Legislator Case Law & Legislation
105143 RO

HOTĂRÂRE nr. 632 din 2 aprilie 2009

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 632 din 2 aprilie 2009 · CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL · MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 28 aprilie 2009

Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează

- La articolul 24, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins

"(3) Preşedinţii tribunalelor, ai tribunalelor specializate şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale aduc la cunoştinţă preşedintelui curţii de apel sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel perioada în care vor efectua concediul de odihnă, cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării în concediu.

(4) Preşedinţii judecătoriilor şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă acestea aduc la cunoştinţă preşedintelui curţii de apel şi preşedintelui tribunalului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi prim-procurorului parchetului de pe lângă tribunal perioada în care vor efectua concediul de odihnă, cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării în concediu."

HOTĂRÂRE nr. 632 din 2 aprilie 2009 · CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL · MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 28 aprilie 2009

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Virgil Viorel Andreieş

Bucureşti, 2 aprilie 2009.

Nr. 632.

---------

HOTĂRÂRE nr. 632 din 2 aprilie 2009 · CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL · MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 28 aprilie 2009

pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005

În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere dispoziţiile art. 106 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →