Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2799/2005 AI generated

Privatization debt challenge fails for skipping mandatory administrative appeal; appeal upheld as unfounded.

Case Number Decizia nr. 2799/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiffs' appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that rejected their action as inadmissible; the original dismissal therefore remains in force. The plaintiffs, two commercial companies, had challenged joint orders concerning debts owed at the time of privatization and sought annulment of those orders, but the Court of Appeal had found they failed to complete the mandatory prior administrative challenge procedure under Article 5 of Law No. 29/1990. On appeal, the High Court agreed that no evidence of exhausting this procedural prerequisite was provided, making substantive review unnecessary, and noted that granting the appeal would violate the non reformatio in pejus principle. Thus, the decision confirms that failure to satisfy the pre-litigation administrative remedy requirement is fatal to the claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 din Legea nr. 29/1990; Privatization debt challenge fails for skipping mandatory administrative appeal; appeal upheld as unfounded: The plaintiffs, two commercial companies, had challenged joint orders concerning debts owed at the time of privatization and sought annulment of those orders, but the Court of Appeal had found they failed to complete the mandatory prior administrative challenge procedure under Article 5 of Law No. 29/1990. On appeal, the High Court agreed that no evidence of exhausting this procedural prerequisite was provided, making substantive review unnecessary, and noted that granting the appeal would violate the non reformatio in pejus principle. Thus, the decision confirms that failure to satisfy the pre-litigation administrative remedy requirement is fatal to the claim.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions action for annulment commercial debt filing of a claim lack of substantive requirements late objection to debt enforcement

Cited Legislation

AI generated
art. 5 din Legea nr. 29/1990
Basis for confirming the inadmissibility of the claim due to failure to complete the prior administrative procedure.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 5 din Legea nr. 29/1990

Basis for confirming the inadmissibility of the claim due to failure to complete the prior administrative procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2004, reclamanta SC D.R. SRL Iași și SC M. SA Iași au chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S. București, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și C.N.A.S. București, solicitând anularea Ordinelor comune nr. 99 din 20 iunie 2003 și nr. 96 din 18 iunie 2003, precum și obligarea pârâților de a emite ordin comun pentru anularea tuturor datoriilor pe care SC M. SA Iași le avea la data privatizării.

Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 65 din 17 mai 2004, a respins acțiunea, reținând că reclamanta a beneficiat de toate înlesnirile la plată prevăzute de Legea nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002. A mai contestat instanța, că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a contestării actului atacat la unitatea care l-a emis.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs, reclamantele, susținând în esență că, ordinele atacate nu au fost emise în termenul legal de 90 de zile, instanța neluând în considerare prevederile O.G. nr. 26/2004 prin care au fost completate dispozițiile Legii nr. 137/2002 și că pârâtele trebuiau să-și recupereze creanțele înainte de privatizarea societății.

Recursul reclamantelor este nefondat.

Referitor la îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanții nu au prezentat nici o dovadă în acest sens.

Așa fiind, intrarea în fondul cauzei devine inutilă, acțiunea reclamantelor trebuind să fie respinsă ca inadmisibilă.

Soluția instanței de fond va fi menținută, întrucât dacă s-ar admite recursul reclamantelor pe acest aspect, s-ar încălca principiul non reformatia in pejus.

În consecință, recursul reclamantelor va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele SC M. SA Iași și SC D.R. SRL Iași împotriva sentinței civile nr. 65 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.