Rape and child abuse conviction upheld; cassation appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2023

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 1084 din data de 08.07.2022, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia Penală, în dosarul penal nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi alin. (31) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 197 C. pen., în condiţiile art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 197 C. pen., în condiţiile art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 197 C. pen., în condiţiile art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată D.).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen. i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe lângă fiecare pedeapsă principală, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoanele vătămate B., C. şi D., precum şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanelor vătămate B., C. şi D., şcoala sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) şi alin. (3) C. pen. i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, aceleaşi drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că cele patru infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin hotărâre sunt săvârşite în concurs real.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 13 ani închisoare, 6 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 4 ani şi 6 luni închisoare (o treime din 13 ani şi 6 luni), rezultând pedeapsa parţială de 17 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate prin prezenta hotărâre şi i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoanele vătămate B., C. şi D., precum şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanelor vătămate B., C. şi D., şcoala sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate prin prezenta hotărâre şi i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoanele vătămate B., C. şi D., precum şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanelor vătămate B., C. şi D., şcoala sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale.

S-a constatat că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnare inculpatului prin prezenta hotărâre au fost săvârşite în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 1218 din 15.11.2019 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 254/A din 18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1218 din 15.11.2019 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 254/A din 18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi s-a dispus executarea pedepsei.

În baza art. 41 alin. (1) C. pen., s-a constatat că pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 3.000 de RON amendă penală aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1218 din 15.11.2019 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 254/A din 18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, iar pedeapsa rezultantă parţială de 17 ani şi 6 luni constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.

În baza art. 41 alin. (1) şi la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani şi 2 luni şi de 3000 de RON amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1218 din 15.11.2019 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 254/A din 18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, care a fost adăugată la pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre de 17 ani şi 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie, în condiţiile art. 60 C. pen., precum şi 3.000 de RON amendă penală.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., stabilită prin prezenta hotărâre, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a drepturilor părinteşti, a dreptului de a fi tutore sau curator, a dreptului de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoanele vătămate B., C. şi D. precum şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanelor vătămate B., C. şi D., şcoala sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 5 ani, având în vedere că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor stabilită prin sentinţa penală nr. 1218 din 15.11.2019 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 254/A din 18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost executată integral. Pedeapsa complementară se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., a fost contopită şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor aplicate prin prezenta hotărâre, la care au fost adăugate pedepsele accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 1218 din 15.11.2019 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 254/A din 18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa accesorie finală constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a drepturilor părinteşti, a dreptului de a fi tutore sau curator, a dreptului de a comunica sau de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de persoanele vătămate B., C. şi D. precum şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa persoanelor vătămate B., C. şi D., şcoala sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale, precum şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate E., F. şi G. sau locuinţa acestora la o distanţă mai mică de 50 m, care se va executa, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat. În baza art. 399 alin. (4) C. proc. pen., s-a luat act că hotărârea este executorie cu privire la măsurile preventive.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 29.11.2021 la zi.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357 şi art. 252 din C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă având ca obiect daune morale privind părţile civile B., C. şi D., toate prin reprez legal H. şi având domiciliul în jud. Argeş, şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 75.000 de euro (prin echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, la plata către partea civilă C. a sumei de 15.000 de euro (prin echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, respectiv la plata către partea civilă D. a sumei de 20.000 de euro (prin echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii).

În temeiul art. 7 raportat la art. 3 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Baze Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 578/A/22.05.2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în majoritate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., aflat în Penitenciarul Mioveni, împotriva sentinţei penale nr. 1084/08.07.2022, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul x/2021

A fost dedusă în continuare prevenţia inculpatului.

În fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2019 - 27.11.2021, inculpatul A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în localitatea Ştefăneşti, în imobilul de domiciliu şi în autoturismul personal, pe terenurile agricole din localitatea Ştefăneşti, precum şi la locul de muncă său de muncă, la Cimitirul Sfântul Gheorghe din municipiul Piteşti, a abuzat-o sexual pe fiica sa minoră prin constrângere fizică şi ameninţare, atingând-o cu mâna pe sâni şi în zona genitală, frecându-se cu penisul de organele genitale ale persoanei vătămate minore şi întreţinând cu aceasta raporturi sexuale normale şi acte sexuale anale.

