Concert nr. 2

J. C. FOGHEL, Concert Do

A. KOZELUCH, Concert

V. SUHANEK, Concert, Concertino

J. HUMMEL, Solo de concert

Alte lucrări

A. MIROSNIKOV, Scherzzo

Z. ALADAR, Burlesca

R. OSCHANITZKI, Burlesca

C. NOTTARA, Humoresca

C. DIMITRESCU, Dans țărănesc

L. MILDE, Andante și Rondo

C. JACOBI, Andante și temă cu variație

C. GROVELZ, Siciliana și Allegro giocoso

CORN

Studii/Metode

P. FARKAS, Exerciții de flexibilitate

M. THOMSON, Exerciții zilnice

L. THEVET, Metodă completă de corn, Vol. 2

C. KOPPRASCH, Metodă, Vol.2

M. ALPHONSE, Metod Vol. 3

E. MULLER: Studii pentru corn op. 64, vol II

X. KLING: 40 de studii caracteristice Studii de orchestră

Concerte

W. A. MOZART, Concert Nr. 3

M. MATYS, Concert Nr. 3

P. HASQUENOPH: Concertino

F. ROSETTI: Concert

Sonate

FR. DANZI, Sonata

G. FR. HAENDEL, Sonata a II-a și a VI-a

Alte lucrări

W. A. MOZART, Rondo

GH. PĂUNESCU, Nocturna, La chasse

A. POPA, Improvizație

P. I. CEAIKOVSKI, Barcarola

TROMPETĂ

Studii/Metode

C. COLIN, Flexibilitatea buzelor, Vol. II

R. W. SPAULDING, De 2 ori mai sus do în 37 de săptămâni

J. STAMPS, Basic, modulul II

H. CLARKE, Exerciții tehnice

A. JOHANSON, Exerciții zilnice

J. B. ARBAN, Metoda de trompetă

G. ADAMACHI, Metoda de transpoziții

Concerte

G. PH. TELEMANN, Concert în do

J. N. HUMMEL, Concert în MI bemol

A. VIVALDI, Concert în sol

A. ARUTUNIAN, Concert

G. FR. HAENDEL, Concert nr. 3 în fa

S. THIELE, Concert

Sonate

T. ALBINONI, Sonata în Si bemol

G. FR. HAENDEL, Sonata în Si bemol, SONATA în LA bemol, în Do

G. PH. TELEMANN, Sonata în fa

G. TARTINI, Sonata pentru 2 trompete în Si bemol

K. SODOMKA, Sonatina jazzistica

L. V. BEETHOVEN, Sonatina Mi bemol

Alte lucrări

J. S. BACH, Arie din Suita a III-a

G. E. HOLMES, Carnaval la Veneția

A. CHAPUIS, Solo de concurs

H. BUSSER, Fantezie

D. BUGHICI, Fantezie

R. KORSAKOV, Temă din Scheherazada

J. OFFENBACH, Barcarola

D. VOICULESCU, Adagio pentru trompetă și pian

V. JIANU, Scherzo

L. MILDE, Andante și Rondo

C. JACOBY, Andante și temă cu variațiuni

C. GROVELZ, Siciliana șI Allegro giocoso

D. WEISSENBORN, Capriciu

A. HLOBIA, Divertisment

J. HUMMEL, Solo de concert

TROMBON

Studii/Metode

A. LAFOSSE, Metoda completă pentru trombon

C. COLIN: Flexibilitatea buzelor, vol. II

V. BLAJEVICI, Studii

C. KOPPRASCH, Studii

O. BLUMME, Studii

M. BLEGER, Studii

E. GACKTE, Studii

P. CLODOMIER, Studii c.II

Studii de orchestră

Concerte

V. BLAJEVICI, Concertul Nr. 2

F. GRAFFE, Concert în Si bemol

V. BRUCHMANN, Concert

FR. MALIGE, Concertino

Sonate

B. MARCELLO, Sonata Nr. 6

E. GAILLARD, Sonata Nr.5

I. AMBROSIUS, Sonata

V. JIANU, Sonatino

Alte lucrări

J. S. BACH, Aria din Cantata nr. 82

H. MEYER, Dans spaniol

FR. SCHUBERT, Ave Maria

D. SOSTAKOVICI, Romanța

TUBĂ

Studii/Metode

R. KIETZER, Studii, c. I, studiile 36-45, c. II, studiile 1-20

C. FAUCIOLI, Studii

H. BICHLES, Concertino Nr. 1, 2

W. A. MOZART, Concertul nr. 3

K. P. BRUCHMANN, Concert

P. BALDASSARI, Sonată

V. BLAJEVICI,V. LEBEDEV: Metode

P. BERNARD: Studii și exerciții pentru tubă

V. HOZA: Schule fur tuba

L. VASILIEV: 24 de studii melodice

B. GRIGORIEV: 50 de studii

PERCUȚIE TOBĂ MICĂ

Studii/Metode

F. KUPINSKI

H. KNAUER

G. WAGNER

D. SKOWERA

E. KEUNE

S. FINQ

TIMPAN

Studii/Metode

D. SKOWERA

E. KEUNE

F. KUPINSKI

H. KNAUER

J. TUZAR

XILOFON, XILORIMBĂ, MARIMBAFON

Studii/Metode

M. MUSSER

A. FERLIN

Alte lucrări

A. VIVALDI, Concertul nr. 3

W. A. MOZART, Menuet

G. BIZET, Uvertura la opera Carmen

C. GOUNOD, Dans nr. 6

H. VIENIAVSKI, Poloneza în LA

N. PAGANINI, Dansul vrăjitoarelor

P. DE SARASATE Zapateado

G. FAURE Fantezie

P. ELINESCU, Scena pastorală

Lucrări pentru mai multe instrumente de percuție

E. BOZZA, Rytmic

H. DERVAUX, Baterie: Sketh

D. MILHAUD, Concert pentru baterie și orchestră

SUGESTII METODOLOGICE

În clasa a IX-a, elevul își continuă procesul de dezvoltare din etapele anterioare de școlarizare. Începând cu această clasă, formarea unei concepții interpretative asupra operei va motiva demersul de perfecționare a tehnicii instrumentale. Din motive obiective (menționate în nota de prezentare), repertoriul clasei a IX-a, pentru grupa de instrumente de suflat și de percuție, abordează în paralel atât stilul preclasic, cât și stilul clasic.

În activitatea didactică, se va pune accent prioritar pe abordarea în interpretare a stilurilor preclasic și clasic, pornindu-se de la premisa că elevul trebuie să fie capabil să își consolideze competențe complexe de interpretare, specifice acestor stiluri, necesare inclusiv pentru participarea în competiții. Această sugestie nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând altor stiluri. Acestea pot fi abordate doar în condițiile în care elevul a depășit etapa dobândirii achizițiilor de bază prevăzute pentru clasa a IX-a.

Știut fiind că instrumentele de suflat și de percuție au cunoscut o perioadă de evoluție decalată istoric/stilistic, din punct de vedere al construcției instrumentului, și implicit a tehnicii instrumentale cu efect asupra repertoriilor destinate acestora, prezenta programă permite aprofundarea cunoștințelor legate de studiul instrumentelor de suflat/percuție prin abordarea instrumentală a perioadei preclasice. Centrarea activității de predare - învățare pe această perioadă stilistică, în această etapă de formare, constituie fundamentul dezvoltării ulterioare a viitorului instrumentist. În același timp, structurarea repertoriului a avut ca punct de plecare dezvoltarea psihosomatică a elevului. Două sunt aspectele avute în vedere pentru dezvoltarea și formarea de calitate a viitorului instrumentist: aspectul fiziologic al elevului dat de posibilitatea acestuia de a susține amplitudinea frazelor muzicale și aspectul funcțional dat de formarea de competențe în realizarea unei frazări corecte care trebuie să ducă la redarea autentică a stilului respectiv.

Pentru instrumentele care nu au repertorii proprii, aparținând stilului preclasic sau clasic, se recomandă transpunerea adecvată din punctul de vedere al dificultății a unor repertorii aparținând altor instrumente.

În asimilarea și în redarea corectă a problemelor de natură tehnică (exerciții tehnice, studii, game), se recomandă

- pentru clasa a IX-a

 pregătirea fizică a organismului, adecvată pentru acest tip de activitate (exerciții fizice, exerciții de respirație etc.);

 dezvoltarea articulațiilor simple – staccato, portato, semistaccato –, prin exerciții tehnice specifice fiecărui instrument;

 valorificarea altor tipuri de exerciții, care să sprijine dezvoltarea motricității elevilor.

În cazul instrumentelor de percuție, se recomandă

 exerciții de omogenizare, prin egalizarea membrelor superioare;

 exerciții de dezvoltarea lejerității degetelor, a poziției poignét-ului, a antebrațului și a brațului;

 sincronizarea membrelor superioare cu cele inferioare;

 valorificarea altor tipuri de exerciții, care să conducă la dezvoltarea sincronizării mișcărilor, în interpretare.

- pentru clasa a X-a

 dezvoltarea capacității de efort a organismului, prin exerciții specifice fiecărui instrument;

 diversificarea articulațiilor simple și dezvoltarea articulațiilor duble și triple (pentru instrumentele care permit aceste procedee), prin exerciții tehnice specifice fiecărui instrument;

 valorificarea altor tipuri de exerciții, care să contribuie dezvoltarea motricității.

Pentru redarea stilistică a repertoriului preclasic, la instrumentele de suflat, se vor urmări

- pentru clasa a IX-a

 omogenizarea sonorității în registrele grav, mediu, acut;

 utilizarea aceluiași tip de articulație pe durata unei fraze;

 adaptarea nuanțelor, ținând cont de faptul că lucrările muzicale au fost compuse pentru alte tipuri de instrumente decât cele contemporane (instrumente care nu permiteau redarea evidentă a contrastelor sonore, caracteristică impusă și prin stilul specific al epocii); din acest motiv, se recomandă nuanțarea: mf.-f.; mp.-mf.

Pentru realizarea stilistică a repertoriului clasic, la instrumentele de suflat, se vor urmări

 diversificarea nuanțată a articulațiilor (staccato, semistaccato, detaché etc.),

ținând cont de forma și de caracterul lucrării abordate;

 diversificarea sonorității, în funcție de caracterul lucrării și de omogenitatea registrelor, în funcție de specificul fiecărui instrument;

 diversificarea dinamică și timbrală (inclusiv pentru instrumentele care folosesc transcripții/transpoziții).

Pentru realizarea stilistică a repertoriului romantic, se recomandă

- pentru clasa a X-a

 diversificarea sonorității în toate registrele instrumentului;

 utilizarea diversificată a articulațiilor pe parcursul frazelor muzicale, ținând cont de forma și de caracterul lucrării studiate;

 diversificarea dinamică și timbrală (evidențierea contrastelor), inclusiv pentru instrumentele care folosesc transpoziții/transcripții.

