NORME din 30 mai 2002 (*actualizate*)
Table of Provisions (52)
Statutory Text (52 Articles)
(1) Prezentele norme se referă la produsele alimentare destinate unei alimentaţii speciale.
(2) Produsele alimentare destinate unei alimentaţii speciale sunt produse alimentare care, datorită compoziţiei lor speciale sau procesului de fabricaţie, se disting net de produsele alimentare de consum curent şi corespund unor scopuri nutritive speciale, fiind comercializate într-o formă care indica faptul ca ele corespund acestui obiectiv.
(3) Se considera alimentaţie specială alimentaţia care răspunde unor cerinţe nutritive speciale ale
a) anumitor categorii de persoane al căror metabolism sau procese de asimilare sunt perturbate; sau
b) anumitor categorii de persoane care sunt într-o stare fiziologica specială şi care pot obţine un avantaj deosebit din consumul controlat al unor substanţe din alimente; sau
c) sugarilor ori copiilor de vârsta mica sanatosi.
-------
la norme
--------
COMPOZIŢIA DE BAZA
a preparatelor pentru sugari, care vor fi reconstituite conform instrucţiunilor producătorului
NOTĂ
Valorile se referă la produsul gata de utilizare.
1. Valori energetice
Minim Maxim
250 kJ/100 ml 315 kJ/100 ml
(60 kcal/100 ml) (75 kcal/100 ml)
2. Proteine
Conţinutul de proteine = conţinutul de azot x 6,38 (pentru proteinele din laptele de vacă)
Conţinutul de proteine = conţinutul de azot x 6,25 (pentru izolatele proteice din soia şi hidrolizatele parţiale ale proteinelor)
Indicele chimic reprezintă cel mai mic raport dintre cantitatea fiecărui aminoacid esenţial din proteina considerată şi cantitatea fiecărui aminoacid corespunzător din proteina de referinţa.
2.1. Preparate produse din proteinele din laptele de vacă
Minim Maxim
0,56 g/100 kJ 0,7 g/100 kJ
(2,25 g/100 kcal) (3 g/100 kcal)
Pentru o valoare energetica egala preparatul trebuie să conţină o cantitate corespunzătoare din fiecare aminoacid esenţial şi semiesential care să fie cel puţin egala cu cantitatea conţinută de proteina de referinţa (lapte matern, conform definiţiei din anexa nr. 5); totuşi, din motive de calcul, concentraţiile de metionina şi cistina pot fi luate împreună.
2.2. Preparate produse din hidrolizatele parţiale ale proteinelor
Minim Maxim
0,45 g/100 kJ 0,7 g/100 kJ
(1,8 g/100 kcal) (3 g/100 kcal)
Pentru o valoare energetica egala preparatul trebuie să conţină o cantitate corespunzătoare din fiecare aminoacid esenţial şi semiesential care să fie cel puţin egala cu cantitatea conţinută de proteina de referinţa (lapte matern, conform definiţiei din anexa nr. 5); totuşi, din motive de calcul, concentraţiile de metionina şi cistina trebuie adunate împreună.
Coeficientul de eficienta al proteinelor (CEP) şi utilizarea neta a proteinelor (UNP) trebuie să fie cel puţin egale cu cele ale cazeinei.
Conţinutul de taurina trebuie să fie cel puţin egal cu 10 æmoli/10 kJ (42 æmoli/100 kcal), iar conţinutul de L-carnitina trebuie să fie cel puţin egal cu 1,8 æmoli/100 kJ (7,5 æmoli/100 kcal).
2.3. Preparatele produse din izolatele proteice de soia, singure sau în amestec cu proteinele din laptele de vacă
Minim Maxim
0,56 g/100 kJ 0,7 g/100 kJ
(2,25 g/100 kcal) (3 g/100 kcal)
La fabricarea acestor preparate trebuie folosite doar izolatele proteice de soia. Indicele chimic va fi cel puţin egal cu 80% din cel al proteinei de referinţa (lapte matern, definit în anexa nr. 6).
Pentru o valoare energetica egala preparatul trebuie să conţină o cantitate disponibilă de metionina cel puţin egala cu cea conţinută în proteina de referinţa (lapte matern, definit în anexa nr. 5).
Conţinutul de L-carnitina trebuie să fie cel puţin egal cu 1,8 æmoli/100 kJ (7,5 æmoli/100 kcal).
2.4. În toate cazurile se permite adăugarea de aminoacizi doar în scopul îmbunătăţirii valorii nutritive a proteinelor şi doar în proportiile necesare atingerii acestui scop.
3. Lipide
Minim Maxim
1,05 g/100 kJ 1,5 g/100 kJ
(4,4 g/100 kcal) (6,5 g/100 kcal)
3.1. Se interzice utilizarea următoarelor substanţe
- ulei din seminţe de susan;
- ulei din seminţe de bumbac.
3.2. Acid lauric
Minim Maxim
- 15% din conţinutul
total de grăsimi
3.3. Acidul miristic
Minim Maxim
- 15% din conţinutul
total de grăsimi
3.4. Acidul linoleic (sub forma de gliceride = linoleati)
Minim Maxim
70 mg/100 kJ 285 mg/100 kJ
(300 mg/100 kcal) (1.200 mg/100 kcal)
3.5. Conţinutul de acid alfa-linolenic nu va fi mai mic de 12 mg/100 kJ (50 mg/100 kcal).
Raportul acid linoleic/acid alfa-linolenic nu va fi mai mic de 5 şi mai mare de 15.
3.6. Conţinutul de izomeri trans- ai acizilor grasi nu va depăşi 4% din conţinutul total de grăsimi.
3.7. Conţinutul de acid erucic nu va depăşi 1% din conţinutul total de grăsimi.
3.8. Se pot adauga acizi grasi polinesaturati (AGP) cu catena lungă (20 şi 22 atomi de carbon). În acest caz conţinutul acestora nu va depăşi
- 1% din conţinutul total de grăsimi pentru n-3-AGP; şi
- 2% din conţinutul total de grăsimi pentru n-6-AGP (1% din conţinutul total de grăsimi pentru acidul arahidonic).
Conţinutul de acid eicosapentaenoic(20:5 n-3) nu va depăşi conţinutul de acid docosahexaenoic (22:6 n-3).
4. Glucide
Minim Maxim
1,7 g/100 kJ 3,4 g/100 kJ
(7 g/100 kcal) (14 g/100 kcal)
4.1. Se vor utiliza doar următoarele glucide
- lactoza;
- maltoza;
- zaharoza;
- maltodextrinele;
- siropul de glucoza sau siropul de glucoza deshidratat;
- amidonul pretratat termic ┐
│ Fără gluten
- amidonul gelatinizat natural ┘
4.2. Lactoza
Minim Maxim
0,85 g/100 kJ -
(3,5 g/100 kcal) -
Aceasta prevedere nu se aplică preparatelor în care proteinele din soia reprezintă mai mult de 50% din conţinutul total de proteine.
4.3. Zaharoza
Minim Maxim
- 20% din conţinutul
total de glucide
4.4. Amidonul pretratat termic şi/sau amidonul gelatinizat
Minim Maxim
- 2 g/100 ml şi 30%
din conţinutul total
de glucide
5. Elemente minerale
5.1. Preparatele produse din proteinele din lapte de vacă per 100 kJ/ 100 kcal
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
───────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Seleniu*1) (æg) - 0,7 - 3
Sodiu (mg) 5 14 20 60
Potasiu (mg) 15 35 60 145
Clor (mg) 12 29 50 125
Calciu (mg) 12 - 50 -
Fosfor (mg) 6 22 25 90
Magneziu (mg) 1,2 3,6 5 15
Fier (mg)*2) 0,12 0,36 0,5 1,5
Zinc (mg) 0,12 0,36 0,5 1,5
Cupru (æg) 4,8 19 20 80
Iod (æg) 1,2 - 5 -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) Limita este aplicabilă preparatelor cu adaos de seleniu.
*2) Limita este aplicabilă preparatelor cu adaos de fier.
Raportul calciu/fosfor va fi de cel puţin 1,2 şi de cel mult 2,0.
5.2. Preparatele produse din proteine de soia, singure sau în amestec cu proteine din lapte de vacă
Se aplica toate cerinţele menţionate în paragraful 5.1. din prezenta anexa, cu excepţia celor privind fierul şi zincul, care sunt
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
───────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fier (mg) 0,25 0,5 1 2
Zinc (mg) 0,18 0,6 0,75 2,4
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
6. Vitamine
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A 14 43 60 180
(æg - RE)*1)
Vitamina D (æg)*2) 0,25 0,65 1 2,5
Tiamina (æg) 10 - 40 -
Riboflavina (æg) 14 - 60 -
Niacina*3) 0,2 - 0,8 -
(mg - NE)
Acidul pantotenic (æg) 70 - 300 -
Vitamina B6 (æg) 9 - 35 -
Biotina (æg) 0,4 - 1,5 -
Acidul folic (æg) 1 - 4 -
Vitamina B12 (æg) 0,025 - 0,1 -
Vitamina C (æg) 1,9 - 8 -
Vitamina K (æg) 1 - 4 -
Vitamina E 0,5/g de acizi - 0,5/g acizi -
(mg α-TE)*4) grasi polinesaturati, grasi polinesaturati,
exprimati ca acid exprimati ca acid
linoleic, dar în linoleic, dar în
nici un caz mai nici un caz mai
puţin de 0,1 mg puţin de 0,5 mg
per 100 kJ per 100 kcal
disponibili disponibile
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) RE = toţi echivalentii transretinolului.
*2) Sub forma colecalciferolului, din care 10 æg = 400 i.u. de vitamina D.
*3) NE = echivalentul niacinei = mg acid nicotinic + 60 mg triptofan.
*4) α-TE = echivalent δ-α - tocoferol.
7. Se pot adauga următoarele nucleotide
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Maxim*1)
──────────────────────────────────
(mg/100 kJ) (mg/100 kcal)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Citidina 5' - monofosfat 0,60 2,50
Uridina 5' - monofosfat 0,42 1,75
Adenozina 5' - monofosfat 0,36 1,50
Guanozina 5' - monofosfat 0,12 0,50
Inozina 5' - monofosfat 0,24 1,00
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(1) Produsele menţionate la art. 1 alin. (3) pot fi caracterizate ca produse dietetice sau produse pentru uz dietetic.
(2) În momentul etichetării, prezentării şi publicităţii alimentelor destinate consumului normal se va interzice folosirea expresiilor dietetice sau pentru uz dietetic ori alte prezentări care ar putea da impresia ca este vorba despre unul dintre produsele alimentare menţionate la art. 1.
(3) Produsele alimentare de consum curent, dacă sunt adecvate şi unei utilizări nutritive speciale, pot indica aceasta conform cerinţelor pentru produsele destinate unei alimentaţii speciale, după caz.
-------
la norme
--------
COMPOZIŢIA DE BAZA
a preparatelor pentru copii cu vârsta până la un an când
sunt reconstituite conform instrucţiunilor producătorului
NOTĂ: Valorile se referă la produsul gata pentru utilizare.
1. Valoarea energetica
Minim Maxim
250 kJ/100 ml 335 kJ/100 ml
(60 kcal/100 ml) (80 kcal/100 ml)
2. Proteine
Conţinut de proteine = conţinut de azot x 6,38 (pentru proteinele din lapte de vacă)
Conţinut de proteine = conţinut de azot x 6,25 (pentru izolatele proteice de soia)
Minim Maxim
0,5 g/100 kJ 1 g/100 kJ
(2,25 g/100 kcal) (4,5 g/100 kcal)
Indicele chimic al proteinelor prezente va fi cel puţin egal cu 80% din cel al proteinei de referinţa (cazeina sau laptele matern, conform anexei nr. 6).
Indicele chimic reprezintă cel mai mic raport dintre cantitatea din fiecare aminoacid esenţial al proteinei considerate şi cantitatea din fiecare aminoacid corespondent al proteinei de referinţa.
În ceea ce priveşte preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an, produse din proteine de soia, singure sau în amestec cu proteinele din laptele de vacă, se pot utiliza doar izolatele proteice de soia. În preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an pot fi adăugaţi aminoacizi, în scopul îmbunătăţirii valorii nutritive a proteinelor, în proportiile necesare realizării acestui scop.
Pentru o valoare energetica egala aceste preparate trebuie să conţină o cantitate corespunzătoare de metionina care să fie cel puţin egala cu cea conţinută de laptele matern, conform menţiunilor din anexa nr. 5.
3. Lipide
Minim Maxim
0,8 g/100 kJ 1,5 g/100 kJ
(3,3 g/100 kcal) (6,5 g/100 kcal)
3.1. Se interzice utilizarea următoarelor substanţe
- ulei din seminţe de susan;
- ulei din seminţe de bumbac.
3.2. Acid lauric
Minim Maxim
- 15% din conţinutul
total de grăsimi
3.3. Acid miristic
Minim Maxim
- 15% din conţinutul
total de grăsimi
3.4. Acidul linoleic (sub forma de gliceride = linoleati)
Minim Maxim
70 mg/100 kJ -
(300 mg/100 kcal)
aceasta limita se aplică
doar preparatelor pentru
copii cu vârsta până
la 1 an, care conţin
uleiuri vegetale
3.5. Conţinutul de izomeri trans- ai acizilor grasi nu va depăşi 4% din conţinutul total de grăsimi
3.6. Conţinutul de acid erucic nu va depăşi 1% din conţinutul total de grăsimi.
4. Glucide
Minim Maxim
1,7 g/100 kJ 3,4 g/100 kJ
(7 g/100 kcal) (14 g/100 kcal)
4.1. Se interzice utilizarea ingredientelor care conţin gluten.
4.2. Lactoza
Minim Maxim
0,45 g/100 kJ -
(1,8 g/100 kcal)
Aceasta prevedere nu se aplică preparatelor pentru copii cu vârsta până la 1 an în care izolatele proteice de soia reprezintă mai mult de 50% din conţinutul total de proteine.
4.3. Zaharoza, fructoza, mierea
Minim Maxim
- Separat sau total
20% din conţinutul
total de glucide
5. Elemente minerale
5.1.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
───────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fier (mg) 0,25 0,5 1 2
Iod (æg) 1,2 - 5 -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
5.2. Zinc
5.2.1. Preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an, obţinute în exclusivitate din lapte de vacă
Minim Maxim
0,12 mg/100 kJ -
(0,5 mg/100 kcal)
5.2.2. Preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an, care conţin izolate proteice de soia singure sau amestecate cu lapte de vacă
Minim Maxim
0,18 mg/100 kJ -
(0,75 mg/100 kcal)
5.3. Alte elemente minerale
Concentraţiile vor fi cel puţin egale cu cele găsite în mod normal în proteinele din laptele de vacă, micsorate, când este cazul, în aceeaşi proporţie cu raportul dintre concentraţiile de proteine din preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an şi cele din laptele de vacă. Compoziţia-tip a laptelui de vacă este data, cu titlu indicativ, în anexa nr. 7.
5.4. Raportul calciu/fosfor nu trebuie să depăşească valoarea 2,0.
6. Vitamine
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A 14 43 60 180
(æg-ER)*1)
Vitamina D (æg)*2) 0,25 0,75 1 3
Vitamina C (æg) 1,9 - 8 -
Vitamina E 0,5/g de acizi - 0,5/g acizi -
(mg α-TE)*3) grasi polinesaturati, grasi polinesaturati,
exprimati ca acid exprimati ca acid
linoleic, dar în linoleic, dar în
nici un caz mai nici un caz mai
puţin de 0,1 mg puţin de 0,5 mg
per 100 kJ per 100 kcal
disponibili - disponibile
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) RE = toţi echivalentii transretinolului.
*2) Sub forma colecalciferolului, din care 10 æg = 400 i.u. de vitamina D.
*3) α-TE = echivalent δ-α - tocoferol.
7. Se pot adauga următoarele nucleotide
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Maxim*1)
──────────────────────────────────
(mg/100 kJ) (mg/100 kcal)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Citidina 5' - monofosfat 0,60 2,50
Uridina 5' - monofosfat 0,42 1,75
Adenozina 5' - monofosfat 0,36 1,50
Guanozina 5' - monofosfat 0,12 0,50
Inozina 5' - monofosfat 0,24 1,00
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------------
*1) Concentraţia totală de nucleotide nu trebuie să depăşească 1,2 mg/100 kJ (5 mg/100 kcal).
(1) Natura sau compoziţia produselor menţionate la art. 1 trebuie să corespundă cu utilizarile nutritive speciale intenţionate.
(2) Produsele menţionate la art. 1 trebuie, de asemenea, să respecte toate prevederile obligatorii aplicabile alimentelor destinate consumului normal, cu excepţia modificărilor făcute pentru a se asigura conformitatea acestora cu definiţiile prevăzute la art. 1.
-------
la norme
--------
SUBSTANŢE NUTRITIVE
1. Vitamine
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina Denumirea chimica
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A Acetat de retinol
Palmitat de retinol
Betacaroten
Retinol
Vitamina D Vitamina D2 (ergocalciferol)
Vitamina D3 (colecalciferol)
Vitamina B1 Clorhidrat de tiamina
Mononitrat de tiamina
Vitamina B2 Riboflavina
Riboflavina -5' - fosfat de sodiu
Niacina Nicotinamida
Acid nicotinic
Vitamina B6 Clorhidrat de piridoxina
Piridoxina -5' - fosfat
Folat Acid folic
Acid pantotenic D-pantotenat de calciu
D-pantotenat de sodiu
Pantotenol
Vitamina B12 Ciancobalamina
Hidroxicobalamina
Biotina D-biotina
Vitamina C Acid L-ascorbic
L-ascorbat de sodiu
L-ascorbat de calciu
Acid 6-palmitil-L ascorbic (palmitat de ascorbil)
Ascorbat de potasiu
Vitamina E D-alfa tocoferol
DL-alfa tocoferol
Acetat de D-alfa tocoferol
Acetat de DL-alfa tocoferol
Vitamina K Filochinona (Fitomenadiona)
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Elemente minerale
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Elemente minerale Saruri permise
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Seleniu Selenat de sodiu
Selenit de sodiu
Calciu (Ca) Carbonat de calciu
Clorura de calciu
Sarurile de calciu ale acidului citric
Gluconat de calciu
Glicerofosfat de calciu
Lactat de calciu
Sarurile de calciu ale acidului ortofosforic
Hidroxid de calciu
Magneziu (Mg) Carbonat de magneziu
Clorura de magneziu
Oxid de magneziu
Sarurile de magneziu ale acidului ortofosforic
Sulfat de magneziu
Gluconat de magneziu
Hidroxid de magneziu
Sarurile de magneziu ale acidului citric
Fier (Fe) Citrat feros
Gluconat de fier
Lactat de fier
Sulfat de fier
Citrat feric de amoniu
Fumarat de fier
Difosfat de fier (pirofosfat de fier)
Cupru (Cu) Citrat cupric
Gluconat cupric
Sulfat cupric
Complexul cupru-lizina
Carbonat cupric
Iod (I) Iodura de potasiu
Iodura de sodiu
Iodat de potasiu
Zinc (Zn) Acetat de zinc
Clorura de zinc
Lactat de zinc
Sulfat de zinc
Citrat de zinc
Gluconat de zinc
Oxid de zinc
Mangan (Mn) Carbonat de mangan
Clorura de mangan
Citrat de mangan
Sulfat de mangan
Gluconat de mangan
Sodiu (Na) Bicarbonat de sodiu
Clorura de sodiu
Citrat de sodiu
Gluconat de sodiu
Carbonat de sodiu
Lactat de sodiu
Sarurile de sodiu ale acidului ortofosforic
Hidroxid de sodiu
Potasiu (K) Bicarbonat de potasiu
Carbonat de potasiu
Clorura de potasiu
Sarurile de potasiu ale acidului citric
Gluconat de potasiu
Lactat de potasiu
Sarurile de potasiu ale acidului ortofosforic
Hidroxid de potasiu
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Aminoacizii şi alţi compuşi cu azot
L-arginina şi clorhidratul sau
L-histidina şi clorhidratul sau
L-izoleucina şi clorhidratul sau
L-leucina şi clorhidratul sau
L-cistina şi clorhidratul sau
L-cisteina şi clorhidratul sau
L-metionina
L-fenilalanina
L-treonina
L-triptofan
L-tirozina
L-valina
L-carnitina şi clorhidratul sau
Taurina
4. Altele
Colina
Clorura de colina
Citrat de colina
Bitartratul de colina
Inozitol
Citidina 5' - monofosfat şi sarea sa de sodiu
Uridina 5' - monofosfat şi sarea sa de sodiu
Adenozina 5' - monofosfat şi sarea sa de sodiu
Guanozina 5' - monofosfat şi sarea sa de sodiu
Inozina 5' - monofosfat şi sarea sa de sodiu.
(1) Etichetarea şi metodele de etichetare utilizate, prezentarea şi publicitatea produselor menţionate la art. 1 nu vor atribui acestor produse proprietăţi legate de prevenirea, tratamentul sau vindecarea bolilor umane ori nu vor implica existenta acestor proprietăţi.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) nu va împiedica circularea informaţiilor utile sau a recomandărilor destinate în exclusivitate persoanelor cu calificare în medicina, nutriţie sau farmacie.
-------
la norme
--------
CRITERIILE COMPOZITIONALE
privind preparatele pentru sugari care îndeplinesc o condiţie impusa
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Criterii compozitionale Condiţii de îndeplinire
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Proteine adaptate Conţinutul de proteine este mai mic de 0,6 g/100 kJ
(2,5 g/100 kcal), iar raportul proteine din zer/
cazeine nu trebuie să fie mai mic de 1,0.
2. Conţinut scăzut Conţinutul de sodiu trebuie să fie mai mic de
de sodiu 9 mg/100 kJ (39 mg/100 kcal).
3. Lipsa zaharozei Nu exista zaharoza.
4. Numai lactoza Lactoza este singurul glucid prezent.
5. Lipsa lactozei Nu exista lactoza*1).
6. Îmbogăţit în fier Se adauga fier.
7. Reducerea riscului la a) Formula va satisface prevederile secţiunii
alergii la proteinele 2.2 din anexa nr. 1, iar cantitatea de
din lapte. proteina imunoreactiva, masurata cu metodele
Aceasta cerinţa ar general acceptate ca fiind corespunzătoare,
putea include termeni va fi mai mica de 1% în conţinutul
ce fac referire la de substanţe conţinând azot din formula.
proprietăţile de
alergen redus al
antigenului redus
b) Eticheta va indica faptul ca produsul nu
trebuie consumat de sugari alergici la
proteinele intacte din care este produs doar
dacă teste clinice general acceptate dovedesc
toleranta formulei la mai mult de 90%
(interval de siguranţă 95%) din sugarii
hipersensibili la proteina din care este
făcut hidrolizatul.
c) Formula administrată oral nu va induce o
sensibilizare la animale de la proteina
intactă din care este derivata formula.
d) Date verificate ştiinţific şi obiectiv ca
dovada ca proprietăţile cerute trebuie să
fie disponibile.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
*1) În cazul în care este determinata printr-o metoda ale carei limite de detecţie vor fi stabilite ulterior.
(1) Reglementările naţionale privind etichetarea, prezentarea şi publicitatea pentru alimente se aplică şi produselor la care se face referire în prezentele norme.
(2) Denumirea sub care este vândut produsul va fi însoţită de o indicaţie a proprietăţilor sale nutritive speciale; în cazul produselor menţionate la art. 1 alin. (3) lit. c), aceasta indicaţie se înlocuieşte de o precizare a scopului căruia îi sunt destinate aceste produse.
(3) Eticheta produselor pentru care nu s-a adoptat nici o reglementare specifică trebuie să includă şi
a) elementele particulare ale compoziţiei calitative şi cantitative sau procesul specific de fabricaţie care conferă produsului caracteristicile sale nutritive speciale;
b) valoarea energetica disponibilă, exprimată în kJ şi kcal, şi conţinutul de glucide, proteine şi lipide per 100 g sau 100 ml de produs sub forma comercializata şi, acolo unde este cazul, per cantitatea specificată a produsului propus pentru consumaţie. Dacă totuşi valoarea energetica este mai mica de 50 kJ (12 kcal) per 100 g sau 100 ml de produs sub forma comercializata, aceste menţiuni pot fi înlocuite fie prin cuvintele valoarea energetica mai mica de 50 kJ (12 kcal) per 100 g sau valoarea energetica mai mica de 50 kJ (12 kcal) per 100 ml.
-------
la norme
--------
AMINOACIZII ESENŢIALI ŞI SEMIESENTIALI DIN LAPTELE MATERN
În scopul acestui raport, aminoacizii esenţiali şi semiesentiali din laptele matern, exprimati în mg per 100 kJ şi 100 kcal, sunt următorii
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ*1) Per 100 kcal
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Arginina 16 69
Cistina 6 24
Histidina 11 45
Izoleucina 17 72
Leucina 37 156
Lizina 29 122
Metionina 7 29
Fenilalanina 15 62
Treonina 19 80
Triptofan 7 30
Tirozina 14 59
Valina 19 80
─────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) 1 kJ = 0,239 kcal.
Produsele menţionate la art. 1 pot fi comercializate pe piaţa vânzărilor cu amănuntul numai în forma preambalata, iar ambalajul va acoperi complet produsele respective.
--------
la norme
---------
COMPOZIŢIA
în aminoacizi a cazeinei şi a proteinelor din laptele matern
Compoziţia în aminoacizi a cazeinei şi a proteinelor din laptele matern (în g/100 g proteine)
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Cazeina*1) Lapte matern*1)
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Arginina 3,7 3,8
Cistina 0,3 1,3
Histidina 2,9 2,5
Izoleucina 5,4 4,0
Leucina 9,5 8,5
Lizina 8,1 6,7
Metionina 2,8 1,6
Fenilalanina 5,2 3,4
Treonina 4,7 4,4
Triptofan 1,6 1,7
Tirozina 5,8 3,2
Valina 6,7 4,5
─────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) Conţinutul în aminoacizi al alimentelor şi informaţiile biologice asupra proteinelor. FAO Nutritional Studies, nr. 24, Roma, 1970, numerele 375 şi 383.
Pentru a se permite monitorizarea oficială eficienta a alimentelor cu destinaţie nutritionala specială care nu aparţin nici unei grupe dintre cele prezentate în aceste norme, se vor aplica următoarele prevederi specifice
1. În cazul în care un produs dintre cele menţionate mai sus este scos pe piaţa pentru prima data, producătorul sau, în cazurile în care un produs este fabricat într-o ţara terta, importatorul va informa Ministerul Sănătăţii şi Familiei prin depunerea unui model de eticheta utilizat pentru acesta.
2. Dacă considera necesar, Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate solicita producătorului sau, după caz, importatorului predarea lucrărilor ştiinţifice şi a datelor care dovedesc conformitatea produsului cu prevederile art. 1 alin. (2) împreună cu informaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a).
-------
la norme
---------
ELEMENTELE MINERALE DIN LAPTELE DE VACĂ
Ca referinţe, conţinutul de elemente minerale din laptele de vacă, exprimat per 100 g de substanţa uscata fără grasime şi per g de proteine, este următorul
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 g SUN*1) Per g de proteine
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Sodiu (mg) 550 15
Potasiu (mg) 1.680 43
Clor (mg) 1.050 28
Calciu (mg) 1.350 35
Fosfor (mg) 1.070 28
Magneziu (mg) 135 3,5
Cupru (æg) 225 6
Iod NS*2) NS
─────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
*1) SUN: substanţa uscata negrasa.
*2) NS: nespecificat, variaza mult în funcţie de sezon şi de condiţiile de depozitare a produselor agricole.
În sensul prezentelor norme se definesc
1. sugari - copiii sub vârsta de 12 luni;
2. copii de vârsta mica - copiii cu vârsta cuprinsă între 1 an şi 3 ani;
3. preparate pentru sugari - alimentele destinate sugarilor în primele 4-6 luni de viaţa şi care satisfac prin ele însele cerinţele nutritive ale acestei categorii de persoane;
4. preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an - alimentele destinate copiilor cu vârsta mai mare de 4 luni şi care constituie principalul element lichid al dietei diversificate progresiv a acestei categorii de persoane;
5. reziduu de pesticid - reziduul unui produs utilizat pentru protecţia plantelor din preparatele pentru sugari şi preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an, inclusiv metabolitii săi şi produsele rezultate din degradarea sau reactia sa.
-------
la norme
--------
VALORI DE REFERINŢA
pentru etichetarea valorii nutritive a
alimentelor destinate sugarilor şi copiilor de vârsta mica
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Nutrientul Valoarea de referinţa
a etichetării
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A (æg) 400
Vitamina D (æg) 10
Vitamina C (mg) 25
Tiamina (mg) 0,5
Riboflavina (mg) 0,8
Echivalenţi niacinici (mg) 9
Vitamina B6 (mg) 0,7
Folat (æg) 100
Vitamina B12 (æg) 0,7
Calciu (mg) 400
Fier (mg) 6
Zinc (mg) 4
Iod (æg) 70
Seleniu (æg) 10
Cupru (mg) 0,4
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Produsele menţionate la art. 8 pct. 3 şi 4 pot fi comercializate numai dacă sunt în conformitate cu definiţiile şi regulile stabilite prin prezentele norme. Nici un alt produs diferit de preparatele pentru sugari nu va putea fi comercializat sau reprezentat astfel încât să apară corespunzător condiţiei de satisfacere prin el însuşi a cerinţelor nutritive ale copiilor normali şi sanatosi în timpul primelor 4-6 luni de viaţa.
--------
la norme
--------
COMPOZIŢIA ESENŢIALĂ
a alimentelor pe bază de cereale prelucrate
destinate sugarilor şi copiilor de vârsta mica
Cerinţele privind elementele nutritive se referă la produsele gata pentru utilizare, comercializate ca atare sau reconstituite conform instrucţiunilor producătorului.
1. Conţinutul de cereale
Alimentele pe bază de cereale prelucrate sunt obţinute în primul rând din unul sau mai multe cereale măcinate şi/sau din leguminoase amidonoase.
Cantitatea de cereale şi/sau leguminoase amidonoase nu va reprezenta mai puţin de 25% din amestecul final exprimat pe bază de substanţa uscata.
2. Proteinele
2.1. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. b) şi d) din norme, conţinutul de proteine nu va depăşi 1,3 g/100 kJ (5,5 g/100 kcal).
2.2. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. b) din norme, proteinele adăugate vor reprezenta cel puţin 0,48 g/100 kJ (2 g/100 kcal).
2.3. În cazul biscuiţilor menţionaţi la art. 17 alin. (1) lit. d) din norme, fabricati cu adaos de alimente bogate în proteine şi prezentate ca atare, proteinele adăugate trebuie să fie cel puţin 0,36 g/100 kJ (1,5 g/100 kcal).
2.4. Indicele chimic al proteinelor adăugate trebuie să fie cel puţin egal cu 80% din cel al proteinei de referinţa (cazeina, conform definiţiei din anexa nr. 6) sau raportul energetic proteic (PER) al proteinelor din amestec trebuie să fie cel puţin egal cu 70% din cel al proteinei de referinţa.
În toate cazurile adăugarea de aminoacizi va fi permisă doar în scopul îmbunătăţirii valorii nutritive a amestecului de proteine şi doar în proportiile necesare acestui scop.
3. Glucidele
3.1. În cazurile în care la produsele menţionate la art. 17 alin. (1) lit. a) şi d) din norme se adauga zaharoza, fructoza, glucoza, siropuri de glucoza şi miere, atunci
- cantitatea de glucide adăugate din aceste surse nu va depăşi 1,8 g/100 kJ (7,5 g/100 kcal);
- cantitatea de fructoza adăugată nu va depăşi 0,9 g/100 kJ (3,75 g/100 kcal).
3.2. În cazurile în care la produsele menţionate la art. 17 alin. (1) lit. b) din norme se adauga zaharoza, fructoza, siropuri de glucoza sau miere, atunci
- cantitatea de glucide adăugate din acele surse nu va depăşi 1,2 g/100 kJ (5 g/100 kcal);
- cantitatea de fructoza adăugată nu va depăşi 0,6 g/100 kJ (2,5 g/100 kcal).
4. Lipidele
4.1. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. a) şi d) din norme, conţinutul de lipide nu va trebui să depăşească 0,8 g/100 kJ (3,3 g/100 kcal).
4.2. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. b) din norme, conţinutul de lipide nu trebuie să depăşească 1,2 g/100 kJ (4,5 g/100 kcal). În cazul în care conţinutul de lipide depăşeşte 0,8 g/100 kJ (3,3 g/100 kcal)
a) cantitatea de acid lauric nu va depăşi 15% din conţinutul total de lipide;
b) cantitatea de acid miristic nu va depăşi 15% din conţinutul total de lipide;
c) cantitatea de acid linoleic (în forma de gliceride = linoleati) va fi de cel puţin 70 mg/100 kJ (300 mg/100 kcal) şi nu trebuie să depăşească 285 mg/100 kJ (1.200 mg/100 kcal).
5. Mineralele
5.1. Sodiul
- sarurile de sodiu pot fi adăugate la alimentele pe bază de cereale prelucrate doar în scopuri tehnologice;
- conţinutul de sodiu al alimentelor pe bază de cereale prelucrate nu trebuie să depăşească 25 mg/100 kJ (100 mg/100 kcal).
5.2. Calciul
5.2.1. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. b) din norme, cantitatea de calciu va fi de cel puţin 20 mg/100 kJ (80 mg/100 kcal).
5.2.2. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. d) din norme, fabricate cu adaos de lapte (biscuiţi cu lapte) şi prezentate ca atare, cantitatea de calciu trebuie să fie de cel puţin 12 mg/100 kJ (50 mg/100 kcal).
6. Vitaminele
6.1. În cazul alimentelor pe bază de cereale prelucrate, cantitatea de tiamina trebuie să fie de cel puţin 25 æg/100 kJ (100 æg/100 kcal).
6.2. În cazul produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. b) din norme
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 10 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A (æg RE*1)) 14 43 60 180
Vitamina D (æg*2)) 0,25 0,75 1 3
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
*1) RE = toţi echivalentii transretinolului
*2) În forma colecalciferol, din care 10 æg = 400 i.u. de vitamina D
Aceste limite vor fi aplicabile dacă vitaminele A şi D se adauga şi la alte alimente pe bază de cereale prelucrate.
(1) Preparatele pentru sugari se obţin, după caz, din sursele de proteine definite în anexe şi din alte ingrediente alimentare pentru care s-a demonstrat, prin date ştiinţifice general admise, ca sunt convenabile alimentaţiei particulare a sugarilor începând de la naştere.
(2) Preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an se obţin, după caz, din sursele de proteine definite în anexele la prezentele norme şi din alte ingrediente alimentare pentru care s-a demonstrat, prin date ştiinţifice general admise, ca sunt convenabile alimentaţiei particulare a sugarilor cu vârsta mai mare de 4 luni.
(3) Se vor respecta interdicţiile şi limitarile utilizarilor ingredientelor alimentare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezentele norme.
--------
la norme
--------
COMPOZIŢIA ESENŢIALĂ
a alimentelor destinate sugarilor şi copiilor de vârsta mica
Cerinţele referitoare la elementele nutritive se referă la produsele gata pentru utilizare, comercializate ca atare sau reconstituite conform instrucţiunilor producătorului.
1. Proteinele
1.1. În cazul în care carnea, carnea de pasare, peştele, maruntaiele sau alte surse tradiţionale de proteine constituie singurele ingrediente menţionate în denumirea produsului, atunci
- acea carne, carne de pasare, peste, măruntaie sau alte surse tradiţionale de proteine menţionate nu vor constitui în total mai puţin de 40% din greutatea produsului total;
- fiecare dintre cantităţile de carne, carne de pasare, peste, măruntaie sau alte surse tradiţionale de proteine menţionate va constitui cel puţin 25% greutate din sursele totale de proteine menţionate;
- proteinele totale din sursele menţionate vor constitui cel puţin 1,7 g/100 kJ (7 g/100 kcal).
1.2. În cazul în care carnea, carnea de pasare, peştele, maruntaiele sau alte surse tradiţionale de proteine, singure sau în combinaţie, sunt menţionate primele în denumirea unui produs, indiferent dacă produsul este sau nu este prezentat ca o masa individuală, atunci
- carnea, carnea de pasare, peştele, maruntaiele sau alte surse tradiţionale de proteine menţionate, per total, vor constitui cel puţin 10% din greutatea produsului total;
- fiecare dintre cantităţile de carne, carne de pasare, peste, măruntaie sau alte surse tradiţionale de proteine menţionate va constitui cel puţin 25% din greutatea surselor totale de proteine menţionate;
- proteinele din sursele menţionate vor constitui cel puţin 1 g/100 kJ (4 g/100 kcal).
1.3. În cazul în care carnea, carnea de pasare, peştele, maruntaiele sau alte surse tradiţionale de proteine, singure sau în combinaţie, sunt menţionate în denumirea unui produs, dar nu primele, indiferent dacă produsul este sau nu este prezentat ca o masa individuală, atunci
- carnea, carnea de pasare, peştele, maruntaiele sau alte surse tradiţionale de proteine menţionate, per total, vor constitui cel puţin 8% din greutatea produsului total;
- fiecare cantitate de carne, carne de pasare, peste, măruntaie sau alte surse tradiţionale de proteine menţionate va constitui cel puţin 25% din greutatea surselor totale de proteine menţionate;
- proteinele din sursele menţionate vor constitui cel puţin 0,5 g/100 kJ (2,2 g/100 kcal);
- proteinele totale ale produsului din toate sursele vor constitui cel puţin 0,7 g/100 kJ (3 g/100 kcal).
1.3. a) În cazul în care brânza este menţionată împreună cu alte ingrediente în denumirea unui produs neindulcit, indiferent dacă produsul respectiv este sau nu este prezentat ca masa individuală, atunci
- proteinele din sursele lactate nu vor fi mai mici de 0,5 g/100 kJ (2,2 g/100 kcal);
- proteinele totale din produs, provenite din toate sursele, nu vor fi mai mici de 0,7 g/100 kJ (3 g/100 kcal).
1.4. Dacă pe eticheta produsului se indica faptul ca acesta este un fel de mancare, dar în denumirea produsului nu se menţionează carnea, carnea de pasare, peştele, maruntaiele sau alte surse tradiţionale de proteine, atunci
- proteinele totale ale produsului din toate sursele vor constitui cel puţin 0,7 g/100 kJ (3 g/100 kcal).
1.4. a) Sosurile prezentate ca accesoriu la o mancare sunt scutite de respectarea cerinţelor incluse în secţiunile 1.1-1.4 inclusiv.
1.4. b) Felurile de mancare dulci în a căror denumire se menţionează că prim sau unic ingredient produsele lactate vor conţine cel puţin 2,2 g proteine lactate/100 kcal. Celelalte feluri de mancare dulci sunt scutite de respectarea cerinţelor incluse în paragrafele 1.1-1.4 din prezenta anexa.
1.5. Adăugarea de aminoacizi este permisă doar în scopul îmbunătăţirii valorii nutritive a proteinelor prezente şi doar în proportiile necesare acestui scop.
2. Glucidele
Cantităţile de glucide totale prezente în sucurile şi nectarele de fructe şi legume, în felurile de mancare bazate în exclusivitate pe fructe şi în deserturi şi budinci nu vor depăşi
- 10 g/100 ml în cazul sucurilor de legume şi al băuturilor pe bază de legume;
- 15 g/100 ml în cazul sucurilor şi nectarelor de fructe şi al băuturilor pe bază de fructe;
- 20 g/100 g pentru felurile de mancare bazate în exclusivitate pe fructe;
- 25 g/100 g în cazul deserturilor şi budincilor;
- 5 g/100 ml în cazul altor băuturi care nu sunt pe bază de lapte.
3. Grasimile
3.1. În cazul produselor menţionate la pct. 1
- în cazul în care carnea sau brânza este unicul ingredient sau este menţionată prima în denumirea unui produs, atunci grasimile totale din produs din toate sursele nu trebuie să depăşească 1,4 g/100 kJ (6 g/100 kcal).
3.2. În cazul celorlalte produse grasimile totale din produs din toate sursele nu trebuie să depăşească 1,1 g/100 kJ (4,5 g/100 kcal).
4. Sodiul
1.1. Conţinutul final de sodiu din produs nu trebuie să depăşească 48 mg/100 kJ (200 mg/100 kcal) sau 200 mg per 100 g. Totuşi, dacă în denumirea produsului singurul ingredient menţionat este brânza, conţinutul final de sodiu nu trebuie să depăşească 70 mg/100 kJ (300 mg/100 kcal).
1.2. Sarurile de sodiu nu vor putea fi adăugate produselor pe bază de fructe, deserturilor sau budincilor decât în scopuri tehnologice.
5. Vitaminele
Vitamina C
În sucurile şi nectarele de fructe sau în sucurile de legume, conţinutul final de vitamina C din produs trebuie să fie de cel puţin 6 mg/100 kJ (25 mg/100 kcal) sau de cel puţin 25 mg per 100 g.
Vitamina A
În sucurile de legume, conţinutul final de vitamina A din produs trebuie să fie de cel puţin 25 æg RE/100 kJ (100 æg RE/100 kcal)*1).
Vitamina A nu se adauga la alte alimente pentru copii.
Vitamina D
Vitamina D nu se adauga la alimentele pentru copii.
-----------
*1) RE = toţi echivalentii transretinolului.
(1) Preparatele pentru sugari trebuie să respecte criteriile privind compoziţia, specificate în anexa nr. 1 la prezentele norme.
(2) Preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an trebuie să respecte criteriile privind compoziţia, specificate în anexa nr. 2 la prezentele norme.
(3) Pentru ca preparatele pentru sugari şi preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an să fie gata de utilizare, după caz, este necesar doar să se adauge apa.
--------
la norme
--------
LIMITELE MAXIME
aplicabile vitaminelor şi elementelor minerale, dacă au
fost adăugate, din alimentele pe bază de cereale prelucrate
şi din preparatele pentru sugari şi pentru copii cu vârsta până la 1 an
Cerinţele privind elementele nutritive se referă la produsele gata pentru utilizare, comercializate ca atare sau reconstituite conform instrucţiunilor producătorului, cu excepţia potasiului şi calciului pentru care cerinţele se referă la produsul vândut.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nutrienti Maxim pe 100 kcal
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A (æg RE) 180*1)
Vitamina E (mg α-TE) 3
Vitamina C (mg) 12,5/25*2)/125*3)
Tiamina (mg) 0,25/0,5*4)
Riboflavina (mg) 0,4
Niacina (mg NE) 4,5
Vitamina B6 (mg) 0,35
Acid folic (æg) 50
Vitamina B12 (æg) 0,35
Acid pantotenic (mg) 1,5
Biotina (æg) 10
Potasiu (mg) 160
Calciu (mg) 80/160*5)/100*6)
Magneziu (mg) 40
Fier (mg) 3
Zinc (mg) 2
Cupru (æg) 40
Iod (æg) 35
Mangan (mg) 0,6
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) În concordanta cu prevederile anexelor nr. 9 şi 10.
*2) Limita aplicabilă produselor fortificate cu fier.
*3) Limita aplicabilă mancarurilor pe bază de fructe, sucurilor de fructe, nectarurilor şi sucurilor vegetale.
*4) Limita aplicabilă alimentelor pe bază de cereale procesate.
*5) Limita aplicabilă produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) din norme.
*6) Limita aplicabilă produselor menţionate la art. 17 alin. (1) lit. d) din norme.
(1) Doar substanţele enumerate în anexa nr. 3 la prezentele norme pot fi utilizate la producerea preparatelor pentru sugari şi a preparatelor pentru copii cu vârsta până la 1 an, deoarece ele satisfac cerinţele privind
- elementele minerale;
- vitaminele;
- aminoacizii şi alţi compuşi cu azot;
- alte substanţe cu scop nutritiv special.
(2) Prevederile privind utilizarea aditivilor la fabricarea preparatelor pentru sugari şi a preparatelor pentru copii cu vârsta până la 1 an fac obiectul unui act normativ special.
--------
la norme
--------
COMPOZIŢIA ESENŢIALĂ
a alimentelor destinate utilizarilor medicale speciale
Specificaţiile se referă la produsele gata de utilizare, comercializate ca atare sau reconstituite conform instrucţiunilor fabricantului.
1. Produsele menţionate în art. 24 alin. (2) lit. a) din norme, destinate în mod special sugarilor, vor conţine vitaminele şi elementele minerale specificate în tabelul 1.
2. Produsele menţionate în art. 24 alin. (2) lit. b) din norme, destinate în mod special sugarilor, vor conţine vitaminele şi elementele minerale specificate în tabelul 1, fără a aduce prejudicii modificărilor făcute unuia sau mai multora dintre aceşti nutrienti, care sunt considerate necesare pentru utilizarea intenţionată a acestor produse.
3. Concentraţiile maxime de vitamine şi de elemente minerale prezente în produsele menţionate la art. 24 alin. (2) lit. c) din norme, destinate în mod special sugarilor, nu trebuie să le depăşească pe cele menţionate în tabelul 1, fără a aduce prejudicii modificărilor făcute unuia sau mai multora dintre aceşti nutrienti, care sunt considerate necesare pentru utilizarea intenţionată a acestor produse.
4. Dacă nu contrazic cerinţele dictate de utilizarea destinată, alimentele pentru scopuri medicale speciale, destinate în mod special sugarilor, trebuie să respecte prevederile referitoare la ceilalţi nutrienti, aplicabile preparatelor pentru sugari şi preparatelor pentru copiii mai mici de un an, după caz, enunţate în cap. II.
5. Produsele menţionate în art. 24 alin. (2) lit. a) din norme, diferite de cele destinate în mod special sugarilor, vor conţine vitaminele şi elementele minerale specificate în tabelul 2.
6. Produsele menţionate în art. 24 alin. (2) lit. b) din norme, diferite de cele destinate în mod special sugarilor, vor conţine vitaminele şi elementele minerale specificate în tabelul 2, fără a aduce prejudicii modificărilor făcute unuia sau mai multora dintre aceşti nutrienti, care sunt considerate necesare pentru utilizarea intenţionată a acestor produse.
7. Concentraţiile maxime de vitamine şi elemente minerale prezente în produsele menţionate în art. 24 alin. (2) lit. c) din norme, diferite de cele destinate în mod special sugarilor, nu trebuie să le depăşească pe cele precizate în tabelul 2, fără a aduce prejudicii modificărilor făcute unuia sau mai multora dintre aceşti nutrienti, care sunt considerate necesare pentru utilizarea intenţionată a acestor produse.
Tabelul 1
VALORILE
pentru vitaminele şi elementele minerale din
alimentele complete din punct de vedere nutritiv,
destinate utilizării la sugari
Vitamine
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A (æg RE) 14 43 60 180
Vitamina D (æg) 0,25 0,75 1 3
Vitamina K (æg) 1 5 4 20
Vitamina C (mg) 1,9 6 8 25
Tiamina (mg) 0,01 0,075 0,04 0,3
Riboflavina (mg) 0,014 0,1 0,06 0,45
Vitamina B6 (mg) 0,009 0,075 0,035 0,3
Niacina (mg NE) 0,2 0,75 0,8 3
Acid folic (æg) 1 6 4 25
Vitamina B12 (æg) 0,025 0,12 0,1 0,5
Acid pantotenic (mg) 0,07 0,5 0,3 2
Biotina (æg) 0,4 5 1,5 20
Vitamina E 0,5/g de acizi 0,75 0,5/g de acizi 3
(mg α-TE) grasi polinesaturati grasi polinesaturati
exprimati ca acid exprimati ca acid
linoleic, dar în linoleic, dar în
nici un caz mai nici un caz mai
puţin de 0,1 mg puţin de 0,5 mg
per 100 kJ per 100 kcal
disponibili disponibile
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Elemente minerale
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sodiu (mg) 5 14 20 60
Clor (mg) 12 29 90 125
Potasiu (mg) 15 25 60 145
Calciu (mg) 12 60 50 250
Fosfor (mg)*) 9 29 25 90
Magneziu (mg) 1,2 3,6 5 15
Fier (mg) 0,12 0,5 0,5 2
Zinc (mg) 0,12 0,6 0,5 2,4
Cupru (æg) 4,8 29 20 120
Iod (æg) 1,2 8,4 5 35
Seleniu (æg) 0,25 0,7 1 3
Mangan (æg) 0,012 0,05 0,05 0,2
Crom (æg) - 2,5 - 10
Molibden (æg) - 2,5 - 10
Fluor (mg) - 0,05 - 0,2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*) Raportul calciu/fosfor nu trebuie să fie mai mic de 1,2 sau mai mare de 2,0.
Tabelul 2
VALORILE
pentru vitaminele, elementele minerale
şi oligoelementele din alimentele complete
din punct de vedere nutritiv, altele decât cele destinate utilizării la sugari
Vitamine
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A (æg RE) 8,4 43 35 180
Vitamina D (æg) 0,12 0,65/0,75*) 0,5 2,5/3*)
Vitamina K (æg) 0,85 5 3,5 20
Vitamina C (mg) 0,54 5,25 2,25 22
Tiamina (mg) 0,015 0,12 0,06 0,5
Riboflavina (mg) 0,02 0,12 0,08 0,5
Vitamina B6 (mg) 0,02 0,12 0,08 0,5
Niacina (mg EN) 0,22 0,75 0,9 3
Acid folic (æg) 2,5 12,5 10 50
Vitamina B12 (æg) 0,017 0,17 0,07 0,7
Acid pantotenic (mg) 0,035 0,35 0,15 1,5
Biotina (æg) 0,18 1,8 0,75 7,5
Vitamina E 0,5/g de acizi 0,75 0,5/g de acizi 3
(mg α-TE) grasi polinesaturati grasi polinesaturati
exprimati ca acid exprimati ca acid
linoleic, dar în linoleic, dar în
nici un caz mai nici un caz mai
puţin de 0,1 mg puţin de 0,5 mg
per 100 kJ per 100 kcal
disponibili disponibile
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------------
*) Pentru produsele destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între
1 şi 10 ani.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Elemente minerale
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Per 100 kJ Per 100 kcal
────────────────────────────────────────────
Minim Maxim Minim Maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sodiu (mg) 7,2 42 30 175
Clor (mg) 7,2 42 30 175
Potasiu (mg) 19 70 80 295
Calciu (mg) 8,4/12*) 42/60*) 35/50*) 175/250*)
Fosfor (mg) 7,2 19 30 80
Magneziu (mg) 1,8 6 7,5 25
Fier (mg) 0,12 0,5 0,5 2,0
Zinc (mg) 0,12 0,36 0,5 1,5
Cupru (æg) 15 125 60 500
Iod (æg) 1,55 8,4 6,5 35
Seleniu (æg) 0,6 2,5 2,5 10
Mangan (mg) 0,012 0,12 0,05 0,5
Crom (æg) 0,3 3,6 1,25 15
Molibden (æg) 0,72 4,3 3,5 18
Fluor (mg) - 0,05 - 0,2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*) Pentru produsele destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 10 ani.
(1) Preparatele pentru sugari şi preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an nu trebuie să conţină nici o substanţa în cantităţi care ar putea sa pună în pericol sănătatea sugarilor şi a copiilor de vârsta mica.
(2) Preparatele pentru sugari şi preparatele pentru copii cu vârsta până la 1 an nu trebuie să conţină reziduuri de pesticide individuale în concentraţii care depăşesc 0,01 mg/kg în produsul gata pentru consum sau reconstituit conform instrucţiunilor producătorului. Metodele analitice pentru determinarea concentraţiilor de reziduuri de pesticide vor fi metodele standard general acceptate.
(3) Pesticidele enumerate în anexa nr. 16 nu vor fi folosite în produsele agricole care sunt utilizate în producerea preparatelor pentru sugari şi a preparatelor pentru copiii cu vârsta până la 1 an. Totuşi, în scopul controlului
a) pesticidele enumerate în tabelul 1 al anexei nr. 16 se consideră că nu au fost utilizate dacă reziduurile lor nu depăşesc limita de 0,003 mg/kg. Acest nivel care este considerat a fi limita cuantificării metodelor analitice se va revizui periodic o dată cu progresul tehnologic;
b) pesticidele enumerate în tabelul 2 al anexei nr. 16 se consideră că nu au fost utilizate dacă reziduurile lor nu depăşesc limita de 0,003 mg/kg. Acest nivel se va revizui periodic conform datelor contaminării mediului.
-----------
Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
(3^1) Pentru pesticidele enumerate în anexa nr. 17 vor fi aplicate nivelurile maxime de reziduuri specificate în aceasta.
-----------
Alin. (3^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
(3^2) Nivelurile la care s-a făcut referire la alin. (3) şi (3^1) vor fi aplicate produselor propuse drept gata de consum sau reconstituite conform instrucţiunilor producătorilor.
-----------
Alin. (3^2) al art. 13 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
(4) Criteriile microbiologice pe care trebuie să le îndeplinească preparatele pentru sugari şi pentru copii cu vârsta până la 1 an se stabilesc de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin ordin al ministrului, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentelor norme.
--------
la norme
---------
COMPOZIŢIA DE BAZA
a alimentelor destinate dietelor cu valoare energetica redusă
Specificaţiile se referă la produsele gata de utilizare, comercializate ca atare sau reconstituite conform instrucţiunilor producătorului.
1. Energie
1.1. Energia furnizată de unul dintre produsele menţionate în art. 27 lit. a) din norme nu va fi mai mica de 3.360 kJ (800 kcal) şi nu va depăşi 5.040 kJ (1.200 kcal) pentru ratia zilnica totală.
1.2. Energia furnizată de unul dintre produsele menţionate în art. 27 lit. b) din norme nu va fi mai mica de 840 kJ (200 kcal) şi nu va depăşi 1.680 kJ (400 kcal) per masa zilnica.
2. Proteine
2.1. Proteinele care intră în compoziţia produselor menţionate în art. 27 lit. a) şi b) din norme vor asigura cel puţin 25% şi cel mult 50% din valoarea energetica totală a produsului. În orice caz cantitatea de proteine din produsele menţionate în art. 27 lit. a) din norme nu va depăşi 125 g.
2.2. Prevederile privind proteinele menţionate mai sus se referă la o proteina al carei indice chimic este egal cu cel al proteinei de referinţa a FAO/OMS (1985) descrisă în anexa nr. 14. Dacă indicele chimic este mai mic de 100% din proteina de referinţa, nivelurile minime de proteine vor fi mărite corespunzător. În orice caz indicele chimic al proteinelor va fi cel puţin egal cu 80% din cel al proteinei de referinţa.
2.3. Indicele chimic reprezintă cel mai mic raport dintre cantitatea fiecărui aminoacid esenţial din proteina de testare şi cantitatea de fiecare aminoacid din proteina de referinţa.
2.4. În toate cazurile adăugarea aminoacizilor este permisă doar în scopul îmbunătăţirii valorii nutritive a proteinelor şi doar în proportiile necesare atingerii acestui scop.
3. Lipide
3.1. Energia eliberata de lipide nu trebuie să depăşească 30% din energia totală disponibilă a produsului.
3.2. În cazul produselor menţionate în art. 27 lit. a) din norme, acidul linoleic (sub forma de gliceride) nu va fi mai mic de 4,5 g.
3.3. În cazul produselor menţionate în art. 27 lit. b) din norme, acidul linoleic (sub forma de gliceride) nu va fi mai mic de 1 g.
4. Fibre dietetice
Conţinutul de fibre dietetice din produsele menţionate în art. 27 lit. a) din norme nu va fi mai mic de 10 g şi nu va depăşi 30 g pentru ratia zilnica.
5. Vitamine şi elemente minerale
5.1. Produsele menţionate în art. 27 lit. a) din norme vor asigura pentru dieta zilnica completa cel puţin 100% din cantităţile de vitamine şi elemente minerale specificate în tabelul din prezenta anexa.
5.2. Produsele menţionate în art. 27 lit. b) din norme vor asigura cel puţin 30% din cantitatea de vitamine şi elemente minerale specificată în tabelul din prezenta anexa pentru fiecare masa; totuşi cantitatea de potasiu asigurata de aceste produse pentru fiecare masa va fi de cel puţin 500 mg.
Tabel
─────────────────────────────────────────────────────
Vitamina A (æg RE) 700
─────────────────────────────────────────────────────
Vitamina D (æg) 5
─────────────────────────────────────────────────────
Vitamina E (mg - TE) 10
─────────────────────────────────────────────────────
Vitamina C (mg) 45
─────────────────────────────────────────────────────
Tiamina (mg) 1,1
─────────────────────────────────────────────────────
Riboflavina (mg) 1,6
─────────────────────────────────────────────────────
Niacina (mg - NE) 18
─────────────────────────────────────────────────────
Vitamina B6 (mg) 1,5
─────────────────────────────────────────────────────
Folate (æg) 200
─────────────────────────────────────────────────────
Vitamina B12 (æg) 1,4
─────────────────────────────────────────────────────
Biotina (æg) 15
─────────────────────────────────────────────────────
Acid pantotenic (mg) 3
─────────────────────────────────────────────────────
Calciu (mg) 700
─────────────────────────────────────────────────────
Fosfor (mg) 550
─────────────────────────────────────────────────────
Potasiu (mg) 3.100
─────────────────────────────────────────────────────
Fier (mg) 16
─────────────────────────────────────────────────────
Zinc (mg) 9,5
─────────────────────────────────────────────────────
Cupru (mg) 1,1
─────────────────────────────────────────────────────
Iod (æg) 130
─────────────────────────────────────────────────────
Seleniu (æg) 55
─────────────────────────────────────────────────────
Sodiu (æg) 575
─────────────────────────────────────────────────────
Magneziu (mg) 150
─────────────────────────────────────────────────────
Mangan (æg) 1
─────────────────────────────────────────────────────
(1) Denumirile sub care vor fi vândute produsele descrise la art. 8 sunt: preparate pentru sugari şi preparate pentru copii cu vârsta până la 1 an.
(2) Etichetarea trebuie să cuprindă, în afară cerinţelor privind etichetarea produselor alimentare, următoarele menţiuni obligatorii
a) în cazul preparatelor pentru sugari, o menţiune care să indice ca produsul este adecvat alimentaţiei particulare a sugarilor de la naştere, dacă nu sunt alaptati;
b) în cazul preparatelor pentru sugari, neimbogatite în fier, o menţiune care să indice faptul ca, dacă produsul este administrat sugarilor mai mari de 4 luni, cerinţele lor totale de fier trebuie suplimentate şi din alte surse;
c) în cazul preparatelor pentru copii în vârsta de până la 1 an, o menţiune care să indice ca produsul este adecvat doar pentru alimentaţia particulară a sugarilor mai mari de 4 luni, ca el nu poate fi decât o parte a alimentaţiei diversificate şi că nu poate fi folosit ca substituent al laptelui matern în timpul primelor 4 luni de viaţa;
d) în cazul preparatelor pentru sugari şi al preparatelor pentru copii în vârsta de până la 1 an, valoarea energetica disponibilă exprimată în kJ şi în kcal, precum şi conţinutul în proteine, glucide şi lipide, exprimate sub forma numerică, pentru 100 ml de produs gata pentru utilizare;
e) în cazul preparatelor pentru sugari şi al preparatelor pentru copii în vârsta de până la 1 an, cantitatea medie a fiecărui element mineral şi a fiecărei vitamine menţionate în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2, şi, acolo unde este cazul, a colinei, inozitolului, carnitinei şi taurinei exprimate sub forma numerică, pentru 100 ml de produs gata pentru utilizare;
f) în cazul preparatelor pentru sugari şi al preparatelor pentru copii în vârsta de până la 1 an, instrucţiuni pentru prepararea corespunzătoare a produselor şi un avertisment privind riscurile pentru sănătate ce pot aparea în urma preparării necorespunzătoare.
(3) Eticheta mai poate conţine indicaţiile următoare
a) cantitatea medie a substanţelor nutritive (nutrientilor) menţionate în anexa nr. 3, când aceasta indicaţie nu este acoperită de prevederile alin. (2) lit. e), exprimată sub forma numerică, pentru 100 ml de produs gata pentru utilizare;
b) în cazul preparatelor pentru copii cu vârsta până la 1 an, în afară de informaţiile numerice, informaţii despre vitaminele şi mineralele prevăzute în anexa nr. 8 la prezentele norme, exprimate ca procent al valorilor de referinţa nutritionala, pentru 100 ml de produs gata pentru utilizare; cantităţile prevăzute trebuie să fie cel puţin egale cu 15% din valorile de referinţa.
(4) Etichetarea preparatelor pentru sugari şi a preparatelor pentru copii cu vârsta de până la 1 an va fi astfel concepută încât sa furnizeze informaţiile necesare despre utilizarea corespunzătoare a produselor, fără a descuraja alaptarea. Se interzice utilizarea termenilor umanizat, maternizat şi al altor termeni similari. Termenul adaptat poate fi utilizat doar în conformitate cu prevederile pct. 1 din anexa nr. 4 la prezentele norme.
(5) Eticheta preparatelor pentru sugari conţine în plus următoarele menţiuni obligatorii, precedate de cuvintele observatie importanţa sau de alta expresie similară
a) o menţiune privind superioritatea alaptarii;
b) o menţiune care recomanda ca produsul să fie utilizat doar la recomandarea persoanelor calificate în medicina, nutriţie sau farmacie şi a altor profesionisti responsabili cu îngrijirea mamei şi a copilului.
(6) Etichetele preparatelor pentru sugari nu trebuie să conţină fotografii de sugari sau alte fotografii ori texte care pot idealiza utilizarea produsului. Ele pot conţine totuşi reprezentaţii grafice pentru identificarea uşoară a produsului şi pentru ilustrarea metodelor de preparare.
(7) Etichetele pot prevedea referiri privind compoziţia specială a unui produs pentru sugari doar în cazurile enumerate în anexa nr. 4 şi în conformitate cu condiţiile stabilite în aceasta.
(8) Cerinţele, interdicţiile şi restricţiile menţionate la alin. (3)-(6) se aplică şi
a) prezentării produselor în cauza, în special formei, aspectului sau ambalajului lor, materialelor de ambalare utilizate, modului în care sunt aranjate şi locului în care sunt expuse;
b) publicităţii.
--------
la norme
--------
FORMELE CERUTE DE AMINOACIZI*1)
─────────────────────────────────────────────────────
g/100 g proteina
─────────────────────────────────────────────────────
Cistina + metionina 1,7
Histidina 1,6
Isoleucina 1,3
Leucina 1,9
Lizina 1,6
Fenilalanina + tirozina 1,9
Treonina 0,9
Triptofan 0,5
Valina 1,3
─────────────────────────────────────────────────────
------------
*1) Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cerinţe energetice şi proteice. Raportul unei intalniri comune FAO/OMS/UNU.
Geneva: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 1985 (Seriile 724 de rapoarte tehnice ale OMS).
(1) Publicitatea preparatelor pentru sugari trebuie să fie restrânsă doar la publicaţiile specializate în îngrijirea copiilor şi la publicaţiile ştiinţifice. Aceste reclame privind preparatele pentru sugari trebuie să respecte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (3), (4), (5), (6) şi (7) şi sa conţină doar informaţii de natura ştiinţifică şi faptica. Aceste informaţii nu trebuie să presupună sau sa creeze impresia sa alimentaţia cu biberonul este echivalenta sau superioară alaptarii.
(2) Se interzice reclama la locul de vânzare, nu se oferă mostre şi nu se aplică nici un fel de alte metode promotionale care ar determina vânzarea preparatelor pentru sugari direct către consumator în standul vânzării cu amănuntul, ca de exemplu prezentările speciale, cupoanele de reduceri, primele, vânzările speciale, articolele vândute în paguba şi vânzările în combinaţie.
(3) Producătorii şi distribuitorii preparatelor pentru sugari nu trebuie să furnizeze publicului sau femeilor însărcinate, mamelor ori membrilor familiilor lor produse gratuite sau la preţuri reduse, mostre ori alte cadouri promotionale, fie direct, fie indirect prin sistemul de îngrijire a sănătăţii ori prin lucrătorii din acest domeniu.
--------
la norme
--------
SUBSTANŢE
care pot fi adăugate în scopuri nutriţionale specifice în alimente
cu destinaţie nutriţională specială
- FSMP înseamnă alimente cu destinaţie nutriţională specială pentru scopuri medicale speciale
- All FPNU înseamnă alimente dietetice cu destinaţie nutriţională specială, incluzând FSMP, dar excluzând preparatele pentru sugari, preparatele pentru copiii cu vârsta până la 1 an, alimentele pe bază de cereale prelucrate şi alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Substanţa Condiţii de utilizare
──────────────────────────
AII FPNU FSMP
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Vitamine
VITAMINA A
- retinol x
- acetat de retinil x
- palmitat de retinil x
- beta-caroten x
VITAMINA D
- colecalciferol x
- ergocalciferol x
VITAMINA E
- D-alfa-tocoferol x
- DL-alfa-tocoferol x
- acetat de D-alfa-tocoferil x
- acetat de DL-alfa-tocoferil x
- acid succinat de D-alfa-tocoferil x
VITAMINA K
- filochinonă (fitomenadionă) x
VITAMINA B1
- clorhidrat de tiamină x
- mononitrat de tiamină x
VITAMINA B2
- riboflavină x
- riboflavină 5' fosfat de sodiu x
NIACINĂ
- acid nicotinic x
- nicotinamidă x
ACID PANTOTENIC
- D-pantotenat de calciu x
- D-pantotenat de sodiu x
- dexpantenol (pantenol) x
VITAMINA B6
- clorhidrat de piridoxină x
- piridoxină 5╒-fosfat x
- dipalmitat de piridoxină x
ACID FOLIC
- acid pteroilmonoglutamic x
VITAMINA B12
- cianocobalamină x
- hidroxicobalamină x
BIOTINĂ
- D-biotină x
VITAMINA C
- acid L-ascorbic x
- L-ascorbat de sodiu x
- L-ascorbat de calciu x
- L-ascorbat de potasiu x
- 6-palmitat de L-ascorbil x
2. Elemente minerale
CALCIU
- carbonat x
- clorură x
- săruri ale acidului citric x
- gluconat x
- glicerofosfat x
- lactat x
- săruri ale acidului ortofosforic x
- hidroxid x
- oxid x
- sulfat x'
-------------
Substanţa "sulfat" din subcategoria "Calciu", categoria 2 "Elemente minerale" din anexa 15 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 271 din 29 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 20 mai 2005.
MAGNEZIU
- acetat x
- carbonat x
- clorură x
- săruri ale acidului citric x
- gluconat x
- glicerofosfat x
- săruri ale acidului ortofosforic x
- lactat x
- hidroxid x
- oxid x
- sulfat x
FIER
- carbonat feros x
- citrat feros x
- citrat feric de amoniu x
- gluconat feros x
- fumarat feros x
- difosfat feric de sodiu x
- lactat feros x
- sulfat feros x
- difosfat feric (pirofosfat feric) x
- zaharat feric x
- fier elemental (carbonil+electrolitic+hidrogen redus)x
CUPRU
- carbonat cupric x
- citrat cupric x
- gluconat cupric x
- sulfat cupric x
- complexul cupru-lizină x
IOD
- iodură de potasiu x
- iodat de potasiu x
- iodură de sodiu x
- iodat de sodiu x
ZINC
- acetat x
- clorură x
- citrat x
- gluconat x
- lactat x
- oxid x
- carbonat x
- sulfat x
MANGAN
- carbonat x
- clorură x
- citrat x
- gluconat x
- glicerofosfat x
- sulfat x
SODIU
- bicarbonat x
- carbonat x
- clorură x
- citrat x
- gluconat x
- lactat x
- hidroxid x
- săruri ale acidului ortofosforic x
POTASIU
- bicarbonat x
- carbonat x
- clorură x
- citrat x
- gluconat x
- glicerofosfat x
- lactat x
- hidroxid x
- săruri ale acidului ortofosforic x
SELENIU
- selenat de sodiu x
- selenit hidrogenat de sodiu x
- selenit de sodiu x
CROM (III) şi hexahidraţii săi
- clorură x
- sulfat x
MOLIBDEN (VI)
- molibdat de amoniu x
- molibdat de sodiu x
FLUOR
- fluorură de potasiu x
- fluorură de sodiu x
3. Aminoacizi
- L-alanină x
- L-arginină x
- acid L-aspartic x
- L-citrulină x
- L-cisteină x
- cistină x
- L-histidină x
- acid L-glutamic x
- L-glutamină x
- glicină x
- L-izoleucină x
- L-leucină x
- L-lizină x
- acetat de L-lizină x
- L-metionină x
- L-ornitină x
- L-fenilalanină x
- L-prolină x
- L-treonină x
- L-triptofan x
- L-tirozină x
- L-valină x
- L-serină x
- L-arginină L-aspartat x
- L-lizină L-aspartat x
- L-lizină L-glutamat x
- N-acetil-L-cisteină x
- N-acetil-L-metionină x în
pentru persoane în vârstă produse cu
de peste un an destinaţie
specială
-------------
Categoria 3 "Aminoacizi" din anexa 15 a fost completată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 271 din 29 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 20 mai 2005.
4. Carnitină şi taurină
- L-carnitină x
- clorhidrat de L-carnitină x
- taurină x
- L-carnitină L-tartrat x'
-------------
Categoria 4 "Carnitină şi taurină" din anexa 15 a fost completată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 271 din 29 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 20 mai 2005.
5. Nucleotide
- adenozină 5'-acid fosforic (AMP) x
- săruri de sodiu ale AMP x
- citidină 5'-acid monofosforic (CMP) x
- săruri de sodiu ale CMP x
- guanozină 5'-acid fosforic (GMP) x
- săruri de sodiu ale GMP x
- inozină 5'-acid fosforic (IMP) x
- săruri de sodiu ale IMP x
- uridină 5'-acid fosforic (UMP) x
- săruri de sodiu ale UMP x
6. Colină şi inozitol
- colină x
- clorură de colină x
- bitartrat de colină x
- citrat de colină x
- inozitol x
-----------
Anexa 15 la Norme a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004, având conţinutul anexei 1 din acest act normativ.
(1) Materialele informationale şi educaţionale, scrise sau audiovizuale, care se referă la hranirea sugarilor şi sunt destinate femeilor gravide şi mamelor de sugari sau de copii de vârsta mica, includ informaţii clare privind următoarele
a) avantajele şi superioritatea alaptarii;
b) hranirea maternă şi pregătirea pentru alaptare, precum şi continuarea sa;
c) efectele negative posibile asupra alaptarii la introducerea hranirii parţiale cu biberonul;
d) dificultatea de a se reveni asupra deciziei de a nu mai alapta;
e) dacă este cazul, utilizarea corespunzătoare a preparatelor pentru sugari, indiferent dacă sunt preparate acasă sau sunt fabricate pe cale industriala.
Atunci când aceste materiale conţin informaţii despre utilizarea preparatelor pentru sugari, ele vor include şi implicaţiile sociale şi financiare ale utilizării lor, riscurile legate de sănătate ale alimentelor sau metodelor de alimentare necorespunzătoare şi, în special, riscurile legate de sănătate ale utilizării necorespunzătoare a preparatelor pentru sugari.
(2) Donaţiile de echipamente sau materiale informationale ori educaţionale, efectuate de producători sau distribuitori, se fac doar la cererea şi cu aprobarea scrisă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei ori conform recomandărilor date de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în acest scop. Aceste echipamente pot purta numele sau sigla societăţii donatoare, dar nu trebuie să facă referire la o marca comercială specială a preparatelor pentru sugari, şi se distribuie doar prin sistemul de îngrijire a sănătăţii.
(3) Donaţiile sau vânzările la preţuri reduse de preparate pentru sugari către instituţii ori organizaţii, indiferent dacă sunt destinate consumului în acele instituţii sau distribuţiei în afară lor, se utilizează ori se distribuie doar către sugarii care au nevoie să fie hraniti cu preparate pentru sugari şi doar atât timp cat este nevoie.
--------
la norme
--------
PESTICIDE
care nu pot fi utilizate în produsele agricole folosite la
prepararea produselor pentru sugari şi pentru copiii cu vârsta până la 1 an
Tabelul 1
Denumirea chimică a substanţelor (definirea reziduurilor)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Disulfoton (suma dintre disulfoton, disulfoton sulfoxid şi disulfoton sulfonă,
exprimate ca disulfoton)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fensulfotion (suma dintre fensulfotion, analogi ai sulfonelor, exprimate ca
fensulfotion)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fentin, exprimat ca trifeniltin cation
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Haloxifop (suma dintre haloxifop, sărurile sale şi esteri incluzând derivaţi,
exprimate ca haloxifop)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Heptaclor şi trans-heptaclor epoxid, exprimate ca heptaclor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Hexaclorbenzen
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nitrofen
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Ometoat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Terbufos (suma dintre terbufos, sulfoxid şi sulfonă, exprimate ca terbufos)
Tabelul 2
Denumirea chimică a substanţelor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Aldrin şi dieldrin, exprimate ca dieldrin
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Endrin
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
Anexa 16 la Norme a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004, având conţinutul anexei 2 din acest act normativ.
(1) Alimentele cu destinaţie nutritionala specială care îndeplinesc cerinţele speciale ale sugarilor şi copiilor de vârsta mica sanatosi şi sunt destinate utilizării la sugari în momentul în care sunt intarcati şi la copiii de vârsta mica, ca supliment la dieta şi/sau pentru adaptarea lor treptata la alimentaţia obişnuită, sunt următoarele
1. alimentele pe bază de cereale prelucrate care sunt împărţite în următoarele 4 categorii
a) cereale simple care sunt sau este nevoie să fie reconstituite cu lapte ori cu alte lichide nutritive corespunzătoare;
b) cereale cu adaos de alimente cu conţinut mare de proteine care sunt sau care este nevoie să fie reconstituite cu apa ori cu alte lichide fără proteine;
c) paste care vor fi folosite după ce au fiert în apa sau în alte lichide corespunzătoare;
d) pesmeti şi biscuiţi care se utilizează ca atare sau, după maruntire, cu adaos de apa, lapte sau alte lichide corespunzătoare;
2. alimentele pentru copii, diferite de alimentele pe bază de cereale prelucrate.
(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică tipurilor de lapte destinate copiilor de vârsta mica.
--------
la norme
--------
NIVELURILE MAXIME
de reziduuri specifice ale pesticidelor sau
metaboliţilor pesticidelor în preparate pentru sugari
şi pentru copiii cu vârsta până la 1 an
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Denumirea chimică a substanţei Nivelul maxim de reziduu (mg/kg)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cadusafos 0,006
Demeton-S-metil/demeton-S-metil sulfone/
oxidemeton metil (individual sau
combinat exprimat ca demeton-S-metil) 0,006
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Etoprofos 0,008
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fipronil (suma dintre fipronil şi
fipronil-desulfinil, exprimate ca fipronil) 0,004
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Propineb/propilenetiouree (suma dintre
propineb şi propilenetiouree) 0,006
-----------
Anexa 17 la Norme a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004, având conţinutul anexei 3 din acest act normativ.
Alimentele pe bază de cereale prelucrate şi alimentele pentru copii se produc din ingredientele a căror conformare la cerinţele nutritive speciale ale sugarilor şi copiilor de vârsta mica a fost dovedită prin date ştiinţifice general acceptate.
--------
la norme
--------
PESTICIDE
care nu pot fi utilizate în produsele agricole folosite pentru
alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari
Tabelul 1
Denumirea chimică a substanţelor (definirea reziduurilor)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Disulfoton (suma dintre disulfoton, disulfoton sulfoxid şi disulfoton sulfonă,
exprimate ca disulfoton)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fensulfotion (suma dintre fensulfotion, analogi ai sulfonelor, exprimate ca
fensulfotion)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fentin, exprimat ca trifeniltin cation
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Haloxifop (suma dintre haloxifop, sărurile sale şi esteri incluzând derivaţi,
exprimate ca haloxifop)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Heptaclor şi trans-heptaclor epoxid, exprimate ca heptaclor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Hexaclorbenzen
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nitrofen
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Ometoat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Terbufos (suma dintre terbufos, sulfoxid şi sulfonă, exprimate ca terbufos)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Tabelul 2
Denumirea chimică a substanţelor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Aldrin şi dieldrin, exprimate ca dieldrin
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Endrin
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
Anexa 18 la Norme a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004, având conţinutul anexei 4 din acest act normativ.
------------
(1) Alimentele pe bază de cereale prelucrate vor respecta criteriile compozitionale specificate în anexa nr. 9 la prezentele norme.
(2) Alimentele pentru copii descrise în anexa nr. 10 la prezentele norme vor respecta criteriile compozitionale specificate în aceasta.
La producerea alimentelor pe bază de cereale prelucrate şi a alimentelor pentru copii pot fi adăugate doar substanţele nutritive enumerate în anexa nr. 3.
Limitele maxime aplicabile vitaminelor şi elementelor minerale, dacă au fost adăugate în alimentele pe bază de cereale prelucrate şi în preparatele pentru sugari şi pentru copii cu vârsta până la 1 an, sunt prezentate în anexa nr. 11 la prezentele norme.
(1) Alimentele pe bază de cereale prelucrate şi alimentele pentru copii nu trebuie să conţină nici o substanţa în cantităţi ce ar putea pune în pericol sănătatea sugarilor şi a copiilor de vârsta mica.
(2) Alimentele pe bază de cereale prelucrate şi alimentele pentru copii nu trebuie să conţină reziduuri de pesticide individuale în concentraţii care depăşesc 0,01 mg/kg. Aceste concentraţii se aplică alimentelor pe bază de cereale prelucrate şi alimentelor pentru copii gata pentru consum sau reconstituite conform instrucţiunilor fabricantului. Metodele de analiza pentru determinarea concentraţiilor de reziduuri de pesticide sunt metodele standardizate general acceptate.
(3) Criteriile microbiologice ale alimentelor pe bază de cereale prelucrate şi ale alimentelor pentru copii se stabilesc de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin ordin al ministrului, conform art. 13 alin. (4).
(4) Pesticidele enumerate în anexa nr. 18 nu vor fi utilizate în produsele agricole destinate producerii alimentelor pe bază de cereale prelucrate şi alimentelor pentru sugari. Totuşi, în scopul controlului
a) pesticidele enumerate în tabelul 1 al anexei nr. 18 se consideră că nu au fost utilizate dacă reziduurile lor nu depăşesc un nivel de 0,003 mg/kg. Acest nivel care este considerat a fi limita cuantificării metodelor analitice se va revizui periodic o dată cu progresul tehnologic;
b) pesticidele enumerate în tabelul 2 al anexei nr. 18 se consideră că nu au fost utilizate dacă reziduurile lor nu depăşesc un nivel de 0,003 mg/kg. Acest nivel se va revizui periodic conform datelor contaminării mediului.
-----------
Alin. (4) al art. 22 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
(5) Nivelurile menţionate la alin. (4) lit. a) şi b) se aplică la produsele care sunt gata pentru consum sau reconstituite conform instrucţiunilor producătorilor.
-----------
Alin. (5) al art. 22 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
(1) Etichetele alimentelor pe bază de cereale prelucrate şi ale alimentelor pentru copii trebuie să conţină, în plus faţă de menţiunile stabilite prin reglementările pentru etichetarea produselor alimentare, următoarele menţiuni obligatorii
a) o menţiune asupra vârstei adecvate la care trebuie folosit produsul respectiv, luându-se în considerare compoziţia sa, textura şi alte proprietăţi speciale. Vârsta menţionată nu va fi mai mica de 4 luni pentru nici un produs. Produsele recomandate să fie utilizate începând cu vârsta de 4 luni pot conţine o indicaţie asupra faptului ca se pot utiliza începând cu aceasta vârsta, cu excepţia cazurilor în care persoane neutre care deţin calificări în medicina, nutriţie sau farmacie ori alţi specialişti responsabili cu îngrijirea mamei şi copilului recomanda altfel;
b) informaţii legate de prezenta sau absenta glutenului, dacă vârsta indicată pentru utilizarea acelui produs începe înainte de 6 luni;
c) valoarea energetica disponibilă, exprimată în kJ şi kcal, precum şi conţinutul de proteine, glucide şi lipide, exprimat în forma numerică, per 100 g sau 100 ml de produs în forma vândută şi, acolo unde este cazul, per cantitatea specificată de produs propus pentru consumaţie;
d) cantitatea medie a fiecărei substanţe minerale şi a fiecărei vitamine care respecta nivelul specific prevăzut în anexa nr. 9 şi, respectiv, din anexa nr. 10, exprimată în forma numerică, per 100 g sau 100 ml de produs vândut şi, dacă este cazul, per cantitatea specificată de produs propus pentru consum;
e) instrucţiuni pentru prepararea corecta, iar când este cazul, şi o menţiune legată de importanţa respectării acestor instrucţiuni.
(2) Etichetele pot include
a) cantitatea medie a elementelor nutritive stabilite în anexa nr. 3, dacă aceasta menţiune nu este inclusă în prevederile alin. (1) lit. d), exprimată sub forma numerică, per 100 g sau 100 ml de produs vândut şi, unde este cazul, per cantitatea specificată de produs propus pentru consum;
b) în afară de informaţiile numerice, informaţiile despre vitaminele şi mineralele prezentate în anexa nr. 8, exprimate ca procent al valorilor de referinţa menţionate aici, per 100 g sau 100 ml de produs vândut şi, dacă este cazul, per cantitatea specificată a produsului propus pentru consum, cu condiţia să fie prezentate în cantităţi cel puţin egale cu 15% din valorile de referinţa.
(1) În sensul prezentelor norme, alimentele dietetice pentru scopuri medicale speciale reprezintă o categorie de alimente cu destinaţie nutritionala specială, prelucrate sau formulate special şi folosite în regimul dietetic al pacientilor care sunt sub supraveghere medicală. Ele sunt destinate alimentaţiei exclusive sau parţiale a pacientilor cu capacitate limitată, slabita ori dereglata de a prelua, digera, absorbi, metaboliza sau excreta alimentele obişnuite ori nutrientii sau metabolitii acestora, pe care acestea le conţin, ori a pacientilor cu alte cerinţe nutritive determinate medical, al căror regim dietetic nu poate fi realizat doar prin modificarea dietei normale sau prin utilizarea altor alimente cu destinaţie nutritionala specială ori printr-o contribuţie a acestora doua.
(2) Alimentele dietetice pentru scopuri medicale speciale sunt clasificate în următoarele trei categorii
a) alimentele complete nutritional, cu o formula nutritiva standard care, utilizate în conformitate cu instrucţiunile fabricantului, pot constitui singura sursa de alimentaţie pentru persoanele cărora le sunt destinate;
b) alimentele complete nutritional, cu o formula nutritiva adaptată, specifică unor anumite boli, dereglari sau condiţii medicale, care, utilizate în conformitate cu instrucţiunile fabricantului, pot constitui singura sursa de alimentaţie pentru persoanele cărora le sunt destinate;
c) alimentele incomplete nutritional, cu o formula nutritiva standard sau o formula nutritiva adaptată, specifică unei boli, dereglari sau condiţii medicale, care nu sunt adecvate pentru utilizare ca singura sursa de alimentaţie.
(3) Alimentele menţionate la alin. (2) lit. b) şi c) pot fi utilizate ca inlocuitori partiali sau ca suplimente la dieta pacientului.
Formula alimentelor dietetice pentru scopuri medicale speciale trebuie să pornească de la principii medicale şi nutritive corecte. Utilizarea lor, în conformitate cu instrucţiunile fabricantului, trebuie să fie sigura, benefica şi eficienta în satisfacerea cerinţelor nutritive speciale ale persoanelor cărora le sunt destinate, conform celor demonstrate de datele ştiinţifice general acceptate. Formula acestor elemente trebuie să respecte criteriile compozitionale specificate în anexa nr. 12.
(1). Produsele definite la art. 24 se comercializează sub denumirea alimente dietetice destinate scopurilor medicale speciale.
(2) Etichetele trebuie să conţină, în afară de menţiunile stabilite prin reglementările pentru etichetarea produselor alimentare, următoarele menţiuni speciale
a) valoarea energetica, exprimată în kJ şi kcal, conţinutul de proteine, glucide şi lipide, exprimat în forma numerică, per 100 g sau per 100 ml din produsul comercializat şi, la nevoie, per 100 g sau 100 ml de produs gata de utilizare, în conformitate cu instrucţiunile producătorului. Aceste informaţii trebuie furnizate, de asemenea, per doza cuantificată pe eticheta sau per portie, cu condiţia ca numărul de portii conţinut de pachetul respectiv să fie menţionat;
b) cantitatea medie din fiecare element mineral şi vitamina prezente în produs, menţionate în anexa nr. 12, exprimată în forma numerică per 100 g sau per 100 ml de produs comercializat ori, la nevoie, per 100 g sau per 100 ml de produs gata de utilizare, în conformitate cu instrucţiunile producătorului. Aceste informaţii trebuie furnizate, de asemenea, per doza cuantificată pe eticheta sau per portie, cu condiţia ca numărul de portii conţinut de pachetul respectiv să fie menţionat;
c) selectiv, conţinutul componentelor de proteine, glucide şi lipide şi/sau de alţi nutrienti şi componentele lor care trebuie declarate pentru utilizarea intenţionată corespunzătoare, exprimat în forma numerică per 100 g sau 100 ml de produs comercializat ori, la nevoie, per 100 g sau 100 ml de produs gata de utilizare, în conformitate cu instrucţiunile producătorului. Aceste informaţii trebuie furnizate, de asemenea, per doza cuantificată pe eticheta sau per portie, cu condiţia ca numărul de portii conţinut de pachetul respectiv să fie menţionat;
d) informaţii despre osmolalitatea sau osmolaritatea produsului, dacă este cazul;
e) informaţii asupra originii şi naturii proteinelor şi/sau hidrolizatelor de proteine conţinute de produs.
(3) Etichetarea trebuie să conţină în plus următoarele menţiuni speciale, precedate de cuvintele observaţii importante sau echivalentul lor
a) o menţiune care precizează ca produsul trebuie utilizat sub supraveghere medicală;
b) o menţiune care precizează dacă produsul este sau nu propriu utilizării ca unica sursa de alimentaţie;
c) o menţiune care precizează ca produsul este destinat unei grupe de vârsta specifice, dacă este cazul;
d) la nevoie, o menţiune care precizează ca produsul prezintă un risc pentru sănătate dacă este consumat de către o persoană care nu are boala, dereglarea sau condiţia medicală pentru care este destinat produsul.
(4) Eticheta mai trebuie să conţină
a) menţiunea pentru regimul dietetic al..., unde spaţiile albe trebuie completate cu bolile, dereglarile sau starea medicală pentru care este destinat produsul;
b) la nevoie, o menţiune care se referă la măsurile de precauţie necesare şi la contraindicatii;
c) o descriere a proprietăţilor şi/sau a caracteristicilor care fac produsul util în special, după caz, referitor la nutrientii care au fost mariti, reduşi, eliminati sau altfel modificati şi utilizarea raţională a acestui produs;
d) la nevoie, un avertisment ca produsul nu este indicat utilizării parenterale.
(5) Eticheta trebuie să conţină instrucţiuni privind prepararea adecvată, utilizarea şi păstrarea produsului după deschiderea recipientului, după caz.
Alimentele utilizate în dietele cu valoare energetica redusă pentru scăderea greutatii sunt alimente special formulate care, dacă sunt folosite conform instrucţiunilor producătorului, înlocuiesc în totalitate sau parţial dieta zilnica totală. Ele sunt împărţite în două categorii
a) produse prezentate ca inlocuitori ai unei diete zilnice complete;
b) produse prezentate ca inlocuitori ai uneia sau mai multor mese dintr-o dieta zilnica.
Alimentele descrise la art. 27 trebuie să respecte criteriile compozitionale specificate în anexa nr. 13 la prezentele norme.
Toate componentele individuale care intră în compoziţia produselor menţionate la art. 27 lit. a) se introduc în acelaşi ambalaj în momentul în care sunt comercializate.
(1) Denumirea sub care se comercializează produsul este
a) pentru produsele descrise la art. 27 lit. a), înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutatii
b) pentru produsele descrise la art. 27 lit. b), înlocuitorii unei mese pentru controlul greutatii.
(2) Eticheta acestor produse include, în afară de menţiunile stabilite prin reglementările pentru etichetarea produselor alimentare, următoarele menţiuni obligatorii
a) valoarea energetica disponibilă exprimată în kJ şi kcal şi conţinutul de proteine, glucide şi lipide, exprimat în forma numerică, per cantitate specificată de produs gata pentru utilizare, sub forma propusă pentru consum;
b) cantitatea medie a fiecărui element mineral şi a fiecărei vitamine pentru care au fost stipulate prevederi obligatorii la pct. 5 din anexa nr. 13, exprimată în forma numerică per cantitate specificată de produs gata pentru utilizare, sub forma propusă pentru consum. În plus, pentru produsele menţionate la art. 27 lit. b) informaţiile despre vitaminele şi mineralele enumerate în tabelul de la pct. 5 din anexa nr. 13 vor fi exprimate şi ca procentaj din valorile definite;
c) instrucţiunile pentru prepararea corespunzătoare şi, atunci când este necesar, o menţiune asupra importantei respectării acestor instrucţiuni;
d) dacă un produs care este utilizat conform instrucţiunilor fabricantului conţine o portie zilnica de polioli mai mare de 20 g, va exista o menţiune care va specifică faptul ca alimentul poate avea efect laxativ;
e) o menţiune care să specifice importanţa consumului corespunzător zilnic de lichide;
f) pentru produsele menţionate la art. 27 lit. a)
- o menţiune care să specifice ca produsul asigura cantităţile zilnice corespunzătoare de elemente nutritive;
- o menţiune care să specifice ca produsul nu trebuie folosit mai mult de 3 săptămâni fără avizul medicului;
g) pentru produsele menţionate la art. 27 lit. b), o menţiune care să specifice ca produsele sunt destinate să fie utilizate numai ca parte a unei diete cu valoare energetica redusă şi ca şi alte alimente constituie componente necesare ale unei astfel de diete.
(3) Etichetarea, publicitatea şi prezentarea produselor în cauza nu trebuie să facă nici o referire la rata pierderii în greutate determinate de utilizarea lor, la reducerea senzatiei de foame sau la creşterea senzatiei de satietate.
(1) Pentru categoriile de substanţe adăugate în alimente cu destinaţie nutriţională specială, prevăzute în anexa nr. 15, pot fi utilizate în producerea alimentelor cu destinaţie nutriţională specială numai substanţele chimice menţionate pentru fiecare categorie.
(2) Folosirea substanţelor nutritive în alimentele cu destinaţie nutriţională specială se va face astfel încât produsul rezultat să fie sigur şi să îndeplinească cerinţele nutriţionale ale persoanelor cărora le sunt destinate, conform datelor ştiinţifice general acceptate existente.
(3) Autorităţile competente, reprezentanţi împuterniciţi pentru activitatea de inspecţie sanitară de stat ai Ministerului Sănătăţii, au dreptul să ceară producătorului sau, când este cazul, importatorului furnizarea datelor ştiinţifice care stabilesc utilizarea substanţelor adăugate pentru scopuri nutriţionale specifice, în concordanţă cu alin. (2). Dacă asemenea date apar într-o publicaţie recentă accesibilă, va fi suficientă doar o referinţă la această publicaţie.
-----------
Art. 31 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
(1) Pentru substanţele cuprinse în anexa nr. 15 se vor aplica criteriile de puritate specificate de legislaţia naţională pentru producerea alimentelor cu alte scopuri decât cele prevăzute de prezentul ordin.
(2) Pentru acele substanţe enumerate în anexa nr. 15 pentru care criteriile de puritate nu sunt specificate de legislaţia naţională şi până la adoptarea unor astfel de specificăţii, vor fi aplicate criteriile de puritate general acceptate, recomandate de organismele internaţionale. Pot fi păstrate regulile naţionale ce stabilesc criteriile stricte de puritate.
-----------
Art. 32 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
Anexele nr. 1-18 fac parte integrantă din prezentul ordin.
-----------
Art. 33 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.
privind alimentele cu destinaţie nutritionala specială
(actualizate până la data de 19 iunie 2005*)
----------
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 decembrie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 19 iunie 2005, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004; ORDINUL nr. 271 din 29 martie 2005.
Capitolul I
Prevederi generale
Capitolul II
Cerinţe privind compoziţia şi etichetarea preparatelor pentru sugari şi pentru copii până la vârsta de 1 an
Capitolul III
Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari şi copii de vârsta mica
Capitolul IV
Alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale
Capitolul V
Alimente utilizate în dietele cu valoare energetica redusă pentru scăderea greutatii
Capitolul VI
Cerinţe privind substanţele care pot fi adăugate în scopuri nutriţionale specifice în alimentele cu destinaţie nutriţională specială
-----------
Cap. VI a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 114 din 5 februarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 23 martie 2004.