De asemenea, s-a reţinut că în perioada decembrie 2019 - 27.11.2021 a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiicelor sale B., în vârstă de 15 ani la data încetării activităţii infracţionale, C., în vârstă de 11 ani la data încetării activităţii infracţionale şi D., în vârstă de un an şi 11 luni la data încetării activităţii infracţionale, prin săvârşirea de acte de violenţă asupra acestora, agresare fizică în mod repetat, prin lovirea cu pumnii, picioarele, cu biciul, precum şi supunerea la tratamente degradante a persoanelor vătămate B. şi C. constând în obligarea la prestarea unor munci în gospodărie necorespunzătoare dezvoltării psihofizice a acestora şi adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare, respectiv lăsarea în frig pe timpul nopţii a persoanei vătămate B..

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, la data de 16.06.2023, prin Serviciul Registratură, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin cererea formulată la data de 16.06.2023, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prealabil, a arătat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, solicitând ca după admiterea în principiu, instanţa de casare să dispună suspendarea executării hotărârii atacate.

Pe fondul recursului în casaţie, a invocat, în esenţă, că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, lipsind tipicitatea elementelor constitutive ale infracţiunilor. De asemenea, a arătat că faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege.

Referitor la infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, a solicitat să se aibă în vedere opinia separată a celui de-al treilea judecător care a apreciat că se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Astfel, a arătat că martorii audiaţi în cauză nu au relatat fapte sau împrejurări care pot fi încadrate ca elemente constitutive ale infracţiunii, nu au existat urmări ale pretinsei fapte de rele tratamente aplicate minorului de către inculpat.

În aceeaşi ordine de idei, din raportul de evaluare detaliată a minorelor B., C. şi D. rezultă faptul că dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorului nu a fost pusă în primejdie gravă prin masurile şi tratamentele aplicate de inculpat. Prin urmare, având în vedere că în cazul acestei infracţiuni urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol cu privire la dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorelor, dar în cazul de faţă nu s-a produs o astfel de urmare faţă de persoanele vătămate, a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii, fiind incident art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) C. pen., a arătat că faptele reţinute în sarcina sa nu au fost individualizate din punct de vedere tempo-spaţial şi a împrejurărilor factuale de comitere, a modalităţii concrete care să se încadreze potenţial în tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor deduse judecaţi. De altfel, chiar partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor de câteva ori.

Astfel, nu se poate aprecia cu acurateţe asupra temeiniciei acuzaţiei penale, în speţă putându-se face aplicarea principiului in dubio pro reo doar în considerarea caracterului singular al declaraţiilor oscilante ale persoanei vătămate care nu se coroborează cu nicio altă probă directă din cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26.07.2023 sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 27.09.2023.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie a fost îndeplinită.

La data de 26.09.2023 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prev. de art. 434-438 C. proc. pen.

IV. Prin încheierea din 28.09.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 578/A/22.05.2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă cererea inculpatului de suspendare a executării hotărârii atacate.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26.09.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunilor de viol în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorilor.

Procedând la analiza în drept a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, Înalta Curte reţine:

Constituie infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31):

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;

c) victima este un minor;

(31) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost comise faţă de un minor în circumstanţele prevăzute la alin. (3) lit. a), b) şi d)-f) sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.

De asemenea, constituie infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.:

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A., în perioada decembrie 2019 - 27.11.2021, în timp ce se afla localitatea Ştefăneşti, în imobilul de domiciliu şi în autoturismul personal, pe terenurile agricole din localitatea Ştefăneşti, precum şi la locul de muncă său de muncă, la Cimitirul Sfântul Gheorghe din municipiul Piteşti, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a abuzat-o sexual pe fiica sa minoră, B., în vârstă de 15 ani în prezent, aflată şi în îngrijirea sa, prin constrângere fizică şi ameninţare, atingând-o cu mâna pe sâni şi în zona genitală, frecându-se cu penisul de organele genitale ale persoanei vătămate minore şi întreţinând cu aceasta raporturi sexuale normale şi acte sexuale anale.

