Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2787/2020 AI generated

Eligibility of principal budget credit orderer as defendant in judicial salary disputes and applicability of maximum sectoral reference value for auxiliary court staff

Case Number Decizia nr. 2787/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially upheld the appeal filed by the Ministry of Justice, reversing the lower court’s order to involve the Ministry as a defendant for lack of passive procedural standing, while rejecting the appeals filed by the Court of Appeal Iaşi and the Vaslui Court and thereby affirming the obligation to pay salary differences calculated on a sectoral reference value of 405 RON plus a 10% increase, retroactive to April 9, 2015, including inflation indexation and legal interest. The dispute concerned the proper calculation and payment of salaries for auxiliary specialized staff at a local court, challenging collective decisions that allegedly failed to apply the sectoral reference value mandated for public sector personnel in the justice sector. The decisive legal basis included the interpretation of Article 1(5¹) of Emergency Ordinance No. 83/2014 as amended by Law No. 71/2015, which requires the elimination of salary discrimination among staff in the same function and conditions by applying the maximum salary level, and the procedural doctrine that the Ministry of Justice, acting merely as the principal budget credit orderer without a direct employment relationship, lacks passive procedural standing in labor-related disputes between employees and their specific judicial employer.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 493 din C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ; Eligibility of principal budget credit orderer as defendant in judicial salary disputes and applicability of maximum sectoral reference value for auxiliary court staff: Împotriva sentinţei nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au promovatt recurs pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, în condiţiile art. 493 Cod procedruă civilă.

Keywords

AI generated
judicial law public employment law procedural orders calculation of salary passive legal standing value in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa primei instanţe ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Ca prim aspect, recurentul arată că instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile date fiind dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010
Ca prim aspect, recurentul arată că instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile date fiind dispoziţiile art. 7 din Legea nr.
art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de stabilire a salariilor lunare cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu data de 09.04.2015, arată că potrivit dispoziţiilor art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus de pct.
art. 493 din C. proc. civ
5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au promovatt recurs pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, în condiţiile art. 493 Cod procedruă civilă.
art. 36 C. proc. civ
Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe sub acest aspect reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la sediul materiei reprezentat de legislaţia privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.
art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014
(1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin.
articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014
Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşri la data de 08.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II., personal auxiliar de specialitate şi conex, din cadrul Judecătoriei Bârlad au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite (în baza art. 6 alin. (1) şi (4) din Legea 284/2010), Curtea de Apel laşi, în calitate de ordonator secundar de credite, Tribunalul Vaslui, în calitate de ordonator terţiar de credite, şi Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere inclusiv considerentele Deciziei nr. 13/2016 din şedinţa din 13 iunie 2016, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 ')-(l4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, precum şi Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi în baza căreia s-a emis Decizia nr. 208/03.05.2017 a Curţii de Apel Iaşi, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea parţială a Deciziei nr. 208/03.05.2017, emisă de către pârâta Curtea de Apel Iaşi, cu obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii colective privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorat cu 10% începând cu data de 09.04.2015;

-obligarea pârâtului de ordin 2 respectiv Curtea de Apel Iaşi să emită deciziile individuale de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la care să se adauge inclusiv creşterea procentuală de 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016.

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit prezentei cereri introductive, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială reţinută şi uzitată în prezent la determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea şi virarea sumelor necesare stabilirii şi plăţii diferenţelor salariale astfel solicitate prin prezenta,către ordonatorii secundari şi terţiar de credite respectiv pârâţii de ordin 2 şi 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Vaslui, ca ordonator terţiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestaţiilor băneşti datorate.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2067 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată împotriva acestui pârât.

