DECIZIE nr. 441 din 30 martie 2009
Statutory Text (2 Articles)
privind stabilirea atribuţiilor domnului Bedrosian Laviniu-Eduard, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului
În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
primul-ministru emite prezenta decizie.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bedrosian Laviniu-Eduard, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, este desemnat să îndeplinească, la nivelul judeţului Călăraşi, atribuţii ce intră în sfera de competenţă a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Fişa de descriere a atribuţiilor şi responsabilităţilor şi a modului de raportare a activităţii desfăşurate se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Plata drepturilor salariale ale inspectorului guvernamental şi a celorlalte drepturi aferente se realizează de Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, pe bază de pontaj şi raport bilunar de urmărire a indicatorilor punctuali ai activităţii pe care o desfăşoară în teritoriu, aprobat de ordonatorul de credite şi/sau reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivelul judeţului unde îşi desfăşoară activitatea. Evaluarea anuală se realizează, în condiţiile legii, pe baza raportărilor realizate în urma activităţii desfăşurate.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează
---------------
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Bucureşti, 30 martie 2009.
Nr. 441.
------------