HOTĂRÂRE nr. 789 din 8 iulie 2009
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DN 56, Craiova - Calafat km 0+000 - km 84+020", prevăzuţi în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre
-----------
Notă *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face dintr-un împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiţii asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Ministrul transporturilor
şi infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
Ministrul dezvoltării
regionale şi locuinţei,
Vasile Blaga
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 8 iulie 2009.
Nr. 789.
--------------
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitare DN 56, Craiova - Calafat km 0+000 - km 84+020" din cadrul Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.