Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2865/2020 AI generated

Validity of administrative refusal to issue officer appointment based on statutory competition defects in public interest context

Case Number Decizia nr. 2865/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both the principal and incident appeals, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the plaintiff's claim, leaving the administrative refusal of the defendant authorities to issue the direct incorporation act intact. The dispute involved a civil servant candidate who, after passing a military officer recruitment exam, challenged the unjustified refusal of the Ministry of Internal Affairs and related emergency services institutions to formalize her appointment, claiming the refusal was illegal and seeking forced inclusion plus back-pay and moral damages; the defendants counter-argued that the lawsuit was filed after the statutory deadline and that the recruitment process contained procedural defects that justified the rejection. The court determined that the administrative refusal was justified because the specialized directorate within the ministry legally verified the competition file and identified violations of specific recruitment ordinances (MIRA Order 665/2008), thereby validating the refusal under Law 554/2004 regarding administrative contentious matters; the court also found that the lawsuit was timely filed within six months of the notification of refusal, and that the lower court’s failure to explicitly rule on the raised exception of tardiness did not constitute a casation ground as it did not cause irreparable prejudice.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, art. 52 din Legea nr. 80/1995, art. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 360/2002; Validity of administrative refusal to issue officer appointment based on statutory competition defects in public interest context: Art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.: Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute de lege, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Keywords

AI generated
administrative competition violation of procedural rules administrative authority grounds for cassation civil servant public order grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 24 din Legea nr. 554/2004
"Bucovina" Suceava, în baza concursului organizat la data de 23.11.2016 la Suceava, sub condiţia aplicării unei amenzi prevăzute de art. 24 din Legea nr.
art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995
554/2004, precum şi la acordarea gradului militar corespunzător postului de Ofiţer specialist II (administrativ) la Serviciul logistic - compartimentul administrativ, în raport de dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 şi art.
art. 52 din Legea nr. 80/1995
g) raportate la art. 52 din Legea nr. 80/1995, fără a se avea în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr.
art. 2 din Legea nr. 554/2004
"Bucovina" Suceava, în baza concursului organizat la data de 23.11.2016 la Suceava, sub condiţia aplicării unei amenzi prevăzute de art. 24 din Legea nr.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Recurenta-reclamantă reiterează argumentele de fapt şi de drept dezvoltate prin acţiunea introductivă de instanţă, arătând că instanţa de fond nu le-a analizat, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin.
art. 10 alin. (5) din Legea nr. 360/2002
306 din data de 08.05.2018 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
În continuare, susţine recurentul -pârât că reclamanta a introdus acţiunea peste termenul legal prevăzut de art. 11 alin.
art. 248 din C. proc. civ
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în urma declinării de competenţă dispusă de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Generală de Management Resurse Umane - Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, a solicitat obligarea acestora la emiterea actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate (recrutare din sursă externă) pe postul de Ofiţer specialist II (administrativ) la Serviciul Logistic - compartimentul administrativ al I.S.U. "Bucovina" Suceava, în baza concursului organizat la data de 23.11.2016 la Suceava, sub condiţia aplicării unei amenzi prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi la acordarea gradului militar corespunzător postului de Ofiţer specialist II (administrativ) la Serviciul logistic - compartimentul administrativ, în raport de dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 şi art. 68 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008.

Prin aceeaşi cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru postul de Ofiţer specialist II (administrativ) Serviciul logistic - compartimentul administrativ, prin raportate la gradul militar acordat, în raport de dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. g) şi art. 52 din Legea nr. 80/1995, începând cu data de 24.12.2016 şi până la data încadrării efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON pentru prejudiciul provocat de refuzul emiterii actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 144 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect "obligare emitere act administrativ" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, M.A.I. - Direcţia Generală Management Resurse Umane, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, ca nefondată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 144 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident Ministerul Afacerilor Interne.

1. Recursul formulat de reclamanta A.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., criticile subsumate acestora fiind, în esenţă, următoarele:

Art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.: Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute de lege, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, lăsând necercetate argumentele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată (obligaţia de a face, urmare a refuzului nejustificat) şi, întemeindu-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii, a îndrumat reclamanta să urmeze calea unei alte acţiuni, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusă judecăţii şi lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii.

Astfel, instanţa de fond a efectuat un control posterior de legalitate a concursului la care a participat reclamanta, nefiind învestită cu constatarea legalităţii organizării concursului ori cu anularea concursului organizat de ISU Suceava din data de 23.11.2016.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.: Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Susţine recurenta-reclamantă că motivarea sentinţei recurate nu corespunde pretenţiilor sale şi nici mijloacelor de apărare, de natură să influenţeze soluţionarea litigiului, având în vedere că nu a fost analizată o chestiune esenţială derivată din aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă reiterează argumentele de fapt şi de drept dezvoltate prin acţiunea introductivă de instanţă, arătând că instanţa de fond nu le-a analizat, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti avându-şi izvorul şi în art. 6 din CEDO.

Astfel, arată recurenta că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra refuzului nejustificat al pârâtelor cu privire la emiterea actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate pe postul de Ofiţer specialist II (administrativ) la Serviciul Logistic - compartimentul Administrativ - la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, ci s-a oprit doar la constatarea unor deficienţe în organizarea concursului imputabile exclusiv acestei instituţii şi celei ierarhic superioare, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, dar în egală măsură, refuzul pârâţilor de a emite actul de încadrare pe postul de ofiţer este justificat.

De asemenea, susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită, respingându-le, în mod lapidar, în ultimul paragraf al sentinţei.

În final, afirmă recurenta că motivarea cuprinsă în sentinţa recurată este similară cu aceea dintr-o altă sentinţă, pronunţată într-un alt dosar ce vizează acelaşi concurs, respectiv dosarul nr. x/2018, fiind indicate în ambele sentinţe acelaşi mijloace de probă, situaţie ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă arată că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că refuzul autorităţilor pârâte de a emite actul administrativ de încadrare directă pe postul de Ofiţer specialist II este unul justificat.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale privind condiţiile de emitere a actului administrativ de încadrare directă, prevăzute de art. 36 alin. (1) lit. g) raportate la art. 52 din Legea nr. 80/1995, fără a se avea în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 306 din data de 08.05.2018 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

În acest sens, susţine că şi concursul la care a participat a avut în vedere prevederile unui act normativ, respectiv Ordinul nr. 665/2008, cu forţă juridică inferioară legii, ceea ce contravine art. 73 din Constituţie care stabileşte că procedura de organizare a concursurilor trebuie reglementată prin lege organică.

Mai arată recurenta-reclamantă că, deşi instanţa de fond reţine argumentarea reclamantei în sensul că respectivul concurs nu a fost anulat pentru motive de nelegalitate, culpa aparţinând autorităţilor pârâte, totuşi îşi motivează soluţia prin constatarea nelegalităţii concursului.

În final, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a analizat corespunzător situaţia de fapt dedusă judecăţii şi reiterează argumentele expuse în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

2. Recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne a formulat odată cu întâmpinarea recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 144 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în contencios administrativ, deşi aceasta a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, situaţie care ar atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

În continuare, susţine recurentul -pârât că reclamanta a introdus acţiunea peste termenul legal prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care a început să curgă cel mai târziu la data la care a expirat termenul legal de transmitere a dosarului de concurs la organul competent să emită actul administrativ de numire în funcţie, respectiv 26.12.2016. Mai afirmă că data de 09.02.2018 la care a fost introdusă acţiunea în contencios administrativ nu poate fi acceptată fără a se înfrânge termenul de 1 an, care se calculează de la data încălcării dreptului pretins, respectiv 2016.

În concluzie, solicită admiterea recursului incident, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca prescrisă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Părţile litigante au formulat întâmpinări reciproce, recurenta-reclamantă invocând excepţia inadmisibilităţii recursului incident, pe care instanţa a calificat-o ca fiind excepţia lipsei de interes.