Totodată, s-a arătat că, inculpatul A., în perioada decembrie 2019 - 27.11.2021, a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiicelor sale B., în vârstă de 15 ani în prezent, C., în vârstă de 11 ani în prezent şi D., în vârstă de un an şi 11 luni, prin săvârşirea de acte de violenţă asupra acestora, agresare fizică în mod repetat, prin lovirea cu pumnii şi picioarele, cu obiecte contondente şi supunerea la tratamente degradante a persoanelor vătămate B. şi C., respectiv lăsarea în frig pe timpul nopţii, lovirea cu biciul ori cureaua, obligarea la prestarea unor munci în gospodărie necorespunzătoare dezvoltării psihofizice a acestora şi adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport de această situaţie de fapt, va analiza dacă acţiunile inculpatului realizează corespondenţa dintre faptele concret săvârşite şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă faptele inculpatului pot fi încadrate în elementul material al infracţiunilor de viol în formă agravată şi continuată şi rele tratamente aplicate minorului.

Infracţiunea de viol, prevăzută de art. prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31) C. pen.:

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de viol, rezultă că elementul material al acestei infracţiuni constă în întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.

În ceea ce priveşte forma agravată a infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31) C. pen., Înalta Curte constată faptul că este necesar a se verifica dacă infracţiunea de viol în forma de bază a fost comisă asupra unui minor care se afla îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului şi dacă fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima.

Revenind la speţa de faţă, Înalta Curte constată că prin acţiunile inculpatului A. care, în perioada decembrie 2019 - 27.11.2021, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a abuzat-o sexual pe fiica sa minoră, B., în vârstă de 13 ani la momentul primului act material, aflată şi în îngrijirea sa, prin constrângere fizică şi ameninţare, atingând-o cu mâna pe sâni şi în zona genitală, frecându-se cu penisul de organele genitale ale persoanei vătămate minore şi întreţinând cu aceasta raporturi sexuale normale şi acte sexuale anale, se realizează corespondenţa dintre faptele concret săvârşite şi modelul abstract prevăzut de legiuitor în norma de incriminare, art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31) C. pen.. Din acest punct de vedere, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi depăşit examenul de tipicitate.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că inculpatul a realizat în mod repetat raporturi sexuale normale şi acte sexuale anale cu fiica sa minoră, în vârstă de 13 ani, aceasta aflându-se în îngrijirea şi ocrotirea sa, locuind împreună. Existenţa raporturilor sexuale exclude, contrar susţinerilor apărării, posibilitatea reţinerii infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 C. pen.. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 219 alin. (4) C. pen. care prevăd: Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.

Este îndeplinită şi condiţia vizând lipsa consimţământului persoanei vătămate, în condiţiile în care acesta rezultă ca urmare a comiterii acţiunii ilicite prin constrângere sau prin punerea în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, victima având vârsta de 13 ani la momentul comiterii primului act material din conţinutul infracţiunii continuate. Practic, chiar dacă s-ar presupune prin absurd că victima a consimţit la întreţinerea raporturilor sexuale, vârsta foarte fragedă conduce la concluzia inexistenţei unui consimţământ valabil exprimat.

Mai mult, se constată că violenţele exercitate asupra victimei au fost idonee, efective, anterioare sau comitente acţiuni inculpatului şi au avut aptitudinea de a înfrânge rezistenţa victimei, având în vedere vârsta şi contextul comiterii faptei, inculpatul prezentând o evidentă ascendenţă în raporturile cu victima care se afla sub ocrotirea acestuia. În aceeaşi ordine de idei, instanţa de casaţie, contrar opiniei apărării, reţine că acţiunea de constrângere nu este necesar a fi irezistibilă sau a exista dovezi în sensul rezistenţei fizice a victimei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere faptul că este îndeplinită şi condiţia vizând subiecţii infracţiunii, inculpatul A. fiind tatăl minorei B., aceasta aflându-se în îngrijirea şi ocrotirea inculpatului şi locuind împreună cu aceasta.

Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.:

Elementul material al infracţiunii constă în aplicarea de măsuri sau tratamente de orice fel cu caracter de continuitate (acţiuni sau inacţiuni) prin care se ajunge la punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului.

Ca şi în cazul infracţiunii de viol, Înalta Curte constată că şi în privinţa infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului se realizează concordanţa dintre faptele comise de inculpat (a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiicelor sale minore B., C. şi D., prin săvârşirea de acte de violenţă asupra acestora, agresare fizică în mod repetat, prin lovirea cu pumnii şi picioarele, cu obiecte contondente şi supunerea la tratamente degradante a persoanelor vătămate B. şi C., respectiv lăsarea în frig pe timpul nopţii, lovirea cu biciul ori cureaua, obligarea la prestarea unor munci în gospodărie necorespunzătoare dezvoltării psihofizice a acestora şi adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare) şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare, fiind identificate elemente esenţiale care conduc la această concluzie.

În această ordine de idei, Înalta Curte reţine că este întrunită cerinţa privind existenţa situaţiei premisă, respectiv relaţia părinte-copil existentă între subiectul activ, inculpatul A. şi fiicele sale minore, subiecţii pasivi ai infracţiunii.

Prin acţiunile inculpatului, stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, s-a creat o stare de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a celor trei minore, iar legătura de cauzalitate există între faptele inculpatului şi urmarea imediată.

De asemenea, se constată că este îndeplinită şi condiţia vizând reiterarea comportamentului ilicit (infracţiunea fiind plasată în categoria celor de obicei), în condiţiile în care relele tratamente aplicate fiicelor sale au avut un caracter de continuitate, acestea desfăşurându-se pe o durată de aproximativ 2 ani, în perioada decembrie 2019 - 27.11.2021.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, instanţa de casaţie constată că acţiunile inculpatului, astfel cum au fost reţinute cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, sunt prevăzute de legea penală şi realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31) C. pen. şi rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.

Trecând la analiza celorlalte critici ale inculpatului, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la faptul că infracţiunile nu au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege, Înalta Curte reţine faptul că această critică excede obiectului analizei recursului în casaţie din perspectiva art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală). Acest caz de casare reprezintă expresia principiului legalităţii incriminării şi devine incident în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, hotărârea recurată fiind pronunţată de instanţa de apel prin încălcarea legii penale substanţiale.

Expresia faptă care nu este prevăzută de legea penală semnifică acea acţiune a inculpatului care nu este incriminată ca infracţiune. Astfel, se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii doar sub aspect obiectiv. Aceasta, deoarece singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective nu poate fi decât cel de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme prin care s-a stabilit că, în cadrul cazului de recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, iar nu şi a vinovăţiei prevăzute de lege, întrucât teza distinctă privind lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, cuprinsă în art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu se regăseşte în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (Decizia nr. 188/RC din 23 mai 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 233/RC din 25 iunie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În concluzie, verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie presupune doar analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv.

Printr-o altă critică formulată, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere opinia separată a celui de-al treilea judecător care a apreciat că se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului.

Critica este nefondată, în condiţiile în care instanţa de recurs în casaţie analizează conformitatea hotărârii atacate (soluţia definitivă pronunţată în majoritate) cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 433 C. proc. pen.

În acest sens, are în vedere dispoziţiile art. 420 alin. (11) raportat la art. 394 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care prevăd că hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra chestiunilor supuse deliberării, iar când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate.

În concluzie, analiza chestiunilor de drept invocate poartă asupra soluţiei definitive pronunţate în majoritate.

În ceea ce priveşte reevaluarea declaraţiilor martorilor, persoanelor vătămate, concluziilor raportului psihologic sau a celorlalte mijloace de probă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs în casaţie excedează analizei instanţei de recurs în casaţie. Scopul aceste căi de atac nu este acela de a reanaliza conţinutul mijloacelor de probă, de a da o nouă apreciere materialului probator sau de a stabili o altă situaţie de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Neîntemeiată este şi critica vizând faptul că, în ceea ce priveşte infracţiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) C. pen., faptele reţinute în sarcina inculpatului nu au fost individualizate din punct de vedere tempo-spaţial şi a împrejurărilor factuale de comitere.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci este limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, instanţa supremă reţine că motivele invocate de inculpatul A. trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza probatoriului administrat în cauză. Aceasta, deoarece în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspectele de drept, Înalta Curte neputând reaprecia situaţia de fapt.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, deşi se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunilor de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen., în realitate, se contestă existenţa faptelor şi se pune în discuţie standardul probatoriu, solicitându-se reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate pe această cale.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că faptele inculpatului A., astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b) şi c) şi (31) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 578/A din data de 22 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele-părţi civile B., C. şi D., în cuantum de câte 510 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 578/A din data de 22 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele-părţi civile B., C. şi D., în cuantum de câte 510 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.