Finality of appellate judgment in judicial inspection closure cases under CSJ Law and cassation inadmissibility for unafforded stamp duty

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei, cadrul procesual

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administartiv şi Fiscal sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARA au formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare din 03.05.2016 din dosarul nr. x/2016

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus judecăţii

Prin sentinţa civilă nr. 2885 pronunţată în data de 23.06.2017, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de A., B. şi S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARA, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa nr. 2885 pronunţată în data 23.06.2017, în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - au declarat recurs toţi cei trei reclamanţi - contestatori A., B. şi S.C. C. S.R.L., printr-o cerere comună, invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenţi, solicitând a se constata nulitatea recursului, respectiv a se respinge recursul, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Toţi cei trei recurenţi au formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând a se respinge argumentele acesteia şi a se admite recursul, aşa cum a fost formulat, a se constata că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, să se dipună casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2020, având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă, nr. 195 din 16 martie 2020 şi Ordinul nr. 71 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare şi corelaţia acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020, completat şi consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, s-a constatat suspendarea de plin drept a cauzei, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, întocmită la data de 19 mai 2020, ataşată la dosar, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 29 iunie 2020, cu citarea părţilor.

În cadrul procedurii de regularizare, dat fiind faptul că, iniţial, recurenţii au timbrat recursul doar cu 20 de RON, astfel cum rezultă din conţinutul chitanţei ataşate la dosar, urmare a rezoluţiei ataşate la dosar, au fost citaţi recurenţii - contestatori cu menţiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 180 RON, având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, faţă de motivele de recurs invocate în cuprinsul cererii, Adresele emise de instanţă, cu această menţiune, fiind comunicate " persoanei majore din familie care locuieşte cu destinatarul", conform Dovezilor de înmânare, ataşate la dosar.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurenţii - contestatori au formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta formând obiectul dosarului asociat nr. x/2016, înregistrat pe rolul altui complet de judecată, respectiv completul nr. 2.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017, instanţa legal învestită cu cererea de reexaminare, a admis cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. C. S.R.L., societate în insolvenţă, constatând că aceasta nu datorează taxă judiciară de timbru pentru cererea de recurs formulată.

Deopotrivă, a respins cererea de reexaminare formulată de petenţii persoane fizice A. şi B., reţinând că, în raport de motivele de casare invocate de aceştia, în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea recursului promovat şi de persoanele fizice a stabilit în sarcina lor obligaţia de achitare a taxei de timbru în cuantum de 200 RON, respectiva încheiere fiindu-le comunicată petenţilor la data de 21.12.2017, conform Dovezilor de înmânare ataşate la dosar asociat.

Atât pentru termenul de judecată din data de 17 martie 2020, cât şi pentru termenul de faţă - 29 iunie 2020 - au fost citaţi recurenţii persoane fizice A. şi B. cu menţiunea de a depune în solidar taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 de RON, fără ca aceştia să se conformeze.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata -pârâtă Inspecţia Judiciară, prin întâmpinare, conform art. 248 C. proc. civ., urmează a analiza cu prioritate regularitatea învestirii sale cu cererea de recurs formulată de reclamanţii A. şi B., constatând neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât recursul promovat de aceştia nu a fost legal timbrat, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la motivele invocate.

Verificând actele şi lucrările dosarului sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, raportat şi la cele reţinute de instanţa legal învestită cu cererea de reexaminare formulată de recurenţii - reclamanţi, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

""(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Înalta Curte reţine deopotrivă şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Cum recurenţii - reclamanţi A. şi B. nu au ataşat la cererea de recurs " dovada achitării taxei de timbru, conform legii", astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON, achitată pe numele recurentei - persoane juridice Societatea C. S.R.L., conform chitanţei ataşate la dosar, fiind restituită acesteia, conform încheierii din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017 pronunţată în soluţionarea cererii de reexaminare formulată de toţi cei trei recurenţi - reclamanţi, atât prin citaţiile emise de instanţă la data de 02.03.2020, pentru termenul de judecată din data de 17 martie 2020 (depuse la cutia poştală a recurenţilor la data de 10.03.2020, dosar), cât şi la data de 27.05.2020 (primite de administratorul clădirii în care domiciliază recurenţii la data de 03.06.2020, conform Dovezilor de înmânare ataşate la dosar), respectiv la data de 15.06.2020 (primite de recurenţi la data de 19.06.2020, conform Dovezilor de înmânare ataşate la dosar), au fost legal citati recurenţii - reclamanţi A. şi B. cu menţiunea de a face dovada achitării în solidar a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aceştia neconformându-se însă.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Deopotrivă, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispoziţiilor de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acţiune."

Se reţine astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă de către cei doi recurenţi A. şi B. şi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de reexaminare formulată de aceştia, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind respinsă de instanţa legal învestită prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2016, ataşat la dosarul de faţă.

Astfel, observând că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat de către cei doi recurenţi - persoane fizice A. şi B., că aceştia au fost legal citaţi pentru pentru două termene de judecată cu menţiunea " de a depune dovada achitării în solidar a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON", conform dovezilor ataşate la dosar, anterior menţionate, fără ca aceştia să se conformeze însă dispoziţiilor date de instanţă, observând deopotrivă că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B., ca netimbrat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

În continuare, reţinând că recurenta - persoană juridică S.C. C. S.R.L. - societate în insolvenţă nu datorează taxă judiciară de timbru, faţă de dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2017, în soluţionarea cererii de reexaminare formulată de toţi cei trei recurenţi - reclamanţi, Înalta Curte, înainte de a păşi la analizarea criticilor formulate de aceasta pe fondul recursului, va analiza mai întâi admisibilitatea acestei căi de atac, din perspectiva dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data sesizării instanţei -26.05.2016, reţinând că aceasta are prioritate faţă de excepţia nulităţii recursului, invocată în cadrul întâmpinării de intimata Inspecţia Judiciară, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine astfel că articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2885 din 23 iunie 2017, supusă spre analiză instanţei de control judiciar, a respins acţiunea formulată de A., B. şi S.C. C. S.R.L., în contraditoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentinţa de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data sesizării instanţei - 26.05.2016- conform cărora:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În speţă, se constată că rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, contestată de recurenţii - reclamanţi din prezenta cauză a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menţionat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, conform căruia " rezoluţia de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menţionează că această rezoluţie de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară. Astfel, unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor legii nr. 317/2004)

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. " de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească " definitivă şi irevocabilă" sau, după caz " Irevocabilă", se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească " definitivă".

Astfel, având în vedere soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, dar şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 2885 din data de 23.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată de reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. împotriva Rezoluţiei din data de 03 mai 2016 de clasare a sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 este definitivă.

Împrejurarea că în dispozitivul sentinţei ce face obiectul judecăţii se regăseşte menţiunea că este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare nu are relevanţă, întrucât devin aplicabile dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei iar menţiunea inexacta din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurenta-reclamantă S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, 25.06.2016 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-reclamantă S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2885 din 23 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. C. SRL- prin administrator judiciar D. împotriva sentinţei civile nr. 2885 din 23 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2020.