ASF sanction prescriptive period calculated from statutory assembly deadline

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecata

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, la 15.04.2016, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, să dispună anularea deciziilor A.S.F. nr. 3233/29.10.2015 şi nr. 2064/31.08.2015, iar, în subsidiar reindividualizarea sancţiunii aplicate, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3146 din 19 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. B. prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauza

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. B. prin administrator judiciar A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, în principal, anularea deciziilor A.S.F. nr. 3233/29.10.2015 şi nr. 2064/31.08.2015, iar, în subsidiar, reindividualizarea sancţiunii aplicate, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut, ca prim motiv de recurs împrejurarea că administratorul judiciar nu se regăseşte în enumerarea din art. 2 alin. (1) lit. a) şi d) coroborat cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012, care indică entităţile asupra cărora A.S.F. îşi exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control şi pe cale de consecinţă decizia de aplicare a amenzii a fost emisă împotriva unei entităţi juridice lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, recurentul susţine că potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, sancţionarea administratorului judiciar o poate face doar judecătorul sindic, astfel argumentele instanţei de fond cu privire la dreptul conferit intimatei de a snacţiona un administrator judiciar în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 151/2014 este nefondat.

Practic, prin acesta motivare, instanţa de soluţionare a acţiunii oferă intimatului, în raport de judecătorul sindic care instrumentează dosarul de insolvenţă deschis împotriva societăţii B. S.A., superioritate în controlul exercitat asupra administratorului judiciar, soluţie netemeinică.

Un ultim motiv de recurs în susţinerea ideii că reclamantul nu are calitatea de subiect activ al contravenţiei, se referă la împrejurarea că societăţii B. S.A. nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel că obligaţia de a convoca adunarea generală îi revine administratorului special, deci nu administratorului judiciar, care, într-o astfel de ipoteză are doar sarcina de a supraveghea activitatea debitoarei. Invocă, în acest sens dispoziţiile art. 20 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, recurenta arată că acţiunile B. S.A. erau suspendate de la tranzacţionare din cauza procedurii de insolvenţă în care se afla societatea, motiv pentru care conduita sancţionată nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 151/2014. Decizia instanţei de fond a nesocotit normele de drept reglementate prin legea anterior enunţată.

Astfel, în condiţiile în care piaţa RASDASQ urma să fie desfiinţată, este cu atât mai evident că prevederea nu putea fi aplicată unei societăţi în insolvenţă, mai ales dacă avem în vedere fundamentarea Directivei nr. 2004/39 a Comisiei Europene, din care rezultă că scopul întregii proceduri a fost acela de asigurare a protecţiei investitorilor străini.

Se mai susţine că amenda aplicată este nelegală şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3 şi 4 lit. c) din Legea nr. 151/2014, din aceste dispoziţii legale rezultând că singura sancţiune care poate fi aplicată în ipoteza în care nu are loc convocarea adunării generale în condiţiile art. 2 alin. (1) este imposibilitatea tranzacţionării ulterioare a acţiunilor pe o piaţă reglementată.

Or, motivarea instanţei referitoare la imposibilitatea acţionarilor de a tranzacţiona acţiunile lor pe o piaţă reglementată este netemeinică, deoarece, acţiunile au fost suspendate de drept la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, respectiv la data aplicării amenzii, în prezent fiind retrase de la tranzacţionare pe BVB - piaţa RASDAQ.

Mai arată reclamantul că a intervenit prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională raportat la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 151/2014, termenul începând să curgă la 27.10.2014 şi expirând la data de 25.02.2015, nu la 25.03.2015 cum, în mod eronat a reţinut instanţa. Tot astfel, data săvârşirii contravenţiei a fost 26.02.2015 şi nu 26.03.2015, cum a reţinut instanţa, termenul de prescripţie fiind împlinit la data de 26.08.2015.

S-a mai reţinut în mod eronat că ulterior aplicări amenzii, reclamantul a fost cel care a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul A.S.F. pentru ipoteza în care se află societatea B. S.A., respectiv când nu a avut loc convocarea adunării generale a acţionarilor în condiţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014.

Ultima critică a reclamantei vizează sancţiunea aplicată, care în opinia acesteia nu respectă criteriile legale de individualizare a sancţiunii aplicate. Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere că administratorul judiciar nu a acţionat cu vinovăţie sub aspectul laturii subiective a contravenţiei prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 151/2014.

