Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 709/2023 AI generated

Periodic verification of precautionary seizure measures under Art. 2502 CPP inapplicable when first-instance judgment already lifted the seizure

Case Number Decizia nr. 709/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the contestation filed by the interested legal entity, partially setting aside the appellate decision that had maintained precautionary seizure measures, and established that these measures had been lifted by the first-instance judgment, thereby allowing the entity to prevail and restoring the status quo ante regarding its seized real estate. The dispute concerned the legal validity of a judicial confirmation of criminal security measures (seizures) imposed during the pretrial investigation phase, where the challenge relied on the fact that the trial court had already ordered the lifting of the seizure in its nunc pro tunc judgment, even though the judgment was not yet final due to the suspensive effect of the appeal. The decisive legal basis was the strict interpretation of Article 2502 of the Code of Criminal Procedure, which the court held mandates periodic verification only for measures that are currently in force ("taken or maintained"), rendering the appellate court's duty to verify inapplicable to measures already lifted by a prior judgment, as such measures cease to exist as a procedural reality and cannot be subject to maintenance, restriction, or extension.

Legislator headnote

AI generated

art. 2502 din C. proc. pen, art. 250 alin. (6) din C. proc. pen, art. 286 alin. (2) din C. proc. pen, art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 397 alin. (5) din C. proc. pen, art. 249 alin. (1) din C. proc. pen; Periodic verification of precautionary seizure measures under Art. 2502 CPP inapplicable when first-instance judgment already lifted the seizure: Astfel, chiar dacă aceste termene ar fi depăşite, legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive, reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv aceea a încetării de drept a măsurii. Singura situaţie prevăzută de C. proc. pen. în care măsurile asiguratorii încetează de drept este cea reglementată de dispoziţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., respectiv atunci când instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Keywords

AI generated
precautionary seizure judicial law code of criminal procedure procedural interpretation of judgment security measures seizure of evidence

Cited Legislation

AI generated
art. 2502 din C. proc. pen
92 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Călăraşi), printre altele, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţele nr.
art. 250 alin. (6) din C. proc. pen
6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, situaţie deplin respectată de dispoziţiile art. 250 alin. (6) din C. proc. pen.
art. 286 alin. (2) din C. proc. pen
În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, măsurile asiguratorii nu se dispun pe un anumit termen, în mod evident nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 286 alin.
art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
Astfel, chiar dacă aceste termene ar fi depăşite, legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive, reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv aceea a încetării de drept a măsurii.
art. 397 alin. (5) din C. proc. pen
în care măsurile asiguratorii încetează de drept este cea reglementată de dispoziţiile art. 397 alin.
art. 249 alin. (1) din C. proc. pen
236/P/2014 din 16 februarie 2015 s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art.
art. 20 din Legea nr. 78/2000
pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art.
art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen
78/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., instituirea măsurii sechestrului penal asiguratoriu, printre altele, asupra următoarelor bunuri imobile intabulate pe numele S.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Bucureşti, secţia I penală (instanţă învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. şi partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului Bucuresti împotriva sentinţei penale nr. 92 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Călăraşi), printre altele, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţele nr. 236/P/2014 din 20 februarie 2014 şi, respectiv, 16 februarie 2014, pe care le-a menţinut.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. [text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021] "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător".

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Aşa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, situaţie deplin respectată de dispoziţiile art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituţională, paragraf 19).

Scopul unei astfel de măsuri este evitarea ascunderii, distrugerii sau înstrăinării bunurilor sechestrate pentru a se garanta repararea pagubei suferite în urma infracţiunilor, până la concurenţa valorii probabile a acesteia.

Modificarea legislativă introdusă prin art. 2502 din C. proc. pen. instituie o obligaţie procedural pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, raţiunea acestei modificări evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asiguratorii au la bază idea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal. Pe de altă parte, prin instituirea acestei obligaţii procesuale compensatoare, legiuitorul impune organelor judiciare să efectueze periodic o analiză concretă a testului proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragraph. 76-78) şi Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, paragraful 103),în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, măsurile asiguratorii nu se dispun pe un anumit termen, în mod evident nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 286 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora, când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. Termenele prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. nu sunt termene pe durata cărora se dispun măsurile asigurătorii, ci termene până la expirarea cărora trebuie să se procedeze la verificarea temeinicei şi proporţionalităţii acestora, care, în lipsa în lipsa unor dispoziţii imperative care să sancţioneze nerespectarea acestora, pot fi considerate de recomandare.

Astfel, chiar dacă aceste termene ar fi depăşite, legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive, reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv aceea a încetării de drept a măsurii. Singura situaţie prevăzută de C. proc. pen. în care măsurile asiguratorii încetează de drept este cea reglementată de dispoziţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., respectiv atunci când instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Dincolo de aceste considerente, în ceea ce priveşte temeinicia şi proporţionalitatea măsurilor instituite în sarcina inculpaţilor, instanţa a apreciat că, în raport de natura infracţiunilor ce fac obiectul acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor şi având în vedere motivele indicate în cuprinsul ordonanţelor de instituire a măsurilor asigurătorii, se menţin temeiurile care au impus luarea acestor măsuri.

În plus, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii.

Pentru argumentele prezentate, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, pe care le-a menţinut.

*

Împotriva încheierii sus-menţionate, în termen legal, a formulat contestaţie persoana interesată S.C. K. S.R.L., susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a menţinut măsurile asigurătorii dispuse, în cursul urmăririi penale, prin ordonanţele nr. 236/P/2014 din 20 februarie 2014 şi, respectiv, 16 februarie 2014 emise de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi, prin aceasta, implicit, şi pe cele dispuse faţă de ea prin cea din urmă ordonanţă, deşi măsurile au fost ridicate prin sentinţa penală nr. 92 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală.

În susţinerea cererii, contestatoarea persoană solicitată a anexat sentinţa penală nr. 92 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală în dosarul nr. x/2015 şi rechizitoriul din 5 mai 205 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică în dosarul nr. x/2014.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 4 octombrie 2023, sub nr. x/2015/a13, având termen de judecată fixat la data de 12 octombrie 2023, când, constatând lipsă de procedură cu intimata parte civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului, instanţa a amânat cauza la data de 26 octombrie 2023.

La acest ultim termen, în lipsa contestatoarei persoană interesată, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii asupra contestaţiei, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată de persoana interesată S.C. K. S.R.L., prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o constată întemeiată în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor formulate în cauza de faţă se constată că prezenta contestaţie este formulată de persoana interesată S.C. K. S.R.L. exclusiv împotriva dispoziţiei din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015, de menţinere a măsurilor asigurătorii dispuse faţă de aceasta, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

În limitele astfel precizate, examinând criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică nr. 236/P/2014 din 16 februarie 2015 s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., instituirea măsurii sechestrului penal asiguratoriu, printre altele, asupra următoarelor bunuri imobile intabulate pe numele S.C. K. S.R.L.:

- terenul în suprafaţă de 1,50 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 23.314 RON;

- terenul în suprafaţă de 0,79 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/2, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 12.279 RON;

- terenul în suprafaţă de 2,27 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 35.282 RON;

- terenul în suprafaţă de 14,13 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 219.620 RON;

- terenul în suprafaţă de 0,0161 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/2, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 250 RON;

- terenul în suprafaţă de 1,64 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 25.490 RON;

- terenul în suprafaţă de 2 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 31.086 RON;

- terenul în suprafaţă de 2,26 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 35.127 RON;

- terenul în suprafaţă de 4,23 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/1, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 65.746 RON;

- terenul în suprafaţă de 7,13 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/1, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 110.820 RON;

- terenul în suprafaţă de 3,11 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 48.338 RON;

- terenul în suprafaţă de 3,36 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 52.224 RON;

În privinţa temeiurilor la care se referă art. 2502 din C. proc. pen., în cazul concret al contestatoarei persoană interesată, măsura a fost instituită în scopul recuperării pagubei, în modalitatea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză.

Măsura asigurătorie a fost menţinută prin rechizitoriul nr. x/2014 din 5 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor L., A., E., C., B., I., H., D., F., J. şi M., printre altele, pentru săvârşirea, în diferite forme de participaţie penală, a infracţiunilor de abuz în serviciu pretins generatoare ale pagubei a cărei recuperare a constituit fundamentul instituirii acesteia.

Prin sentinţa penală nr. 92 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală în dosarul nr. x/2015, constatând că nu au fost administrate dovezi/probe certe, dincolo de orice bănuială rezonabilă, din care să rezulte concluzia că titularii de cereri (cu excepţia inculpaţilor în numele cărora s-a validat dreptul de proprietate) au cunoscut împrejurările concrete în care s-a realizat procesul de retrocedare a terenurilor ce au făcut obiectul cercetărilor, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului penal asigurătoriu instituit prin ordonanţa nr. 236/P/2014 din 16 februarie 2015, printre altele, asupra următoarelor bunuri imobile intabulate pe numele S.C. K. S.R.L.:

- terenul în suprafaţă de 1,50 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 23.314 RON;

- terenul în suprafaţă de 0,79 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/2, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 12.279 RON;

- terenul în suprafaţă de 2,27 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 35.282 RON;

- terenul în suprafaţă de 14,13 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 219.620 RON;

- terenul în suprafaţă de 0,0161 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/2, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 250 RON;

- terenul în suprafaţă de 1,64 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 25.490 RON;

- terenul în suprafaţă de 2 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 31.086 RON;

- terenul în suprafaţă de 2,26 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 35.127 RON;

- terenul în suprafaţă de 4,23 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/1, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 65.746 RON;

- terenul în suprafaţă de 7,13 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/1, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 110.820 RON;

- terenul în suprafaţă de 3,11 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 48.338 RON;

- terenul în suprafaţă de 3,36 ha, amplasat în extravilanul oraşului Fundulea, tarlaua x/3, parcela x, intabulat sub numărul x pe numele S.C. K. S.R.L. Bucureşti, având o valoare estimată la suma de 52.224 RON;

În contextul prezentat, raportat la situaţia concretă a măsurilor asigurătorii dispuse faţă de persoana interesată S.C. K. S.R.L. în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, de lege lata, la acest moment procesual, instanţei de apel nu îi revenea obligaţia impusă de dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., respectiv, aceea de verificare din oficiu a temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, în condiţiile în care, în speţă, ultima dispoziţie vizând măsurile asigurătorii dispuse faţă de contestatoare a fost aceea de ridicare a acestora, prin sentinţa nedefinitivă apelată.

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Astfel, textul de lege instituie obligaţia instanţei de a verifica din oficiu subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, ceea ce presupune, prin însăşi ipoteza normei analizate, existenţa măsurii procesuale în sine, ca realitate juridică, la momentul efectuării verificării. Legiuitorul a prevăzut explicit că obiectul verificării instanţei în această procedură se limitează la măsurile asigurătorii luate sau menţinute în cauză, nu şi la cele ridicate în mod nedefinitiv, argumentele avute în vedere în acest sens fiind, aşadar, atât de ordin semantic, dar şi logico-juridic, în condiţiile în care controlul judiciar asupra subzistenţei temeiurilor "care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii" nu poate viza decât o măsură procesuală încă în fiinţă.

Este adevărat că dispoziţia de ridicare a măsurilor asigurătorii din cuprinsul sentinţei pronunţate în speţă nu are caracter executoriu, însă această stare de fapt constituie, în lipsa unei dispoziţii contrare exprese, o consecinţă a efectului suspensiv al apelului prevăzut de art. 416 din C. proc. pen. şi nu echivalează, din punct de vedere procesual, cu menţinerea măsurii asigurătorii ca realitate procesuală.

Ca atare, în contextul în care măsurile asigurătorii au fost ridicate prin sentinţa atacată, lipseşte însăşi premisa incidenţei dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., nemaifiind vorba despre o măsură luată sau menţinută. Concluzia enunţată este întărită şi de faptul că, în urma verificării realizate, instanţa de apel nu are posibilitatea efectivă de a pronunţa vreuna dintre soluţiile limitativ prevăzute de text, în condiţiile în care, odată ridicate, măsurile asigurătorii nu mai pot fi, în mod evident, menţinute, restrânse sau extinse.

Ca atare, în considerarea principiului legalităţii procesului penal, în interpretarea literală a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., măsurile asigurătorii ridicate prin sentinţa instanţei de fond nu pot face obiectul verificării din oficiu de către instanţa de apel.

În considerarea argumentelor teoretice prezentate şi având în vedere caracterul limitat devolutiv al prezentei căi de atac, care permite cenzurarea încheierii atacate doar în limitele criticilor formulate explicit de contestatoare, Înalta Curte constată că, în speţă, menţinând măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţele nr. 236/P/2014 din 20 februarie 2014 şi, respectiv, 16 februarie 2014 emise de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a menţinut implicit, prin încheierea atacată, şi măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor intabulate pe numele S.C. K. S.R.L. prin ordonanţa nr. 236/P/2014 din 16 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Această măsură a fost, însă, ridicată prin sentinţa penală nr. 92 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, astfel încât ea nu putea face obiectul verificării instanţei de apel în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. şi, prin urmare, nici al soluţiei de menţinere prevăzute, printre altele, de norma procesual penală evocată.

Din această perspectivă, menţinerea din oficiu a unei măsuri asigurătorii ridicate printr-o hotărâre nedefinitivă reflectă o incorectă aplicare a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., criticile contestatoarei fiind fondate sub acest aspect.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 2501 din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de S.C. K. S.R.L împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa, în parte, încheierea atacată, în sensul înlăturării dispoziţiei de menţinere a măsurii asigurătorii a sechestrului instituite asupra bunurilor intabulate pe numele S.C. K. S.R.L. prin ordonanţa nr. 236/P/2014 din 16 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, constatând că aceasta a fost ridicată prin sentinţa penală nr. 92 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală în dosarul nr. x/2015.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate, care nu contravin prezentei.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentei contestaţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana interesată S.C. K. S.R.L. împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează, în parte, încheierea atacată, în sensul înlăturării dispoziţiei de menţinere a măsurii asigurătorii a sechestrului instituite asupra bunurilor intabulate pe numele S.C. K. S.R.L. prin ordonanţa nr. 236/P/2014 din 16 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Constată că măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor S.C. K. S.R.L. a fost ridicată prin sentinţa penală nr. 92 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală în dosarul nr. x/2015.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate, care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2023.