Retroactive salary equalization in the Justice sector under O.U.G. 83/2014 and Constitutional Court precedent

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, B., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu data de 06.12.2016, fost procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe perioada 2014-2016;C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, D. procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj,Brîndea Dan Eugen, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi E. procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj în temeiul art. 7 -12 din Legea 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită ordine de salarizare conform detalierilor de la punctul 1, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii sumelor respective.

1. Obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită ordine de salarizare în care să fie incluse:

a) creşterile salariale reprezentând diferenţele faţă de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - drepturi câştigate definitiv, irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2607/09 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 361/R/16 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, cu aplicabilitate începând cu data de 01 ianuarie 2014 (ultimii 3 ani, reprezentând termenul de prescripţie), cu privire la procurorii A., C..

b) creşterile salariale reprezentând diferenţele faţă de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - drepturi câştigate definitiv, irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2607/09 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 361/R/16 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, cu aplicabilitate începând cu data de 01 ianuarie 2014 (ultimii 3 ani, reprezentând termenul de prescripţie), până la data de 05.06.2016, pentru B., întrucât de la data de 06.06.2016 acesta a fost delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie;

c) creşterile salariale de 5%, 2% şi 11%; cu aplicabilitate din data de 01 ianuarie 2014 (ultimii 3 ani, reprezentând termenul de prescripţie), până la data de 01 august 2016, data emiterii Ordinului Procurorului Generat al al PÎCCJ nr. 156/12.08.2016 prin care aceste creşteri salariale au fost acordate pentru viitor, cu privire la procurorii A., B., C., D., Brîndea Dan Eugen şi E.;

d) creşterile salariale aferente VRS de 405 RON, cu aplicabilitate din data de 01 ianuarie 2014 (ultimii 3 ani, reprezentând termenul de prescripţie), până la data de 01.12.2015 cu privire la procurorii A., B., C., D., Brîndea Dan Eugen şi E.

e) creşterile salariale aferente valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorata cu 10 % potrivit Legii 293/2015, de la data de 01 decembrie 2015, până la data de 01 octombrie 2016, acestea fiind acordate în baza Ordinului Procurorului General al P.Î.C.C.J nr. 332/30.012017, cu privire la procurorii A., B., C., D., Brîndea Dan Eugen şi E..

Solicită totodată şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie să emită ordine de salarizare

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4607 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

A respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei extinctive invocată de către pârâţi, precum şi a lipsei de interes ca neîntemeiate.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., Brîndea Dan Eugen, E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine de încadrare salarială în favoarea reclamanţilor prin care să includă în indemnizaţia de încadrare brută lunară şi valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, majorată cu 10 % începând cu data de 01.12.2015.

A respins în rest acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4607 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare invocat sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul a arătat că soluţia instanţei de fond fiind lipsită de temei legal, întemeindu-se pe dispoziţii legale adoptate ulterior datei de 09.04.2015. A mai arătat că este încălcat astfel principiul neretroactivităţii legii.

A mai arătat recurentul că prin Legea nr. 71/2015 din 2 aprilie 2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 233 din 6 aprilie 2015, s-au introdus o serie de reglementări, care au permis salarizarea uniformă a personalului la nivelul maxim în plată în instituţiile vizate.

Astfel, la articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Ca urmare a adoptării acestei legi, au fost recalculate drepturile salariale ale personalului, eliminându-se diferenţele existente între persoanele care au trecut în noi tranşe de vechime în funcţie/muncă unele anterior, altele ulterior datei de 01.01.2011, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, emiţându-se în acest sens ordine colective de salarizare (necontestate de reclamanţi).

Această primă recalculare a drepturilor salariale nu a avut în vedere valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ci procentele aplicate la creşterile salariale.

Ulterior, adoptarea O.U.G. nr. 57/2015 a materializat intenţia legiuitorului de a înlătura inechităţile în materie de salarizare în raport cu nivelul situaţiilor şi al activităţilor profesionale prestate şi a discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii - cadru nr. 284/2010.

O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, a făcut pentru prima dată diferenţa între drepturile salariale prevăzute de lege şi drepturile salariale rezultate prin includerea sporurilor sau creşterilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti. O astfel de diferenţiere raportată la legislaţia anterioară încalcă principiul neretroactivităţii legii, neregăsindu-se în nici una dintre legile de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru perioada anterioară adoptării O.U.G. nr. 20/2016.

A mai susţinut recurentul că soluţia instanţei de fond echivalează cu modificarea legilor de salarizare, fiind evident că, în lipsa unei dispoziţii legale, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea consacrată prin sentinţa recurată. Este încălcat astfel principiul separaţiei puterilor în stat, atributul legiferării aparţinând, potrivit Constituţiei, puterii legislative, iar autoritatea judecătorească fiind chemată să aplice legile în vigoare, iar nu să creeze norme legale noi prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluţii legislative viitoare, care să satisfacă noile pretenţii salariale ale personalului bugetar.

Recurentul a mai arătat că un alt motiv de nelegalitate a sentinţei atacate este încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

(3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, daca, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."

Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin (l1) - (l4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 253 din data de 21.12.2016.

Potrivit ordinului, sus-menţionat, începând cu data de 01 august 2016 procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizări pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18% - acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public.

Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 303 din 27.01.2017, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţa sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Pentru a se decide astfel, s-au avut în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit ca, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii şi magistraţii asistenţi menţionaţi în anexa la ordin sa fie salarizaţi la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instanţei supreme, pentru aceeaşi funcţie, grad, vechime în muncă şi în funcţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aceste două ordine au avut la bază creşterile salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 4332/23.09.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2010.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de fond a extins în mod nelegal efectele deciziei Curţii Constituţionale la perioada anterioară pronunţării acesteia, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, mai sus citate, aceasta nu poate produce alte efecte decât cele prevăzute de lege şi de la data prevăzută de lege, respectiv publicarea în Monitorul Oficial.

În concluzie, a susţinut recurentul că soluţia instanţei de fond este nelegală, rezultând dintr-o greşită interpretare şi aplicare a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), creşterile salariale care fac obiectul prezentei cereri neputând fi acordate anterior datei de 01.10.2016, deoarece anterior acestei date acestea nu existau în plată la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", prin urmare nu puteau fi incluse în nivelul maxim în plată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 332/2017 s-a menţionat la art. 1 că "Începând cu data de 01.10.2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, prevăzuţi în anexele 1-15, care fac parte integrantă din prezentul ordin, beneficiază de drepturile salariale trecute în dreptul fiecăruia", făcându-se raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON plus 10%, utilizată pentru calcularea drepturilor salariale, începând cu data de 01.10.2016, prin prisma valorii folosite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva Ordinului nr. 332/2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 332/2017, reclamanţii au formulat contestaţie, solicitând calcularea drepturilor salariale începând cu 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, faţă de care pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin adresa nr. x/27.04.2017 nu a emis un răspuns favorabil, ci a respins cererea pentru absenţa unui temei legal care să permită admiterea petiţiei reclamanţilor.

Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută încălcarea principiului neretroactivităţii câtă vreme, pentru a pronunţa soluţia atacată, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:

"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...) (51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îsi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, în mod corect a constatat instanţa de fond că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică şi reclamanţilor din prezenta cauză, în condiţiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, astfel că sunt îndreptăţiţi la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

A reţinut Curtea Constituţională, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că revine Ministerului Public obligaţia de a proceda, din data de 09.04.2015, la o încadrare la nivel maxim a procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sub aspectul indemnizaţiei cuvenite, respectiv prin recunoaşterea unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, instanţa de fond a reţinut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, acest aspect subliniind, temeinicia raţionamentului juridic folosit în aplicarea textelor de lege aplicate, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecărui text citat, fără a se face aplicarea acestora înaintea intrării în vigoare a legii aplicabile.

Nu se poate reţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea întemeindu-se pe dispoziţii legale adoptate ulterior datei de 09.04.2015, apreciindu-se în mod greşit de către recurent că a fost, astfel, încălcat principiul neretroactivităţii legii.

Astfel, nu se poate reţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, aşa cum susţine recurentul.

De asemenea, se constată că instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, obligând pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modificarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, iar începând cu data de 01.12.2015 cu luarea în considerare, pentru fiecare parte reclamantă, a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, dată fiind şi Legea nr. 293/2015.

Aplicarea corectă a legii reiese şi din faptul ca instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi privind obligarea pârâtului Ministerid Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la reîncadrarea salarială pentru perioada 22.12.2014 - 08.04.2015, reţinând că Legea nr. 71/2015 a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, producând efectul deja analizat, neputându-se vorbi despre o aplicare în mod retroactiv a normei juridice.

În aceste condiţii, a reţinut instanţa de fond că drepturile salariale menţionate nu au putut fi recunoscute începând cu data de 22.12.2014, adică cea a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014, lipsind norma de drept care să recunoască reclamanţilor de la acel moment temeinicia pretenţiei formulate, doar începând cu 09.04.2015 legiuitorul stabilind principiul uniformizării salarizării la nivel maxim în sensul celor arătate anterior, efect al intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare, cu modificări şi completări, a O.U.G. nr. 83/2014.

Nu în ultimul rând, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit art. 11din Legea nr. 293/2015, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexele acestei legi, respectiv anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamanţilor este de 405 RON, majorată cu 10% de la data de 1 decembrie 2015, şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale, actualizată cu indicele de inflaţie pozitiv.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a avut în vedere situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, reţinându-se că, în cauză, faţă de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, se confirmă la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie" - Consiliul Superior al Magistraturii - existenţa unui nivel de salarizare stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON ca efect al unei hotărâri judecătoreşti.

În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere, alături de jurisprudenţa în materie menţionată de prima instanţă, că prin sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia la data de 22.06.2017, Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015».

În consecinţă, la data pronunţării hotărârii primei instanţe atacată cu prezentul recurs, sentinţa nr. 48/2017, definitivă, producea efecte juridice, atestând astfel la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON în familia ocupaţională "Justiţie".

Referitor la ordonatorul principal de credite din familia ocupaţională "Justiţie", respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu s-a demonstrat un nivel utilizat al valorii de referinţă sectorială superior celui de 347,10 RON, confirmat de Ministerul Justiţiei a exista în decembrie 2014, raportat la 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Aşa fiind, toate aceste aspecte au fost analizate, în mod corect, de către instanţa de fond, astfel încât Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4607 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.