ORDIN nr. 1.615 din 22 iunie 2009
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Se aprobă Instrucţiunile privind accesul operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
INSTRUCTIUNI 22/06/2009
Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7.898/2008 privind accesul operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 18 decembrie 2008.
Autorizaţiile de acces al operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO emise până la data publicării prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Vicepreşedintele
Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală,
Radu Traian Mărginean
Bucureşti, 22 iunie 2009.
Nr. 1.615.
pentru aprobarea Instrucţiunilor privind accesul operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO
În vederea aplicării unitare a regimului vamal de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 648/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, şi Regulamentul (CEE) nr. 1.875/2006 al Comisiei din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar,
în aplicarea normelor tehnice privind regimul de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR aprobate prin ordin al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
în vederea punerii în aplicare a cerinţelor Comisiei Europene referitoare la instituirea unui sistem informatic comun, bazat pe schimburi de mesaje electronice între autorităţile vamale, privind mărfurile care tranzitează teritoriul vamal al Comunităţii,
în vederea punerii în aplicare a controalelor bazate pe o analiză la nivel comunitar a riscurilor în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea Comunităţii,
în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,
vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin