ORDIN nr. 89 din 12 noiembrie 2009
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
Se aprobă următoarele regulamente
a) Regulamentul pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale, prevăzut în anexa nr. 1;
b) Regulamentul pentru autorizarea şi verificarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale, prevăzut în anexa nr. 2.
REGULAMENT 12/11/2009
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
REGULAMENT 12/11/2009
Persoanele fizice autorizate şi operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi în domeniul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul autorităţii competente vor urmări respectarea acestora.
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 55/2007 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în sectorul gazelor naturale şi a Regulamentului pentru autorizarea şi verificarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în sectorul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 9 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Domeniul Energiei,
Petru Lificiu
Bucureşti, 12 noiembrie 2009.
Nr. 89.
privind aprobarea regulamentelor pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice şi a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410/2007,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.