3. Apărările formulate în cauza

Intimata pârâtă Autoritatea de Supraghere Financiară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Aspecte de fapt şi de drept relevante

Se reţine că prin Decizia ASF nr. 2064/31.08.2015, s-a dispus sancţionarea administratorului judiciar A. al S.C. B. S.A., cu amendă în cuantum de 5.000 RON, întrucât, administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile şi obligaţiile aferente funcţiei deţinute încălcând astfel dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Împotriva Deciziei A.S.F. nr. 2064/31.08.2015 reclamanta-recurentă a formulat plângere prealabilă soluţionată prin Decizia nr. 3233/29.10.2015, în sensul respingerii acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 3146 din 19 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea privind anularea deciziilor A.S.F. nr. 3233/29.10.2015 şi nr. 2064/31.08.2015 formulată de reclamanta S.C. B. prin administrator judiciar A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut printre altele că Legea nr. 151/2014 nu conţine dispoziţii speciale cu privire la termenul în care poate fi aplicată sancţiunea contravenţională, astfel că devin aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, acest act reprezentând dreptul comun în materia răspunderii contravenţionale, conform cărora aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Or, apreciind ca dată de săvârşire a contravenţiei, data de 26.03.2015, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al aplicării sancţiunii contravenţionale prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2002, instanţa de fond a constatat legalitatea Decizia nr. 2064/31.08.2015, termenul de 6 luni împlinindu-se la 26.09.2015, deci ulterior aplicării sancţiunii contravenţionale prin decizia antemenţionată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de către reclamanta S.C. B. S.A. vizând prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea, Înalta Curte constată, în dezacord cu reţinerile instanţei de fond, că, în mod corect, a precizat recurenta că potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, termenul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al aplicării sancţiunii contravenţionale este de 120 de zile, nu de 150 zile.

Astfel, relevant în speţă este aspectul potrivit căruia la data de 27 octombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 774 din 24 octombrie 2014.

Totodată, dispoziţiilor art. 2 alin. (1): "Consiliile de administraţie/directoratele societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa acţiunilor necotate au obligaţia sa convoace si să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condiţiile stabilite de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acţionari a situaţiei create de lipsa cadrului legal de funcţionare a Pieţei RASDAQ, precum şi pentru ca aceştia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor einise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare".

În acelaşi sens, în mod greşit instanţa de fond a reţinut, raportat la data de 27 octombrie 2014 de când începe să curgă termenul de 120 zile, data de 25.03.2015, în loc de 25.02.2015, ca fiind ultima zi în care putea fi convocată adunarea generală a acţionarilor.

Or, faţă prevederile legale mai sus citate, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie al aplicării sancţiunii contravenţionale este 25.02.2015. Aşadar, cum în mod corect a arătat recurenta data săvârşirii contravenţiei este 26.02.2015, iar nu 26.03.2015, cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Mergând pe acelaşi raţionament, în limite criticilor formulate de către recurentă vizând termenul de prescripţie de 6 luni, Înalta Curte arată că acesta s-a împlinit la data de 26.08.2015, iar nu la data de 26.09.2015, Decizia nr. 2064, contestată în cauză, emisă la data de 31.08.2015 fiind în mod evident prescrisă.

Faţă de considerentele instanţei de fond intrate sub putere de lucru judecat vizând aplicarea termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în mod corect a precizat recurenta că decizia nr. 2064/31.08.2015 a fost emisă ulterior împlinirii termenului de prescripţie.

Totodată, Înalta Curte arată că pârâta precizează în cuprinsul întâmpinării la punctul 2.4 că instanţa de fond a reţinut greşit că a intervenit prescripţia dreptului de aplica sancţiunea având în vedere termenul de prescripţie de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în cazul de faţă fiind incidente dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 93/2012.

Mai mult, arată pârâta că în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dispoziţiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 prevăd o derogare în sensul că termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii este de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

Deşi raţionamentul pârâtei este corect şi întemeiat pe dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că aceasta nu a recurat considerentele sentinţei de fond vizând reţinerea în mod eronat a termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în locul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 278 din Legea nr. 297/2004, astfel încât acestea rămân în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, judecând în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constatând prescrisă acţiunea, arată că nu au relevanţă celelalte motive de recurs, astfel încât va lăsa neanalizate celelalte critici circumscrise cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de către recurenta-reclamantă.

Temeiul juridic al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de cele arătate mai sus, înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinţei civile nr. 3146 din data de 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscalşi va casa sentinţa atacată. în rejudecare, va admite acţiunea şi va dispune anularea nr. 3233/29.10.2015 şi Decizia nr. 2064/31.08.2015 emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinţei civile nr. 3146 din data de 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează în tot sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea şi anulează Decizia nr. 3233/29.10.2015 şi Decizia nr. 2064/31.08.2015 emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.