HOTĂRÂRE nr. 1.683 din 17 decembrie 2008
Statutory Text (3 Articles)
Anexele nr. II/28 şi nr. II/29 la Hotărârea Guvernului nr. 536/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii cuprinse în "Proiectul nr. 3 - Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în bazinul Criş, în judeţul Vaslui şi în municipiul Ploieşti" din cadrul Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din 12 ianuarie 2006 pentru aprobarea unor împrumuturi de până la 1.441.000.000 euro în perioada 2006-2009, pentru finanţarea investiţiilor prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
----------
Notă *) Anexele nr. 1 şi 2 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Finanţarea din împrumuturi sau de la bugetul de stat a obiectivelor de investiţii cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 536/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va efectua cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 17 decembrie 2008.
Nr. 1.683.
----------
privind modificarea anexelor nr. II/28 şi nr. II/29 la Hotărârea Guvernului nr. 536/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii cuprinse în "Proiectul nr. 3 - Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în bazinul Criş, în judeţul Vaslui şi în municipiul Ploieşti" din cadrul Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din 12 ianuarie 2006 pentru aprobarea unor împrumuturi de până la 1.441.000.000 euro în perioada 2006-2009, pentru finanţarea investiţiilor prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.