ORDIN nr. 69 din 2 iulie 2009
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
Se aprobă Regulamentul de etichetare a energiei electrice - Revizia 1, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
REGULAMENT 02/07/2009
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 41/2004 pentru aprobarea Regulamentului de etichetare a energiei electrice furnizate la consumatori, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.271 din 29 decembrie 2004.
Producătorii şi furnizorii de energie electrică vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Petru Lificiu
Bucureşti, 2 iulie 2009.
Nr. 69.
pentru aprobarea Regulamentului de etichetare a energiei electrice - Revizia 1
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) şi (9), ale art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), h) şi p) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410/2007,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin