HOTĂRÂRE nr. 1.619 din 4 decembrie 2008
Statutory Text (3 Articles)
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii "Bazin de înot de polo - Baia Mare, judeţul Maramureş" şi "Bazin de înot de polo - Clubul STEAUA - Bucureşti" din cadrul Programului "Bazine de înot", realizat prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A., prevăzuţi în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-----------
Notă *) Anexele nr. 1 şi 2 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice şi locuinţelor,
Laszlo Borbely
p. Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul economiei
şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 4 decembrie 2008.
Nr. 1.619.
----------
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii "Bazin de înot de polo - Baia Mare, judeţul Maramureş" şi "Bazin de înot de polo - Clubul STEAUA - Bucureşti" din cadrul Programului "Bazine de înot", realizat prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A.
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.