Judicial equalization of judicial salaries via sectoral reference values and inclusion of prior judicially recognized increases under the maximum salary principle

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., judecător în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI a solicitat următoarele:

- anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1.478/C/24.05.2017, în privinţa acestuia; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care:

- să i se ia în considerare, începând cu data de 05.11.2016, la stabilirea venitului salarial brut, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în drept, prin calcularea acestuia în raport de indemnizaţia de încadrare:

- să se ia în considerare la stabilirea venitului salarial brut, valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON. în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv 445,50 RON, începând cu data de 01.12.2015.

Acest ordin de salarizare priveşte mai multe perioade, astfel:

- 09.04.2015 - 31.05.2015 - perioadă în care pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 291,98 RON;

- 01.06.2015 - 31.07.2016 - perioadă în care pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 291,98 RON;

- 01.08.2016 - 30.09.2016 - perioadă în care pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON;

- 01.10.2016 - prezent - perioadă în care pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 445,5 RON.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4372 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi a prescripţiei extinctive.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A anulat în parte Ordinul emis sub nr. x/24.05.2017 emis de pârât în sensul că obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantului un nou ordin de salarizare prin care să includă în indemnizaţia de încadrare salarială brută lunară a acestuia şi valoarea de referinţă sectorială de 405 RON în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 445,5 RON pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2015.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4372 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de casare invocat vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra capătului de cerere privind acordarea valorii de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, majorată cu 10 % (445,5 RON) începând cu data de 01.12.2015

Astfel, recurentul -pârât susţine că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond, fără temei legal, a admis acţiunea reclamantului începând cu 9.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, cererea fiind contrară dispoziţiilor prevăzute O.U.G. nr. 43/2016.

Astfel, potrivit art. 3 indice 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

După cum se cunoaşte, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

La emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-au avut în vedere şi indemnizaţiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi, cărora le-au fost stabilite prin OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 şi nr. 1563/2015, indemnizaţii într-un alt cuantum decât al celorlalţi colegi, prin aplicarea creşterilor salariale de 5 %, 2 % şi 11 %, însă ca efect al unor hotărâri judecătoreşti obţinute înaintea instanţei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prin care ministrul justiţiei fusese obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor mai sus arătate.

Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizaţia de încadrare brute a intimaţi lor-reclamanţi a fost recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5 %, 2 % şi 11 %), inclusiv majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)1 - 14 din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. În soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)4 din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (1)1 -13 din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar prin Decizia nr. 839/2009 a Curţii Constituţionale dar şi prin alte decizii ale Curţii. Astfel, se observa că pretenţiile reclamanţilor pe o perioadă anterioară acesteia nu sunt admisibile, cu atât mai mult cu cât fac referire la un act normativ care nu a fost analizat de Curte.

Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, "indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară."

In consecinţa, fată de textele legale invocate si având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie si Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care, prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanţii nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 din 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din 1.10.2016. Aşadar, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, acordându-i diferenţe salariale începând cu data de 09.04.2015, depăşindu-şi în acest mod atribuţiile judecătoreşti, făcând o aplicare incorectă a legii, printr-o interpretare lipsită de obiectivitate.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite. În acest sens, reclamantului i-a fost comunicat OMJ nr. 1490/C/2017 prin care le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, aşa cum prevedea legislaţia în vigoare.

Astfel, în prezent, intimatul - reclamant a primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, aşa încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin pentru fiecare din aceştia, prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare prin raportare la o altă valoare de referinţă sectorială, anterior datei 01/10.2016, cu atât mai mult cu cât decizia Curţii Constituţionale nu are efecte retroactive.

De observat este şi faptul că, începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, iar pentru plata diferenţelor rezultate pentru perioada anterioară, Ministerul Justiţiei, în luna decembrie 2017, a alocat sumele necesare ordonatorilor secundari de credite.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul nu a depus întâmpinare la recurs, deşi acesta i-a fost legal comunicat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru considerentele arătate în cele ce urmează.

Criticile recurentului - pârât sunt în sensul că, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015 nu existau în plată indemnizaţii în care să fie aplicată VRS de 405 RON. Raportarea la o VRS de 405 RON, majorată apoi cu 10% în baza Legii nr. 293/2015, a fost folosită de ÎCCJ şi de CSM începând cu 1.10.2016, dată de la care şi Ministerul Justiţiei a recunoscut raportarea indemnizaţiilor la aceeaşi valoare sectorială, conform OMJ nr. 4680/20.12.2016.

Deci, prin recurs se critică raportarea indemnizaţiei pentru perioada 9.04.2015 - 1.10.2016 la VRS de 405, majorată de la 1.12.2015 cu 10%, pe motiv că nu au existat în perioada respectivă indemnizaţii în plată care să se bazeze pe o astfel de valoare de referinţă sectorială, neexistând nici temei legal care să sprijine raportarea la această valoare de referinţă sectorială.

Începând cu data de 9.04.2015, art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, a prevăzut salarizarea la nivelul maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, în cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin decizia nr. 38 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această dezlegare se întemeiază şi pe decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

De altfel, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanţa de contencios constituţional nefăcând decât să elimine diferenţele de interpretare.

Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Pe cale de consecinţă, sunt nefondate susţinerile recurentului conform cărora majorările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti nu ar trebui avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul recurentei - reclamante şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4372 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.