Appeals rejected: Guarantee Fund must pay EUR 5,000 moral damages for undercompensated minor injury claim

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul la data de 6.07.2017, reclamanta A., asistată de mama sa şi reprezentată convenţional de apărător, a formulat contestaţie împotriva deciziei numărul 6561/16.06.2017 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor din România, solicitând anularea acesteia cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei noi decizii pentru suma de 15.000 RON reprezentând daune materiale şi suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.

2. Hotărârârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1445 din 27 martie 2018, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. asistată de reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 6561/16.06.2017 emisă de pârât şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 5.000 euro, în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirilor morale.

Totodată, a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată şi motivele înfăţişate

Reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au promovat recurs împotriva sentinţei nr. 1445 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

În recursul reclamantei, încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., s-a relevat un scurt istoric al cauzei şi s-a criticat sentinţa recurată, ca nelegală şi netemeinică, considerând că încalcă prevederile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în dezvoltarea motivelor de recurs susţinând, în esenţă, următoarele:

- familia sa s-a aflat în imposibilitate obiectivă de preconstitui probe, întrucât preocuparea principală a fost aceea de a scăpa cu viaţă, având în vedere că ambele am fost victime ale aceluiaşi accident rutier, nicidecum păstrarea dovezilor aferente cheltuielilor efectuate, atât în perioada spitalizării, cât şi ulterior;

- în acest sens, cheltuielile materiale pe care le-a solicitat intimatei Fondul de Garantare a Asiguraţilor au fost estimate la suma de 15.000 RON.

Referitor la daunele morale acordate prin Decizia nr. 6561/16.06.2017, Curţea de Apel a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauza dedusă judecăţii.

Arată recurenta că, deşi nu există citerii legale de cuantificare a daunelor morale, acestea se stabilesc prin apreciere, de către instanţa de judecată, "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România", astfel cum o impun dispoziţiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, precum şi prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei.

Suma acordată de prima instanţă, cu titlu de despăgubiri morale, nu este în acord cu despăgubirile acordate în practica judiciară care, în situaţii similare, reflectă sume mult superioare celei acordate în prezenta cauză.

De asemenea, în determinarea daunelor morale, prima instanţă s-a raportat la Anexa 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor precuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale, or, după cum este lesne de observat, în prezenta cauza nu este aplicabil.

Pe de-o parte, susţine recurenta nu ne regăsim în situaţia soluţionării pe cale amiabilă iar, pe de altă parte, această anexă cuprinde valori medii pentru despăgubirile morale, iar scopul formulării prezentei contestaţii este tocmai acela de a asigura îndreptarea aprecierii subiective a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Mai susţine recurenta, în sensul că, demersul judiciar a fost iniţiat tocmai pentru că nu există criterii şi limite legale, recurenta adresându-se instanţei de judecată, pentru a aprecia în mod just suferinţele pe care le-a avut de trecut în perioada producerii evenimentului precum şi trauma pricinuită la care se adaugă şi vârsta fragedă de 12 ani, pe care o avea la momentul producerii accidentului rutier.

Deşi prima instanţă susţine că, la cuantificarea daunelor morale s-au avut în vedere şi "criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză" aceasta nu a analizat toate documentele justificative care demonstrau cele 35 de zile de îngrijiri medicale, cu toate acestea, nesocotind aceste dovezi şi acordând o suma extrem de redusă.

Cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubire este nejustificat de redus, instanţa neţinând cont de vârsta pe care o are recurenta, de consecinţele nefericitului eveniment rutier, de suferinţa produsă, constituind o limitare disproporţionată'a dreptului la despăgubire.

Fată de acestea recurenta -reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii astfel cum a fost formulată.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurentul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor (denumit pe scurt FGA),prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de Legea nr. 213/2015, Norma 16/2015 a ASF, Norma 23/2014 a ASF, Legea nr. 503/2004 si Legea nr. 85/2014.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurentul-pârât, în esenţă, a punctat îndeosebi aspectele care vizează soluţionarea cererii de plată, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă direct la plata sumei de 5000 Euro.