De asemenea, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta Curtea de Apel Iaşi, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. Şi II., personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bârlad, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui, a obligat pârâta Curtea de Apel Iaşi să emită decizii de salarizare pentru fiecare dintre reclamanţi, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015, până la 01.10.2016 şi a obligat pârâtul Tribunalul Vaslui la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au promovatt recurs pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, în condiţiile art. 493 Cod procedruă civilă.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa primei instanţe ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Ca prim aspect, recurentul arată că instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile date fiind dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens arată că, în speţă nu au fost respectate dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind procedura prealabilă obligatorie în speţă, nefiind respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărei decizii de salarizare emise de angajator începând cu 9.04.2015 în ce priveşte formularea contestaţiei adresate ordonatorului de credite, conform alin. (1), şi nici termenul de 30 zile, instituit de alin. (4) art. 7, în care se poate formula acţiune în faţa instanţei de contencios. Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile în speţă, cât timp reclamanta contestă prin cererea de chemare în judecată modul de stabilire a drepturilor salariale.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a mai criticat sentinţa primei instanţe ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei atacate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, recurentul-pârât solicită a se constata că în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, în considerarea calităţii de ordonator de credite, potrivit art. VII din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Contrar opiniei instanţei de fond, prin Decizia nr. 13 din 13.06.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câta vreme atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate sub subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

Prin urmare, susţine recurentul- pârât, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii instanţelor de judecată nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume numai prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite. Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaţilor reclamanţi sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale sunt calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea impozitului şi contribuţiilor sociale către stat.

Nu în ultimul rând a subliniat că că între Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparţin unor puteri diferite ale statului, nici între angajaţii Curţii de Apel laşi şi Ministerul Justiţiei nu există raporturi juridice, de dreptul muncii ori de altă natură.

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu CA laşi, iar drepturile salariale le sunt datorate şi plătite direct de către aceasta.

Pe de altă parte, nici calitatea de ordonator principal a ministrului justiţiei nu atrage automat calitatea de parte în proces a Ministerului Justiţiei.

În recursul său, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- pârâtă Curtea de Apel Iaşi a criticat sentinţa recurată ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii faţă de Curtea de Apel Iaşi, sens în care, a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a invocat, în esenţă, următoarele:

A reinterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinând că prin Decizia nr. 69/03.03.2017, emisă de preşedintele Curţii de Apel Iaşi, s-au decis rectificarea anexelor nr. 1-4 ale Deciziei nr. 35/03.02.2017. emise de preşedintele Curţii de Apel Iaşi, potrivit machetelor individuale refăcute de Departamentele economico-financiare şi administrative din cadrul tribunalului Iaşi şi Tribunalului Vaslui.

Potrivit art. 2 al acestei decizii, drepturile salariale individuale pentru personalul auxiliar de specialitate şi cel conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi şi instanţelor arondate, stabilite începând cu data de 1 octombrie 2016. sunt cele prevăzute în anexele 5-14. parte integrantă a deciziei.

Arată că, reclamanţii aveau posibilitatea/obligaţia de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu o acţiune împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi nr. 11/10.04.2016, nu împotriva Deciziei nr. 208/03.05.2017, care, în fapt, cuprinde măsurile dispuse urmare admiterii în parte a contestaţiei acestora. De altfel, aceasta este şi raţiunea pentru care Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel laşi nr. 11/10.04.2016 a fost comunicată, sub semnătură, reclamanţilor, după cum rezultă din tabelul depus chiar de aceştia la dosarul cauzei.

În situaţia în care erau nemulţumiţi de dispoziţiile Deciziei nr. 208/03.05.2017, reclamanţii aveau posibilitatea/obligaţia de a formula o nouă contestaţie care să fie analizată de Colegiul de conducere.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 9/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, invocată de reclamanţi, nu este incidenţă în prezenta cauză, în condiţiile în care se referă doar la anumită categorie de litigii, respectiv litigiile de muncă, nu şi Ia cele de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei, a apreciat că, în mod corect, prin Decizia nr. 69/03.03.2017, emisă de preşedintele Curţii de Apel Iaşi. s-au decis rectificarea anexelor nr. 1-4 ale Deciziei nr. 35/03.02.2017. emise de preşedintele Curţii de Apel Iaşi. potrivit machetelor individuale refăcute de Departamentele economico-financiare şi administrative din cadrul tribunalului Iaşi şi Tribunalului Vaslui.

În recursul său, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât Tribunalul Vaslui a criticat sentinţa recurată ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii apreciind că în mod corect, prin Decizia nr. 69/03.03.2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel laşi, s-au decis rectificarea anexelor nr. 1-4 ale Deciziei nr. 35/03.02.2017, emise de preşedintele Curţii de Apel laşi, potrivit machetelor individuale refăcute de Departamentele economico-financiare şi administrative din cadrul Tribunalului laşi şi Tribunalului Vaslui.

Potrivit art. 2 al acestei decizii, drepturile salariale individuale pentru personalul auxiliar de specialitate şi cel conex din cadrul Curţii de Apel laşi şi instanţelor arondate, stabilite începând cu data de 1 octombrie 2016, sunt cele prevăzute în anexele 5-14, parte integrantă a deciziei.

Totodată, a apreciat că, în mod corect, prin Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel laşi, a fost admisă în parte contestaţia formulată de personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bârlad (reclamanţii din prezenta cauză), dispunându-se recalcularea drepturilor salariale, începând cu data de 1 octombrie 2016, conform grilelor unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor şi, totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia referitoare la stabilirea salariilor de bază brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015, cu începere de la data 9 aprilie 2015.

Arată în continuare că, contrar susţinerilor reclamanţilor, hotărârile judecătoreşti depuse împreună cu acţiunea nu atestă faptul că, la data de 09 aprilie 2015, personalul auxiliar de specialitate sau conex din cadrul instanţelor judecătoreşti ar fi avut în plată drepturi salariale calculate raportat la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de stabilire a salariilor lunare cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu data de 09.04.2015, arată că potrivit dispoziţiilor art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus de pct. 4 al art. I din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, care introduce pct. 13 al art. I din O.U.G. nr. 35 din 2 septembrie 2015, "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în (...) anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", (...), se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Conchide recurentul în sensul că nu se poate solicita o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, de la data de 09.04.2015, în condiţiile în care majorarea cu 10% a intervenit la 1.12.2015, potrivit dispoziţiilor legale menţionate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinare în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare deşi la fond a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce îl priveşte.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de obiect având în vedere că au fost emise decizii în sensul celor solicitate de reclamant, conform actelor depuse la dosar.

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 24 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este fondat recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiţiei, sens în care va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi va respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în considerarea celor ce urmează:

Referitor la criticile vizând problema cadrului procesual, recurentul a apreciat că, în mod neîntemeiat a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în considerarea calităţii de ordonator de credite, potrivit art. VII din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe sub acest aspect reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la sediul materiei reprezentat de legislaţia privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Raportat la aceste dispoziţii de principiu şi în contextul în care acţiunea recurenţilor vizează o contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor sale de natură salarială, este evident că nu poate avea calitate procesuală în cauză decât emitentul actului prin care au fost individualizate aceste drepturi şi instituţiei ţinute în mod legal să achite drepturile pretinse de recurentă, în virtutea raportului de muncă existent între părţi.

Prin urmare, este irelevantă calitatea de ordonator principal de credite în privinţa Ministerului Justiţiei, de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat.

Mai mult decât atât, potrivit art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387/22.09.2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 958/28.10.2005, "Preşedintele curţii de apel exercita prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, după cum urmează:... n) numeşte personalul auxiliar de specialitate şi personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ al curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia, aprobă transferul, delegarea, detaşarea şi dispune promovarea şi aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condiţiile legii".

Având în vedere că între Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparţin unor puteri diferite ale statului, nici între angajaţii Curţii de Apel laşi şi Ministerul Justiţiei nu există raporturi juridice, de dreptul muncii ori de altă natură.

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu CA laşi, iar drepturile salariale le sunt datorate şi plătite direct de către aceasta.

