Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2766/2020 AI generated

Deputy mayor's conflict-of-interest finding upheld; no actual management work required.

Case Number Decizia nr. 2766/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) allowed the appeal by the National Integrity Agency and reversed the lower court's ruling, ordering dismissal of the claimant's action as unfounded; the effect is that the Agency's evaluation report of 29 March 2017, finding a conflict of interest, stands. The dispute concerned an administrative challenge to that report, which determined that the claimant, a deputy mayor, had been in a state of incompatibility by simultaneously holding the position of deputy mayor (27 June 2012 – 24 March 2015) and serving as manager of a limited liability company, in breach of Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003. The decisive legal basis was that incompatibility arises from the mere simultaneous holding of the two positions, regardless of whether the claimant actually performed any remunerated commercial activity as manager; the prior court had erred by interpreting the provision as requiring actual exercise of management duties.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 493 C. proc. civ, art. 170 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 alin. (2) C. proc. civ, art. 14 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Deputy mayor's conflict-of-interest finding upheld; no actual management work required: The dispute concerned an administrative challenge to that report, which determined that the claimant, a deputy mayor, had been in a state of incompatibility by simultaneously holding the position of deputy mayor (27 June 2012 – 24 March 2015) and serving as manager of a limited liability company, in breach of Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003. The decisive legal basis was that incompatibility arises from the mere simultaneous holding of the two positions, regardless of whether the claimant actually performed any remunerated commercial activity as manager; the prior court had erred by interpreting the provision as requiring actual exercise of management duties.

Keywords

AI generated
conflict of interests commercial dispute fiscal law administrative dismissal limited liability company management report

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
S.R.L., încalcă prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003având in vedere că, în toată această perioadă, nu a prestat niciun fel de activitate remunerată în cadrul societăţii menţionate.
art. 493 C. proc. civ
44/F-CONT din 15 martie 2018pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.
art. 170 alin. (1) C. proc. civ
- încălcarea regulii de procedură reglementată de art. 170 alin. (1) C. proc. civ.
art. 9 alin. (2) C. proc. civ
care concretizează principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.
art. 14 alin. (3) C. proc. civ
şi principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (3) C. proc. civ.
art. 493 din C. proc. civ
44/F-CONT din 15 martie 2018pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile art. 493 C.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Main ground for the appeal: the Court found this cassation ground (wrong application of substantive law, i.e. art. 87 alin. (1) lit. d) Legea nr. 161/2003) to be established, allowing the appeal.
art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003
Pe de altă parte, intimatul-reclamant avea obligaţia de a renunţa, în termen de 60 de zile, la una din calităţile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, termen care, pentru acesta, a început să curgă la data de 27.06.2012.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Main ground for the appeal: the Court found this cassation ground (wrong application of substantive law, i.e. art. 87 alin. (1) lit. d) Legea nr. 161/2003) to be established, allowing the appeal.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis cited in the headnote/resolution for admitting the appeal and deciding the merits in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the Court of Cassation's decision to admit the appeal and rule on the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul tribunalului Vâlcea, la data de 12.04.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/29.03.2017.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că raportul de evaluare contestat, prin care s-a reţinut că s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât ar fi deţinut simultan în perioada 27.06.2012 - 24.03.2015 funcţia de viceprimar al comunei Roşiile, judeţul Vâlcea, cât şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., încalcă prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003având in vedere că, în toată această perioadă, nu a prestat niciun fel de activitate remunerată în cadrul societăţii menţionate.

Mai mult, S.C. B. S.R.L. a fost radiată de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din anul 2015, la cererea reclamantului.

În fine, reclamantul a arătat că, în particular, cazul incompatibilităţii prevăzut de dispoziţiile legale menţionate mai sus, nu poate viza decât eliminarea posibilului conflict între interesul public pe care trebuie să îl urmărească primarul şi interesul particular de natură patrimonială pe care îl urmăreşte prin definiţie comerciantul.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa nr. 1677 din 5 septembrie 2017, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 44/F-CONT din 15 martie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, şi, în consecinţă, a anulat raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.).

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că, în cazul incompatibilităţii prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se vizează decât eliminarea posibilului conflict între interesul public pe care trebuie să-l urmărească viceprimarul şi interesul particular de natură patrimonială pe care îl urmăreşte prin definiţie comerciantul.

În raport de această premisă, simpla calitate, abilitare, ca administrator sau ca persoană fizică autorizată, nu presupune în fapt, în mod obligatoriu, că cel care a dobândit această calitate, în raport de normele legale incidente în materie, să şi realizeze efectiv acte de comerţ prohibite în contextul posibilului conflict cu interesul public.

Conchide instanţa în sensul că, din probele administrate in cauză nu a rezultat aspectul că reclamantul, în perioada în care a exercitat şi funcţia de viceprimar a desfăşurat vreo activitate de natură comercială, în sensul de a efectua operaţiuni complexe cum ar fi încheierea contractelor, semnarea facturilor şi chitanţelor, ceea ce presupune îndeplinirea ori executarea conducerii executive a S.C. B. S.R.L.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 44/F-CONT din 15 martie 2018pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

După prezentarea istoricului şi contextului procesual, pârâta a arătat că toate motivele de casare sunt raportate la modul de soluţionare prin sentinţa recurată. Astfel, recurenta -pârâtă a punctat faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu:

- încălcarea regulii de procedură reglementată de art. 170 alin. (1) C. proc. civ. care concretizează principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (3) C. proc. civ.

- încălcarea regulilor procedurale care constituie drepturi procesuale fundamentale, calificate de jurisprudenţa CEDO şi CJUE ca fiind de ordine publică, privind echitabilitatea procesului, dreptul la apărare, dreptul de acces efectiv la instanţă;

- instanţa de fond a solicitat informaţii suplimentare de la A.J.F.P. Argeş şi de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la termenul din data de 09.11.2017, pronunţând respectiva sentinţă în urma coroborării acestor înscrisuri cu cele aflate deja la dosarul cauzei;

- instanţa de fond în mod greşit a concluzionat că "nu a rezultat aspectul că reclamantul, în perioada în care a exercitat şi funcţia de viceprimar a desfăşurat o activitate de natură comercială, în sensul de a efectua operaţiuni complexe cum ar fi încheierea contractelor, semnarea facturilor şi chitanţelor, ceea ce presupune îndeplinirea ori executarea conducerii executive a S.C. B. S.R.L.. în speţă nu sunt incidente dispoziţiile ari. 87alin, 1 lit. ddin Legea nr. 161.2003(...)".

- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 87 afin. (1) fit d) din Legea nr. 161/2003 raportat ia incompatibilitatea în care s-a găsit intimatul prin exercitarea în perioada 27.06.2012 - 24.03.2015 atât a funcţiei de_de viceprimar al comunei Roşiile, judeţul Vâlcea, cât şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L, nr. de ordine în RC x, CUI x.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul a argumentat că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale aplicabile în speţă, reţinând că recurentul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-reclamant, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin Raportul de evaluare întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/29.03.2017, s-a constatat că, în perioada 27 iunie 2012 -24 martie 2015, intimatul -reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al comunei Roşiile, jud. Vâlcea, cât şi pe aceea de administrator al societăţii S.c. B. S.R.L., fiind astfel încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Pentru a ajunge la această concluzie, intimata-pârâtă a avut în vedere că, prin Hotărârea nr. 5 din 27 iunie 2012 a Consiliului Local Roşiile, jud. Vâlcea, reclamantul a fost ales în funcţia de viceprimar, iar din datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin adresa din 7 iulie 2016, a rezultat că acesta a deţinut calitatea de administrator al societăţii anterior menţionate, în perioada 6 septembrie 2010-24 martie 2015.

În raport de aspectele de fapt reţinute, instanţa de fond a concluzionat în sensul că reclamantul nu s-a aflat într-o stare de incompatibilitate reală, iar actul administrativ contestat îi lezează drepturile şi interesele legitime, motiv pentru care se impune a fi desfiinţat.

Această soluţie nu este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că: "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice."

Faţă de aceste dispoziţii legale, rezultă că neexercitarea în concret a atribuţiilor de administrator nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor.

Existenţa stării de incompatibilitate intervine prin deţinerea concomitentă a calităţilor de viceprimar şi administrator, fără a fi condiţionată de exercitarea atribuţiilor de administrator, ori de existenţa sau dimensiunea activităţii persoanei juridice.

În consecinţă, simpla deţinere simultană a celor două calităţi este o condiţie atât esenţială, cât şi suficientă, pentru constatarea existenţei stării de incompatibilitate.

Legea aplicabilă în materia analizată interzice cumulul de calităţi, necondiţionat de venitul realizat din activităţile comerciale, motiv pentru care nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant în sensul că, în perioada în care a exercitat şi funcţia de viceprimar nu a desfăşurat vreo activitate de natură comercială.

Or, atâta timp cât recurentul nu a dat eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, acesta s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi de administrator la o societate comercială.

Pe de altă parte, intimatul-reclamant avea obligaţia de a renunţa, în termen de 60 de zile, la una din calităţile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, termen care, pentru acesta, a început să curgă la data de 27.06.2012.

În pofida acestei dispoziţii legale, intimatul-reclamant a exercitat concomitent funcţia de viceprimar şi calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, şi după expirarea acestui termen.

Din actele administrate în cauză nu rezultă elemente care să ateste că până în anul 2015 ar fi fost suspendată activitatea de administrator al societăţii S.C. B. S.R.L., aspect nesesizat de instanţa fondului.

Prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat şi a instituit pentru funcţia de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "funcţia de administrator la societăţi comerciale", iar nu cu "activitatea/exercitarea activităţii de administrator la societăţi comerciale".

Aşadar, Înalta Curte apreciază a fi fondată critica privind interpretarea în mod excesiv, în favoarea reclamantului, a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, constatând că instanţa de fond nu a aplicat corespunzător aceste prevederi legale la situaţia speţei, iar interpretarea textului normativ corespunde atât sensului său literal, cât şi scopului urmărit de legiuitor la edictarea normei.

Cu privire la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Este adevărat că principiul contradictorialităţii, a cărei încălcare o susţine recurenta, este un principiu fundamental al dreptului procesual civil şi o componentă a dreptului fundamental la apărare, în temeiul căruia, părţile pot să formuleze cereri, să administreze probe şi să pună concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor ori al instanţei de judecată.

Din această perspectivă, se constată că în speţă, instanţa de fond a respectat principiul contradictorialităţii şi, implicit, dreptul la apărare al tuturor părţilor, ce au fost legal citate şi care au avut, astfel, posibilitatea de a-şi formula punctul de vedere şi apărările necesare pe toate cererile şi excepţiile formulate în cauză.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 44/F-CONT din 15 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 44/F-CONT din 15 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.