HOTĂRÂRE nr. 1.037 din 23 septembrie 2009
Statutory Text (4 Articles)
(1) În scopul bunei funcţionări şi al dezvoltării activităţilor Centrului European UNESCO pentru Învăţământ Superior (UNESCO-CEPES) din Bucureşti, se alocă, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru anii 2009, 2010 şi 2011, subvenţii în tranşe, a căror valoare anuală şi ale căror termene de plată sunt următoarele
a) pentru anul 2009, valoarea subvenţiei alocate este echivalentul în lei, la cursul zilei, a 1.490.000 de dolari SUA. Plata se efectuează până la data de 29 septembrie 2009;
b) pentru anul 2010, valoarea subvenţiei alocate este echivalentul în lei, la cursul zilei, a 1.090.000 de dolari SUA. Plata se efectuează în două tranşe, după cum urmează
- echivalentul în lei, la cursul zilei, a 400.000 de dolari SUA, până la data de 15 ianuarie 2010;
- echivalentul în lei, la cursul zilei, a 690.000 de dolari SUA, până la data de 4 septembrie 2010;
c) pentru anul 2011, valoarea subvenţiei alocate este echivalentul în lei, la cursul zilei, a 400.000 de dolari SUA. Plata se efectuează până la data de 15 ianuarie 2011.
(2) Pentru anul 2009, plata corespunzătoare sumei prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) se va efectua din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin redistribuirea sumelor în cadrul bugetului acestuia.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerul Afacerilor Externe vor colabora cu UNESCO Paris şi cu UNESCO-CEPES din Bucureşti pentru a pregăti, în vederea celei de-a 36-a Conferinţe Generale UNESCO din octombrie 2011, o propunere de transformare a Centrului European UNESCO pentru Învăţământ Superior (UNESCO-CEPES) din Bucureşti în institut UNESCO categoria 1.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.272/2000 privind alocarea unei subvenţii anuale pentru funcţionarea şi dezvoltarea Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) din Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 15 decembrie 2000.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
p. Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Mazuru,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 23 septembrie 2009.
Nr. 1.037.
--------
privind alocarea unor subvenţii anuale pentru funcţionarea şi dezvoltarea Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) din Bucureşti
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.