Pentru realizarea stilistică a repertoriului preclasic și clasic, la instrumentele de percuție, se va urmări: adaptarea coloraturii timbrale, prin utilizarea diferențiată a baghetelor, de la cele foarte moi, la cele foarte tari. Pe parcursul acestui demers, profesorul trebuie să organizeze activitatea elevului, să planifice studiul individual al acestuia, să ofere o paletă diversă de soluții tehnice și interpretative, să sesizeze și să corecteze eventualele erori, să stimuleze creativitatea elevului. De asemenea, profesorul va monitoriza permanent elevul în activitatea de acordaj al instrumentului, pentru a asigura acuratețea interpretării. Profesorul va urmări

realizarea dialogului cu elevul, pentru a stimula memoria activă și conștientă a acestuia, fără a fragmenta prea des discursul muzical .

Utilizarea mijloacelor audio-vizuale, în predarea repertoriului, se impune, astfel încât să ofere frecvent elevului modele artistice și stilistice de interpretare.

Conținuturile vor fi valorificate, deopotrivă, pentru

- dezvoltarea tehnicii specifice fiecărui instrument în parte, prin abordarea studiilor specifice;

- dezvoltarea combinată a tehnicii și a muzicalității, și prin abordarea unui repertoriu specific altor instrumente, utilizându-se transpoziția realizată de către cadrul didactic. Spre exemplificare, propunem

- pentru clasa a IX-a, competența specifică 2.2., care are în conținut tehnica de emisie sonoră legatto. Aceasta se va realiza în cadrul orei de instrument, prin parcurgerea exercițiilor de la 1 la 13, din Metodă de flexibilizare a buzelor, Charles Colin, vol. 1. Pot fi abordați și alți autori, dar care să se referă la aceeași problematică de natura tehnică.

- pentru clasa a X-a, competența specifică 1.2., care are în conținut dinamica îmbogățită și mult diversificată. Aceasta se va realiza în cadrul orei de instrument, prin parcurgerea exercițiilor din 24 studii progresive op. 33 de J. Andersen. Pot fi abordați și alți autori, dar care să se referă la aceeași problematică de natura tehnică.

Pentru a asigura o pregătire de bază a elevului, profesorul trebuie să parcurgă cu acesta gamele majore și minore cu arpegii, în diferite forme de articulație și legatto, cel puțin 25 de studii tehnice (5 studii pentru fiecare tip de element de tehnică specifică), un număr de cel puțin 30 de studii melodice pe an și a cel puțin 3 lucrări din lista de sugestii de repertoriu (un concert, o sonată, o piesă), pentru asigurarea unui portofoliu, în vederea participării elevului la diferite manifestări specifice.

Prin acest document se intenționează asigurarea pregătirii de specialitate de bază a elevilor, dincolo de care fiecare elev, sub îndrumarea cadrului didactic, își poate prefigura un traseu de evoluție performantă.

Dacă, în perioada învățământului gimnazial, pregătirea de specialitate a elevilor din școlile de profil s-a axat pe inițierea în și pe familiarizarea cu perioadele stilistice muzicale de referință, în învățământul liceal, prin pregătirea de specialitate, se are în vedere aprofundarea perioadelor stilistice importante (preclasicism-baroc, clasicism, romantism, modernism). Abordarea cu precădere a conținuturilor care vizează stilul preclasic sau clasic, în clasa IX-a, și a romantismului, în clasa a X-a, se justifică prin nevoia de a aprofunda achizițiile dobândite în etapele anterioare de școlarizare.

Pentru elevul de clasa a X-a, sistemul de cunoștințe și deprinderi dobândite anterior, prin studiul instrumentului și al celorlalte discipline de specialitate, îi permite acestuia o mai bună înțelegere a limbajului muzical și o interpretare expresivă a lucrărilor muzicale. Formarea unei concepții interpretative asupra lucrărilor studiate, chiar printr-o analiză generală, va motiva demersul de perfecționare a tehnicii instrumentale. Daca în clasa a IX-a activitatea didactică s-a bazat prioritar pe abordarea în interpretare a stilurilor preclasic (baroc) și clasic, în clasa a X-a vom acorda o atenție mai mare aprofundării stilului romantic. Aceasta nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând și altor stiluri. Continuarea

studiului unor lucrări muzicale aparținând altor epoci istorico-stilistice decât cele propuse pentru aprofundare este la fel de benefică, pentru ca elevul să poată sesiza și realiza diferențele, atât l nivel tehnic, cât și la nivel interpretativ.

Pentru a veni în ajutorul profesorului în mod concret, exemplificăm câteva activități ce contribuie la atingerea competenței 2.5. Una din activitățile căreia trebuie să i se acorde o atenție specială este memorizarea textului muzical. Proces psihic complex, interpretarea din memorie reprezintă o etapă esențială în cadrul pregătirii instrumentale. Recomandăm în acest sens, ca un prim episod în memorizare să îl constituie aplicarea metodei solfegierii a temelor. Acestea pot contribui la fixarea în auzul interior a temelor din discursul muzical. Totodată, memorizarea textului nu trebuie să devină un scop în sine care să „robotizeze” elevul ci să-l ajute să se elibereze de „stresul partiturii” ca să poată reda întregul său potențial interpretativ.

În acest document, repertoriul are valoare de sugestie, rămânând la latitudinea cadrului didactic să propună alte repertorii, ținând cont de particularitățile de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a elevilor, astfel încât elevii să dobândească și să-și consolideze imaginea de ansamblu asupra stilului studiat, de la începutul acestuia.

Profesorul are un rol esențial în depistarea elevilor capabili de performanță și în îndrumarea lor competentă, pentru obținerea unui nivel interpretativ competitiv pe plan național și internațional. Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media,etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte modalități de formare continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor. Aceasta poate determina eliminarea riscului promovării falselor valori.

Aceste sugestii metodologice sunt valabile și altor instrumente aparținând aceleiași categorii (familii) de instrumente, ținând cont de particularitățile fiecăreia. De exemplu

- din familia flautului: flaut, flaut alto, flaut bass, piculina;

- din familia instrumentelor de suflat cu ancie dublă: oboi, corn englez, fagot, contrafagot;

- din familia instrumentelor de suflat cu ancie simplă: clarinet (în: la, si bemol, re, mi bemol), clarinet bass, saxofon (sopran, alto, tenor, bariton);

- din familia instrumentelor de suflat din alamă: cornul, tuba wagneriană, trompeta (în: si bemol, do, re, mi bemol, fa); flügherhorn, cornet, trompeta picollo, trompeta bass), trombon (alto, tenor, bass), althorn, basflügerhorn, eufoniu, tubă (în: fa, si bemol);

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Activitatea cadrului

didactic

Strategii de învățare

Activitatea elevului

Strategii didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Prof.. Mircea Lăzărică Liceul de Muzică George Enescu, București

Consultanți pentru elaborarea sugestiilor de repertorii

Prof. dr. Adrian Gocan Liceul de Muzică Sigismund Toduță, Cluj Napoca

Prof. Firuța Mesaroș Colegiul de Artă Ioan Vidu, Timișoara

Prof. Ioan Pintea Liceul de Muzică Sigismund Toduță, Cluj Napoca

Prof. Rodica Gruian Liceul de Muzică Sigismund Toduță, Cluj Napoca

Prof. Nicolae Balea Liceul de Muzică George Enescu, București

Prof. Mugurel Trosca Liceul de Muzică George Enescu, București

Consultanți pe probleme de curriculum

Lect.univ. dr. Firuța Tacea Facultatea de Pedagogie și Științele Educației,

Universitatea București

Prof. Cornelia Dumitriu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

București, 2009

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale"celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție,vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră .

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învațământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie

 comunicare în limba maternă;

 comunicare în limbi străine

 competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

 competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

 a învăța să înveți;

 inițiativă și antreprenoriat;

 sensibilizare culturală și exprimare artistică;

 competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare-cons ervare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere

 orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

 formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

 orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumui este îndreptată spre

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații -problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

 realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini(capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

 utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

 organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât

și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a IX-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea MATERIALELOR ȘI TEHNICILOR UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE să pună

accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii ", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare in interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a

evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice – conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare. Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

1. Receptarea informațiilor specifice activității de conservare-restaurare a bunurilor culturale.

2. Utilizarea de algoritmi în scopul implementării tehnicilor de conservare- restaurare a bunurilor culturale.

3. Transferarea și integrarea cunoștințelor și a tehnicilor de lucru specifice conservării - restaurării de bunuri culturale în contextul unor situații noi.

4. Comunicarea scrisă și orală prin valorificarea limbajului specific.

VALORI ȘI ATITUDINI

 Respect pentru adevăr și rigurozitate;

 Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

 Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

 Inițiativă personală;

 Interes și curiozitate;

 Spirit critic și autocritic;

 Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

 Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

 Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

 Dorința de informare și afirmare;

 Respect pentru argumentația științifică;

 Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

 Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

 Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Recunoașterea conceptelor din domeniul restaurării

1.2. Diferențierea activității de conservare de cea de restaurare

 Definirea conceptelor în domeniul conservării

 Definiția disciplinei și relația conservare-restaurare

 Modalități si etape in conservarea bunurilor de patrimoniu

2.1. Monitorizarea factorilor de microclimat care afectează obiectele de patrimoniu 2.2.Organizarea spațiilor de depozitare și expunere a obiectelor de patrimoniu

 Influenta factorilor de microclimat asupra bunurilor culturale

- Umiditatea

- Temperatura

- Lumina

- Poluarea

- Dezastrele naturale

 Condiții generale de amenajare a depozitelor de muzeu

 Condiții generale de expunere și protejare a bunurilor culturale

 Condiții generale privind manipularea, ambalarea, itinerarea și transportul

bunurilor culturale

3.1 .Identificarea factorilor de degradare și a efectelor acestora asupra obiectelor de patrimoniu

3.2. Evaluarea factorilor de risc și a

metodelor de prevenție în conservarea obiectelor de patrimoniu

 Degradarea bunurilor culturale: factori de degradare si efectele acestora asupra bunurilor culturale

 Dezastrele naturale- factor de degradare a patrimoniului

 Laboratorul de conservare

 Norme de protecția muncii specifice activității de conservare

4.1. Utilizarea terminologiei specifice domeniului conservării

4.2. Utilizarea surselor bibliografice

4.3. Prezentarea rezultatelor unui demers de monitorizare folosind terminologia specifică

- Toate conținuturile

 Istoricul activității de restaurare Studiu de caz

CONȚINUTURI

1. Aspecte generale despre materialele folosite in conservare-restaurare.

2. Efectele condițiilor de utilizare asupra comportării materialelor.

3. Structura materialelor folosite în conservare-restaurare.

4. Moduri de prelucrare ale materialelor folosite în conservare-restaurare.

5. Proprietățile materialelor.

6. Clasificarea materialelor folosite in conservare-restaurare.

7. Materiale folosite in alcătuirea obiectele de patrimoniu

- Metale

- Ceramica

- Piatra

- Sticla

- Creta

- Pigmenți

- Cleiuri

- Rășini

- Ceruri

- Uleiuri

- Coloranți

- Lemn;

- Suporturi papetare

- Materiale textile.

