HOTĂRÎRE nr. 65 din 10 martie 1997
Table of Provisions (22)
Statutory Text (22 Articles)
(1) Ministerul Justiţiei este organul administraţiei publice centrale de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege în domeniul administraţiei justiţiei, al executării pedepselor, precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public, asigurind condiţiile necesare organizării funcţionarii întregului sistem al justiţiei pe baza strictei aplicari a legii, corespunzător principiilor democratice ale statului de drept.
(2) Ministerul Justiţiei participa la elaborarea şi perfecţionarea legislaţiei şi realizează cooperarea internationala în domeniul sau de activitate, conform prevederilor legale.
ORGANIGRAMA MINISTERULUI JUSTIŢIEI
Numărul maxim de posturi: 300
(exclusiv demnitarii)
┌───────────────────────┐
┌────────────────────────┤ DIRECŢIA LEGISLAŢIE │
│ │ ŞI STUDII │
│ └───────────────────────┘
┌───────────────┐ │ ┌───────────────────────┐
│CABINETUL │ │ │ DIRECŢIA RELAŢII │
│MINISTRULUI │ │ ┌┤ INTERNAŢIONALE ŞI │
│ Consilieri: │ │ ││ INTEGRARE EUROPEANĂ │
│ ─ purtător de│ │ │└───────────────────────┘
│ cuvânt │ │ │┌───────────────────────┐
│ ─ birou de │ │ ││ DIRECŢIA AGENTULUI │
│ presă │ │ ├┤ GUVERNAMENTAL PENTRU │
│ ─ secretariat│ │ ┌────────┐ ││ CONSILIUL EUROPEI │
└───────┬───────┘ │ │SECRETAR│ │└───────────────────────┘
│ │┌┤ DE ├────────────┤┌───────────────────────┐
│ │││ STAT │ ├┤ DIRECTIA JUDICIARĂ │
│ ││└───┬────┘ │└───────────────────────┘
│ ││ | │┌───────────────────────┐
│ ││ | ├┤ BIROUL PENTRU │
│ ││ | ││ PROBLEME DE CETAŢENIE │
│ ││ | │└───────────────────────┘
│ ││ | │┌───────────────────────┐
│ ││ | └┤SERVICIUL ADMINISTRATIV│
│ ││ | └───────────────────────┘
│ ││ | ┌───────────────────────┐
│ ││ | │ DIRECŢIA ORGANIZAREA │
│ ││ | ┌┤INSTANŢELOR ŞI RESURSE │
│ ││ | ││ UMANE │
│ ││ | │└───────────────────────┘
│ ││ | │┌───────────────────────┐
│ ┌┼┼────┼────────────┐ ├┤ DIRECŢIA INSTANŢELOR │
┌──────────┐ │ │││┌───┴────┐ ┌────┴───┐││ MILITARE***) │
│MINISTRU*)├───────┼────────┘├┼┤SECRETAR│--│DIRECTOR├┤└───────────────────────┘
└──────────┘ │ │││GENERAL │ │GENERAL ││┌───────────────────────┐
│ ││└───┬────┘ └────────┘││ DIRECŢIA PENTRU │
│ ││ | ├┤PUBLICITATE IMOBILIARĂ │
│ ││ | ││ŞI MOBILIARĂ ŞI NOTARI │
│ ││ | ││ PUBLICI │
│ ││ | │└───────────────────────┘
│ ││ | │┌───────────────────────┐
│ ││ | └┤ SERVICIUL INFORMATICĂ │
│ ││ | │ JURIDICĂ │
│ ││ | └───────────────────────┘
│ ││ | ┌───────────────────────┐
│ ││ | ┌┤ CORPUL DE INSPECTIE │
│ ││ | ││ PENITENCIARĂ │
│ ││ | │└───────────────────────┘
│ ││┌───┴────┐ │┌───────────────────────┐
│ │││SECRETAR│ ├┤ DIRECŢIA RELAŢII CU │
┌───────┴───────┐ │└┤ DE ├────────────┤│PUBLICUL ŞI SECRETARIAT│
│ CONTROL │ │ │STAT**) │ │└───────────────────────┘
│ FINANCIAR │ │ └────────┘ │┌───────────────────────┐
│ PROPRIU │ │ ├┤ CONTENCIOS │
└───────────────┘ │ │└───────────────────────┘
│ │┌───────────────────────┐
│ └┤ DIRECŢIA ECONOMICĂ │
│ └───────────────────────┘
│ ┌───────────────────────┐
│ │ DIRECŢIA RELAŢII CU │
└────────────────────────┤ MINISTERUL PUBLIC ŞI │
│COORDONAREA STRATEGIEI │
│ ANTIINFRACŢIONALE │
└───────────────────────┘
--------------
Notă *) Coordonează Institutul Naţional al Magistraturii, subordonat Ministerului Justiţiei.
Notă **) Coordonează Direcţia Generală a Penitenciarelor, Regia Autonomă "Multiproduct", Laboratorul Central de Expertize Criminalistice, unităţile subordonate Ministerului Justiţiei, precum şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticoruptie.
Notă ***) Direcţia instanţelor militare este coordonata cu privire la activitatea de specialitate.
Raporturile Ministerului Justiţiei cu instanţele judecătoreşti şi cu Ministerul Public sunt cele prevăzute de lege.
UNITĂŢILE
din sistemul justiţiei, finanţate de la bugetul de stat
A. Curţi de Apel
1. Curtea de Apel Alba Iulia
2. Curtea de Apel Pitesti
3. Curtea de Apel Bacau
4. Curtea de Apel Oradea
5. Curtea de Apel Suceava
6. Curtea de Apel Braşov
7. Curtea de Apel Bucureşti
8. Curtea de Apel Cluj-Napoca
9. Curtea de Apel Constanta
10. Curtea de Apel Craiova
11. Curtea de Apel Galaţi
12. Curtea de Apel Iaşi
13. Curtea de Apel Tirgu Mures
14. Curtea de Apel Ploiesti
15. Curtea de Apel Timişoara
B. Tribunale
1. Tribunalul Alba
2. Tribunalul Arad
3. Tribunalul Arges
4. Tribunalul Bacau
5. Tribunalul Bihor
6. Tribunalul Bistrita-Nasaud
7. Tribunalul Botosani
8. Tribunalul Braşov
9. Tribunalul Brăila
10. Tribunalul Buzau
11. Tribunalul Caraş-Severin
12. Tribunalul Calarasi
13. Tribunalul Cluj
14. Tribunalul Constanta
15. Tribunalul Covasna
16. Tribunalul Dâmboviţa
17. Tribunalul Dolj
18. Tribunalul Galaţi
19. Tribunalul Giurgiu
20. Tribunalul Gorj
21. Tribunalul Harghita
22. Tribunalul Hunedoara
23. Tribunalul Ialomita
24. Tribunalul Iaşi
25. Tribunalul Maramures
26. Tribunalul Mehedinti
27. Tribunalul Mures
28. Tribunalul Neamt
29. Tribunalul Olt
30. Tribunalul Prahova
31. Tribunalul Satu Mare
32. Tribunalul Salaj
33. Tribunalul Sibiu
34. Tribunalul Suceava
35. Tribunalul Teleorman
36. Tribunalul Timiş
37. Tribunalul Tulcea
38. Tribunalul Vaslui
39. Tribunalul Vilcea
40. Tribunalul Vrancea
41. Tribunalul Bucureşti
C. Judecătorii
Judetul ─────── Judecatoria ─────────── Judetul ─────── Judecatoria ───────────
Alba 1. Alba Iulia Ilfov 100. Buftea (nr. 2 Ilfov)
2. Câmpeni
3. Aiud 101. Ilfov (nr. 1 Ilfov, cu sediul în municipiul Bucuresti)
4. Blaj
5. Sebes
Arad 6. Arad
7. Ineu
8. Lipova Maramures 102. Baia Mare
9. Gurahont 103. Sighetu
10. Chisineu-Cris Marmatiei
Arges 11. Pitesti 104. Viseu de Sus
12. Câmpulung 105. Târgu Lapus
13. Curtea de Arges 106. Dragomiresti
14. Costesti Mehedinti 107. Drobeta-Turnu Severin
Bacau 15. Bacau
16. Onesti 108. Strehaia
17. Moinesti 109. Orsova
18. Parincea 110. Vânju Mare
19. Buhusi 111. Baia de Arama
Bihor 20. Oradea Mures 112. Târgu Mures
21. Beius 113. Sighisoara
22. Marghita 114. Reghin
23. Alesd 115. Târnaveni
Bistrita-Nasaud 24. Bistrita 116. Ludus
25. Nasaud 117. Sângeorgiu de Padure
26. Beclean
Botosani 27. Botosani Neamt 118. Piatra-Neamt
28. Dorohoi 119. Roman
29. Saveni 120. Târgu-Neamt
30. Darabani 121. Bicaz
Brasov 31. Brasov Olt 122. Slatina
32. Fagaras 123. Caracal
33. Rupea 124. Corabia
34. Zarnesti 125. Bals
Braila 35. Braila 126. Scornicesti
36. Faurei Prahova 127. Ploiesti
37. Însuratei 128. Câmpina
Buzau 38. Buzau 129. Valenii de Munte
39. Râmnicu Sarat
40. Patârlagele 130. Mizil
41. Pogoanele 131. Sinaia
Caras-Severin 42. Resita Satu Mare 132. Satu Mare
43. Caransebes 133. Carei
44. Oravita 134. Negresti-Oas
45. Moldova Noua 135. Sălaj
46. Bozovici 136. Simleu Silvaniei
Calarasi 47. Calarasi
48. Oltenita 137. Jibou
49. Lehliu-Gara Sibiu 138. Sibiu
Cluj 50. Cluj-Napoca 139. Medias
51. Turda 140. Agnita
52. Dej 141. Avrig
53. Huedin 142. Saliste
54. Gherla Suceava 143. Suceava
Constanta 55. Constanta 144. Câmpulung Moldovenesc
56. Medgidia
57. Hârsova 145. Radauti
58. Baneasa 146. Falticeni
59. Mangalia 147. Vatra Dornei
Covasna 60. Sfântu Gheorghe 148. Gura Humorului
61. Târgu Secuiesc Teleorman 149. Alexandria
62. Întorsura Buzaului 150. Rosiori de Vede
Dâmbovita 63. Târgoviste 151. Turnu Magurele
64. Gaesti 152. Videle
65. Pucioasa 153. Zimnicea
66. Racari Timis 154. Timisoara
67. Moreni 155. Lugoj
Dolj 68. Craiova 156. Deta
69. Bailesti 157. Sânnicolau Mare
70. Filiasi 158. Faget
71. Segarcea Tulcea 159. Tulcea
72. Calafat 160. Babadag
Galati 73. Galati 161. Macin
74. Tecuci Vaslui 162. Vaslui
75. Târgu Bujor 163. Bârlad
76. Beresti 164. Husi
Giurgiu 77. Giurgiu 165. Murgeni
78. Bolintin-Vale Vâlcea 166. Râmnicu Vâlcea
Gorj 79. Târgu Jiu 167. Dragasani
80. Târgu-Carbunesti 168. Horezu
81. Novaci 169. Brezoi
82. Motru 170. Balcesti
Harghita 83. Miercurea-Ciuc Vrancea 171. Focsani
84. Odorheiu Secuiesc 172. Panciu
85. Toplita 173. Adjud
86. Gheorgheni Bucuresti 174. Judecatoria Sectorului 1
Hunedoara 87. Deva
88. Hunedoara 175. Judecatoria Sectorului 2
89. Petrosani
90. Brad 176. Judecatoria Sectorului 3
91. Hateg
92. Orastie 177. Judecatoria Sectorului 4
Ialomita 93. Slobozia
94. Urziceni 178. Judecatoria Sectorului 5
95. Fetesti
Iasi 96. Iasi 179. Judecatoria Sectorului 6
97. Pascani
98. Hârlau
99. Raducanen
NOTĂ
Unităţile prevăzute în anexa nr. 2 pot utiliza un număr maxim de 11.090 posturi.
În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 1, Ministerul Justiţiei are următoarele atribuţii principale
1. organizează şi asigura funcţionarea, din punct de vedere administrativ, a instanţelor judecătoreşti;
2. verifica, în condiţiile legii, buna funcţionare a justiţiei ca serviciu public;
3. îndrumă şi controlează, în condiţiile legii, activitatea laboratoarelor de expertiza criminalistica;
4. conduce, îndrumă şi verifica activitatea privind executarea pedepselor privative de libertate, precum şi a unor măsuri educative aplicate minorilor, asigurind respectarea drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de lege în acest domeniu, de către Direcţia Generală a Penitenciarelor şi de unităţile din subordinea acesteia;
5. propune Guvernului iniţierea unor proiecte de acte normative în domeniul sau de activitate şi participa la corelarea legislaţiei interne cu Convenţia europeană a drepturilor omului, cu celelalte reglementări ale Consiliului Europei, precum şi cu normele dreptului comunitar;
6. coordonează lucrările pregătitoare privind alcătuirea de coduri şi participa la întocmirea proiectelor acestora;
7. participa la elaborarea proiectelor de acte normative iniţiate de alte ministere sau organe centrale şi avizează toate proiectele de acte normative care sunt prezentate spre aprobare Guvernului;
8. asigura editarea şi publicarea editiilor oficiale ale Codului penal, Codului de procedura penală, Codului civil, Codului de procedura civilă şi Codului comercial;
9. participa, în condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii internaţionale, interesînd domeniul justiţiei; îndeplineşte sau asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, instanţelor judecătoreşti şi birourilor notarilor publici, potrivit convenţiilor şi uzantelor internaţionale;
10. veghează, în întreaga sa activitate, la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi la asigurarea liberului acces la justiţie;
11. elaborează studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale interesînd domeniul justiţiei; avizează, în limitele competentei sale, proiecte de convenţii internaţionale, anterior aprobării negocierii lor; examinează şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei, spre a o face compatibila cu obligaţiile asumate de România prin convenţii internaţionale sau ca membra a diferite organizaţii internaţionale; contribuie la activitatea de armonizare a legislaţiei, în cadrul procesului de integrare europeană;
12. îndeplineşte obligaţiile ce îi revin în materie de cooperare judiciară şi juridică internationala sau în alte materii interesînd justiţia şi asigura, în aceste domenii, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu alte ministere interesate, participarea României la structurile europene şi la alte structuri internaţionale;
13. întocmeşte studii de practica judiciară şi face propuneri, în condiţiile legii, de promovare a unor recursuri în interesul legii în cazurile de aplicare neuniforma a dispoziţiilor legale;
14. întocmeşte lucrări pregătitoare şi face propuneri în legătură cu cererile de gratieri, de comutare a pedepselor, precum şi de amnistiere a unor infracţiuni; efectuează lucrările necesare pentru informarea Curţii Supreme de Justiţie, în vederea soluţionării cererilor de strămutare a cauzelor;
15. exercita, în numele Guvernului României, prerogativele de agent guvernamental în procedurile din cadrul Comisiei şi Curţii Europene a Drepturilor Omului;
16. elaborează şi propune Guvernului, în cooperare cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţi sau instituţii publice interesate, instrumentele juridice corespunzătoare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina statului român prin hotărârile organismelor cu atribuţii jurisdicţionale ale Consiliului Europei;
17. îndeplineşte atribuţiile stabilite prinLegea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, precum şi cele prevăzute deLegea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996;
18. asigura atestarea interpreţilor judiciari şi a traducatorilor ce pot fi folosiţi de organele judiciare;
19. asigura, în condiţiile legii, tipărirea şi difuzarea timbrului judiciar, precum şi gestionarea şi utilizarea fondurilor rezultate; asigura organizarea evidentei taxelor de timbru achitate, conform legii, pentru activităţile desfăşurate de instanţele judecătoreşti;
20. organizează şi efectuează lucrările de statistica judiciară şi notarială şi elaborează studii şi lucrări de sinteza cu privire la evoluţia fenomenului judiciar, publicitatea imobiliară, activitatea instanţelor judecătoreşti, a birourilor notarilor publici, a laboratoarelor de expertize criminalistice, a Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi a Institutului Naţional al Magistraturii;
21. întocmeşte lucrările necesare în vederea recrutarii, selectionarii, numirii, transferării, promovării şi eliberării din funcţie a personalului de la instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, a notarilor publici, a personalului Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi al unităţilor din subordinea acesteia, precum şi al Institutului Naţional al Magistraturii şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, asigurind respectarea criteriilor referitoare la pregătirea profesională şi la profilul moral, în condiţiile legii;
22. efectuează lucrările de secretariat ale Consiliului Superior al Magistraturii;
23. organizează verificarea profesională în vederea admiterii în magistratura, examenele de capacitate ale judecătorilor, cele de acordare a gradului profesional şi participa la organizarea examenelor de notari publici;
24. elaborează documentele necesare pentru propunerile de numire a magistraţilor militari; elaborează documentele pentru acordarea gradelor militare, înaintarea în grad, trecerea în rezerva şi menţinerea în funcţie a personalului militar din aparatul Ministerului Justiţiei, din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi unităţile din subordinea acesteia şi din Serviciul Independent de Protecţie şi Anticoruptie, conform legilor în vigoare; propune acordarea ordinelor şi medaliilor militare;
25. asigura, împreună cu Institutul Naţional al Magistraturii, formarea, pregătirea şi perfecţionarea magistraţilor;
26. asigura formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a grefierilor şi a personalului birourilor de publicitate imobiliară şi mobiliară;
27. organizează şi sprijină documentarea şi pregătirea profesională a personalului de la instanţele judecătoreşti, de la laboratoarele de expertize criminalistice şi a celorlalte categorii de personal;
28. asigura condiţiile materiale corespunzătoare desfăşurării activităţii instanţelor judecătoreşti şi a unităţilor din subordine;
29. asigura condiţiile de odihnă, tratament şi recuperare a stării de sănătate a magistraţilor, a familiilor acestora şi a celuilalt personal din sistemul justiţiei;
30. coordonează şi îndrumă, din punct de vedere administrativ, activitatea de expertiza tehnica judiciară şi organizează examenele pentru atribuirea calităţii de "expert tehnic";
31. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin lege în legătură cu desfăşurarea activităţii jurisconsultilor;
32. asigura lucrările date în competenţa sa deLegea cetateniei române nr. 21/1991;
33. asigura introducerea metodelor moderne în materie de documentare şi sistematizare a legislaţiei la nivelul cerinţelor actuale ale tehnicii în domeniul informaţional; cooperează în acest domeniu cu Secretariatul General al Guvernului şi cu Consiliul Legislativ;
34. exercita atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu privire la regiile autonome care sunt sub autoritatea sa;
35. îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin alte acte normative.
UNITĂŢILE
subordonate Ministerului Justiţiei
Numărul maxim de posturi Sursa de finanţare
A. Institutul Naţional al Magistraturii 44 Bugetul de stat
B. Laboratoare de expertize criminalistice 40 Bugetul de stat
a) Laboratorul Central de Expertize Criminalistice Bucureşti
b) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti
c) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj
C. Direcţia Generală a Penitenciarelor*) 10.443 Bugetul de stat şi venituri extrabugetare
a) 5 penitenciare de maximă siguranţă
b) 26 penitenciare
c) 4 centre de reeducare pentru minori
d) 2 spitale penitenciare
e) Şcoala Militară pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Subofiţerilor de Penitenciare
f) Baza de Aprovizionare, Desfacere şi Reparaţii Mijloace de Transmisiuni
g) Subunitatea de pază, escortare, vagoane penitenciar
D. Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie 140 Bugetul de stat
E. Regia Autonomă "Multiproduct".
-------------
Notă *) Unitate parţial finanţată de la bugetul de stat, conform Decretului nr. 127/1980.
---------
În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Justiţiei colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile publice locale, asociaţiile magistraţilor, Uniunea Avocaţilor din România, Uniunea Naţionala a Notarilor Publici, precum şi cu alte organizaţii neguvernamentale.
(1) Ministerul Justiţiei are în structura organizatorică direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri.
(2) Structura organizatorică a Ministerului Justiţiei este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului justiţiei se pot organiza servicii şi birouri, precum şi colective temporare prevăzute înart. 9 din Legea nr. 40/1991, republicată.
(3) Coordonarea direcţiilor şi a altor compartimente independente de către secretarii de stat şi directorul general, prevăzută în anexa nr. 1, poate fi modificată prin ordin al ministrului justiţiei.
(4) Atribuţiile şi sarcinile secretarilor de stat şi ale directorului general se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
(5) Atribuţiile şi modul de funcţionare a compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, care se aproba prin ordin al ministrului justiţiei.
(1) Secretarul general este asimilat, în ierarhia funcţiilor şi ca salarizare, cu directorul general. Secretarul general este numit în funcţie de către ministrul justiţiei.
(2) Secretarul general îndeplineşte atribuţiile ce-i sunt delegate de ministrul justiţiei, acţionează pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor şi măsurilor stabilite de acesta, sprijină secretarii de stat în coordonarea compartimentelor din subordinea lor şi asigura buna desfăşurare a relaţiilor dintre direcţii şi celelalte compartimente ale ministerului.
(1) Numărul maxim de posturi este de 300, exclusiv demnitarii.
(2) Personalul necesar pentru fiecare compartiment din structura organizatorică se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei.
(1) Conducerea Ministerului Justiţiei se exercită de către ministru. Pe lângă ministru funcţionează un colegiu al ministerului, ca organ consultativ. Componenta colegiului se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei.
(2) Ministrul justiţiei conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice, din ţara şi din străinătate.
(3) Ministrul justiţiei poate delega dreptul de semnatura secretarilor de stat, secretarului general şi directorului general, cu excepţia atributiei de ordonator de credite, care poate fi delegată numai înlocuitorului de drept.
Ministrul justiţiei poate constitui organisme consultative care să contribuie la realizarea reformei justiţiei şi la colaborarea cu societatea civilă.
În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni.
Numirea şi eliberarea din funcţie a agentului guvernamental pentru Consiliul Europei se fac prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul ministrului de externe.
(1) Unităţile din sistemul justiţiei sunt prevăzute în anexa nr. 2. Acestea se înfiinţează şi se organizează potrivit legii.
(2) Personalul necesar pentru fiecare unitate din sistemul justiţiei se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei, în limita numărului maxim de posturi aprobat.
(3) Structura organizatorică, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor şi statele de funcţii pentru instituţiile publice din sistemul justiţiei, finanţate de la bugetul de stat, precum şi atribuţiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, în condiţiile legii.
(1) Unităţile subordonate Ministerului Justiţiei sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Institutul Naţional al Magistraturii este coordonat de ministrul justiţiei.
(3) Direcţia Generală a Penitenciarelor, împreună cu unităţile din subordinea acesteia, Serviciul Independent de Protecţie şi Anticoruptie, precum şi laboratoarele de expertiza criminalistica sunt coordonate de către un secretar de stat.
Direcţia Generală a Penitenciarelor şi unităţile din subordine, precum şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticoruptie funcţionează în baza statelor de organizare aprobate de ministrul justiţiei.
În structura organizatorică a Direcţiei Generale a Penitenciarelor funcţionează: direcţii, servicii independente, servicii, birouri şi secţii, iar unităţile din subordine sunt organizate pe sectoare de activitate, secţii şi birouri.
Ministerul Justiţiei are în dotare, pentru aparatul propriu, un număr de 9 autoturisme.
Anexele 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Prefecturile, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, vor sprijini Ministerul Justiţiei prin asigurarea spaţiilor necesare instanţelor judecătoreşti, luând totodată măsuri pentru eliberarea şi restituirea imobilelor care au aparţinut acestora.
(2) În localităţile în care instanţele judecătoreşti nu dispun de spaţii corespunzătoare, acestora le vor fi atribuite, în condiţiile legii, terenuri în vederea construirii de sedii proprii.
(3) Ministerul Justiţiei va prevedea, în programul propriu de investiţii, fonduri în vederea construirii unor astfel de obiective.
(4) În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Ministerul Justiţiei va prezenta Guvernului lista terenurilor necesare pentru amplasarea sediilor de instanţe judecătoreşti şi de parchete de pe lângă acestea.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogaHotărârea Guvernului nr. 450/1994privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează
---------------
Ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Mircea Ciumara
p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Petru Radu-Paun Jura,
secretar de stat
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei
Guvernul României hotărăşte