HOTĂRÂRE nr. 799 din 8 iulie 2009
Statutory Text (2 Articles)
privind aprobarea numărului de personal disponibilizat prin concedieri colective ce vor fi efectuate de Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, în anul 2009
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă efectuarea de concedieri colective, în anul 2009, pentru un număr de 49 de salariaţi, de către Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei.
(2) Salariaţii concediaţi potrivit alin. (1) beneficiază de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Ministrul economiei,
Adriean Videanu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 8 iulie 2009.
Nr. 799.
-----