- Materiale colagenice: piele,blană,pergament,

- Osul și fildeșul

8. Materiale folosite pentru conservarea și restaurarea obiectelor de patrimoniu

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport ceramic

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport metalic

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport de lemn

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport colagenic

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport papetar

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport textil

- Materiale folosite in conservarea-restaurarea icoanelor pe lemn

LUCRĂRI PRACTICE

 Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu.

 Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători.

 Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro- biodăunători.

 Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale.

 Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat.

 Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE- RESTAURARE pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de coservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de

ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme( scis, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele

căi: inductivă(de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă(prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări .

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații- problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de cominicări științifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare , oferind un sprijin concret în elaborare astrategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: taele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații- problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

- eprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale(probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare(proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe

-corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa

școlară;

-valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

-utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

-recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu

-selectarea răspunsului corect;

-asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

-completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

-itemi de tipul adevărat sau fals;

-întrebări structurate;

-rezolvarea de probleme;

-eseuri structurate;

-realizarea de referate, portofolii, proiecte;

-formularea de ipoteze sau concluzii ;

-realizarea unui plan de investigație;

-rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii didactice

utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea cadrului

didactic

Activitatea elevului

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată(longitudinală, transversală sau radială)în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico –mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se refera la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial(originară),dar și prin completarea elementelor părților lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare(de obicei sub 5

%)nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice,stilistice,ideatice și formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare(respectiv nivelul I de conservare)și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu. Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine , în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase .

17. ​Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. ​Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru .

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur si fond

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Conf. univ. dr. Doina Creangă Universitatea Ștefan cel Mare, Facultatea de

Istorie și Muzeologie, Suceava

Prof. Camelia Rusu-Sadovei Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava Prof. Sabina Elena Roman Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a X-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

București, 2009

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale"celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție,vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră .

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învațământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie

 comunicare în limba maternă;

 comunicare în limbi străine

 competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

 competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

 a învăța să înveți;

 inițiativă și antreprenoriat;

 sensibilizare culturală și exprimare artistică;

 competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare-cons ervare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere

 orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

 formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

 orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumui este îndreptată spre

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații -problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

 realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini(capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

 utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

 organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât

și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a X-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea MATERIALELOR ȘI TEHNICILOR UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE să pună

accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii ", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare in interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a

evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice – conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare. Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

1. Receptarea informațiilor specifice activității de conservare-restaurare a bunurilor culturale.

2. Utilizarea de algoritmi în scopul implementării tehnicilor de conservare- restaurare a bunurilor culturale.

3. Transferarea și integrarea cunoștințelor și a tehnicilor de lucru specifice conservării - restaurării de bunuri culturale în contextul unor situații noi.

4. Comunicarea scrisă și orală prin valorificarea limbajului specific.

VALORI ȘI ATITUDINI

 Respect pentru adevăr și rigurozitate;

 Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

 Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

 Inițiativă personală;

 Interes și curiozitate;

 Spirit critic și autocritic;

 Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

 Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

 Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

 Dorința de informare și afirmare;

 Respect pentru argumentația științifică;

 Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

 Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

 Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Recunoașterea conceptelor din domeniul restaurării

1.2. Diferențierea activității de conservare de

cea de restaurare

 Aspecte generale despre tehnicile folosite in conservare-restaurare

- definiții

- clasificări

2.1. Cunoașterea principalelor operații specifice de conservare- restaurare o obiectelor de patrimoniu

2.2. Identificarea tehnicilor utilizate în tratamentele de conservare-restaurare funcție

de materialul suport

 Tehnici de conservare- restaurare a lemnului

 Tehnici de conservare-restaurare a icoanelor pe lemn

 Tehnici de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport colagenic

 Tehnici de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport metalic

 Tehnici de conservare-restaurare a patrimoniului din ceramică,sticlă și

porțelan

3.1 .Identificarea tratamentelor profilactice funcție de tipurile de degradări specifice materialului suport

3.2. Diferențierea tipurilor de tratamente în funcție de materialele ce compun obiectul de patrimoniu

4.1. Utilizarea terminologiei specifice domeniului conservării- restaurării 4.2.Utilizarea surselor bibliografice în

elaborarea unei lucrări de sinteză

- Toate conținuturile

 Evoluția istorică a tehnicilor de conservare-restaurare: definiții,clasificări

- Studiu de caz

CONȚINUTURI

1. Evoluția istorică a tehnicilor de conservare- restaurare:definiții,clasificări.

2. Tehnici de conservare-restaurare a lemnului

2.1. Curățirea

2.2. Uscarea

2.3. Combaterea biodăunătorilor

2.4. Ignifugarea

2.5. Stabilizare dimensională

2.6. Hidrofugarea

2.7. Îndepărtarea adaosurilor

2.8. Metode speciale de tratament

2.9. Consolidarea

2.10. Întregirea și reconstituirea formei

2.11. Reintegrarea cromatică

2.12. Operații de finisare

3. Tehnici de conservare-restaurare a icoanelor pe lemn

3.1. Tehnica de execuție a icoanelor pe lemn

3.2. Metodologia de conservare-restaurare a stratului pictural

3.2.1. Consolidarea profilactică

3.2.2. Curățirea

3.2.3. Consolidarea definitivă

3.2.4. Stoparea atacului biologic

3.2.5. Chituirea

3.2.6. Reconstituirea cromatică

3.2.7. Peliculizarea de protecție

4. Tehnici si tehnologii de conservare-restaurare a suporturilor papetare

4.1. Fluxul de restaurare

4.2. Curățirea

4.3. Tratamente umede cu pastă de lemn

4.4. Fixarea materialelor de scriere 4.5.Neutralizarea hârtiei (dezacidificarea)

4.6. Albirea hârtiei

4.7. Indepărtarea adezivilor pe bază de proteină

4.8. Reîncleierea hârtiei

4.9. Tehnici manuale de consolidare a hârtiei

4.10. Tehnici mecanizate de consolidare

5 Tehnici de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport colagenic

5.1. Tehnici si tehnologii de conservare-restaurare a pergamentului

5.1.1 Curățirea

5.1.2. Utilizarea agenților de albire

5.1.3. Îndepărtarea petelor produse de umezeală

5.1.4. Neutralizarea acidității

5.1.5. Tratarea petelor de grăsime și îndepărtarea grăsimilor în exces

5.1.6. Operații reparatorii ale pergamentului

5.1.7. Materiale folosite pentru aplicarea de petece pentru laminare

5.2. Tehnici si tehnologii de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport din piele

5.2.1. Fluxul de restaurare

5.2.2. Tratamente de curățare

5.2.3. Degresarea

5.2.4. Tratamente de hidratare-emoliere

5.2.5. Tratarea petelor de grăsime și îndepărtarea grăsimilor în exces

6. Tehnici de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport textil

6.1. Fluxul de restaurare

6.2. Tratamente de curățare a textilelor

6.3. Tratamente de hidratare-emoliere

6.4. Consolidarea pe suport

6.5. Reasamblarea

6.6. Dublarea

6.7. Conservarea și restaurarea textilelor arheologice

7. Tehnici de conservare- restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport metalic

7.1. Curățarea pieselor arheologice și a obiectelor vechi din metal

7.1.1. Curatarea mecanica

7.1.2 Curatarea chimica

7.1.3. Curatarea electrochimica

7.1.4. Curatarea prin procese de schimb ionic

7.1.5. Curatarea prin reducere termica

7.1.6. Curatarea cu raza laser si cu plasma

7.2. Restaurarea pieselor arheologice metalice cu stare de conservare precara

7.2.1. Refacerea si consolidarea structurala

7.2.2. Tipologia degradărilor și deteriorărilor obiectelor metalice vechi

7.2.3. Operatii de refacere a structurii

7.2.4. Consolidarea

7.2.5. Chituirea si plombarea

7.2.6. Impregnarea obiectelor

8. Tehnici de conservare-restaurare a patrimoniului din ceramică,sticlă și porțelan

8.1. Cauzele degradării ceramicii arheologice

8.1.1. Vicii tehnologice

8.1.2. Condițiile de zăcere

8.1.3. Accidentele de epocă

8.2. Metode și tehnici de impregnare

8.3. Metode de curățare a ceramicii

8.4. Completarea părților lipsă

LUCRĂRI PRACTICE

 Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu.

 Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători.

 Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro- biodăunători.

 Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale.

 Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat.

 Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE- RESTAURARE pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de coservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de

ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme( scis, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele

căi: inductivă(de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă(prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări .

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații- problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de cominicări științifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare , oferind un sprijin concret în elaborare astrategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: taele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații- problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

- eprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale(probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare(proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe

-corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa

școlară;

-valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

-utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

-recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu

-selectarea răspunsului corect;

-asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

-completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

-itemi de tipul adevărat sau fals;

-întrebări structurate;

-rezolvarea de probleme;

-eseuri structurate;

-realizarea de referate, portofolii, proiecte;

-formularea de ipoteze sau concluzii ;

-realizarea unui plan de investigație;

-rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii didactice

utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea cadrului

didactic

Activitatea elevului

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată(longitudinală, transversală sau radială)în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico –mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se refera la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial(originară),dar și prin completarea elementelor părților lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare(de obicei sub 5

%)nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice,stilistice,ideatice și formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare(respectiv nivelul I de conservare)și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu. Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine , în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase .

17. ​Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. ​Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru .

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur si fond

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Conf. univ. dr. Doina Creangă Universitatea Ștefan cel Mare, Facultatea de

Istorie și Muzeologie, Suceava

Prof. Camelia Rusu-Sadovei Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava Prof. Sabina Elena Roman Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu, Suceava

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

ANSAMBLU CORAL

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea muzică

București, 2009

Notă de prezentare

În învățământul vocațional, profil artistic, specializarea muzică studiul disciplinei Ansamblu coral reprezintă una dintre disciplinele importante pentru formarea viitorilor muzicieni.

Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a competențelor dobândite de către elevi. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a absolvenților, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile intelectuale și afective ale elevilor.

Curriculumul pentru studiul cântului coral, ca abordare metodică și de conținut, constituie un „adjuvant „ în pregătirea muzicală specializată a elevilor atât ca viitori instrumentiști cât și ca viitori specialiști.

Prezentul curriculumul include următoarele elemente de noutate

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în domeniu;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor și a formării elevilor pentru interpretarea într-un ansamblu și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe pe utilizarea lor în practica muzical- instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru Ansamblu coral cuprinde

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării în ansamblu;

- competențe specifice și conținuturi structurate pentru fiecare an de studiu.

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă.

- sugestii metodologice sunt oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a acestor discipline.

Repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia constituie un obiectiv important în realizarea progresului elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de acestea.

