Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2877/2020 AI generated

Recourse against suspension of administrative directive dismissed as devoid of interest due to prior revocation of the act

Case Number Decizia nr. 2877/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Finance as devoid of interest, leaving in force the appellate decision that had granted a stay of execution for the mandatory administrative order in question. The dispute involved the Ministry's challenge to a lower court's order suspending the enforcement of an inspection directive pending the resolution of the underlying annulment action, but the appeal was rendered moot because the issuing authority had voluntarily revoked the directive in administrative appeal and the related annulment suit had already been dismissed as having no object. Relying on Article 496(1) of the Code of Civil Procedure and the doctrine that a legal interest must be current and effective at the time of judgment, the court held that the appellant no longer possessed a procedural interest since the specific legal outcome sought through the appeal—opposing the suspension—could no longer be achieved given the directive's revocation.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Recourse against suspension of administrative directive dismissed as devoid of interest due to prior revocation of the act: Împotriva sentinţei civile nr. 790 din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
administrative revocation of decision article of civil procedure directive procedural orders actions for annulment stay of enforcement

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
x/25.09.2019 emisă de MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca lipsit de interes.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.10.2019, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de suspendare a executării Dispoziţiei obligatorii nr. x/25.09.2019 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico- Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, până la pronunţarea instanţei de fond, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 790 din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârât ca neîntemeiată.

A admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico -Financiară.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr. x/25.09.2019 până la pronunţarea instanţei de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 790 din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 26 iunie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului, faţă de împrejurarea prezentată în referatul cauzei şi suţinută de recuntul-pârât, în sensul că prin sentinţa civilă nr. 315 din 25 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a soluţionat în primă instanţă, acţiunea reclamantei A. S.A. în anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 6004/2019, în sensul respingerii ca rămasă fără obiect, faţă de împrejurarea că acest act a fost desfiinţat în calea contestaţiei administrative de autoritatea emitentă.

II. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a recursului, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul acţiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării actului administrativ reprezentat dispoziţia obligatorie nr. x/25.09.2019 emisă de MFP - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentinţa recurată, s-a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reţinându-se ca situaţie premisă că împotriva acestuia, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care se află în procedura de soluţionare.

Verificând informaţiile furnizate de sistemul Ecris şi având în vedere susţinerile recurentului-pârât formulate în şedinţa publică din 26 iunie 2020, dovedite cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 315 din 25 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a soluţionat în primă instanţă, acţiunea reclamantei A. S.A. în anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 6004/2019, în sensul respingerii ca rămasă fără obiect, faţă de împrejurarea că acest act a fost desfiinţat în calea contestaţiei administrative de autoritatea emitentă.

Prin urmare, recurentul-pârât din prezenta cauză nu mai justifică un interes procesual în susţinerea cererii de recurs, atâta vreme cât finalitatea juridică a exercitării acestei căi de atac era aceea de a se respinge cererea de suspendare a executării solicitată până la pronunţarea instanţei de fond, acest scop nemaiputând fiind atins, având în vedere că Dispoziţia obligatorie 6004/2019 a fost desfiinţată chiar de autoritatea recurentă, prin serviciul de specialitate, în calea administrativă de atac, iar acţiunea în anulare a fost, de asemenea, soluţionată de instanţa de fond.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte reţine că la momentul judecării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât în susţinerea cererii de recurs, nu mai este actual, iar o eventuală soluţie de admitere a recursului, ar fi lipsită de eficacitate juridică.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanţelor Publice Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară împotriva sentinţei civile nr. 790 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.