Legislator Case Law & Legislation
106224 RO

HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 mai 2009

5 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (5 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 mai 2009 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

(1) Se aprobă nivelul fondurilor publice care se acordă la creditele agricole pentru producţie contractate cu băncile comerciale în anul 2009.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai creditelor contractate cu băncile comerciale pe baza produselor bancare care au ca obiect finanţarea activităţii agricole, conform Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003, cu modificările ulterioare.

(3) Contractele de credit încheiate între beneficiar şi banca comercială trebuie să conţină informaţii referitoare la obiectul contractului, precum şi la durata şi termenele de rambursare a ratelor şi dobânzilor aferente (grafic de rambursare).

(4) Nivelul fondurilor publice este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi reprezintă cota procentuală care se calculează la cheltuielile eligibile efectuate din credit, pentru activităţile curente de producţie prevăzute de lege.

HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 mai 2009 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

LISTA

cuprinzând activităţile curente de producţie, nivelul fondurilor publice

şi cheltuielile eligibile pentru acordarea de fonduri publice,

pe culturi, plantaţii, specii de animale

*Font 8*

┌────┬───────────────────────────────────┬──────────┬───────────────────────────────────────────────────┐

│Nr. │ │ Nivelul │ Cheltuielile eligibile pentru acordarea │

│crt.│Denumirea activităţii curente │fondurilor│ de fonduri publice │

│ │de producţie │publice │ │

│ │ │ (%) │ │

├────┼───────────────────────────────────┴──────────┴───────────────────────────────────────────────────┤

│ 1. │Înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor agricole: │

│ ├───────────────────────────────────┬──────────┬───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- grâu, secară, triticale │ 30 │- seminţe │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤- îngrăşăminte │

│ │- orz, orzoaică │ 30 │- carburanţi, lubrifianţi │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤- pesticide │

│ │- rapiţă │ 30 │- lucrări de înfiinţare, întreţinere, recoltare, │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤efectuate cu personalul propriu sau cu terţi │

│ │- porumb │ 30 │- piese de schimb pentru maşini agricole din │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤dotare │

│ │- floarea-soarelui │ 30 │- energie electrică pentru irigare │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤- apă pentru irigat │

│ │- soia │ 30 │ │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤ │

│ │- orez │ 30 │ │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤ │

│ │- sfeclă de zahăr │ 30 │ │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤ │

│ │- în+cânepă pentru fibre │ 30 │ │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤ │

│ │- culturi furajere │ 30 │ │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- legume proaspete în câmp │ 30 │- seminţe, material de plantat (răsaduri) │

│ │ │ │- materiale de palisat şi ambalaje │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- îngrăşăminte │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

│ │ │ │- piese de schimb pentru maşini agricole din │

│ │ │ │dotare │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- legume proaspete în spaţii │ 30 │- material săditor (sămânţă, răsaduri) │

│ │protejate (sere, solarii) │ │- îngrăşăminte │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- energie electrică, energie termică, gaze │

│ │ │ │naturale pentru încălzire sere │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

│ │ │ │- materii şi materiale (folie, substrat nutritiv, │

│ │ │ │bondari, prădători, geam, turbă, ambalaje, │

│ │ │ │sfoară pentru palisat) │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale cu personalul │

│ │ │ │propriu sau cu terţi (administrat îngrăşăminte, │

│ │ │ │combateri dăunători, transport tehnologic, altele) │

│ │ │ │- piese de schimb pentru maşini agricole din │

│ │ │ │dotare │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- ciuperci │ 30 │- compost │

│ │ │ │- turbă │

│ │ │ │- miceliu │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- ambalaje, saci, folie │

│ │ │ │- energie electrică │

│ │ │ │- energie termică, gaze │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări manuale cu personalul propriu sau cu │

│ │ │ │terţi │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- cartof │ 30 │- cartof de sămânţă │

│ │ │ │- îngrăşăminte │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- piese de schimb pentru maşini agricole din │

│ │ │ │dotare │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- tutun │ 30 │- material de plantat │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare, uscare │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- flori, plante ornamentale şi │ 30 │- material săditor │

│ │dendrologice │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- plante medicinale şi aromatice │ 30 │- seminţe şi material săditor │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

├────┼───────────────────────────────────┴──────────┴───────────────────────────────────────────────────┤

│ 2. │Întreţinerea şi recoltarea plantaţiilor: │

│ ├───────────────────────────────────┬──────────┬───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- pomicole şi arbuşti fructiferi │ 30 │- îngrăşăminte │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- ambalaje │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi (administrat │

│ │ │ │îngrăşăminte, combateri dăunători, transport │

│ │ │ │tehnologic, altele) │

│ │ │ │- piese de schimb pentru maşini agricole din │

│ │ │ │dotare │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- căpşuni │ 30 │- material săditor (stoloni) │

│ │ │ │- materiale muncit (folie, paie) │

│ │ │ │- îngrăşăminte │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi (administrat │

│ │ │ │îngrăşăminte, combateri dăunători, transport │

│ │ │ │tehnologic, altele) │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- viticole │ 30 │- material săditor pentru completare vie pe rod │

│ │ │ │- îngrăşăminte │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- material de legat, ambalaje │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- piese de schimb pentru maşini agricole din │

│ │ │ │dotare │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

├────┼───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- hamei │ 30 │- sistem de susţinere (stâlpi, sârmă, ciment) │

│ │ │ │- material săditor │

│ │ │ │- pesticide │

│ │ │ │- carburanţi, lubrifianţi │

│ │ │ │- lucrări mecanice şi manuale efectuate cu │

│ │ │ │personalul propriu sau cu terţi │

│ │ │ │- apă pentru irigat │

│ │ │ │- energie electrică pentru irigare │

├────┼───────────────────────────────────┴──────────┴───────────────────────────────────────────────────┤

│ 3. │Achiziţionarea sau producerea: │

│ ├───────────────────────────────────┬──────────┬───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- puilor de pasăre pentru carne şi │ 30 │- pui de găină de o zi pentru reproducţie │

│ │ouă │ │- pui de găină de o zi pentru carne │

│ │ │ │- puicuţe de găină hibride de o zi │

│ │ │ │- puicuţe de găină hibride de peste 15 │

│ │ │ │săptămâni │

│ │ │ │- ouă de incubaţie pentru obţinerea de pui de │

│ │ │ │o zi pentru carne şi puicuţe hibride de găină │

│ │ │ │- ouă de incubaţie sau pui de o zi (boboci de │

│ │ │ │o zi) pentru carne din speciile curcă, raţă, gâscă,│

│ │ │ │alte specii │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- purceilor pentru îngrăşat │ 30 │- purcei în greutate maximă de 30 kg în viu │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- tineretului ovin, caprin, pentru │ 30 │- tineret ovin, caprin în greutate maximă de │

│ │îngrăşat │ │15 kg în viu │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- tineretului bovin pentru îngrăşat│ 30 │- bovine în greutate maximă de 150 kg în viu │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┼───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- material de populare piscicolă │ 30 │- puiet │

├────┼───────────────────────────────────┴──────────┴───────────────────────────────────────────────────┤

│ 4. │Aprovizionarea, procesarea hranei, asigurarea de medicamente şi tratamente medicale pentru │

│ │animale, a cheltuielilor curente pentru întreţinerea şi funcţionarea adăposturilor, utilajelor şi │

│ │instalaţiilor pentru: │

│ ├───────────────────────────────────┬──────────┬───────────────────────────────────────────────────┤

│ │- păsări │ 30 │- hrană pentru animale │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤- materii prime pentru producerea industrială a │

│ │- porcine │ 30 │furajelor combinate │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤- medicamente şi tratamente medicale pentru animale│

│ │- ovine, caprine │ 30 │- energie electrică, energie termică, gaze, │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤combustibil lichid pentru încălzire adăposturi, │

│ │- bovine │ 30 │funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor aferente │

│ ├───────────────────────────────────┼──────────┤- lucrări reparaţii, întreţinere adăposturi, │

│ │- material de populare piscicolă │ 30 │utilaje şi instalaţii │

└────┴───────────────────────────────────┴──────────┴───────────────────────────────────────────────────┘

___________

HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 mai 2009 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

În situaţia în care beneficiarii creditelor agricole pentru producţie sunt înregistraţi în scopuri de TVA potrivit art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea sumelor reprezentând fonduri publice se iau în calcul valorile facturilor justificative, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.

HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 mai 2009 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

Resursele financiare aferente fondurilor publice care se acordă în temeiul prezentei hotărâri se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează

───────────────

Ministrul agriculturii,

pădurilor şi dezvoltării rurale,

Ilie Sârbu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

Bucureşti, 20 mai 2009.

Nr. 615.

HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 mai 2009 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

privind aprobarea pentru anul 2009 a nivelului fondurilor publice la creditele agricole pentru producţie, potrivit Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 6 alin. (2) şi al art. 7 alin. (2) din Legea creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →