HOTĂRÂRE nr. 1.686 din 17 decembrie 2008
Statutory Text (3 Articles)
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai unor obiective de investiţii din cadrul programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, derulat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, prevăzuţi în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
_________
Notă *) Anexele nr. 1 şi 2 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local, din credite externe, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 141/2007, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,
Laszlo Borbelyκly
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 17 decembrie 2008.
Nr. 1.686.
----
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investiţii din cadrul programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, derulat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.