Actuala structură a programei vizează o abordare flexibilă a demersului didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Competențe generale

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale de gen

2. Transferarea cunoștințelor și a tehnicilor de cânt coral în contextul situațiilor specifice

VALORI ȘI ATITUDINI

1. Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

2. Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

3. Receptivitatea față de diversitatea culturală

4. Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

5. Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Utilizarea tehnicilor de interpretare vocală

1.2. Descifrarea partiturii respectând intonația și ritmul

1.3. Susținerea partidei vocale corespunzătoare, respectând tehnica vocală și intonația

1.4. Evidențierea vocală a elementelor de structură muzicală

1.5. Exersarea individuală a repertoriului specific respectând tehnic de cânt și elementele de limbaj specifice

1.6. Sincronizarea vocilor în cântul coral

1.7. Omogenizarea vocilor în cântul coral

- Tehnici de interpretare vocală ( poziție de cânt, respirație, emisie)

- Solfegiere cu respectarea elementelor de limbaj muzical

- Tema, fraza, motivul etc.

- Exerciții melodice, armonice, ritmice, diferite tehnici realizate pe partide si cu formația în ansamblu

- exerciții specifice

2.1. Interpretarea respectând partitura și indicațiile dirijorale

2.2 Diferențierea în interpretare a unor lucrări care fac parte din epoci stilistice diferite

- Elementele de limbaj specifice partiturii corale

- Indicațiile dirijorului;

- Elemente de limbaj muzical și rolul lor expresiv: melodia, ritmul, tempoul, nuanțele,

frazarea, combinațiile timbrale

2.3. Respectarea disciplinei specifice unei formații muzicale

2.4. Comunicarea interactivă în cadrul grupului

2.5. Optimizarea interpretării pe baza analizei reacției publicului

- Reguli ale cântării în colectiv: elemente de conduită a membrilor formației corale în cadrul unei manifestări artistice, comportament scenic, etc.

-Colaborarea în asigurarea reușitei, conștiința contribuției individuale la actul artistic colectiv, satisfacția față de propriile rezultate, respectul față de valorile arte, etc.

- Comentarii privind recitalurile, spectacolele concertele, concursurile

Cronici de specialitate

LISTA DE CONȚINUTURI

Tehnici de interpretare vocală

 poziție de cânt, respirație, emisie, vocalize Elementele de limbaj muzical

 Solfegiere (tonalitate, ritm, metru)

Elemente de structură muzicală

 motivul,tema, fraza

Interpretarea

 partitura

 indicațiile dirijorale

Elemente de conduită corală

 comportament scenic

 autocontrol Cronici de specialitate

 comentarii asupra propriei interpretări și a altora în concerte, spectacole, concursuri

SUGESTII METODOLOGICE

.

Interpretarea corală realizează un sincretism al părții (individului) cu întregul (colectivitatea), fiind una din modalitățile cele mai eficiente de formare a spiritului de lucru în echipă. Participarea elevului în structura formației corale contribuie la conștientizarea apartenenței la grup, la disciplinarea și la socializarea acestuia; totodată, trecerea de la studiul în grup mic (partidă) la interpretarea în ansamblu complet în concerte, determină dezvoltarea la elev a capacității de autocontrol ( emoțiilor, stări, sentimente), a capacității de memorizare și de concentrare până la încheierea activității.

Varietatea tematică a repertoriului abordat oferă coriștilor posibilitatea de a se familiariza cu trăsăturile stilistice caracteristice lucrărilor studiate, într-o abordare interdisciplinară ( teoria muzicii, istoria muzicii, armonia, etc.)

Fondul de cultură muzicală, modalitățile de lucru specifice, face din disciplina ansamblu coral o activitate prin care elevul (individul) își lărgește orizontul cultural și conștientizează rolul său ca parte dintr-un grup.. Totodată, activitatea de cânt coral sporește posibilitatea de a activa ulterior într-o zonă a socialului la care accesul este rezervat unei anumite categorii, și anume acelea de corist într-o formație profesionistă.

În vederea realizării pe deplin a progresului în învățare, disciplinei ansamblu coral, îi sunt necesare și studiul suplimentar, pe lângă orele alocate prin planul cadru, în vederea pregătirii pentru concerte și a obținerii performanței..

Profesorul are posibilitatea ca, în funcție de repertoriul propus să constituie o diversitate de tipuri de formații corale; important trebuie să fie faptul că fiecare elev trebuie să beneficieze de pregătirea corală atât pentru îmbogățirea culturii sale de specialitate cât și pentru dezvoltarea culturii vocale.

În situația existenței unui deficit de voci bărbătești (ca număr sau disponibilitate determinată de “mutația vocii”), profesorul trebuie să selecteze un repertoriu care să fie adecvat situației date, fără însă a exclude abordarea unui repertoriu cu caracter mixt.

Pregătirea elevilor pentru acest tip de activitate prin diferite exerciții de tehnică vocală (având grijă totuși de calitatea foarte fragilă a instrumentului numit voce) reprezintă primul pas - și fundamentul formării pentru formarea vocii corale. Aceasta se desfășoară, obligatoriu prin exerciții de respirație, emisie, vocalize, prin exerciții pentru educarea auzului în ansamblu astfel încât o voce (individuală sau de partidă) să se integreze în ansamblul de voci ce alcătuiesc formația corală în totalitatea ei. Această activitate se va la fiecare oră dar și prin studiul individual.

Repertoriul anual trebuie să cuprindă lucrări diverse ca tematică, stil și modalitate de interpretare

 “a cappella”, cu acompaniament de pian sau instrumental;

 cu tematică religioasă și laică;

 din toate epocile stilistice - de la Renaștere la creația contemporană;

 din creația națională și universală;

 din folclorul românesc și internațional;

 din creația de divertisment – muzică ușoară, jazz, gospel, negro spiritual, rock, musical etc.

În același timp, repertoriul ansamblului coral va cuprinde și o lucrare vocal-simfonică sau de operă, cu: soliști, cor, orchestră (oratorii, misse, cantate, concerte corale, ansambluri din opere etc.). Se pot aborda lucrări integrale sau fragmente.

Repertoriul propus în prezenta programă cuprinde piese accesibile nivelului de pregătire din liceele/clasele de profil, dar și lucrări de o dificultate sporită, ce se impun a fi studiate pe toată durata anului școlar – cum sunt lucrările vocal-simfonice, în vederea susținerii unor concerte ocazionale și nu numai.

Activitățile specifice cu caracter didactic și cultural care pot face parte din programul unei formații corale la nivelul specializării sunt următoarele

 concerte tematice, simpozioane, activități pe ateliere pedagogice

 manifestări tradiționale și ocazionale – locale și naționale;

 concerte, festivaluri, concursuri

Pornind de la caracterul practic al activităților specifice ansamblului coral, în evaluarea elevilor se va apela cu predilecție la observarea continuă și sistematică a acestora, atât în cadrul partidei, cât și al ansamblului. Se folosesc inclusiv formele de evaluare sumativă a manifestărilor artistice colective - concerte, simpozioane, concursuri.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Activitatea

cadrului didactic

Strategii de învățare

Activitatea elevului

Strategii didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

REPERTORIU (SUGESTII)

Repertoriu coral românesc - laic

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale / Mixt/ Soliști

1.

BENA, Augustin 1880 – 1962

Mândruliță pui, pui, pui

S A T B

2.

BUCIU, Dan 1943

Patria

S A T B

3.

CATRINA, Constantin 1933

A venit un lup din crâng

S Ms A

4.

CRIVEANU Ion 1933

Divina musica

S A T B

5.

CUCU, Gheorghe 1882 – 1932

Frumosul vine pe apă

S1,2 A T1,2 B1,2

6.

DANGA, Gheorghe 1905 – 1959

Sârba pe loc

S A T B

7.

DIMA Gheorghe 1847 – 1925

Primăvara

S A T B

8.

DRĂGOI, Sabin 1894 – 1968

Asta-i nana

S1,2, A1,2

9.

GREFIENS, Vinicius 1916 – 2000

Lăutăreasca - Rapsodie pentru cor mixt, a cappella

S A T B

10.

JARDA, Tudor 1922

Mă luai, luai

S A T B

11.

JORA, Mihail 1891 – 1971

Mă mieram

S A T B

12.

KLEPPER, Walter Mihai 1929

Doină și joc din Banat

S A T B

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale / Mixt/ Soliști

13.

NIREȘTEANU, Lucian 1948

Suita corală nr. 1

S A T B

14.

NICOLESCU, Simeon 1888 - 1941

Iac-așa !

S A T B

15.

ODĂGESCU, Irina 1937

Mireasă mândru ți-i portu’

S A T B

16.

POP, Adrian 1951 – 198

Hora miresii

S A T B

17.

Pop, Dariu 1887 – 1965

Mare hibă-i la Jibău

S A T B

18.

POPOVICI, Vasile 1900 – 1973

Sara pe deal

S A T B

19.

RÂPĂ, Constantin 1938

Cântec satiric

S A T B

20.

ROTARU, Doina

Toccatta

S1,2 A

21.

SPĂTĂRELU, Vasile 1938

Floare albastră

S A T B

Solo A

22.

Valentin TIMARU 1940

Cântece de bejenie

- Aulodia * ‘De jale’ din Apuseni

* Eufonia * ‘Hăulita’ ca’n Dolj

S A T B

23.

TODUȚĂ, Sigismund 1908 – 1991

Diptic – pe versuri populare

S1,2 A

24.

URSU, Nicolae 1905 – 1969

Lino leano și De doi

S A T B

25.

VIDU, Ion 1863 – 1931

Răsunet de la Crișana

S A T B

Solo T

26.

VÎRLAN, Petre Marcel 1959

Cu-cu, Cu-cu

S1,2 A

27.

VOICULESCU, Dan 1940

Stâna prădată

S1,2 A

Repertoriu coral românesc - religios

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Mixt Soliști

28.

COMES, Liviu 1918

Liturghia II “Brevis”

S A

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Mixt Soliști

29.

CONSTANTINESCU, Paul 1909 – 1963

Doamne miluiește

S A T B

30.

CRIVEANU, Ion 1933

La Paști

S1,2 A1,2

31.

DIMA, Gheorghe 1847 – 1925

Fericiți sunt cei goniți

S A T B

32.

DRĂGUȘIN, Constantin 1931

Lăudați pre Domnul

S1 S2 A

33.

KIRIAC, Dumitru Georgescu 1866 – 1928

Lăudați pe Domnul

S A T B

34.

LUNGU, Nicolae 1900 – 1993

Cămara Ta, Mântuitorul meu

S A T B

35.

MANDICEVSCHI, Gheorghe 1870 – 1907

Și era la ora a șasea

S A T B

36.

MUSICESCU, Gavriil 1847 – 1903

Rugăciune

S1,2 A1,2

37.

ODĂGESCU, Irina 1937

Tatăl nostru

S1,2 A T1,2 B1,2

38.

PAVELESCU, Dan 1952

Paharul mântuirii

S A T B

39.

POPESCU-RUNCU, Ion 1901 – 1975

Pe Tine te lăudăm

S A T B

40.

SPĂTĂRELU, Vasile 1938

Pentru Tine Doamne

S A T B

41.

TIMARU, Valentin 1940

Troparul nașterii Domnului

S A T B

42.

VOICULESCU, Dan 1940

Tatăl nostru

S A T B

Repertoriu coral din creația universală

Nr. crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt Soliști

43.

ARCADELT, Jacob 1515 – 1568

Ave Maria

S A T B

44.

ARBEAU, Thoinot Langres 1589

Pavane

S A T B

Nr. crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt Soliști

45.

BACH, Johann Sebastian 1685 – 1750

Corale

S A T B

46.

BARDOS Lajos 1899 – 1986

Tabortuznel

S A T B

47.

Pierre BONNET

?1538 – 1608?

Francion vint l’autre jour

S A T B

48.

BORTNIANSKI, Dimitrie 1751 – 1825

Rugăciune

S MS A

49.

Johannes BRAHMS 1833 – 1897

Waldesnacht

S A T B

50.

BRUCKNER, Anton 1824 – 1896

Locus iste

S A T B

51.

CEAIKOVSKI, Piotr Ilici 1840 – 1893

Canțoneta napolitană

S A T B

52.

CORNELOUP, Marcel 1927

Petite messe

S A T B

53.

DOWLAND, John 1562 – 1626

Come again ! sweet love

S1 S2 A1 A2

54.

FRIEDERICI, Daniel 1584 – 1638

Wir lieben sehr im Herzen Amis sur cette terre

S A T B

55.

GALLUS, Jacobus 1550 – 1591

Si vox est, canta

S A T B

56.

GASTOLDI, Giovanni

?1556 – 1622

Vezosette nimfe belle

S1S2A T B

57.

GOUNOD, Charles 1818 – 1893

Les sept paroles

S A T B

58.

HAENDEL, Georg Friedrich 1685 – 1759

Sing with pleasure from Saul

S1 S2 A

59.

JANNEQUIN, Clement

?1480 – 1560?

Au joli jeu

S A T B

60.

KODALY, Zoltan 1882 – 1967

Esti dal

S A T B

61.

LASSUS (LASSO) Orlando di 1532 – 1594

Matona mia cara

S A T B

62.

LASSUS (LASSO) Orlando di 1532 – 1594

Messe pilons l’orge

S A T B

Nr. crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt Soliști

63.

LENNON, John McCARTNEY, Paul

Yesterday

S A T B

64.

LULLY, Jean-Baptiste 1632 – 1687

Tanz – Chor

S A T B

65.

MARENZIO, Luca

?1553 – 1599

Se la vostra partita

S A B

66.

DE MARZI, Bepi (Giuseppe) 1935

Signore delle cime

S A T B

67.

MENDELSSOHN-BARTHOLDY, Felix 1809 – 1847

Hebe deine augen auf zu den bergen

S1 S2 A

68.

MONTEVERDI, Claudio 1567 – 1643

Lasciate mi morire

S A T B

69.

MORLEY, Thomas 1558 ( ?) – 1602

In pride of May

S 1,2 A

T B

70.

PALESTRINA,Giovanni Pierluigi da 1525 – 1594

Sicut cervus desiderat

S A T B

71.

RACHMANINOV, Serghei V. 1873 – 1943

Vecerniile Bogoroditsye Dyevo

S1,2 A1,2 T1,2 B1,2

72.

RHEINBERGER, Josef Gabriel 1839 – 1901

Missa brevis in G

S A T B

73.

RONTGEN, Julius 1855 – 1932

Gloria

S Ms A Ca

74.

SAINT-SAENS, Camille 1835 – 1921

Ave verum

S A T B

75.

SCANDELLI, Antonio 1517 – 1580

Bonzorno, madonna

S A T B

76.

SCHUBERT, Franz 1797 – 1828

Heilig ist der Herr

S A T B

77.

SMETANA, Bedrich 1824 – 1884

Sunset ( Zapad slunce )

S1 S2 A

78.

VECCHI, Orazio 1550 – 1605

Il bianco e dolce signo

S1,2 A T B

79.

VIADANA, Lodovico

?1560 – 1627

Exultate justi

S A T B

80.

VITTORIA, Tomasso Lodovico da

?1549 – 1611

Ave Maria

S A T B

Nr. crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt Soliști

81.

Negro Spirituals

Deep River

S A T B

82.

Gospel

Ev’ry time I feel the spirit

S A T B

83.

Gospel

Great day

S AT B

84.

Gospel

I’m gonna sing

S A B

Repertoriu coral cu acompaniament de pian sau orgă

Nr. crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt

Soliști

Pian sau Orgă

85.

BACH, Johann Sebastian 1685 - 1750

Jesu bleibet meine freude Cantata 147

S A T B

Piano

86.

BARTOK, Bela 1882 - 1945

Patru cântece de nuntă

S A T B

Pian

87.

BERNARD, Marie

Petite Suite Quebecoise

 Sau în variantă orchestrală

S A T B

Pian

88.

BRAHMS, Johannes 1833 - 1897

Ave Maria

S1S2 A1A2

Pian

89.

BRUCKNER, Anton 1824 - 1896

Antiphon

S A T B

Solo T

Orgă

90.

CACCINI, Giuliano

?1550 – 1618

Ave Maria

S A

Pian

91.

CHAUSSON, Ernest 1855 - 1899

La nuit, Op.1, nr.1

S A

Pian

92.

ESTERHAZY, Pal 1635 - 1713

Veni creator spiritus

S A T B

Orgă

93.

FAURE, Gabriel 1845 - 1924

Cantique de Jean Racine, Op. 11

S A T B

Orga Pian

94.

FRANCK, Cesar 1822 - 1890

Pannis angelicus

S A T B

Orga Pian

95.

GOUNOD, Charles 1818 - 1893

Messe breve no 7 en Do Messe “Aux Chapelles”

S A T B

Orgă Pian

Nr. crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt

Soliști

Pian sau Orgă

96.

LISZT, Ferenc (Franz) 1811 - 1886

Ave Maria

S A T B

Orgă

97.

MENDELSSOHN-BARTHOLDY, Felix 1809 – 1847

Da nobis pacem, Domine

S A T B

Pian

98.

MERCURY, Freddie

Bohemian Rhapsody

S A

T B

Pian

99.

MOZART, Wolfgang Amadeus 1756 - 1791

Ave verum corpus

S A T B

Pian Orgă

100.

MUSICESCU, Gavriil 1847 - 1903

Concert nr. 2 DO

S A T B

Pian

101.

PALESTRINA, Giovanni Pierluigi da 1525 - 1594

Missa Papae Marcelli

S A

T1,2 B1,2

Orga Pian

102.

SCHUBERT, Franz 1797 - 1828

Psalm 23, op. 132

S1 S2 A

Pian

103.

SCHUTZ, Heinrich 1585 – 1672

Herr, wenn ich nur dich habe Dublu cor

S A T B

Dublu cor

Orgă

Bass continuo

104.

STRAUSS, Johann 1825 - 1899

Kaiser-Walzer, op.437

S A T B

Pian

105.

WEISS, George David THIELE, Bob

What a wonderful world

S A

Pian Flaut

Repertoriu vocal - simfonic

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale

Cor mixt Soliști

Formația Orchestrală

106.

BELLINI, Vincenzo 1801 – 1835

Salve Regina

S A T B

Solo SAT

Fl, Ob, Cl, Fg, C,

V, Vla, Vcel/Cb

107.

BERNARD, Patrice 1952

C’est si beau, la terre

S A T B

Fl, Ob, ClSib Pian

108.

BOIELDIEU

Louis-Victor-Adrien 1815 – 1883

Messe Solennelle

S A T B

Fl, Ob, Cl, Fg, C, Tp,

V, Vla, Vcel, Cb

109.

CARISSIMI, Giacomo 1605 – 1674

Jephta – oratoriu

Solo SATB

Dublu cor mixt

Strings Continuo

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt Soliști

Formația Orchestrală

110.

COUPERIN, Francois 1668 – 1733

Motet “Veni sponsa Christi” dit

« de Sainte Suzanne »

S A B

V1,V2,

Bas continuo

111.

DELIBES, Leo 1836 – 1891

Messe Breve

S1 S2 A

V1,2, Vla,

Vcel, Cb

112.

GOUNOD, Charles 1818 – 1893

Messe nr. 4 – “Aux Chappelles” Messe nr. 7 – “Aux Chappelles”

S A SATB

V1,2 Vla

Vcel Cb

113.

HAENDEL,

Georg Friedrich 1685 – 1759

Aleluia din Oratoriul “Messia”

S A T B

Solo SATB

Ob, Fg, Tr, Tp, V1,2, Vla, Vcel,

Cb, Clav., Orgă

114.

HAYDN, Josef 1732 – 1809

Missa nr.9 in C

[ Missa in tempore belli ] Pauken –Messe Hob. XXII:9

S A T B

Solo SATB

Ob, Fg, Cl, Tp, V1,2, Vla, Vcel,

[ Fl, Cl, C ]

115.

LALLEMENT, Bernard 1940

Cantate pour la paix – texte și muzică de diverși autori, țări,

epoci și stiluri pe teme de pace

S A T B

Fl, Ob, ClSib-La, Fg, Percuție,

V1,2 Vla Vcel Cb

116.

LIBES, Patrice 1960

6 Noëls Européennes

6 Colinde Europene

S A

Ob, Cl, Fg

117.

MARCELLO, Benedetto 1686 – 1739

Psalmul 18

S A T B

4 soliști

Clavecin sau orgă și Vcel

118.

MOZART,

Wolfgang Amadeus 1756 – 1791

Missa Brevis

Messe breve no 7 en RE, KV194

S A T B

Solo SATB

V, Cb,

Orgă

119.

MUREȘIANU, Iacob 1857 – 1917

Erculeanul – baladă

S A T B

Soliști

Orchestră simfonică

120.

MUSICESCU, Gavriil 1847 – 1903

Concert nr. 1

S A T B

Fl, Ob, Cl, Fg, C, Tp, Perc,

V, Vla, Vcel, Cb,

121.

OTT, Norbert 1940

Rebus – Suită contemporană

S A T B

Fl,Cl,Tr, Pian, Orgă,

V1,2, Vla, Vcel

122.

PAVELESCU, Dan 1952

Suită de colinde românești

 pe voci egale sau mixte

S Ms A S A T B

Fl, Ob, Cl, Fg,

V1,2, Vla,

Vcel, Cb

123.

PERGOLESI,

Giovanni Battista 1710 – 1736

Stabat Mater

S A

Solo S A

V1,2, Vla, Vcel, Cb, Orga

124.

PURCELL, Henry 1659 – 1695

Praise the Lord

S A T B

V1,2, Vla,

Vcel, Cb

125.

RAMIREZ, Ariel

Misa Criolla

S A T B

SoloT

Chitară, percuție, Pian

Nr. Crt.

Compozitorul

Titlul lucrării

Voci egale Cor mixt Soliști

Formația Orchestrală

126.

RÂPĂ, Constantin 1938

Cantata Anotimpurilor

 Primăvara

 Vara

 Toamna

 Iarna

Cor de copii

Pian sau

Orchestră Simfonică

127.

SCHUBERT, Franz 1797 – 1828

Messe in G

S A T B

Solo S T B

V1,2, Vla, Vcel, Cb

Orgă

128.

SZILAGYI, Ana 1971

Cantata “Acuarela”

S1 S2 A

Fl,Ob,Cl,Fg,C,

Perc.

V1,2, Vla, Vcel, Cb,

129.

VIVALDI, Antonio 1675 – 1741

Gloria D-Dur, RV 589

S A T B

Solo SSM

Ob, Tr, V1,2, Vla, Vcel

130.

ZIBERLIN, Francois

La nuit allume ses etoiles – Colinde

S A

S A T/B

Fl, Ob, Cl, Fg, C, Pc

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Prof. dr. Ioan Oarcea Liceul de Muzică Tudor Ciortea, Brașov

Consultanți pe probleme de curriculum

Lect.univ. dr. Firuța Tacea Facultatea de Pedagogie și Științele Educației,

Universitatea București

Prof. Cornelia Dumitriu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

ANSAMBLU ORCHESTRAL/ INSTRUMENTAL

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea muzică

București, 2009

Notă de prezentare

În învățământul vocațional, profil artistic, specializarea muzică studiul disciplinei Ansamblu orchestral /instrumental reprezintă una dintre condițiile fundamentale ale formării viitorilor instrumentiști /muzicieni.

Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a competențelor dobândite de către elevi. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a absolvenților, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile intelectuale și afective ale elevilor.

Prin curriculumul specific se vizează optimizarea studiului cântului instrumental în ansamblu, ca abordare metodică și de conținut, a repertoriului și a manifestărilor specifice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de întregire a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor. Fondul de cultură muzicală, modalitățile de lucru specifice, face din disciplina ansamblu orchestral/instrumental o activitate prin care elevul (individul) își lărgește orizontul cultural și conștientizează rolul său ca parte dintr-un grup. Totodată, activitatea de cînt în ansamblu sporește posibilitatea de a activa ulterior într-o zonă a socialului la care accesul este rezervat unei anumite categorii, și anume acelea de instrumentist într-o formație profesionistă.

Prezentul curriculumul include următoarele elemente de noutate

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în domeniu;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor și a formării elevilor pentru interpretare muzicală într-o formație și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe pe utilizarea lor în practica muzical- instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru Ansamblu orchestral/ instrumental, cuprinde

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării în ansamblu;

- competențe specifice și conținuturi structurate pentru fiecare an de studiu; progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de acestea.

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă.

- sugestii metodologice sunt oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a acestor discipline.

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia constituie un obiectiv important pentru realizarea progresului elevilor în învățare.

Însă, cel mai important obiectiv pe care programa și-l propune este acela de a proiecta opțiunile spre specializare (orientarea profesională) a elevilor într-un sistem care să permită capacitatea de comunicare în mediul artistic dar și într-un sistem social în care urmează să se integreze ca și producător și consumator avizat de artă

Actuala structură a programei vizează o abordare flexibilă a demersului didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale de gen

2. Transferarea cunoștințelor și a tehnicilor de cânt în ansamblul orchestral/instrumental în contextul situațiilor specifice

VALORI ȘI ATITUDINI

1. Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

2. Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

3. Receptivitatea față de diversitatea culturală

4. Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

5. Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice

Conținuturi

1.1. Valorificarea tehnicilor de interpretare instrumentală;

1.2. Descifrarea partiturii respectând elementele de limbaj specific

1.3. Evidențierea elementelor morfologice sintactice și de forma ale stilurilor muzicale

1.4. Exersarea individuală, în grup mic și în ansamblu a repertoriului specific respectând tehnica de instrument cât și elementele de limbaj specifice

1.5. Sincronizarea cântului instrumental în ansamblu

- Tehnici de interpretare instrumentală (acordaj, exerciții de emisie a sunetului la instrument etc.)

- Elementele de limbaj propriu fiecărui instrument în context orchestral

- Celula, figura, motivul, frază, perioadă temă Forme strofice( rondoul, variațiunea etc.)

- Contrastul dinamic și expresiv al temelor muzicale;

- Exerciții melodice, armonice, ritmice realizate individual, pe partide si în ansamblu

- Exerciții specifice

2.1. Interpretarea respectând partitura și indicațiile dirijorale

2.2 Diferențierea în interpretare a unor lucrări care fac parte din epoci stilistice diferite

- Partitura

- Indicațiile dirijorului;

- Elemente de limbaj muzical și rolul lor expresiv: melodia, ritmul, tempoul, nuanțele, frazarea, combinațiile timbrale

2.3. Respectarea disciplinei specifice unei formații muzicale

2.4. Comunicarea interactivă în cadrul grupului

2.5. Optimizarea interpretării pe baza analizei reacției publicului

- Reguli ale cântării în colectiv: elemente de conduită a membrilor formației instrumentale în cadrul unei manifestări artistice, comportament scenic, etc.

-Colaborarea în asigurarea reușitei, conștiința contribuției individuale la actul artistic colectiv, satisfacția față de propriile rezultate, respectul față de valorile arte, etc.

- Comentarii privind recitalurile, spectacolele concertele, concursurile

Cronici de specialitate

LISTA DE CONȚINUTURI

Tehnici de interpretare instrumentală

 acordaj, tehnici de emisie a sunetului la instrument Elementele de limbaj muzical propriu fiecărui instrument

 pentru instrumentele cu coarde, pentru instrumentele de suflat - percuție Elemente de structură muzicală

 celula, figura ,motivul, tema, fraza, perioadă Interpretarea

 partitura

 indicațiile dirijorale

 comentarii asupra propriei interpretări și a altora în concerte, spectacole, concursuri Elemente de conduită corală

 comportament scenic

 autocontrol Cronici de specialitate

 analize, discuții, comentarii asupra repertoriului interpretat și

SUGESTII METODOLOGICE

Interpretarea instrumentală în ansamblu realizează un sincretism al părții (individul) cu întregul (colectivul), fiind una din modalitățile cele mai eficiente de formare a spiritului de lucru în echipă. Participarea instrumentistului într-o formație orchestrală contribuie la conștientizarea acestuia la apartenența la grup, la disciplinarea și la socializarea sa; totodată, prin transferul de la studiul pe partide (grup mic) la interpretarea în ansamblu complet în concerte, determină dezvoltarea la elev a capacității de autocontrol ( emoții, stări, sentimente), a capacității de memorizare și de atenție distributivă până la încheierea activității.

În vederea realizării progresului în învățare, în studierea disciplinei Ansamblu orchestral/ instrumenta/, este necesar studiul suplimentar (pe partide de instrumente), dar și individual unde elevul trebuie să-și aprofundeze prin exercițiu rolul ce-i revine în ansamblu, nu numai în vederea pregătirii pentru concerte, înregistrări ci și pentru desăvârșirea sa instrumentală. De aceea, recomandăm profesorului de instrument să acorde în cadrul celor 3 ore de instrument principal prevăzute prin planul de învățământ, un timp suficient și studiului știmei de orchestră a elevului.

Deoarece în învățământul muzical de specialitate, cu fiecare an, solicitările elevilor pentru studiul anumitor instrumente variază în funcție de diferitele opțiuni ale acestora precum și de diferitele conjuncturi, se recomandă ca fiecare profesor să se adapteze la situația dată prin abordarea unui repertoriu adecvat astfel încât elevul, indiferent de context, să beneficieze de ora de ansamblu orchestral/instrumental.

Varietatea repertoriului abordat, oferă elevilor instrumentiști posibilitatea de a materializa - prin redarea practică a lucrărilor muzicale - trăsăturile stilistice aparținând epocilor studiate în cadrul altor discipline de specialitate din curriculum diferențiat. În acest sens, recomandăm profesorului să abordeze cu precădere repertoriul preclasic, baroc până la preclasicul timpuriu deoarece

- scriitura permite abordarea acestui repertoriu în concordanță cu achizițiile învățării până la această vârstă, dezvoltând în același timp deprinderea de a cânta în ansamblu

- formează premiza pentru înțelegerea unui repertoriu de complexitate sporită, caracteristică etapelor următoare în interpretarea orchestrală/instrumentală.

Repertoriul ansamblului instrumental/orchestral va cuprinde cel puțin o lucrare românească.

În selectarea repertoriului, indiferent de stilul căruia îi aparține, profesorul trebuie să aibă în vedere ca acesta

- să aibă o valoare muzicală recunoscută;

- să se constituie într-o primă achiziție de creații de referință necesare formării viitorului instrumentist;

- să fie adecvat vârstei, nivelului de înțelegere al elevilor și să corespundă posibilităților interpretative ale ansamblului;

- să păstreze un raport de 65-70% pentru lucrările simfonice și 30-35% pentru lucrările de acompaniament.

Pornind de la caracterul practic al activităților specifice ansamblului coral, în evaluarea elevilor se va apela cu predilecție la observarea continuă și sistematică a acestora, atât în cadrul partidei, cât și al ansamblului. Se folosesc inclusiv formele de evaluare sumativă a manifestărilor artistice colective - concerte, simpozioane, concursuri.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de

predare-învățare-evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii

didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea

cadrului didactic

Activitatea elevului

REPERTORIU (SUGESTII)

CORELLI, Arcangelo - Concerti grossi 1653 – 1713

VIVALDI, Antonio - Sinfonii

1675? – 1741 - Concerte

- Anotimpurile

GEMINNIANI, Francesco - Concerti grossi 1679 – 1762

TELEMANN, Georg Philipp - Suite 1681 – 1767

HAENDEL, Georg Friedrich - Concerti grossi 1685 – 1759 - Suite

- Uverturi

GLUCK, Christoph Willibald - Uverturi ( Alceste , Iphigenii , Orfeu ) 1714 – 1787 - Suite

RAMEAU, Jean-Philippe - Suite de balet 1683 – 1764 - Uverturi

BYRD, William - Suite de balet 1543 – 1623 - Uverturi

HAYDN, Joseph - Simfonii 1732 – 1809

POPOVICI DORU - Codex Caioni

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Prof. Nicolae Racu Liceul de Muzică Dinu Lipatti, București

Consultanți pe probleme de curriculum

Lect.univ. dr. Firuța Tacea Facultatea de Pedagogie și Științele Educației,

Universitatea București

Prof. Cornelia Dumitriu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

ISTORIA MUZICII

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

Clasele a XI-a și a XII-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic, specializarea muzică

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Conținuturile și structura programei pentru disciplina Istoria muzicii, clasele a XI - a și a XII - a au în vedere continuarea pregătirii artistice de specialitate, împlinind prin studiul cronologic perioada de timp de cca 200 de ani, de la sfârșitul secolului al XVIII lea și până în zilele noastre, cu accent sporit pe creația muzicală românească. Programa se adresează elevilor din liceele de muzică și de la toate secțiile.

Scopul declarat, acela al definirii personalității artistice a viitorului muzician și om de cultură, este concentrat asupra laturii instructiv-formative, ce conferă pe lângă un suport teoretic adecvat, stabilitate pregătirii practice de specialitate tuturor elevilor din liceele vocaționale, indiferent de specializarea ce urmează a fi absolvită.

Gândită ca un instrument de lucru flexibil, prezentă programa confruntă elevul cu evoluția creației, gândirii și stilisticii compoziționale a ultimelor secole, propunându-și să ofere elemente de comparație indispensabile propriei sale personalități ca și instrumentarul practic de descoperire și redescoperire a valorilor autentice, centrând la nivel maximal interesul pe elev și propriile sale opțiuni artistice.

În acest sens, disciplina Istoria muzicii își propune

 să familiarizeze elevul cu terminologia de specialitate muzicală, estetică, din sfera sociologiei artei, elaborată pe baza cunoașterii conceptelor operaționale fundamentale;

 să formeze deprinderile și tehnicile de lucru privind selectarea informației istorice folosind cele mai variate și mai noi tehnici de procesare a acesteia, pornind de la cele tradiționale și având un accent sporit asupra accesării calculatorului nu numai ca mijloc de informare, dar și ca partener al propriilor valențe creative;

 să genereze strategii cognitive și afective bazate pe relații interdisciplinare în interiorul domeniului artistic, dar și cu domenii tangente ( literatură, poezie,filozofie, teologie, matematică), deschizând sfera tehnicilor de creație și redare a muzicii prin noile cuceriri ale secolului 21(instrumente electronice, acustice, tehnologia informațională computerizată - TIC);

 să fundamenteze capacitățile proprii de valorizare în cadrul unui sistem coerent, bazat pe o cunoaștere prealabilă a opțiunilor celor mai importanți reprezentanți ai domeniului;

 să ierarhizeze valoric creația și creatorii studiați pe baza criteriilor individuale, conștientizate și fundamentate teoretic în anii anteriori, trecând interesul în mod special asupra opțiunilor proprii ale elevilor, consolidate inclusiv prin sporirea capacității acestora de argumentare;

 să ajute viitorii artiști să-și exprime propria personalitate creatoare prin formulări de intenționalitate, într-un limbaj specializat, prin comparație cu istoria apropiată și cea contemporană, prin raportare la stilistica atât de variată a secolelor XIX - XX și la reprezentanții de frunte ai culturii naționale și universale;

 să proiecteze opțiunile spre specializare (orientarea profesională) a elevilor într-un sistem care să permită capacitatea de comunicare în mediul artistic dar și într-un sistem social în care urmează să se integreze ca și producător și consumator avizat de artă.

Programa școlară pentru disciplina istoria muzicii cuprinde

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice tuturor secțiilor din liceele de muzică;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu,

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea conținuturilor precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare.

Prezenta programă are în vedere pregătirea elevilor pentru examenul de certificare a competențelor profesionale, fără de care susținerea acesteia nu poate fi îndeplinită în totalitate; ne referim la pregătirea viitorilor instrumentiști care trebuie să aibă la bază cunoașterea istorică și stilistică a conținuturilor la instrument în vederea unei interpretări de calitate - pe de-o parte, pe de altă parte, studiul disciplinei fundamentează pe principii științifice susținerea componentei teoretice a examenului.

Actuala structură a programei solicită o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate, cu accent pe asimilarea unor sisteme valorice ce se vor constitui în modele pentru găsirea propriului sistem axiologic.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific în abordarea creațiilor artistice, în scopul comunicării unor variate opinii estetice; operarea cu noțiuni și concepte specifice

2. Investigarea istorico-stilistică și structurală a fenomenului muzical

VALORI ȘI ATITUDINI

 Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

 Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

 Receptivitatea față de diversitatea culturală

 Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

 Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI – CLASA A XI-A

Competențe specifice

Conținuturi

1.1 Operarea cu termeni și concepte specifice artei și culturii în perioada cuprinsă în ultimele decenii ale secolului al XVIII lea și sfârșitul secolului al XIX lea

- curent artistic, epocă culturală, stil, mișcare literară și artistică, romantism, transcedental, inspirație, libertatea formală, expresie și limbaj specific, (programatism, virtuozitate, polimetrie/

poliritmie, culoare timbrală, cantilena etc.)

1.2 Recunoașterea caracteristicilor generale ale romantismului prin compararea cu elementele

specifice limbajului și expresiei muzicale clasice

- predominarea sentimentului

- preponderența conținutului asupra formei

- caracterul polemic și libertatea formală,

- tematicile preferate (valorificarea imaginației, afectivitatea, recurgerea la folclor, istorie, visul, liricul, fantasticul, pateticul, feericul, bizarul, grotescul, etc)

- amestecul formelor si apelul la sincretism (contopirea muzicii, poeziei, teatrului, baletului și picturii)

1.3 Identificarea în urma audiției a principalelor genuri și forme caracteristice curentului romantic si a unor motive/ teme muzicale din lucrările reprezentative ale sec. al XIX lea

1.4 Redarea în scris sau practic (vocal/ instrumental) a unor teme/fragmente muzicale

aparținând stilului romantic

- creația muzicală a sec. XIX

- încadrarea corectă în epocă/stil a lucrărilor audiate(concert, simfonie, sonată, cvartet, operă, vocal-simfonic)

- identificarea auditivă a principalelor forme muzicale (forme strofice, rondo, variațiuni, sonată)

- redarea vocală/instrumentală sau în notație tradițională a unor teme muzicale reprezentative din creația compozitorilor secolului al XIX-lea

- utilizarea programelor digitale in vederea reproducerii unor fragmente de partituri

1.5 Utilizarea programelor de scriere muzicală pe calculator în vederea aplicării mijloacelor contemporane de stocare si comunicare a informatiei

1.6 Compararea diverselor mijloace de informare, tradiționale sau moderne, în vederea selectării bagajului de cunoștințe necesare formării individuale generale și de specialitate

2.1 Aprecierea comparativă a creațiilor muzicale din secolul al XIX- lea din perspectivă istorică și stilistică

- diversitatea stilistică a muzicii sec. XIX

- genuri și forme ale muzicii clasice și romantice

- programatismul muzical prezentarea/comentarea creației compozitorilor reprezentativi și a marilor epoci creatoare

- ethos-ul muzicii programatice cu tema/subiectul acesteia

-viziunea interdisciplinară, sustinuta cu argumente literare, plastice, coregrafice sau istorice (după caz)

- analiza unor stiluri individuale de creatie si interpretare (Beethoven, Brahms, Verdi, Wagner, Paganini, Chopin, Liszt, etc.)

- diversiatea stilistica în creația literar- artistică a secolului al XIX-lea: analiză comparată

2.2 Corelarea datelor istoriei muzicii cu evenimentele istorice culturale și sociale ale sec. al XIX -lea

2.3 Inventarierea artelor care concură alături de

muzică la sincretismul de factură romantică

2.4 Operarea cu analogii stilistice și creative

între artele de expresie (muzică, literatură, dans) în perspectivă interdisciplinară

2.5 Folosirea surselor de informație muzicologică de redare, control și stocare( carte, media, aparatură electronică, computer), în scopul formării de cunoștințe privind domeniul de specializare

LISTA ELEMENTELOR DE CONȚINUT

Perioada trecerii de la Clasicismul vienez la Romantism – importanța înnoirilor creative ale compozitorului L. van Beethoven

Romantismul

 curentul „Sturm und Drang”

 muzica și literatura

 elemente romantice în creația beethoveniană

 începuturile romantismului: Weber, Schubert, Mendelssohn-Bartholdy

 programatismul

 miniatura vocală și instrumentală

 sonata

 simfonia

 simfonia programatică și poemul simfonic (Berlioz, Liszt)

 virtuozitatea interpretativă (Paganini, Schumann, Chopin, Liszt)

 Brahms

 Ceaikovski și alți reprezentanți de seamă ai școlilor naționale

 opera: Bellini, Donizetti, Rossini, Verdi

 drama muzicală: Wagner

 academiștii francezi: Franck, Saint-Säens

 culturile naționale: rusă, norvegiană, finlandeză, spaniolă, cehă, maghiară, română etc.

 Postromantismul: Bruckner, Mahler, R.Strauss

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI – CLASA A XII-A

Competențe specifice

Conținuturi

1.1 Operarea cu termeni și concepte specifice artei și culturii în perioada cuprinsă în ultimele decenii ale secolului al XIX lea și ale secolului XX

- triada creației, interpretare, receptare, mesajul estetic, ambiguitatea la nivelul creației artistice, aleatorism, bruitism, structuralism, înnoiri de limbaj, școala de creație, limbaje de sinteza, etc.)

1.2 Recunoașterea auditivă a elementelor stilistice proprii diversității creative a secolului XX (inclusiv a unor motive/teme/structuri sonore din

lucrările audiate)

-limbaj specific (atonalismul, hexatonica, dodecafonia serială, serialismul, muzica concretă, stocastică, electronică)

1.3 Utilizarea programelor de scriere muzicală pe calculator în vederea valorificării multiplelor

posibilități creative ale secolului XX

1.4 Selectarea diferențiată a mijloacelor de informare, tradiționale sau moderne, în vederea abordării individualizate a bagajului informațional necesar formării individuale generale și de specialitate

1.5 Utilizarea partiturii muzicale pe baza experienței personale acumulate, în procesul înțelegerii complexe a mesajului artistic din

creația românească a sec. XX

- creația muzicală românească din a doua jumatate a secolului al XIX-lea și până astăzi

2.1 Corelarea datelor istoriei muzicii cu evenimentele istorice si sociale ale celei de a doua

jumătăți a sec. al XIX-lea si sec. XX

M. Jora, D.G. Kiriac, Gh. Cucu, S. Drăgoi, T. Brediceanu, Vieru, W. Berger, Șt. Niculescu, A. Stroe, T. Olah, P. Bentoiu, S. Toduță, T. Jarda, C. Țăranu)

2.2 Identificarea elementelor comune si a celor diferențiate ale lucrărilor românești și universale

compuse în aceeași perioadă

2.3 Comentarea particularităților lucrărilor audiate din punct de vedere stucturilor compozitionale, al genului formei si stilului

2.4 Recunoașterea surselor populare si a

influentelor apusene in creația cultă românească, vocala si instrumentala

2.5 Compararea celor mai importante stiluri creative ale secolului XX si a limbajului lor specific cel muzical cu cel literal/plastic, aportul altor genuri – jazz-ul al filozofiei si al științelor în

creație: matematica, fizica, acustica, electronica, informatica etc.)

2.6 Corelarea marilor epoci creatoare din muzică, literatură și artele vizuale prin intermediul

dezbaterii orale si scrise

- creația muzicală a sec. XX – diversitate, individualizare, mijloace moderne de creație, interpretare și difuzare a muzicii în epoca contemporana

- elemente de scriere muzicală ( notație nonconvenționale) în sec. XX

- alte surse sonore (banda magnetică, surse electronice, zgomotul )

- structuralismul, aleatorismul controlat

- curente ale muzicii sec. XX verismul: Leoncavallo, Mascagni, Puccini, - simfonismul italian: Respighi - impresionismul: Debussy, Ravel

- expresionismul: Stravinski, cea de-a doua școală vieneză; neoclasicismul secolului XX ( cu toate variantele sale), școlile naționale ale sec. XX: rusă, franceză, germană, poloneză, engleză, spaniolă, maghiară, americană etc.

- tendințe diversificate (influența apusena, valorificarea folclorului și tradiția bizantină) in creatia reprezentanților școlii muzicale românești (G. Enescu, P. Constantinescu,

Competențe specifice

Conținuturi

2.7 Emiterea unor judecăți de valoare privind creația secolului XX si a compozitorilor reprezentativi din muzica universala si națională

- analiza comparata a stilurilor în creația literar-artistică românească și universală

- instituțiile de cultură și arta românească

- elemente comune privind influențele neoromantice, veriste, simboliste, neoclasice, impresioniste, expresioniste, folclorice în muzică și în alte arte pecum literatura, teatrul, filmul, arte sincretice

- rolul tehnologiei contemporane in arta

LISTA ELEMENTELOR DE CONȚINUT

Curentele secolului XX

 verismul: Leoncavallo, Mascagni, Puccini

 simfonismul italian: Respighi

 impresionismul: Debussy, Ravel

 expresionismul

- Stravinski

- cea de-a doua școală vieneză

 neoclasicismul secolului XX

 școlile naționale ale sec. XX: rusă, franceză, germană, poloneză, engleză, spaniolă, maghiară, americană

 înnoirile sec. XX: aleatorism, muzică concretă, electronică, stocastică (Varese, Cage, Boulez, Stockhausen, Xenakis, Ligeti)

 creatori de moduri de sinteză (Stravinski, Messiaen, Bartok, Vieru, St. Niculescu )

 noi surse sonore și modificările de notație în muzica secolului XX

Istoria muzicii românești

 începuturile muzicii culte în Principatele Române și Transilvania

 influențe folclorice și tradiția bizantină: I. Căianu, D. Cantemir, A. Pann

 muzica corală și vocal-simfonică, opera, opereta, baletul

 G. Enescu: creator, interpret, pedagog, dirijor

 compozitori post-enescieni: P. Constantinescu, M. Jora

 valorificarea folclorului: D.G. Kiriac, Gh. Cucu, S. Drăgoi, T. Brediceanu, etc.

 instituțiile de cultură muzicală, interpretarea și muzicologia românească

 integrarea muzicii românești în contextul european, diversificarea stilistică: A. Vieru,

W. Berger, Șt. Niculescu, A. Stroe, T. Olah, P. Bentoiu, S. Toduță, T. Jarda, S. Păutza, C. Țăranu

 compozitori, dirijori, interpreți ai noii generații

SUGESTII METODOLOGICE

Pentru disciplina Istoria muzicii, prezenta programă permite profesorului o abordare metodică flexibilă, propunându-și să fundamenteze la nivel teoretic și practic orizontul cultural al viitorilor tineri muzicieni. Având in vedere că specificul disciplinei impune, pe lângă o abordare tematică, și o tratare tradițională cronologică, conținuturile obligatorii prevăzute în programă urmează a fi parcurse în succesiunea lor istorică, dar numai după ce elevii dobândesc, treptat, atât cunoștințele conceptuale, cât și pe cele stilistice, relevate în practica muzicală propriu-zisă.

Astfel, în vederea asimilării lexicului și operării cu limbajul specific disciplinei, cât și pentru cunoașterea în profunzime a contextului istorico-stilistic, elementele de bază ale noului curriculum îmbină latura teoretică cu cea aplicativă prin

- utilizarea audiției muzicale orientată către conștientizarea elementelor de limbaj și expresie, definitorii stilistic, în funcție de epocile studiate;

- folosirea unor tehnici variate de informare și de cercetare de factură muzicologică, utilizarea partiturii și a materialelor de specialitate (diverse surse de informație, de la dicționar la internet).

- apelarea la tehnici de informare și creație asistată de calculator prin utilizarea competențelor specifice din programă.

Exemplificare: competenței 2.5. de la clasa a XI-a îi revine un conținut care poate fi materializat cu ajutorul calculatorului astfel: informații din domeniul literaturii artelor plastice, filozofiei sau teologiei sunt stocate prin mijloace specifice și coroborate în așa fel încât finalitatea aplicației ar trebuie să prezinte elevului o imagine istorică și stilistică complexă. Un alt exemplu cu aplicabilitate la clasa a XII a îl reprezintă competența 1.3. în care se poate realiza cu ajutorul calculatorului o serie dodecafonică ce îi va permite elevului să-și îmbogățească cunoștințele și să aplice informațiile cu caracter general privind expresionismul muzical cu activitatea de creație în stilul celei de-a doua școli vieneze.

Libertatea de opțiune a cadrului didactic în raport cu demersul metodologic se va reflecta în primul rând în alegerea materialului muzical ce urmează a fi audiat, în selectarea bibliografiei, în funcție de resursele locale (de exemplu, instituțiile muzicale și culturale din localitate, biblioteci, eventual instituții de învățământ superior), de condițiile existente în școală și de individualitatea fiecărui elev sau grup de elevi cu preocupări și interese convergente.

În acest sens, audiția muzicală va fi orientată de către profesor spre elementele de limbaj, stilistice sau expresiv-intenționale cu o importanță covârșitoare pentru realizarea tuturor competențelor pe care le impune prezentul curriculum. Nu trebuie să uităm că adevăratul contact cu arta muzicală se face în sala de concert, suportul electronic fiind doar o alternativă modernă la veritabila întâlnire nemijlocită cu spiritul creației muzicale.

Pentru a putea înțelege și accesa informația de specialitate, elevii urmează a fi familiarizați cu terminologia specifică disciplinelor muzicale, ce cuprinde, obligatoriu, o bază conceptuală, în principal de natură estetică, cu care elevii urmează a se familiariza de la începutul studierii obiectului Istoria muzicii, în scopul de a realiza comunicarea prin limbajul specializat al disciplinei. La finalizarea studiilor, noul curriculum a avut în vedere ca viitorul absolvent al studiilor specializate muzicale să poată comunica propriile opțiuni estetice și să formuleze judecăți de valoare, avizate și argumentate.

Cel puțin la fel de importantă pentru realizarea majorității competențelor specifice claselor a XI a – a XII-a este capacitatea profesorului de formare la elev a unei metode adecvate, riguros științifice, de lucru cu materialele de informare utilizate în scopul perfecționării continue a

tinerilor muzicieni ca viitori profesioniști și oameni de cultură, într-o epocă a informației - tehnica care se pot concretiza inclusiv în susținerea examenului de certificare a competențelor profesionale.

În acest sens, se vor propune de către profesor bibliografii cuprinzând studii muzicologice tematice, lucrări de sinteză, inclusiv aparținând domeniilor adiacente (estetică, filosofie, sociologia artei, literatură). Profesorul va indica cele mai semnificative capitole pentru tema abordată, pentru a fi citite, comentate sau rezumate de către elevi. De asemenea, pot fi utilizate monografii ale personalităților culturale sau artistice studiate, dicționare, diverse capitole din lucrări teoretice mai ample, din care profesorul va indica elevului tema, capitolul, ideea sau chiar numai conceptul pentru a cărui cunoaștere se propune bibliografia.

Se sugerează profesorului ca în timpul desfășurării activității de predare-învățare să recurgă și la alte modalități de exemplificare a conținuturilor studiate cum ar fi exemplificarea de către elev a unui fragment muzical pe care acesta îl are în repertoriu cu scopul de a trezi interesul elevilor pentru comentarii avizate (metoda brain storming).

Pentru selectarea materialului bibliografic indicat de profesor, se va avea în vedere formarea capacității de selecție a elevului pentru a alege cele mai reprezentative surse.

Ceea ce rămâne definitoriu pentru conținutul disciplinei și deosebit de important pentru dimensiunea sa formativă este metodologia de lucru cu informația la nivel muzicologic, de la partitura muzicală, la participarea la spectacolul muzical ca eveniment unic artistic și cultural, la tehnici de lucru cu dicționarul, cartea de specialitate, internetul și modalitățile de selecție avizată și conștientă dintr-o largă ofertă de discuri, casete, programe mass-media.

În evaluarea performanțelor elevilor, vor fi utilizate instrumente de evaluare precum cele traditionale (orale, scrise – teste, teze - practice – exemplificari vocale, instrumentale, cu ajutorul computerului, etc) dar si cele complementare, specifice ultimilor 2 ani de invatamant preuniversitar (de specializare)

 investigația

 proiectul

 portofoliul

 autoevaluarea

 studiul de caz

Prin acest document, se intenționează asigurarea pregătirii de specialitate de bază a elevilor, dincolo de care fiecare elev, sub îndrumarea cadrului didactic, își poate prefigura un traseu de evoluție performantă.

Profesorul este chemat să depisteze elevii ale căror înclinații, sunt îndreptate mai mult către muzicologie, comunicare prin mijloace media, pe cei capabili de performanță și în îndrumarea lui competentă, să poată participa la diferite activității specifice (presă, comunicări științifice, concursuri școlare etc). Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media, etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte forme de pregătire și formare profesională continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor, determinând eliminarea riscului promovării falselor valori.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație

Liceul: Elev................/Clasa… /Nr. de ore săpt….

Disciplina: Anul școlar………..

Profesor:.................................................

Competențe specifice

Conținuturi (detalieri)

Activități de învățare

Resurse

Evaluare

Observații

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise

Model A

Etapele lecției

Obiective operaționale

Activități de predare

Strategii didactice

Activități de învățare

Instrumente de evaluare

Observații

Model B

Etapele lecției

Obiective operaționale

Conținuturi esențiale

Strategii didactice

Sarcini de predare-învățare- evaluare

Observații

Model C

Etapele lecției

Obiective operaționale

Strategii de predare

Strategii de învățare

Strategii didactice utilizate

Instrumente de evaluare

Obsevații

Activitatea

cadrului didactic

Activitatea elevului

Autorii programei școlare

Prof. dr. Lucia Crinela Gorgăneanu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (coord.) în Învățământul Preuniversitar – MECI

Prof. dr. Doina Anca Floriștean Liceul de Muzică George Enescu, București

Consultanți pe probleme de curriculum

Lect. univ. dr. Firuța Tacea Facultatea de Pedagogie și Științele Educației,

Universitatea București

Prof. Cornelia Dumitriu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar – MECI