Legislator Case Law & Legislation
112449 RO

LEGE nr. 323 din 20 octombrie 2009

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

LEGE nr. 323 din 20 octombrie 2009 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 21 octombrie 2009

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

LEGE nr. 323 din 20 octombrie 2009 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 21 octombrie 2009

Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97 din 27 august 2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 29 august 2008, cu următoarele modificări şi completări

1. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins

"1^1. La articolul 2, punctul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins

"34. alegeri parţiale - alegeri organizate în cazul încetării unui mandat de deputat sau de senator.""

2. La articolul I punctul 36, alineatul (16) al articolului 29 se modifică şi va avea următorul cuprins

"(16) Înalţii funcţionari publici pot candida la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat numai dacă la data depunerii candidaturii le-au încetat raporturile de serviciu, în condiţiile legii."

3. La articolul I, după punctul 71 se introduce un nou punct, punctul 71^1, cu următorul cuprins

"71^1. La articolul 48, alineatul (17) se modifică şi va avea următorul cuprins

"(17) La alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de prezentul titlu, individual sau într-o alianţă politică ori electorală. Alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător.""

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

DANIELA POPA

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

Bucureşti, 20 octombrie 2009.

Nr. 323.

--------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →