Cassation of anti-corruption appeals dismissed: limitation of liability upheld for abuse in office and non-applicability of EU case law to domestic corruption statutes.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş şi de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 54/8.04.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2015 s-a dispus:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a fost achitată inculpata S.C. C. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

IV. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a fost achitată inculpata S.C. D. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 301 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În art. 397 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă - Unitatea Administrativă Teritorială ORAŞUL UNGHENI.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa procurorului din data de 14.10.2015, astfel cum au fost modificate prin încheierea din data de 01.04.2019 şi prin încheierea din data de 17.04.2019 .

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, precum şi inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 123/A din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 54/8.04.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş aceleiaşi sentinţe penale.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 301 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei S.C. D. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de 48 C. pen. rap. la art. 301 C. pen.

În baza art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. şi art. 1385 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de UAT Ungheni în cauză.

Astfel, a fost obligat inculpatul A. la plata către UAT Ungheni a sumei de 1.097.357 RON cu titlu de prejudiciu material, reprezentând contravaloarea terenului scos ilicit din patrimoniul UAT.

Totodată, a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a UAT Ungheni în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 301 C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de UAT Ungheni contra inculpaţilor B. şi S.C. C. S.R.L.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii cu privire la bunurile inculpatului A., astfel cum au fost instituite prin Ordonanţa procurorului nr. 284/P/2015 din data de 14.10.2015 şi menţinute prin încheierea din data de 21.01.2022 în dosarul nr. x/2015, însă a fost restrâns cuantumul lor la suma de 1.097.357 RON.

De asemenea, a ridicat măsurile asiguratorii instituite cu privire la bunurile S.C. D. S.R.L.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii cu privire la inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L., astfel cum au fost instituite prin Ordonanţa procurorului nr. 284/P/2015 din data de 14.10.2015, modificate prin încheierile din 1.04.2019 din dosarul nr. x/2015 şi din 17.04.2019 în dosarul nr. x/2015 şi menţinute prin încheierea din data de 21.01.2022 în dosarul nr. x/2015.

Conform art. 397 alin. (5) C. proc. pen., măsurile asiguratorii luate cu privire la bunurile inculpaţilor B. şi S.C. C. S.R.L. vor înceta de drept dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Curtea a înlăturat din sentinţa penală atacată dispoziţiile cu privire la achitarea inculpaţilor A. şi S.C. D. S.R.L. şi de respingere a acţiunii formulate de UAT Ungheni.

A menţinut dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei.

Cu opinia separată în sensul admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., doar pentru lămurirea contradicţiei dintre dispozitivul hotărârii judecătoreşti şi considerente în ceea ce priveşte temeiul achitării, respectiv art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. şi art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Analizând apelurile promovate în cauză prin prisma limitelor prevăzute de art. 417, 418 şi 420 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:

1. Cu privire la inculpatul A.

Infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. a constat în aceea că în perioada noiembrie- decembrie 2012, profitând de calitatea de primar al oraşului Ungheni, în înţelegere şi cu sprijinul inculpatului E. şi a inculpatei persoană juridică S.C. C. S.R.L., a deposedat Unitatea Administrativ Teritorială Ungheni de o suprafaţă de 5,94 ha în valoare de 1.077.119 RON (242.316 euro), obţinând un beneficiu infracţional pentru sine.

Cu privire la infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, s-a reţinut că inculpatul A. este acuzat de faptul că, în perioada 11.12.2012 - 18.12.2014, în calitate de primar, a aprobat referatele de necesitate prin care se încredinţau S.C. D. S.R.L. diverse servicii, promovând un interes material în beneficiul firmei deţinute de soţia sa F..

2. Cu privire la inculpatul B. şi la inculpata S.C. C. S.R.L., instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. şi inculpata persoană juridică S.C. C. S.R.L. sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., constând în aceea că în perioada noiembrie - decembrie 2012, profitând de relaţia apropiată cu primarul oraşului Ungheni, în înţelegere şi sprijinindu-l pe inculpatul A., alături de inculpata persoană juridică S.C. C. S.R.L., a deposedat UAT Ungheni de o suprafaţă de 5,94 ha în valoare de 1.077.119 RON (242.316 euro) obţinând astfel un beneficiu infracţional pentru inculpatul A. şi pentru sine. În concret, sprijinul la care se referă actul de sesizare este achitarea unui avans din preţul terenului, din care inculpatul A. a putut să plătească sumele de bani datorate martorilor G., H., I., J., K., Otvos, L., M., N., O., P. şi Q..

