Legislator Case Law & Legislation
106207 RO

ORDIN nr. 4.105 din 11 mai 2009 pentru completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.655/2006 privind acreditarea unității de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești "Spiru Haret" din Craiova

5 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (5 Articles)

ORDIN nr. 4.105 din 11 mai 2009 · MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.655/2006 privind acreditarea unității de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești "Spiru Haret" din Craiova, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.005 bis din 18 decembrie 2006, se completează după cum urmează

1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins

(2) Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești «Spiru Haret», cu sediul în localitatea Craiova, str. Electroputere nr. 2, județul Dolj, pentru nivelul de învățământ «liceal» (rută directă), profilul «tehnic», domeniul «mecanică", calificarea profesională «tehnician mecatronist», limba de predare «română», forma de învățământ «zi/seral», nivelul de învățământ «liceal» (rută progresivă), profilul «tehnic», domeniul «mecanică», calificarea profesională «tehnician mecanic pentru întreținere și reparații», limba de predare «română», forma de învățământ «zi/ seral», respectiv pentru nivelul «postliceal», domeniul «informatică», calificarea profesională «analist programator», limba de predare «română», forma de învățământ «zi», domeniul «transporturi», calificarea profesională «tehnician electromecanic auto», limba de predare «română», forma de învățământ «zi», domeniul «estetica și igiena corpului omenesc», calificarea profesională «cosmetician», limba de predare «română», forma de învățământ «zi», domeniul «textile - pielărie», calificarea profesională «creator - proiectant îmbrăcăminte», limba de predare «română», forma de învățământ «zi».

(3) Calificările profesionale acreditate conform alin. (2), din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești «Spiru Haret» din Craiova, devin parte a sistemului național de învățământ începând cu anul școlar 2009-2010.

2. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins

(2) Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii, la nivelul de învățământ «liceal» (rută directă), profilul «tehnic», domeniul «mecanică», calificarea profesională «tehnician mecatronist», nivelul de învățământ «liceal» (rută progresivă), profilul «tehnic», domeniul «mecanică», calificarea profesională «tehnician mecanic pentru întreținere și reparații», respectiv pentru nivelul «postliceal», domeniul «informatică», calificarea profesională «analist programator», domeniul «transporturi», calificarea profesională «tehnician electromecanic auto», domeniul «estetica și igiena corpului omenesc», calificarea profesională «cosmetician», domeniul «textile - pielărie», calificarea profesională «creator - proiectant îmbrăcăminte», se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești «Spiru Haret» din Craiova, începând cu data emiterii prezentului ordin.

3. La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins

(2) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești «Spiru Haret» din Craiova are dreptul de a organiza examene de absolvire și poate gestiona și elibera acte de studii, recunoscute de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, și pentru nivelul de învățământ «liceal» (rută directă), profilul «tehnic», domeniul «mecanică», calificarea profesională «tehnician mecatronist», nivelul de învățământ «liceal» (rută progresivă), profilul «tehnic», domeniul «mecanică», calificarea profesională «tehnician mecanic pentru întreținere și reparații», respectiv pentru nivelul «postliceal», domeniul «informatică», calificarea profesională «analist programator», domeniul «transporturi», calificarea profesională «tehnician electromecanic auto», domeniul «estetica și igiena corpului omenesc», calificarea profesională «cosmetician», domeniul «textile - pielărie», calificarea profesională «creator - proiectant îmbrăcăminte», acreditate potrivit dispozițiilor prezentului ordin.

ORDIN nr. 4.105 din 11 mai 2009 · MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești "Spiru Haret" din Craiova este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Dolj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

ORDIN nr. 4.105 din 11 mai 2009 · MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

Fundația Învățământului Preuniversitar al Cooperației Meșteșugărești "Spiru Haret", unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grupul Școlar de Arte și Meserii al Cooperației Meșteșugărești "Spiru Haret" din Craiova, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Județului Dolj vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

ORDIN nr. 4.105 din 11 mai 2009 · MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII · MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 26 mai 2009

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 3 din 23 martie 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada decembrie 2008 - martie 2009,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării,

ministrul educației, cercetării și inovării emite prezentul ordin.

Ministrul educației,

cercetării și inovării,

Ecaterina Andronescu

București, 11 mai 2009.

Nr. 4.105.

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →