ORDIN nr. 3.002 din 9 decembrie 2009
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă Normele tehnice privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit comunitar/comun, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
NORMA 09/12/2009
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Radu Traian Mărginean
Bucureşti, 9 decembrie 2009.
Nr. 3.002.
pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit comunitar/comun
Având în vedere dispoziţiile 372 alin. (1) lit. d) şi e) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 44 alin. (1) lit. d) şi e) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 664 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în vederea aplicării unitare a simplificărilor în cadrul regimului de tranzit comunitar/comun,
în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,
vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin