Challenge to public competition for directorate and release from office: lack of legitimate interest and effect of voluntary resignation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's dismissal of the action and confirming the defendant's victory. The dispute concerned a contest in administrative litigation where a former director challenged the result of a public competition for the directorship of a public research institute and the subsequent decision releasing him from office. The court held that the Court of Appeal had proper jurisdiction as the first instance for acts of central public institutions, and ruled that the appellant lacked a legitimate interest to challenge the competition because no candidate met the requirements for a permanent appointment; the subsequent temporary appointment by delegation of another candidate did not validate the competition. Furthermore, the court deemed inadmissible the challenge to the release decision, as it was lawfully issued based on the appellant's voluntary resignation, which he had not revoked.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 290/2002; Challenge to public competition for directorate and release from office: lack of legitimate interest and effect of voluntary resignation: Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel judecă „în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 33 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă contestația reclamantului A.G., formulată în contradictoriu cu Academia G.I.S., pentru anularea rezultatului concursului organizat la 9 mai 2003, pentru ocuparea postului de director al S.C.D.V.V. Odobești și a deciziei nr. 147 din 6 iunie 2003, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director al acestei stațiuni, ca neîntemeiată.
În motivare, s-a reținut că reclamantul nu a dovedit un interes legitim propriu pentru anularea rezultatului concursului, concurs care nu și-a produs efectele, întrucât nu a desemnat un câștigător, iar decizia de eliberare din funcție este legal emisă, fiind bazată pe cererea reclamantului de a demisiona din funcția deținută.
Împotriva sentinței, reclamantul a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul susține că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea competenței Tribunalului București, litigiul dintre el și instituția publică pârâtă fiind un litigiu de muncă, iar nu de contencios administrativ.
Cu privire la fondul pricinii, se susține că soluția primei instanței este netemeinică și nelegală, întrucât se bazează pe un material probator incomplet, și acesta greșit interpretat. În context, recurenta arată că instanța nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului și din această cauză a reținut greșit că rezultatul concursului nu ar fi fost validat, deși postul a fost ocupat de un participant la concurs și că funcția de director la S.C.D.V.V. Odobești ar fi funcție publică în sensul Legii nr. 188/1999.
Recursul este nefondat.
1 Din petitul acțiunii de chemare în judecată, rezultă neîndoielnic că reclamantul a solicitat anularea rezultatului unui concurs organizat de Academia G.I.S., pentru ocuparea postului de director la o unitate de cercetare - dezvoltare din subordinea sa și a unei decizii emise tot de această academie, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director.
Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel judecă „în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.
Or, Academia G.I.S. este o instituție publică centrală care, potrivit art. 3 din Legea nr. 290/2002, face parte din sistemul național de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și funcționează în coordonarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
S.C.D.V.V. Odobești, conform art. 7 din același act normativ, este, de asemenea, o instituție publică, în subordinea academiei, cu finanțare extrabugetară și personalitate juridică, funcția de director având caracterul funcției publice, în sensul Legii nr. 188/1999.
În acest sens este și adresa nr. 199 din 22 martie 2001 a Președintelui Academiei G.I.S. prin care s-a comunicat recurentului-reclamant că a fost atestat în funcția de director al S.C.D.V.V. Odobești „în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, H.G. nr. 452/2000 și Statul Academiei G.I.S.”.
Prin urmare, cererea reclamantului, de anulare a rezultatului concursului organizat de o instituție publică centrală și a unei decizii emise de aceeași instituție, este o cerere în materie de contencios administrativ de competență în primă instanță a curții de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul (art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990), cum corect a reținut instanța de fond, prin încheierea de ședință din 9 februarie 2004, prin care a respins excepțiile de necompetență ca neîntemeiate.
2. Concursul pentru ocuparea postului de director al S.C.D.V.V. Odobești a fost organizat potrivit H.G. nr. 291/1993 (Anexa nr. 12 pct. 4) atunci în vigoare, anunțul fiind publicat cu mai mult de 15 zile înainte, în ziarul „A.” din 11 aprilie 2003.
Întrucât nici unul dintre concurenți nu a întrunit condițiile pentru a fi declarat câștigător, rezultatul concursului nu a condus la ocuparea postului pentru care a fost organizat, așa încât, în mod întemeiat, instanța a constatat că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, mai ales că punctajul sub limită pe care l-a obținut, nici nu a fost contestat.
Ocuparea postului cu delegație de către unul dintre foștii candidați, care a obținut cel mai mare punctaj, nu constituie validare a concursului, cum susține recurentul, ci reprezintă soluția temporară prevăzută de lege, de rezolvare operativă a problemelor de conducere la S.C.D.V.V. Odobești.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că numirea temporară prin delegare într-o funcție, este lăsată de lege la aprecierea celui care deleagă, neîndeplinirea tuturor condițiilor cerute pentru ocuparea postului pe durată nedeterminată, neconstituind impediment la delegare.
În cauză, voința conducerii Academiei G.I.S. de a numi cu delegație în funcția de director la S.C.D.V.V. Odobești, o altă persoană, decât recurentul-reclamant, a fost materializată în decizia nr. 144 din 6 iunie 2003, care nu a fost, însă, contestată.
3. Decizia nr. 147 din 6 iunie 2003, prin care reclamantul-recurent a fost eliberat din funcție, a fost emisă de Președintele Academiei G.I.S., potrivit legii, urmare a cererii de demisie din 14 aprilie 2003, asupra căreia reclamantul nu a mai revenit.
Cum demisia reprezintă o modalitate legală de încetare a raportului de funcție din voința funcționarului, contestarea ulterioară, pe calea contenciosului administrativ, a actului juridic de către funcționarul demisionar apare ca inadmisibilă, cum corect a reținut și instanța de fond.
În raport cu considerente prezentate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat și, ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.G. împotriva sentinței civile nr. 33 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2005.