Legislator Case Law & Legislation
114498 RO

DECIZIE nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 16 decembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Tudorel Toader - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihaela Almăşan în Dosarul nr. 1.788/221/2009 al Judecătoriei Deva.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele

Prin Încheierea din 5 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.788/221/2009, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihaela Almăşan într-o cauză penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi pot da naştere la o interpretare foarte largă.

Judecătoria Deva şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul cuprins: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii pedepsei, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora şi în art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, susţine că se încalcă şi prevederile art. 3 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale este o lege organică, reglementând infracţiuni şi pedepse potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, şi fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie.

Dispoziţiile de lege criticate reglementează ca infracţiune refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Curtea reţine că aceste dispoziţii oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor şi, ca atare, nu contravin prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici celor ale art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea constată că acestea se referă la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, fără a se putea extinde aplicarea lor la materii din cadrul dreptului substanţial.

Cu privire la celelalte dispoziţii invocate din Constituţie şi din acte internaţionale, Curtea constată că acestea nu au relevanţă în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihaela Almăşan în Dosarul nr. 1.788/221/2009 al Judecătoriei Deva.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

-----------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →