HOTĂRÂRE nr. 1 din 27 martie 2009
Statutory Text (3 Articles)
Statutul Colegiului Medicilor din România, aprobat prin Decizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/2005 privind adoptarea Statutului şi a Codului de deontologie medicală ale Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează
1. La articolul 8 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins
"(2) Membrii Colegiului Medicilor din România au obligaţia de a participa la alegerea organelor de conducere. Alegerile vor fi organizate conform Regulamentului electoral aprobat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România, fiind acceptate cele 3 variante de vot, respectiv votul direct, votul prin poştă şi votul electronic."
2. La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins
"(3) Pe lângă Consiliul naţional se vor organiza şi vor funcţiona, cu rol consultativ, două noi comisii: comisia formată din preşedinţii colegiilor teritoriale şi comisia formată din preşedinţii societăţilor medicale ştiinţifice agreate de Colegiul Medicilor din România."
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Colegiului Medicilor din România,
Vasile Astărăstoae
Bucureşti, 27 martie 2009.
Nr. 1.
---------
pentru completarea Deciziei Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/2005 privind adoptarea Statutului şi a Codului de deontologie medicală ale Colegiului Medicilor din România
În temeiul art. 425 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor din România hotărăşte