Conviction upheld after cassation appeal fails to contest pimping sentence or legal limits

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 397/14.04.2022, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2018, printre altele, cu privire la inculpatul A. s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea care face obiectul prezentei cauze în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. faţă de condamnarea la pedeapsa de 8 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 45/2012 a Judecătoriei Târgu Mureş, din care a fost liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 762/2013 a Judecătoriei Târgu Mureş.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive din prezenta cauză a inculpatului A. începând cu data de 18.03.2018 până la data de 22.06.2018.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), n) şi o) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,

- dreptul de avea orice funcţie, profesie, meserie sau de desfăşura activităţi de administrator de drept sau de fapt în B. din mun. Târgu Mureş, str. x, jud. Mureş.

- dreptul de a comunica cu martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi numita L., precum şi cu membrii familiilor acestora,

- dreptul de a se apropia la o distanţă mai mare de 100 metri de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde îşi desfăşoară activitatea martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi numita L..

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), n) şi o) C. pen., i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,

- dreptul de avea orice funcţie, profesie, meserie sau de desfăşura activităţi de administrator de drept sau de fapt în B. din mun. Târgu Mureş, str. x, jud. Mureş.

- dreptul de a comunica cu martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi numita L., precum şi cu membrii familiilor acestora,

- dreptul de a se apropia la o distanţă mai mare de 100 metri de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde îşi desfăşoară activitatea martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi numita L..

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi inculpaţii A., M., N. şi O..

Prin decizia penală nr. 329/A din data de 30 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii O. şi M. împotriva sentinţei penale nr. 397/14.04.2022 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ şi inculpaţii N. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 397/14.04.2022 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2018.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunilor vădite din data de 20.04.2022 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2018 şi, rejudecând cauza:

S-au reţinut în favoarea inculpatului A. prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. cu aplic. art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

S-a modificat conţinutul pedepsei complementare şi accesorii prevăzute de art. 66 lit. o) C. pen. stabilită în sarcina inculpaţilor A., M., O. şi N. şi s-a interzis inculpaţilor dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică (în loc de mai mare) de 100 metri de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde îşi desfăşoară activitatea martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi numita L..

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii A., M., N. şi O., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţa inculpaţilor că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a restrâns sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş nr. 451/P/2018 din 20.03.2018 la suma de 200 de euro.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei din apel, nr. 329/A din 30.05.2023, la data de 15.06.2023, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat P., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, apărarea inculpatului A. a susţinut că soluţia de condamnare este greşită deoarece fapta expusă în rechizitoriu nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare, iar pentru acest motiv, în opinia apărării, atât hotărârea primei instanţe cât şi hotărârea instanţei de apel sunt greşite.

Astfel, prin cererea de recurs în casaţie, s-a arătat că, raportat la starea de fapt expusă în rechizitoriu, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, forma agravată, prev. de art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a menţionat că norma de incriminare o reprezintă art. 213 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 213 alin. (4) C. pen.:

Art. 213 Proxenetismul

(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte, cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

A precizat apărarea recurentului inculpat că, în acest context legislativ, se observă că pentru a fi în ipoteza săvârşirii infracţiunii de proxenetism era necesară reţinerea împrejurării că părţile vătămate să îşi fi obţinut mijloacele de existenţă din practicarea prostituţiei cu mai mulţi (diferiţi) bărbaţi, iar inculpatul să fi avut o formă de participaţie în sensul determinării practicării prostituţiei şi a însuşirii foloaselor obţinute din prostituţie.

Aşadar, s-a susţinut că pentru a fi in ipoteza săvârşirii infracţiunii de proxenetism se impunea a fi verificate următoarele elemente de tipicitate ale infracţiunii:

- practicarea prostituţiei de către victimă;

- existenţa unor relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi;

- obţinerea veniturilor necesare supravieţuirii din practicarea prostituţiei;

- însuşirea de către autor a foloaselor obţinute din practicarea prostituţiei.

Apărătorul inculpatului a arătat că nici măcar în rechizitoriu şi nici în hotărârea de condamnare nu sunt reţinute aceste împrejurări.

Raportat la aceste aspecte, s-a solicitat să se constate că sunt nelegale hotărârile pronunţate în cauză de prima instanţă şi instanţa de apel, în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de proxenetism, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, aspect care a fost invocat şi în faţa instanţei de apel, argumentele apărării fiind însă respinse.

A susţinut apărarea inculpatului că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie şi totodată, potrivit art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului în casaţie şi luarea măsurii controlului judiciar, arătând că inculpatul va respecta condiţiile care i se vor impune conform art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În concluzie, pentru motivele arătate, raportat la cazul de casare invocat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatului cu privire la infracţiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) si 2 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte al doilea caz de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în esenţă, apărarea inculpatului A. a arătat că instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi l-a condamnat în baza art. 396 alin. (1), (2) Cod procedurii penală cu aplic. art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, apreciind că această soluţie este greşită.

A susţinut apărarea recurentului inculpat că instanţa a aplicat greşit normele legale cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, cu respectarea limitelor legale de pedeapsă şi acordarea beneficiului reducerii pedepsei prin reţinerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În esenţă, s-a menţionat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acţiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din C. pen., şi anume, determinarea practicării prostituţiei, înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane. Determinarea la prostituţie presupune o incitare, o trezire a interesului unei persoane pentru ca aceasta să practice prostituţia. Înlesnirea practicării prostituţiei se poate realiza prin orice acţiune prin care se face mai uşor de practicat sau de continuat practicarea prostituţiei. O altă variantă de comitere se realizează prin obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei care vizează obţinerea de profituri, avantaje materiale de orice natură de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană. În cazul acestei ultime variante, se cere în mod expres de textul legal ca acestea să fie într-adevăr obţinute în urma practicării prostituţiei de către o persoană.

S-a arătat de către recurent, cu privire la acest aspect, că se trage concluzia că, dacă respectivele foloase nu ar proveni din practicarea prostituţiei, ci din altă activitate, chiar ilicită, a persoanei de la care sunt obţinute, nu ne aflăm în prezenta infracţiunii de proxenetism.

S-a precizat că raportat la starea de fapt expusă în acuzare, veniturile erau obţinute în cadrul unei activităţi comerciale cu obiect, între altele, dansuri erotice - activitate pentru care se percepeau preţuri practicate legal şi pentru care se achitau taxe către bugetul de stat.

S-a menţionat că în prezenta cauza acest aspect se impune a fi analizat deoarece implicarea inculpatului recurent în activitatea faptică este prezumată prin aceea ca era administratorul societăţii comerciale la sediul căreia se prezuma a se fi consumat actele materiale. Or, s-a susţinut că poate fi prezumată implicarea în activitate prin omisiunea de a verifica ce se întâmplă în realitate în salonul vip unde se presupune că se consumau actele de prostituţie.

A arătat apărarea că infracţiunea de proxenetism nu poate fi săvârşită prin omisiune, dispoziţiile art. 17 C. pen. fiind aplicabile, prin incriminarea distinctă a infracţiunii şi prin dezincriminarea prostituţiei legiuitorul înţelegând să sancţioneze distinct o activitate de complicitate, fără însă a fi aplicabile în întregime toate consideraţiile cu privire la complicitate ca formă de participaţie penală. Considerând că dispoziţiile art. 17 C. pen. ar fi aplicabile infracţiunii de proxenetism, nu este întrunită niciuna dintre condiţiile alternative pentru reţinerea existenţei infracţiunii comisive prin inacţiune.

Or, s-a susţinut de apărare că analizând dreptul intern nu se identifică existenţa vreunei obligaţii legale exprese de a asigura eliminarea gesturilor sau a practicilor angajatelor ce promovează activitatea de prostituţie. De asemenea, nu se identifică practică judiciară la nivel naţional în cadrul căreia să se fi pus în discuţie angajarea răspunderii penale a unui patron de local în care se desfăşoară activităţi similare unor acte de prostituţie.

Apărătorul a susţinut că, aplicând principiile evocate la speţa concretă, se va constata că inculpatul recurent a desfăşurat această activitate de o perioadă deosebit de îndelungată de timp, în mod public, sub controlul nemijlocit al autorităţilor în materie fiscală, comercială şi de poliţie, fără a se pune problema antrenării răspunderii sale juridice, cu atât mai mult penale.

În final, s-a menţionat că inculpatului nu i-a fost aplicată nicio sancţiune de altă natură cu privire la activitatea desfăşurată şi nu există probe care să ateste că ar fi fost atenţionat cu privire la caracterul penal al activităţii clubului, care, de altfel, şi în prezent funcţionează cu aceeaşi activitate curentă.

Văzând toate argumentele şi criteriile prezentate, apărarea apreciază că instanţa nu putea reţine săvârşirea faptei dincolo de orice dubiu rezonabil, iar interpretarea dispoziţiilor art. 213 C. pen. relativ la activitatea inculpatului, în sensul propus de către Ministerul Public, art. 213 alin. (2) C. pen., este lipsită de previzibilitate potrivit art. 7 şi 10 din Convenţie.

S-a mai susţinut că, având în vedere obligaţiile inculpatului ca patron al localului cu acest domeniu de autorizare şi nefiind avertizat asupra necesităţii de a supraveghea activităţile din salonul VIP, nu a fost în măsură a prefigura că inacţiunea imputată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism.

În consecinţă, pentru toate motivele arătate în cererea formulată, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, reapreciind acuzaţiile ce i-au fost aduse inculpatului, să se pronunţe, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 213 alin. (1) C. pen., o soluţie de achitare.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, la data de 14.07.2023, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 19 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei recurate.

În cauză, s-a fixat termen la data de 31.10.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile părţilor şi ale parchetului asupra recursului în casaţie, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin decizia recurată în cauză, se reţine că în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat A., instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. cu aplic. art. 213 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Ca stare de fapt, instanţele de fond şi apel au statuat cu titlu definitiv, faptul că din probatoriul cauzei a rezultat că în incinta clubului de noapte B. din mun. Târgu Mureş, str. x, jud. Mureş, se oferă servicii sexuale contra cost de către dansatoarele din local, activitatea fiind coordonată şi sprijinită de inculpaţii A., M., N. şi O..

În esenţă, acuzaţia adusă inculpatului A. constă în faptul că acesta, din luna noiembrie 2017 şi până în data de 18.03.2018, a coordonat şi a obţinut sume de bani de pe urma practicării prostituţiei de către unele dansatoare din cadrul clubului B., respectiv F., L., D., H. şi C., exercitând violenţe fizice şi verbale asupra acestora şi beneficiind de sprijinul barmanilor N., M. şi O. care preluau şi transmiteau banii de la dansatoare.

Au reţinut instanţele că probatoriul cauzei a relevat faptul că inculpatul A., în calitate de proprietar de facto al clubului B. a pus la dispoziţie animatoarelor locaţia pentru prestarea de servicii sexuale, a organizat o procedură prin care activitatea acestora era controlată şi a beneficiat de foloase patrimoniale în urma practicării acestei activităţi, prin încasarea unui procent din suma plătită de client, realizându-se astfel condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism.

Astfel, prin hotărârea de condamnare definitivă pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, atacată în cauză, s-a stabilit că, în drept, faptele inculpatului A. care, în calitate de administrator de fapt în clubului B. din mun. Târgu Mureş, jud. Mureş, a coordonat, respectiv, înlesnit în perioada noiembrie 2017 - martie 2018, practicarea prostituţiei de către martorele martorele E., F., D., H. şi C. şi numita L., încasa banii produşi de acestea de la inculpaţii N., M. şi O. iar în acelaşi timp a determinat prin constrângere (violenţă) continuarea practicării prostituţiei de către martorele E., D. şi C. care au dorit să înceteze această activitate prin plecarea de la local, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.

Prin recursul în casaţie de faţă, se reţine că, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a solicitat de către apărare achitarea inculpatului A., întrucât în opinia apărării fapta expusă de acuzare nu întruneşte elementele de tipictitate ale infracţiunii de proxenetism.

Astfel, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, apărarea inculpatului recurent A., reiterând criticile formulate pe calea apelului şi care au fost respinse de instanţa de control judiciar, a solicitat, urmare a reaprecierii acuzaţiilor aduse inculpatului să se dispună o soluţie de achitare, susţinându-se, în esenţă, că:

- nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de proxenetism dacă respectivele foloase nu ar proveni din practicarea prostituţiei, ci din altă activitate. În acest sens s-a susţinut că o variantă de comitere a infracţiunii se realizează prin obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei care vizează obţinerea de profituri, avantaje materiale de orice natură de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană. În cazul acestei ultime variante, se cere în mod expres de textul legal ca acestea să fie într-adevăr obţinute în urma practicării prostituţiei de către o persoană.

