REGULAMENT nr. 7 din 23 aprilie 2009
Statutory Text (2 Articles)
pentru modificarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit
Având în vedere prevederile art. 101 alin. (1) şi ale art. 150 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
Banca Naţională a României emite prezentul regulament.
Alineatul (2) al articolului 27 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, se modifică şi va avea următorul cuprins
"(2) Instituţiile de credit aplică prevederile prezentului regulament începând cu luna în care Direcţia supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României comunică decizia privind validarea normelor interne, conform art. 3, sau cu luna următoare celei în care obţin respectiva validare, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2009."
p. Preşedintele
Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Florin Georgescu
Bucureşti, 23 aprilie 2009.
Nr. 7.
----------