Legislator Case Law & Legislation
115467 RO

DECIZIE nr. 1.630 din 3 decembrie 2009

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 1.630 din 3 decembrie 2009 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepţie ridicată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 şi nr. 1.916.1/30/2008 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 noiembrie 2009, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 3 decembrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele

Prin încheierile din 4 februarie 2009 şi 19 februarie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 şi nr. 1.916.1/30/2008, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepţie ridicată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara în cauze având ca obiect pretenţii băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate încalcă egalitatea în drepturi a cadrelor didactice, stabilind sporuri în favoarea personalului catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară. Mai mult, se arată că legea nu avea ca obiect măriri salariale cu privire la personalul catedrelor menţionate, ci vizează numai serviciile de exploatare a cadavrelor.

Tribunalul Timiş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate formulată este inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 este inadmisibilă, textul legal criticat nemaifiind în vigoare. Cu privire la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 104/2003, se consideră că acestea sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, care au următorul cuprins

"(1) Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.

(2) Salariile de bază ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cu 100% mai mari faţă de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleaşi categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale".

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele

I. Prin Decizia nr. 453 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, Curtea a statuat, în raport cu o critică identică de neconstituţionalitate formulată chiar de autorul prezentei excepţii, că "aspectele invocate de autorul acesteia privesc fie modul de aplicare a textelor de lege, fie completarea sau modificarea acestora. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă".

II. Dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 au fost abrogate expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 2 decembrie 2004. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate care priveşte prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepţie ridicată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 şi nr. 1.916.1/30/2008 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 decembrie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly

-----------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →