Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2911/2020 AI generated

EU fund recovery notice: validity of applying OUG 66/2011 to pre-enactment irregularities and requirement to review administrative appeal decision

Case Number Decizia nr. 2911/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeal filed by the Intermediary Body, quashed the lower court’s decision, and ordered the annulment of the administrative decision dismissing the administrative appeal as null due to form defects, compelling the authority to substantively adjudicate the objection; the court simultaneously dismissed the claim to directly annul the minutes of constatation of irregularities as premature. The dispute concerned the recovery of European Union funds for a financed project, where the Ministry of Education challenged an administrative notice establishing a budgetary claim of approximately 1.9 million RON, while the administrative body argued that the notice was properly governed by Emergency Governmental Ordinance No. 66/2011. The decisive legal basis rested on the Court of Justice of the European Union jurisprudence (Cases C-260/14 and C-261/14) permitting the application of new national regulations to the future effects of situations arising under previous laws, thereby rejecting the claim of violation of the non-retroactivity principle, and on Article 51 of OUG No. 66/2011, which limits judicial review to the final administrative decision on the objection rather than the initial administrative act.

Legislator headnote

AI generated

art. 46 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 46 alin. (3) O.U.G. nr. 66/2011, art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 46 O.U.G. nr. 66/2011; EU fund recovery notice: validity of applying OUG 66/2011 to pre-enactment irregularities and requirement to review administrative appeal decision: In raport de dispoziţiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 29 iunie 2020.

Keywords

AI generated
judicial review challenge of administrative decisions fund regulations notice of defects non-administrative dispute application of laws

Cited Legislation

AI generated
art. 46 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011
Întrucât conform art. 46 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, contestaţia se depune numai de către debitor (Ministerul Educaţiei Naţionale în calitate de Beneficiar al contractului de finanţare, sau reprezentantul legal al acestuia), iar conform prevederilor art.
art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011
Legiuitorul statuează în mod expres prin prevederile art. 46 alin.
art. 46 alin. (3) O.U.G. nr. 66/2011
Astfel, nu se identifică un cadru legal şi legitim pentru ca partenerul să formuleze în lipsa mandatului beneficiarului finanţării, contestaţia administrativă, acest drept revenind doar beneficiarului finanţării, conform art. 46 alin. (3) O.U.G. nr. 66/2011.
art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
Conform prevederilor art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011: "Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă".
art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
Indubitabil, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este textul de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal promovată pe tărâmul de reglementare oferit de O.U.G.
art. 46 O.U.G. nr. 66/2011
Legiuitorul statuează în mod expres prin prevederile art. 46 alin.
art. 22 alin. (6) din C. proc. civ
x/16.07.2015, nepronunţându-se "asupra a tot ceea ce s-a cerut" încălcând astfel prevederile art. 22 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (fost Ministerul Naţionalei Naţionale) în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a formulat cerere de chemare în judecată pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- admiterea prezentei cereri şi anularea Deciziei x/11.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, înregistrată la OIPOSDRU - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice sub nr. x/31.08.2015, privind proiectul POSDRU 86/1.2/S/62885, Decizie înregistrată la sediul UIPFFS cu nr. 237/18.11.2015;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/16.07.2015, in integralitatea sa, şi a actelor subsecvente.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti au mai fost înregistrat cauzele cu nr. x/2016, la data de 03.06.2016, şi cauza cu nr. x/2016, la data de 23.05.2016 prin care între aceleeaşi părţi se solicită anularea aceloraşi acte administrative, constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, înregistrat OIPOSDRU MECT sub nr. x/16.07.2015 şi Decizia nr. x/11.11.2015, pentru aceleaşi motive ca şi în prezentul dosar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 188 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia litispendenţei; au fost reunite dosarele nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti; a admia acţiunea; a anulat Decizia x/11.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către reclamant, înregistrată la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/31.08.2015, privind proiectul POSDRU 86/1.2/S/62885, Decizia înregistrată la sediul UIPFFS cu nr. 237/18.11.2015; a fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrată sub nr. x/16.07.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond în mod eronat reţine că recursul administrativ formulat de S.C. A. S.R.L. era însuşit de reclamantă.

Legiuitorul statuează în mod expres prin prevederile art. 46 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, fără a distinge între contestatorul pe calea recursului administrativ sau pe calea contenciosului administrativ, că "este îndreptăţit la contestaţie debitorul, personal sau prin reprezentant legal" - aspect de care instanţa de fond în hotărârea recurată, deşi a invocat prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, nu a ţinut cont.

Pentru actul întocmit fără respectarea condiţiilor de conţinut/formă/procedură prevăzute imperativ într-o dispoziţie normativă, legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii respectivului act.

In speţă, raportat la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 66/2015, procedura urmată de organele de control fiind cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului, se raportează la prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Contestarea titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli apărute în obţinerea/utilizarea sumelor provenite din fonduri europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, intră sub incidenţa prevederilor art. 46, art. 47 si urm. din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, înregistrat OIPOSDRU MECT sub nr. x/16.07.2015 s-a încheiat la data de 16.07.2015 şi a fost înaintat reclamantei prin adresa de înaintare nr. x/16.07.2015. După cum se poate observa, actul administrativ a cărui anulare se cerea la fond de către reclamantă, este de fapt un act administrativ cu caracter individual, care creează şi modifică drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina unei persoane determinate respectiv Beneficiarul contractului de finanţare şi care produce efecte faţă de o persoană nominalizată expres în conţinutul actului, respectiv Ministerul Educaţiei Naţionale.

Nefiind vorba despre un act administrativ opozabil erga omnes, procesul-verbal înregistrat x/16.07.2015 nu îi poate atribui S.C. A. S.R.L. vocaţia de a beneficia de dreptul de contestare pe calea contenciosului administrativ, atât timp cât actul administrativ nu este adresat S.C. A. S.R.L. ci Ministerului Educaţiei Naţionale,

Pe cale de consecinţă, S.C. A. S.R.L. nu avea calitatea necesară pentru exercitarea contestaţiei administrative împotriva procesul-verbal înregistrat x/16.07.2015, atât timp cât actul prin care Ministerul Educaţiei Naţionale îsi însuşea contestaţia înregistrată x/31.08.2015 formulată de S.C. A. S.R.L., a intervenit la data de 22.10.2015 înregistrat sub nr. x/22.10.2015. adică la aproape 2 luni după expirarea termenului de formulare a contestaţiei administrative.

Pe de altă parte, recurenta avea raport juridic cu Beneficiarul finanţării - Ministerul Educaţiei Naţionale, stabilit prin contractul de finanţare; beneficiarul finanţării are raporturi juridice cu partenerii subcontractori prin Acordul de parteneriat înregistrat la beneficiarul finanţării S.C. A. S.R.L. fiind partener şi nu beneficiar al finanţării.

În consecinţă, fată de contractul de finanţare, A. S.R.L. este un tert; fată de Acordul de parteneriat existent între Ministerul Educaţiei Naţionale şi S.C. A. S.R.L., OI POSRU MEN este un tert. Astfel, nu se identifică un cadru legal şi legitim pentru ca partenerul să formuleze în lipsa mandatului beneficiarului finanţării, contestaţia administrativă, acest drept revenind doar beneficiarului finanţării, conform art. 46 alin. (3) O.U.G. nr. 66/2011.

Întrucât conform art. 46 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, contestaţia se depune numai de către debitor (Ministerul Educaţiei Naţionale în calitate de Beneficiar al contractului de finanţare, sau reprezentantul legal al acestuia), iar conform prevederilor art. 47 alin. (1) lit. a) si lit. e) din O.U.G. nr. 66/2011, sub condiţie imperativă, în contestaţia administrativă trebuie să se regăsească datele de identificare ale contestatorului, semnătura contestatorului sau a persoanelor împuternicite a-l reprezenta, precum si stampila în cazul persoanelor juridice, înscrisul depus la data de 22.10.2015 nu conţine datele de identificare ale contestatorului beneficiar al finanţării, nu are aplicată nici semnătura şi nici ştampila Beneficiarului contractului de finanţare ceea ce atrage indubitabil nulitatea contestaţiei.

Astfel, în mod firesc, constatarea neîndeplinirii condiţiilor de formă ad validitatem a înscrisului depus de reclamantă, ope lex nu a mai deschis calea analizării fondului acestuia.

Conform prevederilor art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011: "Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă".

În data de 22.10.2015, reclamanta a înregistrat sub nr. x/22.10.2015, o adresă prin care afirma că îşi însuşeşte înscrisul înregistrat sub nr. x/31.08.2015 întocmit de către partenerul A. S.R.L. - societate în insolvenţă (societate care nu are calitatea de debitor în cadrul procesului-verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţelor bugetare mai sus învederat), excedând astfel termenul legal prevăzut de legiuitor pentru a depune contestaţii şi acte lămuritoare privind o eventuală contestaţie.

Înscrisul din data de 22.10.2015 depus de reclamantă nu poate fi considerat un act de împuternicire a S.C. A. S.R.L. să formuleze contestaţie în numele beneficiarului finanţării, acesta neîndeplinind nici condiţiile de fond şi nici pe cele de formă destinate de legiuitor actelor de împuternicire/mandat.

Depăşirea termenului de 30 zile pentru a depune contestaţie şi nerespectarea condiţiilor imperative de formă a contestaţiei conform prevederilor art. 47 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, ţinând cont că este vorba de un termen de decădere şi de condiţii ad validitatem ale actului juridic, a condus la neluarea în considerare a înscrisului înregistrat din 22.10.2015, intervenit la aproape 2 luni după expirarea termenului la care reclamanta putea să transmită o dovadă a împuternicirii date terţului pentru a depune contestaţie.

Potrivit art. 28 alin 1 din legea nr. 554/2004, dispoziţiile legii cadru în materie se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice pe de o parte şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte.

Indubitabil, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este textul de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal promovată pe tărâmul de reglementare oferit de O.U.G. nr. 66/2011. Acest text de lege prevede în mod expres, clar şi fără dubiu că ceea ce se atacă la instanţa de contencios administrativ competentă este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, decizie emisă de autoritatea publică învestită cu soluţionarea contestaţiei, la care se referă art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011.

Calificarea dată de instanţa de fond cererii de chemare în judecată ca fiind guvernată de prevederile Legii nr. 554/2004, nu poate fi primită, întrucât aplicarea art. 46 alin 1 din O.U.G. nr. 66/2011 se face conform principiul de drept potrivit căruia specialia generalibus derogant. Prin urmare, atunci când alege să parcurgă procedura administrativă reglementată de art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, procedură ce se finalizează printr-o decizie care soluţionează fondul contestaţiei, acţiunea în justiţie în faţa instanţei de contencios administrativ fiscal se îndreaptă împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, instanţa fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

Prin urmare, contestatorul nu are deschisă calea acţiunii în contencios administrativ fiscal îndreptată direct împotriva actelor administrativ fiscale a căror anulare a pretins-o prin contestaţia administrativă, deoarece actul administrativ vătămător la care face referire, cu titlu general, art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) art. 18 alin. din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, doar această decizie putând soluţiona definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal şi prin dispoziţia legii speciale - art. 46 O.U.G. nr. 66/2011- astfel deschizându-se calea acţiunii în contencios administrativ.

Instanţa de fond apreciază în mod eronat asupra aplicării O.U.G. nr. 66/2011 ca o aplicare retroactivă a legii, deoarece procedura de control efectuată de ofiţerii OI POSDRU a fost realizată în lumina reglementărilor O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale.

În situaţia în care fără temei legal s-ar aprecia că este incidenţă în prezenta speţă ipoteza aplicării retroactive a O.U.G. nr. 66/2011 însuşită de instanţa de fond, singura diferenţă dintre cele două texte de lege este reliefată de introducerea în O.U.G. nr. 66/2011 a noţiunii de potenţialitate a unui prejudiciu faţă de O.U.G. nr. 79/2003, unde neregula avea caracter sigur. În aceste condiţii, anularea procesului-verbal apare ca fiind excesivă, mai ales că activitatea OIPOSDRU MEN este una de interes public european, acesta fiind responsabil pentru recuperarea sumelor decontate necuvenit de către beneficiarii finanţărilor europene.

In judecarea cauzei, nu se poate face abstracţie de jurisprudenţa constantă a C.J.U.E. în ceea ce priveşte hotărârile date în perioada în care s-au săvârşit neregulile constatate în actul administrativ fiscal a cărui anulare se solicită de reclamantă (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06), din care rezultă faptul că prejudiciul produs bugetului U.E. poate fi efectiv sau potenţial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii, fiind evident că prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenţii care respectă regulile fixate.

Regula generală astfel statuată, este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (hotărârea C.J.U.E. pronunţată în cauza C-199/03 şi Concluziile avocatului general pronunţate în cauza C-465/10).

Recurentul a mai arătat că la fila x din hotărârea civilă atacată, fără a se apleca asupra analizei motivelor invocate în cererea de chemare în judecată şi fără niciun temei legal, s-a apreciat ca "presupuse nereguli", neregulile sancţionate prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.07.2015, nepronunţându-se "asupra a tot ceea ce s-a cerut" încălcând astfel prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., limitele investirii instanţei de fond fiind conforme actului de investire a acesteia în ceea ce priveşte judecarea cauzei dedusă judecăţii, respectiv cererea de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond în mod temeinic şi legal a admis cererea intimatei reclamantei Ministerul Educaţiei Naţionale şi a dispus anularea Deciziei x/11.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, înregistrată la OIPOSDRU - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice sub nr. x/31.08.2015, privind proiectul POSDRU 86/1.2/S/62885 şi a anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrată sub nr. x/16.07.2015.

Instanţa de fond în mod temeinic a considerat că echipa de verificare şi control a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale în mod retroactiv unui raport juridic născut înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.. nr. 66/2011.

Având în vedere că procesul-verbal contestat indica drept temei de drept avut în vedere la constatarea presupuselor nereguli si aplicarea sancţiunilor criticate, actul administrativ emis cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii este nul absolut.

Prin urmare, având în vedere ca OIPOSDRU a avut în vedere la întocmirea procesului-verbal potenţialitatea unui prejudiciu ca urmare a unor presupuse nereguli, s-a avut in vedere o norma de drept inaplicabila situaţiei de fapt deduse soluţionării.

De asemenea, reclamanta a adus largi precizări cu privire la fondul raportului juridic dedus judecăţii.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Ca urmare a dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepţia celor de urgenţă deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi corelaţiei acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completat şi consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgenţă deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 17 martie 2020.

In raport de dispoziţiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 29 iunie 2020.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

5.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Reclamantul MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE a solicitat în prezenta cauză anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei depuse de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, înregistrată la OIPOSDRU - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice sub nr. x/31.08.2015, privind proiectul POSDRU 86/1.2/S/62885, Decizie înregistrată la sediul UIPFFS cu nr. 237/18.11.2015 şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/16.07.2015, în integralitatea sa, şi a actelor subsecvente.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/16.07.2015, s-a stabilit că debitorul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice datorează Autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene o creanţă bugetară în valoare de 1.926.513,05 RON, din care 1.926.513,05 RON, reprezentând contribuţie din fonduri UE.

Instanţa a mai reţinut că împotriva acestui proces-verbal a fost formulată contestaţie de către Sociectatea A. S.R.L., aflată în insolvenţă, dosar, care a fost respinsă ca inadmisibilă, prin decizia x/11.11.2015, contestată de asemenea în prezenta cauză, cu motivarea că nu au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011.

5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă

Înalta Curte constată că un prim aspect recurat de către pârâtă se referă la greşita reţinere de către prima instanţă ca fiind corect formulată contestaţia de către debitorul desemnat în actul contestat, ca urmare a însuşirii contestaţiei formulate.

Cu privire la acest aspect, instanţa de recurs reţine că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a legii, constatând că însuşirea de către debitor a contestaţiei formulate de o altă persoană produce efecte juridice în sensul recunoaşterii calităţii sale de contestator de la data introducerii contestaţiei.

Astfel, reţine Înalta Curte că se aplică pe deplin regulile de drept comun din materia mandatului, reglementate de C. civ., potrivit cărora ratificarea mandatului produce efecte retroactive de la data actului supus ratificării.

Cum reclamantul a formulat la data de 22.10.2015, dosar, o cerere precizatoare, prin care a arătat că Ministerul Educaţiei si Cercetării Ştiinţifice, îşi însuşeşte întocmai si integral motivele de contestaţie cuprinse în punctul de vedere formulat de către partenerul A. S.R.L. (fosta B. SRL), în mod corect a reţinut prima instanţă că nu exista niciun viciu de formă cu privire la contestaţia formulată, astfel că se impune anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

În ceea ce priveşte însă cel de-al doilea aspect recurat de către pârâtă, Înalta Curte constată că este fondat.

Astfel, prima instanţă a realizat o greşită aplicare a legii, prin aceea că a reţinut că în mod greşit pârâta a aplicat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care nu ar fi fost incidente cauzei din punct de vedere al aplicării legii în timp.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că nu există o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, a principiului legalităţii şi a principiului previzibilităţii şi predictibilităţii legii în cauza de faţă, deşi contractul de finanţare nr. x/04.08.2010 a fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 30 iunie 2011.

Problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauză, în contextul de fapt prezentat, este dacă legea nouă poate fi aplicată şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003, actul normativ ce reglementa controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător şi ce a fost abrogat prin O.U.G. nr. 66/2011.

Se impune a se sublinia, astfel, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, prin Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14, a statuat în sensul că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziţii publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecţiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanţate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispoziţiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Hotărârea CJUE este obligatorie pentru instanţa naţională, fiind îndeplinită în cauză condiţia ca noile reglementări să fie aplicate efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Mai mult, la data săvârşirii neregulii, dar şi în prezent, era şi este în vigoare Regulamentul (CE) nr. 2998/1995, care se aplică direct, fiind parte a legislaţiei naţionale, iar stabilirea corecţiilor în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime. De altfel, autorităţii contractante îi revine obligaţia şi responsabilitatea respectării dispoziţiilor legale, inclusiv în ceea ce priveşte derularea procedurii de achiziţie, pe toată perioada de implementare şi monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului şi implicit aplicării corecţiilor financiare, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum, instituie o situaţie favorabilă, ca urmare a aplicării principiului proporţionalităţii.

În concluzie, având în vedere controlul efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, pentru nereguli săvârşite anterior acesteia, precum şi Hotărârea CJUE din 26 mai 2016 în cauzele conexe C 260-14 şi C-261/14, este corectă aplicarea unei corecţii financiare reglementată prin noul act normativ, astfel că este nefondată critica privind încălcarea neretroactivităţii legii noi şi implicit incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, incidenţa în cauza de faţă a considerentelor Deciziei nr. 66/2015 pronunţată de Curtea Constituţională trebuie interpretată în lumina Hotărârii CJUE din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14 Judeţul Bacău şi se constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că O.U.G. nr. 66/2011 nu era aplicabilă.

Astfel, nu se poate reţine că organul de control, în calitate de autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, a încălcat pricipiul neretroactivităţii aplicării legii, prin aplicarea disp. art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 şi a Anexei acesteia.

Însă, ca urmare a constatării ca fiind lovită de nulitate decizia de soluţionare a contestaţiei, pentru motive ce ţin de forma acesteia, se impune obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de către debitor, având în vedere că ceea ce poate fi dedus judecăţii, conform art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, este doar decizia emisă de către organul administrativ competent potrivit legii să soluţioneze contestaţia.

7.3. Temeiul legal al soluţiei date recursului

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale; va casa sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va admite acţiunea; va anula Decizia x/11.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către reclamant, înregistrată la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/31.08.2015, privind proiectul POSDRU 86/1.2/S/62885, Decizia înregistrată la sediul UIPFFS cu nr. 237/18.11.2015 şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia; va respinge cererea privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrată sub nr. x/16.07.2015, ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 188 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând,

Admite acţiunea,

Anulează Decizia x/11.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către reclamant, înregistrată la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/31.08.2015, privind proiectul POSDRU 86/1.2/S/62885, Decizia înregistrată la sediul UIPFFS cu nr. 237/18.11.2015 şi obligă pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia.

Respinge cererea privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrată sub nr. x/16.07.2015, ca prematur formulată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2020.