3. Cu privire la inculpata S.C. D. S.R.L., s-a reţinut că este acuzată de complicitate la abuz în serviciu constând în aceea că în perioada 11.12.2012-18.12.2014, a obţinut prestarea a diverse servicii solicitate de Primăria Ungheni, în condiţiile în care aprobarea decontărilor a fost făcută de soţul persoanei care administrează societatea.

Decizia din apel a fost comunicată la 24 februarie 2023, inculpatului A. şi la data de 23 februarie 2023 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Data până la care inculpatul A. avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 27 martie 2023, inclusiv, iar data până la care Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 27 martie 2023, inclusiv

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, la data de 24 februarie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - S.T. Târgu Mureş prin procuror, conform adresei nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În esenţă, a arătat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. întrucât în mod greşit Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. faţă de inculpaţii A. şi S.C. D. S.R.L. pentru infracţiunile deduse judecăţii, motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

S-a considerat de către parchet că instanţa de apel a procedat în mod greşit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale că instanţa de contencios constituţional a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.

În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei face parte din categoria infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

De asemenea, împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, la data de 27 martie 2023, şi inculpatul A., prin avocat ales, R., conform împuternicirii avocaţiale seria x nr. x/2023, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 şi 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare invocat, inculpatul a solicitat, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea rejudecării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea recurentului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor imputate, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, s-a arătat de recurent, că se află în ipoteza în care, la momentul dispunerii încetării procesului penal, existau deja probe care justificau pronunţarea unei soluţii de achitare, asta deoarece fapta pentru care s-a dispus încetarea definitivă a procesului penal nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, aspect pe care instanţa de control judiciar nu 1-a avut în vedere. Pentru ca soluţia de încetare a procesului penal să fie legală, a apreciat că acţiunea penală ar fi trebuit să rămână fără obiect, însă, în prezenta cauză, era rămasă fără temei, context în care ar fi trebuit dispusă o soluţie de achitare.

Astfel, a arătat că în situaţia în care la momentul dispunerii soluţiei de încetare a procesului penal, existau deja probe care justificau pronunţarea unei soluţii de achitare - fapta pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2023, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de către apărătorul ales al inculpatului A. cu privire la termenul de declarare a recursului în casaţie, precum şi cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către parchet.

De asemenea, la data de 31 august 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Prin încheierea din 5 septembrie 2023, având în vedere că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acestora şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 3 octombrie 2023.

Examinând recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş şi de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., respectiv cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 301 C. pen., şi S.C. D. S.R.L., cu privire la infracţiunea de complicitate la folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de 48 C. pen. rap. la art. 301 C. pen., în raport de deciziile instanţei de control constituţional, cu decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost dispusă în mod eronat, nefiind dată prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:

"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menţionat, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, iar conform alin. (2) lit. d) este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Înalta Curte constată că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea, în perioada noiembrie- decembrie 2012, a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., limitele de pedeapsă fiind de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare, respectiv pentru săvârşirea, în perioada 11.12.2012 - 18.12.2014, a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 301 C. pen., limitele de pedeapsă fiind de la 1 an închisoare la 5 ani închisoare.

În ceea ce o priveşte pe inculpata persoană juridică S.C. C. S.R.L. se constată că a fost trimisă în judecată, printre altele, pentru săvârşirea, în perioada 11.12.2012-18.12.2014, a infracţiunii de complicitate la folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de 48 C. pen. rap. la art. 301 C. pen., limitele de pedeapsă fiind de la 1 an închisoare la 5 ani închisoare

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c), d) şi art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în raport de cele anterior menţionate, se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit pentru inculpatul A., în raport cu infracţiunea de abuz în serviciu, în luna februarie 2021 şi, în raport cu infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în 17 februarie 2020, iar pentru inculpata persoană juridică S.C. C. S.R.L., în raport cu infracţiunea de complicitate la folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, s-a împlinit în 17 februarie 2020, deci anterior rămânerii definitive pronunţării deciziei împotriva căreia s-a declarat recurs în casaţie de către parchet.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale cu consecinţa încetării procesului penal.

Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracţiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupţie în general, considerând că în cauză sunt incidente hotărârile CJUE "Taricco 1" şi C-107/2023.

Cât priveşte aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-107/2023, Înalta Curte constată că infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie ce face obiectul cauzei (abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. şi folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen.) nu intră sub incidenţa Hotărârii CJUE anterior menţionate, aşa cum rezultă din interpretarea acesteia şi din jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie.

Prin hotărârea pronunţată în C-107/2023, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracţiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanţa de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Sfera de aplicare a deciziei invocate de recurenta D.N.A., se limitează la domeniul infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidenţă atât din cuprinsul tratatelor şi a altor documente ale Uniunii (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenţia PIF 1995), precum şi din cuprinsul hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.

Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene "Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".

Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor [Uniunii] Europene (PIF) defineşte "frauda ce aduce atingere intereselor financiare" ale acestora prin art. 1 şi 2, texte al căror conţinut a fost transpus în legislaţia internă în cadrul art. 181 - art. 185 din secţiunea "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene" cuprinsă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Infracţiunile de corupţie intră sub incidenţa dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034).

Deopotrivă, noţiunile de "corupţie activă" şi "corupţie pasivă" sunt definite de art. 2, art. 3 din Convenţia PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 fiind circumscrise acţiunilor funcţionarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptibile să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.

Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse şi la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.

Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidenţă directă asupra legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, principiu fundamental atât în dreptul intern, cât şi în dreptul Uniunii şi în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturilor Omului (CEDO). Acesta implică cerinţe privind accesibilitatea şi previzibilitatea în ceea ce priveşte definirea infracţiunii şi stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni împotriva Franţei, paragr. 29, Kafkaris împotriva Ciprului, paragr. 140, 6; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragr. 43-47 etc).

Totodată, CJUE subliniază că cerinţele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securităţii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esenţial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât şi ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul şi Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 şi 223).

Sub aspectul protecţiei drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă şi la principiile generale ale dreptului Uniunii (paragr. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată".

Dreptul persoanei de a şti în ce condiţii se poate angaja răspunderea sa penală şi ce sancţiune riscă a fost circumscris condiţiei previzibilităţii legii penale, în jurisprudenţa instanţelor europene.

Tot sub acest aspect, este de precizat că CEDO a sancţionat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare şi pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].

În aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare şi aplicare a sintagmei "infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" şi extinderea lui la infracţiunile asimilate celor de corupţie care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul şi, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.

Pe cale de consecinţă, dacă s-ar admite susţinerile recurentei D.N.A. şi s-ar extinde domeniul de interpretare şi aplicare al Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracţiuni de corupţie, ar echivala cu încălcarea de către instanţa supremă a ordinii juridice, ar institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.

În concluzie, faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023), nefiind aplicabilă în speţă.

Cât priveşte incidenţa hotărârii "Taricco 1", invocată, de asemenea, de recurenta DNA, Înalta Curte reţine că prezenta cauză nu intră nici sub incidenţa acestei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudenţa sa semnificaţia calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituţii juridice şi a eficienţei standardelor de protecţie consacrate de dreptul naţional. Curtea a arătat că principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat, însă, că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripţiei răspunderii penale ţine, asemenea normelor privind definirea infracţiunilor şi stabilirea pedepselor, de dreptul penal material şi este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. De asemenea, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

Standardul naţional de protecţie circumscris exigenţelor ce derivă din principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudenţa CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi normele în materia prescripţiei răspunderii penale.

Consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor în materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă.

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reţinut că "principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a nu aplica dispoziţiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripţiei (obligaţie stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalităţii incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziţii, sancţiuni pe care, după toate probabilităţile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziţii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii" (paragr. 60). Curtea a arătat că "Dacă instanţa naţională ar fi astfel determinată să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen. se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragr. 61).

Astfel fiind, susţinerea procurorului în sensul aplicabilităţii cauzelor invocate nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs în casaţie.

De asemenea, se constată că în ceea ce priveşte inculpata persoană juridică, reprezentantul Ministerului Public, cu ocazia dezbaterilor din data de 3 octombrie 2023 nu a adus niciun un argument în susţinerea recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie declarat de inculpatul A. întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. alăturat pct. 8 din acela text de lege, Înalta Curte constată că, în principal, soluţia propusă este de trimitere spre rejudecare, întrucât, în mod nelegal, instanţa de apel a procedat la modificarea limitelor judecăţii, sub aspectul atribuţiilor pretins a fi încălcate de inculpat, aspect ce a generat în mod nelegal menţinerea acestuia în sfera ilicitului penal, modificarea fiind condiţionată de efectele Deciziei Curţii Constituţionale a României cu nr. 405 din 15.06.2016 şi de necesitatea prevederii în legea penală a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu prin raportare la obligaţii regăsite în acte normative infra legale.