În aceste condiţii, practic judecătorul de fond s-a substituit Comisiei FGA, unica autoritate cu atribuţii in analizarea unei cereri de plata prin prisma documentelor justificative.

De asemenea, judecătorul fondului nu a explicat dacă, în cuantumul acestei sume la care a fost obligat este inclusă indemnizaţia pe care recurentul a achitat-o deja intimatei-recurente în valoare de 8750 RON.

Faţă de acestea recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul modificării dispoziţiilor privind acordarea de daune morale în valoare de 5000 de euro, menţinerea dispoziţiilor sentinţei, în ceea ce priveşte cererea de despăgubiri materiale şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de către intimata-reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, s-au formulat întâmpinări de către părţile recurente.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinările formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, pe calea acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii, reclamanta A., asistată de mama sa şi reprezentată convenţional de apărător, a solicitat anularea Deciziei ne 6561/16.06.2017 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor din România, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei noi decizii pentru suma de 15.000 RON reprezentând daune materiale şi suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.

În fapt, reclamanta arătat că la data de 02.06.2017 a formulat cerere de plată înregistrată sub nr. x/02.06.2016, prin care a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor aprobarea plăţii despăgubirii în cuantum de 15.000 RON reprezentând daune materiale şi 100.000 Euro reprezentând daune morale (în RON, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii), ca urmare a producerii evenimentului din data de 10.11.2013, în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare x asigurat la societatea C. S.A., conform poliţei de asigurare seria x nr. x

La data de 28.06.2017, reclamantei i-a fost comunicată Decizia de nr. 6561/16.06.2017, prin care FGA a admis cererea de plată doar pentru suma de 8.750 RON şi a respins cererea cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

S-a reţinut în cuprinsul deciziei contestate că, având în vedere că vătămarea corporală a provocat drept consecinţe fractura piramidala nazala, plaga metoniera, contuzie forte toracica, ruptura de mezenter, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 35 de ziler de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 250 RON/zi de îngrijire medicala, rezultând 8750 RON.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine următoarele:

Se reţine că recurenta-reclamantă a criticat, în principal, cuantumul daunelor morale acordate şi care în opinia sa nu reflectă suferinţa fizică şi psihică cauzată de leziunile suferite şi de sechelele traumatice.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru evaluarea prejudiciului moral. Aşadar, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată, include o doză de aproximare, dar are la bază o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Referitor la daunele morale solicitate în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul- pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Nu în ultimul rând, Curtea nu neagă faptul că evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamanta a fost de natură a provoca acesteia suferinţe psihice, consecinţe ce sunt inerente oricărui incident rutier din care rezultă vătămări ale integrităţii persoanei. Cu toate acestea, Curtea apreciază că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamantă, în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază, de asemenea, că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate anterior, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea reclamanţilor este parţial întemeiată.

Recurentul-pârât a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând în niciun fel în ce ar consta motivarea contradictorie a primei instanţe.

Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională. Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Or, în mod corect instanţa a constat că încadrarea făcută de pârât la nivelul pragului 2 din anexa arătată este greşită, reclamanta făcând dovada că a suferit vătămări corporale care au avut ca urmare punerea în primejdie a vieţii sale (raportul de expertiză medico-legală - fila x verso), astfel că punctajul minim ce putea fi acordat reclamantei conform pragului 3 ar fi fost de 510 RON/zi de îngrijire medicală. Astfel, reclamanta avea dreptul potrivit normelor FGA la plata sumei de 17.850 RON (510 RON X 35 zile de îngrijiri medicale).

Cu toate acestea, având în vedere faptul că, la data accidentului, reclamanta avea doar 13 ani, precum şi faptul că şi mama sa a fost rănită în acelaşi accident, neputând fi alături de reclamantă pe timpul suferinţelor acesteia, consecinţele negative suferite de reclamantă în plan psihic şi afectiv au fost considerabile, la fel şi intensitatea cu care au fost percepute acestea de reclamantă.

Totodată, Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condiţiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună şi depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca nefondate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1445 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.