Antitrust sanctioning: Time-bar of revision due to conflicting judgments and applicability of res judicata to reasoned judgments

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 28 mai 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 13 din data de 14.04.2015, privind sancţionarea B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., H. S.A., I. S.A., J. S.A., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.A., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.A., S. S.A., T. S.A., A. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.A. pentru încălcarea art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. 1 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene ("Decizia" sau "Decizia atacată");

- anularea tuturor actelor unilaterale emise de Consiliul Concurenţei prin care i s-a refuzat accesul la toate documentele din dosarul de investigaţie, cu încălcarea dreptului la apărare: - documentul având număr de ieşire x/26.09.2014 ("Refuzul nr. 2"), ca răspuns la solicitarea reclamantei nr. 2767/22.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/22.09.2014 ("Revenirea nr. 2"); - documentul având număr de ieşire x/11.09.2014 ("Refuzul nr. 1"), ca răspuns la solicitarea Reclamantei nr. 2500/09.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/09.09.2014 ("Revenirea nr. 1"), reprezentând refuzuri faţă de revenirile făcute de reclamantă ca urmare a documentului având număr de ieşire x/18.08.2014, ca răspuns la solicitarea Reclamantei nr. 2284/12.08.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/12.08.2014 ("Solicitarea iniţială de acces la dosar"), prin care s-a acordat acces doar la o parte dintre documentele din dosarul de investigaţie.

Prin încheierea din 30 martie 2017, s-a admis excepţia tardivităţii modificării acţiunii prin notele de şedinţă depuse la 16 februarie 2017.

Prin sentinţa nr. 2691 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere privind anularea adreselor nr. x/11.09.2014 şi nr. y/26.09.2014, ambele emise de pârâtul Consiliul Concurenţei. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei. A anulat, în parte, Decizia Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015, doar în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE. A respins, în rest, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 6131 din 21 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 30 martie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2691 din 28 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

A admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 2691 din 28 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi rejudecând cauza a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 6131 din 21 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi pct. 11 C. proc. civ. şi ale art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea la 24 noiembrie 2022 în ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de invocare a punctului 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii punctului 8 şi excepţia tardivităţii punctului 11 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de S.C. A. S.R.L. privind repunerea în termenul de exercitare a revizuirii împotriva Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în privinţa motivelor circumscrise de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că revizuenta nu a dovedit în mod credibil că ar fi fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. Aceasta, deoarece în motivarea cererii de repunere în termen, revizuenta a pretins faptul că nu ar fi cunoscut despre existenţa motivului de revizuire, respectiv despre contradictorialitatea considerentelor hotărârii a cărei revizuire se solicită, în raport cu alte hotărâri judecătoreşti, decât la momentul la care i-a fost comunicată Decizia nr. 6131 din 7 decembrie 2021 a cărei revizuire o cere.

Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe pct. 8, instanţa a reţinut incidenţa art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia termenul de revizuire este de o lună în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., socotit de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de faţă hotărârea a cărei revizuire de solicită.

Aplicând aceste prevederi legale cauzei, a constatat că hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv Decizia nr. 6131/7.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a rămas definitivă la data 7 decembrie 2021, iar revizuirea a fost formulată la 15 iunie 2022, fiind astfel depăşit cu mult termenul prevăzut de textul de lege menţionat.

Asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe pct. 11 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a reţinut că, potrivit art. 511 alin. (3) C. proc. civ., termenul de revizuire este de trei luni, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial, Partea I, fără a se prevedea o excepţie în cazul hotărârilor pronunţate ulterior expirării acestui termen.

Astfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 58/26.01.2021 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 4 mai 2021, mult anterior pronunţării Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021.

Revizuenta, deşi cunoştea conţinutul acestei decizii, nu a înţeles să o invoce pe parcursul litigiului aflat pe rolul Înaltei Curţi, iar cererea de revizuire a fost formulată la aproximativ un an de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

Prin Decizia nr. 2207 din 28 aprilie 2023, aceeaşi instanţă a respins, raportat la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată. A respins, ca neîntemeiată, cererea revizuentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Recursul

Împotriva încheierii şi deciziei sus menţionate, la 14 august 2023, S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, calea de atac îndreptându-se doar împotriva soluţiei de respingere a revizuirii pentru existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la pct. 5 şi 6 C. proc. civ., a învederat că decizia recurată este nemotivată, fiindcă nu face referire la încălcarea autorităţii de lucru judecat din perspectiva considerentelor, cu atât mai mult cu cât nici textul de lege nu restrânge aplicarea art. 430 - 432 C. proc. civ. doar la dispozitivele hotărârilor. Procedând în acest fel, instanţa de revizuire a adăugat nepermis la textul de lege.

În plus, a arătat recurenta, această motivare nu este conformă art. 425 C. proc. civ., pentru că instanţa s-a limitat să reţină că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi.

Din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a susţinut că a fost în imposibilitatea de a cunoaşte motivarea deciziei a cărei revizuire s-a solicitat la momentul pronunţării acesteia; ca urmare, a luat cunoştinţă de considerentele contradictorii doar la momentul la care hotărârea s-a comunicat, iar nu la momentul pronunţării.

În plus, în dosarul nr. x/2015 nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat sub forma excepţiei, deci nici dispozitivul nu cuprinde vreo menţiune în acest sens.

Instanţa de revizuire a ignorat complet că cererea de revizuire s-a întemeiat pe contrarietatea considerentelor, iar nu a dispozitivelor deciziilor, ceea ce este relevant din perspectiva termenului de declarare a căii de atac, pentru că respectiva contrarietate, a considerentelor, a apărut la momentul motivării/comunicării deciziei.

Din interpretarea restrictivă pe care o face Înalta Curte, rezultă că, dacă se formula revizuire în termen de 30 de zile de la pronunţare, atunci revizuirea era nemotivată, iar dacă a formulat revizuire după comunicarea deciziei, s-a respins ca tardivă. Susţine că o astfel de interpretare nu asigură un remediu efectiv în sensul art. 6 CEDO; arată că judecătorul naţional ar avea obligaţia de a face aplicarea directă în cauză a dispoziţiilor mai favorabile, cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi de a înlătura prevederile interne de la aplicare în măsura în care dreptul naţional [art. 511 alin. (1) pct. 8 şi 511 alin. (3) din C. proc. civ..] ar putea fi interpretat în sensul impunerii unei inadmisibilităţi de plano a revizuirii.

Or, Curtea de la Strasbourg a statuat prin Hotărârea din 9 noiembrie 2004, pronunţată în cazul Saez Maeso contra Spaniei, că a existat o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, atunci când normele referitoare la formele ce trebuie respectate pentru introducerea unui recurs şi aplicarea lor îi împiedică pe justiţiabili să se prevaleze de căile de atac disponibile. În considerentele hotărârii. Curtea a precizat că, deşi accesul la o instanţă de judecată nu este un drept absolut, ci este susceptibil de limitări, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unei căi de atac, totuşi, aceste limitări nu trebuie să restrângă accesul deschis unui justiţiabil de o asemenea manieră sau până la un asemenea punct încât dreptul să fie atins în însăşi substanţa lui.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurenta şi-au întemeiat cererea de recurs pe pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă atât la nemotivarea hotărârii, cât şi la greşita apreciere a instanţei privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac, fiind vizate regulile de procedură civilă; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 5 şi 6 al art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că soluţia criticată a fost pronunţată de Înalta Curte la data de 24 noiembrie 2022, încheierea fiind dată în dosarul în care instanţa de revizuire a soluţionat şi cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, prin Decizia nr. 2207 din 28 aprilie 2023.

În ceea ce priveşte incidenţa pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", nemotivarea hotărârii judecătoreşti fiind analizată din aceeaşi perspectivă.

Verificând încheierea criticată, Înalta Curte reţine că aceasta corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluţia adoptată de instanţă. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile formulate, Înalta Curte reţine că încheierea recurată respectă condiţiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii, câtă vreme instanţa, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, a constatat că susţinerile revizuentei, în sensul că ar fi luat cunoştinţă de contradictorialitatea invocată abia la momentul comunicării deciziei, nu pot fi apreciate ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa sa, în sensul textului de lege.

Instanţa de revizuire a detaliat, arătând că textul de lege incident, temeiul de drept al cererii de revizuire art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., face vorbire despre rămânerea definitivă a ultimei hotărâri pretins contradictorie şi nu distinge între nemulţumirea părţi în raport de considerente sau dispozitiv, fiind nefondate criticile recurentei pe aceste aspecte.

Nici critica privind incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ. nu este fondată.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire formulată la 15 iunie 2022, s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ în dosarul nr. x/2015.

În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 7 decembrie 2021 şi s-a împlinit la 7 ianuarie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă abia la 15 iunie 2022, cu depăşirea termenului anterior menţionat, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa va înlătura şi susţinerea recurentei referitoare la obligaţia motivării revizuirii în termenul de declarare, reţinând că termenul de formulare a căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, cum greşit se susţine, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, recurenta nu a contestat această situaţie de fapt; ceea ce invocă, în realitate, este că termenul de formulare a căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătoreşti şi asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat.

Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancţiunea respingerii, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ al căii extraordinare de atac. Or, se reţine că autoarea căii extraordinare de atac nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurenta, această interpretare a textului normativ nefiind o adăugare la lege, cum se pretinde în memoriul de recurs.

Fiind sesizată cu controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea Constituţională a constatat că acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 126 alin. (2), reţinând că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării.

De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni nu îngrădesc accesul liber la justiţie al părţilor.

Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. (a se vedea în acest sens Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din 16 noiembrie 2016 şi Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2020).

De asemenea, tot în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014) a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data 24 noiembrie 2022 şi a Deciziei nr. 2207 din 28 aprilie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.