Pentru a justifica solicitarea de a se dispune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., recurentul inculpat, în concret, solicită o modificare a situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, sub aspectul încălcării atribuţiilor, după cum urmează:

"Contrar celor susţinute în cadrul sentinţei penale atacate, atribuţia încălcată de acesta este menţionată în mod expres în precizările făcute de reprezentantul Ministerului Public, fiind acelea prevăzute de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, anume punerea în aplicare a legilor şi în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 şi art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 rap. la art. 23 alin. (2) lit. d) şi h) din Legea nr. 273/2006, anume asigurarea integrităţii bunurilor aflate în proprietatea şi administrarea UAT şi organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului UAT conform prevederilor legale. Legea se adresează unui număr mare de destinatari pentru o perioadă îndelungată de timp. Pentru aceea ea trebuie să fie suficient de precisă încât să se deducă conduita impusă şi suficient de generală încât să adapteze situaţiilor în schimbare. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Pentru aceea, conduita impusă destinatarului normei juridice de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 - "punerea în aplicare a …" are un anumit grad de generalitate. Însă în conţinutul său intră toate demersurile necesare pentru realizarea scopului actului juridic pus în aplicare. În funcţie de fiecare tip de act normativ şi de obiectul său de reglementare, demersurile concrete care trebuie realizate sunt detaliate în actele de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară, realizându-se în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

În cazul concret supus analizei, inculpatul A. în calitate de primar şi preşedinte de drept al Comisiei locale de fond funciar trebuia să pună în aplicare Legea nr. 18/1991 cu toate etapele prevăzute în aceasta şi detaliate în H.G. nr. 890/2005. Corelativ cu această obligaţie era aceea de ţinere a evidenţei patrimoniului UAT, astfel încât să se evite formularea de propuneri către Comisia judeţeană de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri al căror regim juridic nu permite această operaţiune, iar în cazul în care astfel de propuneri au fost formulate, pe baza evidenţei patrimoniului, ele să poată fi rectificate.

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 identificat şi de către instanţa de prim grad arată clar succesiunea etapelor sărite în procesul de aplicare a emiterii titlurilor de proprietate în favoarea martorilor G., H., I., J., K., P., L., M., N., O., Q. şi S..

În ceea ce priveşte cea de-a doua atribuţie de serviciu încălcată, anume "asigurarea integrităţii patrimoniului", UAT, instanţa de control judiciar subliniază faptul că nu este nevoie ca legiuitorul să enumere expres toate modalităţile în care un ordonator de credite poate scoate din patrimoniul UAT în mod ilicit bunuri şi să instituie o interdicţie pentru toate aceste acţiuni. Art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 rap. la art. 23 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 273/2006 instituie o obligaţie de serviciu cu caracter general ca în exercitarea funcţiei pe care o deţine ordonatorul de credite să se asigure că bunurile aflate în patrimoniul sau administrarea UAT nu sunt scoase decât în modalităţile prevăzute de lege. În acelaşi sens, art. 14 din O.G. nr. 53/2002 prevede faptul că creşterea sau diminuarea patrimoniului UAT va fi temeinic justificată pentru fiecare caz, în note explicative anexate la inventar. Or, în cazul de faţă, inculpatul A., în calitate de preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea legii fondului funciar, prin acţiunile sale detaliate anterior, a scos în mod ilicit parcelele nr. 1206, 1208 şi 1210 din patrimoniul UAT al cărei ordonator principal de credite este în scopul dobândirii lor ulterioare, scop care a fost şi atins, fiind îndeplinit elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu.

Inculpatul însă, abuzând de funcţia de primar a efectuat demersurile necesare doar pentru folosul său propriu (obţinând un folos material în cuantum de aproximativ 250.000 de euro), "uitând" însă de atribuţiile conferite de lege.

Infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie directă calificată prin scop, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea acestui rezultat".

În acest stadiu procesual se verifică exclusiv doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Aspectul că, după publicarea Deciziei nr. 405 din 2016 a Curţii Constituţionale, parchetul a precizat atribuţiile încălcate în mod expres de către inculpat, prin indicarea textelor de lege din legislaţia primară, excedează prezentei analize, atâta vreme cât, în concret, nu a fost adusă o modificare a acuzaţiei, precum şi faţă de faptul că instanţa supremă este chemată să verifice exclusiv, aşa cum s-a arătat, dacă faptele reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni.

Or, din această perspectivă în raport de situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a legii.

Recurentul inculpat prin solicitarea de a se clarifica regimul juridic al terenurilor atribuite martorilor ori modalitatea de stabilire a dreptului de proprietate fără punerea efectivă în posesie a celor 12 martori, unele susţineri în raport cu pretinsa depăşire a limitelor judecăţii, urmăreşte, în concret, reaprecierea materialului probator administrat încât să se constate că fapta dedusă judecăţii are un alt conţinut şi, în raport cu acesta, să se observe că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realitate, prin criticile formulate, se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurent ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel, pe baza probelor din dosar, a stabilit existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective şi subiective a acesteia, astfel că acestea excedează analizei ce trebuie realizată în cadrul recursului în casaţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, nefondate, recursurile în casaţie declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş şi inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată S.C. D. S.R.L., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş şi inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată S.C. D. S.R.L., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2023.