Starting point for the six-month limitation period in administrative contract disputes: conciliation date versus response deadline expiration

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.10.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv să aprobe Raportul final însoţit de fişele de prezenţă ale experţilor şi Nota de certificare a serviciilor prestate de reclamantă în executarea contractului, precum şi să îi plătească suma de 43.680 euro, reprezentând c/v serviciilor prestate în temeiul contractului.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2772 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte excepţia decăderii.

Constată că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia decăderii din dreptul de a invoca excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Admite excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind tardiv formulată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2772 din 27 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta S.C. A. S.R.L a arătat, în esenţă, următoarele:

În raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării pe fond a cauzei.

Instanţa de judecată a reţinut în mod eronat că în speţă este vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, or, acţiunea promovată vizează executarea unui contract administrativ. Cu toate acestea, instanţa a aplicat totuşi regulile specifice unui alt tip de act administrativ asimilat, deşi între cele două tipuri de acţiuni există o distincţie esenţială ce ţine de procedura administrativă prealabilă.

Punctul de pornire al curgerii termenului este eronat identificat de instanţa de fond ca dată a aprobării raportului final, dată ce ar coincide cu data aprobării notei de certificare. În realitate, punctul de pornire al curgerii termenului, pus în legătură cu raportul procedurii, este data la care decizia cu privire la acesta a fost comunicată societăţii, fiind de evidenţă că nota de certificare a serviciilor prestate nu precede raportul final, ci urmează acestuia, deci poartă o dată ulterioară celei luate drept referinţă de instanţa de fond.

Reţinând că data introducerii acţiuni este 13 octombrie 2015 se constată, în egală măsură şi indiferent dacă era sau nu obligatorie urmarea procedurii prealabile/realizarea concilierii, că acţiunea este promovată în termenul de şase luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea 554/2004 .

Datorită faptului că părţile contractante au dreptul de a "negocia" orice diferent născut între ele, aceasta a determinat legislatorul să prevadă că momentul de la care începe să curgă termenul de şase luni este data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, concilierea putând fi realizată în egală măsură şi în scris şi în mod direct, într-o zi sau în mai multe zile, cum s-a întâmplat în cazul dat. În cauza de faţă, acest moment este cel în care s-a încheiat minuta, respectiv data de 7 iulie 2015, când de altfel s-a avizat şi nota de certificare a serviciilor prestate, dată care constituie şi proba imposibilităţii soluţionării pe cale amiabilă a litigiului şi deci momentul la care societăţii i s-a născut dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti, orice demers anterior acestui moment fiind inadmisibil pe considerente de prematuritate, în acord cu art. 25 din contractul subsecvent.

II. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., vizând soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului. Prin urmare, pe temeiul legal arătat, se va casa sentinţa instanţei de fond şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în considerarea celor ce urmează.

În esenţă, instanţa de judecată a reţinut că pârâtul din prezenta cauză nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală înscrisă în art. 12.7 din contractul încheiat între părţi, de a finaliza procedura de verificare în termen de 30 de zile şi nici nu a comunicat reclamantei vreun răspuns înăuntrul acestui termen, conduită pe care instanţa a calificat-o ca un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce ar determina incidenţa prevederilor art. 7 alin. (6) şi ale art. 11 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ. În raport de aceste prevederi legale, a arătat judecătorul cauzei, acţiunea putea fi introdusă în termen de şase luni de la data expirării termenului de soluţionare a cererii, iar pentru motive temeinice în cel mult un an, or, în cauză, termenul s-a împlinit la 20 iunie 2015, anterior datei de 13 octombrie 2015 când a fost sesizată instanţa de judecată cu acţiunea în contencios administrativ. Mai mult, a arătat judecătorul fondului, în ipoteza concretă din speţă este vorba de un refuz nejustificat astfel că procedura prealabilă nu este necesară şi, în consecinţă, demersul judiciar al reclamantei este tardiv.

Raţionamentul primei instanţe este eronat deoarece demersul judiciar promovat de către reclamanta S.C. A. S.R.L nu a fost determinat de refuzul nejustificat al pârâtului din prezenta cauză, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În realitate, observă Înalta Curte, litigiul dintre părţi derivă dintr-un contract administrativ, iar ceea ce îi impută reclamanta pârâtului este conduita acestuia în legătură cu executarea respectivului contract.

Conformarea la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 funcţionează ca o regulă generală aplicabilă inclusiv în materia contractelor administrative. Textul legal menţionat instituie o procedură prejudiciară, obligatoriu de urmat, ce funcţionează ca o condiţie de admisibilitate a acţiunilor în contenciosul administrativ, ce trebuie finalizată în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru fiecare din ipotezele descrise în norma precitată. La data promovării acţiunii de către reclamanta S.C. A. S.R.L, 13 octombrie 2015, art. 7 alin. (6) din Legea 554/2004 prevedea că "Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător."

Prin urmare, reperul pe care trebuia să-l aibă în vedere primă instanţă pentru a soluţiona excepţia tardivităţii era momentul la care a avut loc concilierea dintre părţile litigante, iar nu un alt moment, respectiv data de la care pârâtul avea obligaţia de a da un răspuns solicitării reclamantei de avizare a raportului final şi a notei de certificare. Orice altă interpretare vine în conflict cu dispoziţiile imperative şi inderogabile ale art. 7 alin. (6) din legea contenciosului administrativ, şi este invalidă din punct de vedere juridic. Reţinând că în speţă concilierea dintre părţi a avut loc la data de 7 iulie 2015, iar acţiunea a fost promovată la data de a 13 octombrie 2015 rezultă fără echivoc că demersul judiciar promovat de către reclamantă s-a făcut cu respectarea termenului de şase luni, aşa cum era el reglementat în art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 la data înregistrării acţiunii la prima instanţă .

Faţă de cele ce preced, având în vedere că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 496 şi art. 498 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2772 din 27 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.