Pentru termenul de judecată din data de 26 iunie 2020, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, excepţie pe care instanţa a calificat-o ca fiind o apărare de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului incident, invocată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere că acesta vizează schimbarea soluţiei primei instanţe din perspectiva excepţiei tardivităţii, pe care pârâtul M.A.I. a invocat-o în faţa instanţei de fond, fiind îndeplinite cerinţele art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Afacerilor Interne, direct în calea de atac a recursului, Înalta curte constată că aceasta este vădit neîntemeiată, având în vedere că această autoritate este parte a raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, prezentul litigiu fiind generat tocmai de exprimarea voinţei acestei autorităţi, în regim de putere publică, în virtutea capacităţii administrative şi a competenţei legale de a valida rezultatele concursului organizat de IGSU şi de a o încadra pe postul de ofiţer pe reclamantă. Situaţia intervenirii unei modificări legislative pe parcursul soluţionării cauzei, chiar şi în sensul schimbării unor competenţe legale, nu poate fi incidentă în litigiul pendinte, cu atât mai mult cu cât, Ministerul Afacerilor Interne a înţeles să formuleze şi recurs incident, invocându-şi tocmai calitatea procesuală pasivă în cauză.

Examinând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

1. Recursul formulat de reclamanta A.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat pe alte pretenţii decât cele deduse judecăţii prin acţiunea introductivă, încălcând principiul disponibilităţii în procesul civil, cercetând legalitatea procedurii de desfăşurare a concursului, deşi fusese învestită cu o acţiune în constatarea refuzului nejustificat al autorităţii şi obligarea la emiterea actului administrativ de încadrare pe funcţia de ofiţer în cadrul structurii militare care a organizat concursul.

Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic dezvoltat de instanţa de fond, finalizat cu soluţia pronunţată în cauză, constată că au fost respectate limitele învestirii, astfel cum impun dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, fiind respectat principiul disponibilităţii părţii în procesul civil.

În acest sens, instanţa de control judiciar, reţine că nu poate fi identificată nicio regulă de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii şi încălcată de către instanţa de fond, considerentele sentinţei atacate fiind circumscrise analizării caracterului justificat sau nejustificat al refuzului MAI prin Direcţia Generală Management Resurse Umane, de a valida rezultatele concursului organizat de ISU "Bucovina" al Judeţului Suceava, în raport de competenţele stabilite de art. 38 alin. (1)1 din Ordinul MIRA nr. 665/2008.

Prin urmare, prima instanţă, s-a limitat a analiza argumentele expuse de autorităţile pârâte în justificarea refuzului de a dispune încadrarea pe post şi funcţie a reclamantei, argumente circumscrise, firesc, îndeplinirii condiţiilor de legalitate în desfăşurarea concursului.

În concluzie, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. nu are corespondent în realitatea faptică şi juridică reţinută de către instanţa de fond prin hotărârea pronunţată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă invocă toate cele trei ipoteze consacrate de textul legal, respectiv: nemotivarea hotărârii, motivarea contradictorie şi existenţa unor motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte reţine mai întâi că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea este consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, cu prezentarea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în prezentarea clară a motivelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia instanţei.

În cauza de faţă, sentinţa nr. 144 din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal îndeplineşte exigenţele art. 425 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a reţinut, în mod judicios, obiectul cererii de chemare în judecată şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004 şi ale Ordinului MIRA nr. 665/2008, incidente în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte lipsa motivelor pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată în primă instanţă, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de fond şi-a argumentat convingerea în corectitudinea sentinţei pronunţate, stabilind fără echivoc situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi dispoziţiile legale aplicabile acesteia, redând argumente solide care au stat la baza constatării că refuzul autorităţilor pârâte de a emite actul administrativ de încadrare directă pe postul de ofiţer în cadrul ISU Bucovina nu este nejustificat, în raport de constatările făcute de Direcţia de management şi resurse umane din cadrul MAI, în sensul nerespectării de către instituţia organizatoare a concursului a cerinţelor de legalitate necesare validării rezultatelor obţinute de candidaţii admişi.

În acest context, Înalta Curte nu poate reţine nici contradictorialitatea motivării sentinţei recurate, astfel cum afirmă recurenta-reclamantă, deoarece instanţa de fond nu a analizat, în mod direct, legalitatea organizării şi desfăşurării concursului, ci doar a redat cele reţinute de autorităţile pârâte în motivarea deciziei de invalidare a rezultatelor şi de neîncadrare a reclamantei pe postul pentru care a concurat.

Faptul că instanţa de fond a reţinut că deficienţele în organizare nu îi sunt imputabile reclamantei nu contrazice raţionamentul, potrivit căruia, un terţ nu poate fi obligat să valideze un concurs apreciat nelegal de către autoritate cu competenţe legale în acest sens.

În concluzie, raţionamentul juridic exprimat prin considerentele hotărârii instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii, opinia instanţei fiind expusă clar, precis şi inteligibil.

Referitor la ipoteza existenţei unor motive străine de natura pricinii, invocată de recurenta-reclamantă prin raportare la o hotărâre judecătorească pronunţată ulterior, într-o cauză similară, Înalta Curte constată că, în realitate, recurenta menţionează faptul că în cel de al doilea dosar (nr. x/2018) instanţa s-a raportat la aceleaşi mijloace de probă care au fost administrate în prezenta cauză. Or analiza unei asemenea situaţii excedează cadrului procesual şi limitelor în care trebuie să se exercite controlul judiciar în calea de atac a recursului, neputând fi identificate argumente de fapt sau de drept străine de natura pricinii.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că instanţa de fond nu a motivat respingerea celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a constatat caracterul accesoriu al acestora faţă de cel principal, iar în raport de soluţia de respingere a pretenţiei principale, în temeiul dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., analiza pe fond a celor accesorii era lipsită de eficacitate juridică.

Mai reţine Înalta Curte că, judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument adus de reclamantă în susţinerea demersului judiciar, acestea putând fi grupate şi analizate printr-un considerent comun. Pe de altă parte, multe dintre susţinerile reclamantei, reluate şi prin cererea de recurs, se referă, în mod direct, la îndeplinirea de către aceasta a condiţiilor legale prevăzute pentru participarea la concurs. Or, astfel cum chiar recurenta a afirmat, prezenta cauză nu vizează cercetarea legalităţii desfăşurării concursului organizat de IGSU şi ISU Bucovina, ci refuzul MAI şi implicit al celorlalte autorităţi subordonate de a dispune încadrarea directă a recurentei pe postul de ofiţer, pentru care a concurat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanţa de fond a normelor de drept material incidente cauzei, reprezentate de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi de prevederile art. 68 din Ordinul MIRA nr. 665/2008, respectiv art. 36 alin. (1) lit. g) raportate la art. 52 din Legea nr. 80/1995.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în obligarea autorităţilor pârâte de a emite un act administrativ de încadrare directă a recurentei pe postul de ofiţer specialist II în cadrul ISU Bucovina al judeţului Suceava, grefată pe constatarea refuzului nejustificat al acestora de a emite actul respectiv.

Refuzul de emitere a actului administrativ de trecere în corpul ofiţerilor a fost comunicat, în mod direct, reclamantei de către ISU Bucovina al judeţului Suceava, prin adresa din 25.10.2017 .

Prin adresa menţionată, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă faptul că potrivit adresei emise de MAI - Direcţia Generală Management Resurse Umane nr. x/S2 din 12.09.2017 şi a IGSU nr. 127505 din 11.10.2017, s-a comunicat către ISU Bucovina al Judeţului Suceava faptul că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru iniţierea demersurilor referitoare la emiterea actului administrativ de trecere în corpul ofiţerilor cu grad de sublocotenent pentru neîndeplinirea unor condiţii de legalitate în organizarea concursului constând în încălcarea art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) lit. a) din O.M.I.R.A. nr. 65/2008 cu modificările şi completările ulterioare şi a art. 22 alin. (3) şi art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.I.R.A. nr. 655/2008 cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, acestea sunt normele de drept material în temeiul cărora, autorităţile pârâte au exprimat refuzul de emitere a actului administrativ de încadrare a recurentei-reclamante pe postul de ofiţer specialist II.

Pornind de la această situaţie premisă, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond şi-a circumscris raţionamentul juridic, în primul rând, pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 care definesc noţiunea de "refuz nejustificat".

În al doilea rând, nefiind învestită cu cercetarea legalităţii desfăşurării concursului (care s-ar fi putut realiza doar în cadrul unei acţiuni în anularea acestuia), instanţa de fond a verificat, în mod corect, dacă, potrivit legii, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne avea competenţa de a refuza emiterea actului administrativ de încadrare pe postul de ofiţer al reclamantei, în condiţiile în care, aceasta fusese declarată admisă, iar rezultatele validate de instituţia organizatoare a concursului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1)2 din Ordinul MIRA nr. 665/2008, compartimentul de resort din cadrul ministerului - Direcţia Generală Management Resurse Umane are atribuţii de verificare a corectitudinii întocmirii dosarelor de concurs. În urma verificărilor efectuate DGMRU emite actul administrativ în cazul în care dosarele sunt complete şi corect întocmite, sau restituie unităţii organizatoare documentaţia, pentru verificarea aspectelor semnalate sau pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ în cazul în care se constată nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor, neîndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs.

Prin urmare, din această perspectivă, se reţine că refuzul a fost exprimat de autoritatea cu competenţe legale în acest domeniu.

Referitor la normele de drept material pretins a fi încălcate de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi cele indicate de recurenta-reclamantă, deoarece acestea privesc condiţiile de acordare a gradului de ofiţer, etapă ulterioară validării concursului, iar gradul de ofiţer se acordă "cu îndeplinirea condiţiilor legale", potrivit art. 68 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008.

În acest context, se reţine că, în mod corect, argumentele instanţei de fond s-au raportat la normele de drept material indicate de autorităţile pârâte prin adresele menţionate anterior, ca fiind încălcate cu ocazia desfăşurării concursului, respectiv art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) lit. a) din O.M.I.R.A. nr. 65/2008 cu modificările şi completările ulterioare şi a art. 22 alin. (3) şi art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.I.R.A. nr. 655/2008 cu modificările şi completările ulterioare.

Achiesând la considerentele instanţei de fond referitoare la faptul că autorităţile pârâte şi-au motivat refuzul de emitere a actului administrativ de încadrare, Înalta Curte reţine că prin adresele emise acestea au redat, în mod detaliat, atât argumente ce ţin de situaţia de fapt, precum şi normele de drept constatate a fi fost încălcate cu ocazia desfăşurării concursului, susţineri fundamentate şi dovedite cu înscrisurile administrate ca probă în cauză, provenind din dosarul de concurs.

Prin urmare, fără a se substitui în atribuţiile autorităţilor pârâte de verificare a legalităţii organizării şi desfăşurării concursului organizat de ISU Bucovina al Judeţului Suceava, Înalta Curte constată, în limitele învestirii, că nu se poate reţine în cauză existenţa unui refuz nejustificat, chiar în lipsa culpei reclamantei, având în vedere că ne aflăm în sfera protejării interesului public, circumscris unui contencios obiectiv, care, în speţa de faţă, primează interesului particular al reclamantei.

Prin urmare, nu este întrunită nici ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2. Recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne

Recurentul-pârât invocă nelegalitatea sentinţei instanţei de fond prin prisma neanalizării excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, ridicată în faţa instanţei de fond, prin întâmpinare.

Din conţinutul cererii de recurs rezultă că, în realitate, recurentul-pârât susţine tardivitatea formulării plângerii prealabile şi solicită respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

Dincolo de inconsecvenţa solicitării, Înalta Curte reţine că în speţă s-a dedus judecăţii constatarea unui refuz nejustificat, situaţie care nu necesită parcurgerea procedurii prealabile. Faptul că reclamanta s-a adresat mai întâi autorităţii pârâte cu solicitarea de a i se emite actul administrativ de încadrare pe postul de ofiţer nu are relevanţă în dezlegarea excepţiei invocate.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că cu evidenţă că reclamantei i s-a adus la cunoştinţă refuzul de emitere a actului administrativ de trecere în corpul ofiţerilor prin adresa din 25.10.2017 a ISU Bucovina al Judeţului Suceava, dată în raport de care, acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ la data 09.02.2018 este formulată în termenul legal de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În final, Înalta Curte reţine că, în raport de soluţia prefigurată, de respingere a recursului formulat de reclamantă, faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii acţiunii, nu poate constitui un motiv de casare a hotărârii, în lipsa unei vătămări dovedite de autoritatea pârâtă şi imposibil de înlăturat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes formulată de recurenta-reclamantă A. cu privire la recursul incident.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A., precum şi recursul incident formulat de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 144 din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.