Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 238/2023 AI generated

Extraordinary annulment inadmissible for challenging unconstitutionality referral dismissal; strict limits on appeal grounds against constitutional review proceedings.

Case Number Decizia nr. 238/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal against annulment (contestație în anulare) as inadmissible, thereby upholding the prior decision that had rejected the appeal against the dismissal of the unconstitutionality exception. The dispute arose in a labor and social security litigation context, where the applicant challenged a ruling from the Five Judges Chamber that had declared inadmissible his request to refer a question of non-uniform interpretation of law to the Constitutional Court. The decisive legal basis for the dismissal was Article 503(1) and (2) of the Code of Civil Procedure, under which the grounds for an extraordinary appeal against annulment are strictly limited to specific procedural errors (such as lack of legal citation, absolute incompetence, material error, or failure to address a cassation ground); the applicant’s arguments regarding the non-finality of the decision based on Constitutional Court jurisprudence and the exemption from court fees did not fit these statutory hypotheses, rendering the challenge inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 152 din C. proc. civ, art. 503 alin. (1) din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) din C. proc. civ; Extraordinary annulment inadmissible for challenging unconstitutionality referral dismissal; strict limits on appeal grounds against constitutional review proceedings: În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorul a invocat art. 152 din C. proc. civ., solicitând ca instanţa să denumească corect calea de atac, apreciind că decizia pe care o contestă nu este definitivă, prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, care prevede că recursul împotriva unei încheieri prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Keywords

AI generated
annulment proceedings constitutional limits grounds for cassation absolute exceptions social security litigation grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă are ca obiect recursul declarat de A. împotriva încheierii din 15 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea formulată de A. privind recuzarea membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei.

Prin încheierea din 16 martie 2022, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A..

Împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

În dosarul nr. x/2022 al Completului de 5 judecători, recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Minutei întâlnirii privind problemele de drept interpretate şi aplicate neunitar în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în trimestrul II/2015, înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. x/2 iulie 2015.

Prin încheierea din 10 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Minutei întâlnirii privind problemele de drept interpretate şi aplicate neunitar în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în trimestrul II/2015, înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. x/2 iulie 2015.

Decizia contestată

Prin Decizia nr. 271 din 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.

Contestaţia în anulare

Împotriva acestei decizii, în termenul legal, la 6 septembrie 2023, A. a formulat contestaţie în anulare, care face obiectul prezentului dosar.

În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorul a invocat art. 152 din C. proc. civ., solicitând ca instanţa să denumească corect calea de atac, apreciind că decizia pe care o contestă nu este definitivă, prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, care prevede că recursul împotriva unei încheieri prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

De asemenea, a apreciat că cererea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru, invocând art. 1 şi art. 58 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

A făcut o amplă prezentare a atribuţiilor Curţii Constituţionale şi a invocat jurisprudenţa acestei instanţe în materia dreptului muncii.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Dispoziţiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială. Condiţia de admisibilitate vizează doar obiectul acesteia, putând fi exercitată împotriva hotărârilor date de instanţe de recurs, precum şi împotriva hotărârilor date de instanţa de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ., ele neputând fi extinse prin analogie şi altor situaţii asemănătoare.

C. proc. civ. prevede patru motive pentru care poate fi exercitată contestaţia în anulare specială: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În speţa de faţă, în memoriul prin care a formulat contestaţia în anulare, partea a invocat decizii ale instanţei de contencios constituţional, apreciind totodată că decizia contestată nu ar fi definitivă, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Din analiza acestor susţineri, Înalta Curte constată că nu pot fi circumscrise ipotezelor reţinute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., anterior menţionate, nefiind deci îndeplinite cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, motiv pentru se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 271 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.