- or, veniturile erau obţinute în cadrul unei activităţi comerciale cu obiect, între altele, dansuri erotice - activitate pentru care se percepeau preţuri practicate legal şi pentru care se achitau taxe către bugetul de stat;

- implicarea inculpatului recurent în activitatea faptică este prezumată prin aceea ca era administratorul societăţii comerciale la sediul căreia se prezuma a se fi consumat actele materiale. S-a susţinut că poate fi prezumată implicarea în activitate prin omisiunea de a verifica ce se întâmplă în realitate în salonul ip unde se presupune că se consumau actele de prostituţie, or, infracţiunea de proxenetism nu poate fi săvârşită prin omisiune;

- având în vedere obligaţiile inculpatului ca patron al localului cu acest domeniu de autorizare şi nefiind avertizat asupra necesităţii de a supraveghea activităţile din salonul VIP, inculpatul nu a fost în măsură a prefigura că inacţiunea imputată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism;

- a mai susţinut apărarea recurentului că dansatoarele aveau contracte de muncă, acestea încasau drepturi salariale şi bonusuri reprezentând o cotă procentuală din consumaţie şi, ca atare, nu a fost caracterizată în lucrările dosarului existenţa acelei plăţi care se face de către proxenet din suma obţinută ca urmare a prestării serviciilor sexuale;

- de asemenea, s-a susţinut că nu se poate dispune trecerea de la o activitate autorizată, la o activitate care să se suprapună pe normele de reglementare penală, fără să existe indicii clare că a fost depăşit cadrul de autorizare şi s-a ajuns la incidenţa legii penale;

- în final, s-a menţionat că inculpatului nu i-a fost aplicată nicio sancţiune de altă natură cu privire la activitatea desfăşurată şi nu există probe care să ateste că ar fi fost atenţionat cu privire la caracterul penal al activităţii clubului, care, de altfel, şi în prezent funcţionează cu aceeaşi activitate curentă.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului A. nu sunt întemeiate, cu referire la fapta reţinută în sarcina acestuia existând o corespondenţă deplină cu toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, respectiv infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen.

Dispoziţiile art. 213 C. pen. incriminează la alin. (1) determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei, iar varianta agravantă este prevăzută de alin. (2), în cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere.

În speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, instanţele au stabilit că starea de fapt aşa cum a fost reţinută în cauză şi probatoriul administrat relevă că inculpatul A. - cel care coordona în fapt activitatea clubului B. - a pus la dispoziţie animatoarelor locaţia pentru prestarea de servicii sexuale, a organizat o procedură prin care activitatea acestora era controlată şi a beneficiat de foloase patrimoniale în urma practicării acestei activităţi, prin încasarea unui procent din suma plătită de client, fiind realizate astfel condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism.

De asemenea, în cauză, s-a reţinut că inculpatul A. proceda la determinare prin constrângere ca martorele să rămână la B. şi să continue practicarea prostituţiei prin acte de violenţă verbală, corecţii fizice şi ameninţări cu privire la integritatea fizică a lor cât şi a concubinilor acestora, reţinându-se în esenţă, că martorelor au rămas la B. şi au continuat să practice prostituţia fiindu-le cauzată o reală stare de temere cu privire la integritatea lor fizică de către inculpatul A..

Aşadar, contrar celor susţinute de apărarea recurentului inculpat, din perspectiva cerinţelor ataşate elementului material al infracţiunii în discuţie, situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată a relevat că prin acţiunile sale, inculpatul A. a înlesnit şi a determinat, prin constrângere, continuarea practicării prostituţiei de către martorele E., F., D., H. şi C. şi numita L., în cadrul clubului B..

Urmarea imediată a faptei a constat în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială, iar legătura de cauzalitate reiese din materialitatea faptei, de înlesnire şi determinare de continuare prin constrângere a întreţinerii de relaţii sexuale contracost în incinta clubului B. de către martorele E., F., D., H. şi C. şi numita L. cu clienţii localului, fiind mijlocul prin care inculpatul a urmărit să faciliteze activitatea de practicare a prostituţiei şi obţinerea de venituri patrimoniale pentru sine.

Aşa cum rezultă şi din cuprinsul deciziei recurate în cauză, nu prezintă importanţă faptul că dansatoarele erau angajate ale clubului şi erau plătite să presteze dansuri private din moment ce ele în fapt practicau prostituţia, aspecte cunoscute de toţi inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză care le asigurau condiţii propice pentru continuarea activităţilor şi dobândeau foloase patrimoniale - cum este cazul inculpatului A..

În concluzie, în speţă, au stabilit instanţele cu titlu definitiv că prin faptele sale inculpatul A. a înlesnit şi a determinat, prin constrângere, continuarea practicării prostituţiei de către martorele mai sus arătate, în cadrul clubului administrat de inculpat, acesta punând la dispoziţie animatoarelor locaţia pentru prestarea de servicii sexuale, a organizat o procedură astfel încât acestea să fie controlate şi a obţinut un procent din sumele de bani plătite de către clienţi în urma întreţinerii de relaţii sexuale, contracost, şi, de asemenea, a folosit violenţa pentru a induce martorelor o stare de frică în scopul de a nu abandona prestarea acestei activităţi, fiind aşadar întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) din C. pen., infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin decizia recurată.

Revenind la conţinutul motivelor de recurs în casaţie, se constată că în realitate ceea ce se solicită de apărare este reinterpretarea situaţiei de fapt şi a probatoriului cauzei, cu consecinţa stabilirii faptului că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Înalta Curte constată că aşa cum au fost formulate criticile aduse hotărârii de condamnare, acestea vizează în concret circumstanţele comiterii faptei şi evident, analizarea lor ar presupune o reapreciere a probatoriului din dosar şi stabilirea unei situaţii de fapt diferite. Or, împrejurările de fapt stabilite prin hotărârea de condamnare nu mai pot fi modificate în recurs în casaţie, intrând deja în puterea lucrului judecat.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, toate susţinerile formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul recursului în casaţie de faţă, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor imputate, fie întrucât în calitatea sa patron de local nu putea să verifice ce se întâmpla în salonul VIP sau în cada de jacuzzi şi astfel omisiunea lui de a verifica ceea ce se întâmpla nu poate constitui o faptă de natură penală, fie că activitatea era una legală, autorizată şi cunoscută de autorităţile statului şi pentru care se plăteau contribuţiile la bugetul de stat, etc, nu pot fi examinate de instanţa de casaţie în această procedură.

Aşa cum s-a arătat, astfel de argumente vizează situaţia de fapt reţinută în cauză ori interpretarea dată de instanţa de apel probatoriului administrat şi reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii şi cenzurării probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile inculpatului aşa cum s-a solicitat în cauză - de achitare.

În consecinţă, în condiţiile în care criticile recurentului inculpat A. vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulţumit de faptul că s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de proxenetism, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală, iar recursul în casaţie de faţă nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu au fost formulate critici privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acest caz de casare fiind invocat în mod formal.

În esenţă, prin acest caz de casare, apărarea inculpatului A. a susţinut că instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi l-a condamnat pe inculpat în baza art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, apreciind apărarea că această soluţie este greşită.

În acest sens, a susţinut apărarea recurentului inculpat că instanţa a aplicat greşit normele legale cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, cu respectarea limitelor legale de pedeapsă şi acordarea beneficiului reducerii pedepsei prin reţinerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Se constată că apărarea nu a prezentat argumente privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci s-a limitat a formula critici vizând starea de fapt şi circumstanţele comiterii faptei imputate inculpatului şi care în opinia apărării nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.

Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În speţă, infracţiunea de proxenetism, astfel cum a fost reţinută în cauză în sarcina inculpatului A. este prevăzută şi pedepsită de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen. cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

În cauză, în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat A., instanţa de apel a făcut aplicarea prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi totodată s-a reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. (privind săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună). Prin aplicarea regulilor instituite de art. 79 C. pen. relativ la ordinea aplicării cauzelor de atenuare sau de agravare la stabilirea pedepsei, se constată că limitele speciale de pedeapsă au devenit astfel pentru infracţiunea în discuţie, de la 1 an şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare.

În plus, în speţă, astfel cum rezultă din hotărârile pronunţare în cauză, la încadrarea juridică a inculpatului A. au fost reţinute şi prevederile art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., întrucât acesta a săvârşit infracţiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie faţă de condamnarea de 8 ani dispusă prin sentinţa penală nr. 845/2012 a Judecătoriei Târgu Mureş, din care a fost liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 762/2013 a Judecătoriei Târgu Mureş.

Fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, se constată că la art. 43 alin. (5) C. pen. se prevede pedeapsa în caz de recidivă astfel: Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Prin urmare, în speţă, instanţa de apel în urma individualizării pedepsei, (ce reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond şi apel), a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., pedeapsă care evident se situează în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie atât limitelor prevăzute de lege cât şi tratamentului sancţionator aplicabil, anterior menţionate.

De altfel, prin recursul în casaţie de faţă, apărarea recurentului nu a adus critici privind aplicarea pedepsei în afara dispoziţiilor legale incidente, ci doar a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În consecinţă, nefiind identificate în cauză situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege şi cum în acest cadru procesual sunt excluse criticile privind greşita individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată criticile formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ca fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 329/A din 30.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 329/A din data de 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2023.