Compelling administrative resolution of insurance guarantee payment claim within a reasonable timeframe

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, după declinarea de competenţă de la Curtea de Apel Piteşti, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestuia din urmă la soluţionarea cererii de plată formulate la data de 26.05.2016, de reclamanţi şi de autorul acestora, E., decedat ulterior, la data de 07.09.2016.

1.2 Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2701 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii.

A admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii A., B., C., F. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "obligaţia de a face".

A obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2701 din 28 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul critică mai întâi sentinţa instanţei de fond pentru încălcarea normelor procedurale referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentate de art. 194 din C. proc. civ., susţinând că prima instanţă nu a luat în considerare faptul că cererea de chemare în judecată nu cuprinde obiectul cererii şi valoare lui.

Afirmă recurentul că reclamanţii nu au indicat numărul de înregistrare al cererii de plată adresate FGA, instanţa de fond interpretând generic obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin criticile referitoare lasoluţia pronunţată asupra fondului acţiunii, recurentul-pârât susţine că potrivit art. 20 alin. (3) şi (4) din Norma nr. 16/2015 emisă de ASF şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, listele creditorilor de asigurări ale căror creanţe sunt certe, lichide şi exigibile se întocmesc pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată, listele fiind supuse aprobării comisiei speciale, iar plata se face ulterior aprobării din disponibilităţile recurentei-pârâte.

În opinia recurentului-pârât, îndeplinirea operaţiunilor administrative care se realizează în cadrul procedurii necontencioase de soluţionare a cererilor de plată este incompatibilă cu termenul de 30 de zile raportat şi la gradul de complexitate al fiecărui dosar de daună în parte.

A învederat, de asemenea, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de plată în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, impunându-se a se avea în vedere un termen rezonabil, conform Recomandării CM/Rec 2007 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data 17 aprilie 2018, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil pentru nemotivare şi, în subsidiar, ca nefondat.

La termenul de judecată din 26 iunie 2020, Înalta Curte a calificat excepţia inadmisibilităţii recursului ca fiind excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi a respins-o, în şedinţă publică, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt şi de drept

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorităţii recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluţionarea cererii de plată înregistrate la data de 26.05.2016, ca urmare a producerii unui accident rutier soldat cu decesul autoarei acestora.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea, intimaţii-reclamanţi au solicitat constrângerea autorităţii recurente pe calea acţiunii în justiţie.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neaplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 194 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece acest text legal vizează încălcarea normelor de drept material incidente speţei şi nu pe cele procedurale.

Pe de altă parte, invocarea unei neregularităţi a cererii de chemare în judecată, direct în faţa instanţei de recurs, nu poate fi suspusă analizei judecătoreşti, având în vedere că recurentul-pârât nu a formulat o astfel de apărare prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., vizând etapa prealabilă începerii cercetării judecătoreşti.

Referitor la criticile de nelegalitate dezvoltate asupra soluţiei pronunţate asupra fondului cauzei, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe, de admitere a cererii şi obligare a recurentului să soluţioneze cererea de plată, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt reţinută, sentinţa analizând punctual cu argumente de fapt şi de drept atât refuzul autorităţii de a rezolva cererea de plată, cât şi necesitatea de a răspunde intimaţilor într-un termen rezonabil, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează termenul de soluţionare a cererii de plată, Înalta Curte reţine că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanţele concrete ale cauzei.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluţionarea cererilor de plată depuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanţa de fond nu respectă exigenţele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate şi necesitatea soluţionării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În raport de circumstanţele particulare ale speţei, Înalta Curte constată că, deşi evenimentul a avut loc la data de 31.10.2012, practic recunoaşterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administraţiei, după un parcurs administrativ care datează din data de 26.05.2016, când a fost înregistrată cererea de obligare a autorităţii la soluţionarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorităţii recurente, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine ca fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Conchizând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluţionare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cereri de plată.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2701 din 28 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.