Recurentul Ministerul Justiţiei are doar rolul de a administra bugetul instanţelor şi de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în conturile instanţelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanţele să-i utilizeze in mod direct, potrivit destinaţiilor legale.

Aşadar, Ministerul Justiţiei nu plăteşte şi nu datorează sume, singura obligaţie a acestui ordonator principal de credite putând fi aceea de a vira şi asigura sumele necesare, conform dispoziţiilor legale aplicabile.

Analizând recursurile formulate de pârâţii Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, analizând motivele invocate de reclamanţi în susţinerea acţiunii, se constată că acestea se referă la recunoaşterea dreptului la o salarizare prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, cerere analizată în soluţionarea contestaţiei formulate de acesţia împotriva Deciziei nr. 69/2017 raportat la Decizia pe care aceasta o rectifica, nr. 35/2017, contestaţie respinsă prin Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi. Reclamanţii au arătat că formulează acţiunea "având în vedere considerentele Deciziei nr. 13/2016 a ÎCCJ- RIL, Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, precum şi Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi".

Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

Alin. (5) al aceluiaşi act normativ prevede că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în anul 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

În esenţă, recurenţii-pârâţi au criticat sentinţa recurată ca fiind dată cu greşita aplicare a art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, prevederi care nu s-ar aplica judecătorilor, dar critica este nefondată.

Problema centrală a cauzei, ce face şi obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 şi care prevede următoarele:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Recurenţii- pârâţi consideră că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, interpretare pe care prima instanţă a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" corespunde personalului încadrat în aceeaşi funcţie, clasă de salarizare, gradaţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi pentru care prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 a prevăzut păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanţei de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanţa supremă a statuat următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" priveşte personalul tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse şi autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Cu privire la valoarea sectorială de referinţă de 405 RON.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtei, care, în esenţă, în opinia sa, în mod greşit s-a dispus acordarea indemnizaţiei solicitate în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

Curtea de apel a reţinut că prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Mai mult, Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015. (…)

Nivelul maxim a fost calculat, aşa cum reiese din adresa din 21.12.2016 prin care instanţa supremă a comunicat CSM că valoarea de referinţă sectorială în funcţie de care se calculează salariul de bază/indemnizaţia de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toţi judecătorii aflaţi în funcţie este de 405 RON.

Cu privire la data de la care se aplică nivelul maxim la valorii de referinţă sectorială, în mod constant în jurisprudenţa instanţelor s-a reţinut că aceasta este 09.04.2015, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015, de exemplu sentinţa civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj şi sentinţa civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa .

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtului că valoarea sectorială de referinţă în plată a fost de 347 RON pentru familia ocupaţională "justiţie" până la data de 30 septembrie 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date."

Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate, decizia nr. 23/2015 a ÎCCJ- completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 48/13.01.2017, definitivă prin decizia nr. 2369/22.06.2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul ca nefondat, Curtea constată că intimaţii- recalamnaţi au dreptul la luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 până la 01.10.2016.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, toate criticile sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Nu în ultimul rând, este de menţionat că, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice acesta este corectă şi va fi menţinută, având în vedere că intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada faptului că au calitatea de titular al dreptului afirmat, raportat la cererea formulată împotriva M.F.P., terţ faţă de raportul de muncă.

Şi în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, Curtea constată că, în mod corect prima instanţă a respins-o având în vedere, dispsoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI Ia Legea-cadru nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la (…) la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere (…)". Aşadar, instanţa fondului a avut în vedere în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, interpretarea normelor legale în concordanţă cu scopul reglementării, precum şi voinţa reclamanţilor, astfel cum aceasta rezultă din cererea formulată.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile pârâtului Tribunalul Vaslui şi pârâtei Curtea de Apel Iaşi, ca nefondate.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte, în parte sentinţa atacată, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi va respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Respinge recursurile formulate de pârâtul Tribunalul Vaslui şi pârâta Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.