HOTĂRÂRE nr. 964 din 26 august 2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 172/2003 privind adaptări instituționale în perspectiva aderării României la NATO, inclusiv organizarea și funcționarea reprezentării României la Cartierul general al NATO și la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa - SHAPE
Statutory Text (4 Articles)
Hotărârea Guvernului nr. 172/2003 privind adaptări instituționale în perspectiva aderării României la NATO, inclusiv organizarea și funcționarea reprezentării României la Cartierul general al NATO și la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa - SHAPE, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 26 februarie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
1. La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins
(2) În rezolvarea atribuțiilor de serviciu, șeful Reprezentanței militare este ajutat de un locțiitor.
2. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins
(2^1) Pentru personalul care încadrează funcții la Reprezentanța Statului Major General la SHAPE, cu excepția reprezentantului Statului Major General la SHAPE, baremul lunar de cazare nu poate depăși suma de 2.000 euro.
3. Anexele nr. 2 a), 2 b), 3 a) și 3 b) se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexele nr. 1-4*) se comunică Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Ministerului Administrației și Internelor și Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
________
Notă *) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2009.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
Ministrul apărării naționale,
Mihai Stănișoară
p. Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Mazuru,
secretar de stat
Ministrul muncii,
familiei și protecției sociale,
Marian Sârbu
Directorul Serviciului Român de Informații,
George-Cristian Maior
Directorul general al
Oficiului Registrului Național
al Informațiilor Secrete de Stat,
Marius Petrescu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Pogea
București, 26 august 2009.
Nr. 964.
------------