HOTĂRÂRE Nr. 556 din 17 mai 1990
Statutory Text (5 Articles)
Imobilele compuse din terenuri, construcţii şi imprejmuirile aferente, situate în municipiul Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluţiei, pentru realizarea unor obiective de investiţii, se considera trecute în proprietatea statului, urmând ca foştii proprietari prevăzuţi în tabelele anexa nr. 1-34*) la prezenta hotărîre, sa primească despăgubirile cuvenite potrivit legii.
----------------
Notă *) Anexele au fost transmise de Primăria municipiului Bucureşti numai celor interesaţi, la cerere.
Despăgubirile pentru imobilele prevăzute la art. 1 se plătesc din fondurile de investiţii aprobate Primăriei municipiului Bucureşti pe anul 1990.
Foştii proprietari ai locuinţelor demolate sau unul din membrii familiei acestora pot cumpara apartamentele pe care le deţin în calitate de chiriaş, urmând ca suma cuvenită drept despăgubire să fie depusa ca avans pentru locuinta pe care o cumpara.
Pentru diferenţa dintre preţul de vânzare al apartamentelor stabilit potrivit legii şi despăgubirea cuvenită, se autorizeaza Casa de Economii şi Consemnaţiuni sa acorde credite cu o dobînda anuală de 2%, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de Decretul-lege nr. 61/1990.
Foştii proprietari îşi pot reface gospodăriile, pe terenurile deţinute anterior, în cazul în care acestea sînt libere, cu respectarea încadrării în conceptia de urbanism şi amenajarea teritorială a zonei şi cu avizul primăriilor pe a căror rază teritorială se vor realiza construcţiile.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
-----------
privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în municipiul Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov
În baza art. 1 lit. j) din Decretul-lege nr. 104/1990 privind activităţile pentru care Guvernul adoptă hotărîri în aplicarea şi executarea legii şi în vederea aplicării art. 998 din Codul civil,
Guvernul României hotărăşte