DECRET nr. 11 din 14 ianuarie 1950
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Intreprinderile petrolifere şi miniere de orice fel, pe baza deciziei Ministerului Minelor şi Petrolului, pot pentru diferitele lucrari în legătură cu explorarea, exploatarea, depozitarea, transportul şi valorificarea substanţelor minerale, ocupa imobilele necesare, sau constitui servituti asupra unor asemenea imobile.
De asemenea, ele pot pe aceeasi cale, evacua cladirile situate în raza de 50 m dela sonda sau gura minei pentru motive de securitate.
Chiriile, arenzile şi despăgubirile pentru imobilele ocupate sau degradate în scopurile prevăzute în art. 1, de intreprinderile petrolifere şi miniere de orice fel aflate în folosinţă organelor administraţiei sau puterii de Stat, ori a instituţiilor, întreprinderilor sau organizaţiunilor economice de Stat, sau proprietatea particularilor, se vor stabili după caz de catsre Judecatoria Populara în circumscripţia caruia este situat imobilul, sau de Arbitrajul de Stat, la cererea proprietarului sau titularului imobilului sau a beneficiarului ocuparii.
Debitele datorate, provenite chiar din contracte incheiate anterior, pentru chirii, arenzi şi despăgubiri, de către intreprinderile petrolifere şi miniere de orice fel, se vor revizui cu incepere de la 1 Aprilie 1947 faţă de Stat şi dela 15 August 1947 faţă de particulari, potrivit art. 2 din prezentul decret.
Contractele prevăzute de prezentul decret se pot rezilia deplin drept, prin simpla scrisoare recomandata comunicata proprietarului imobilului, cu trei luni înainte de data fixata pentru parasirea imobilului.
Articolele 48-58 inclusiv, din legea minelor din 1929, precum şi orice legi, regulamente, decizii sau dispozitii tarifare contrare prezentului decret se abroga.
C.I. PARHON
Ministrul minelor şi petrolului,
Gh. Vasilichi
Ministrul justiţiei,
Stelian Nitulescu
------------
privitor la drepturile întreprinderilor petrolifere şi miniere de orice fel, în legătură cu ocuparea imobilelor în vederea explorarii, exploatarii, transportului, depozitarii şi valorificarii substanţelor minerale
În temeiul art. 44 pct. 2 şi art. 45 din Constitutia Republicii Populare Române,
Vazand hotărîrea Consiliului de Ministri cu Nr. 12 din 13 ianuarie 1950,
Emite urmatorul decret